Moartea în Camargue (Roger Blanc, #2), de Cay Rademacher - Recenzie (Crime Club)

Editura: Lebăda Neagră 

Colecția: Black Spot 

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 364

Anul apariției: 2023

Traducere: Ionuț Irimiea

Cay Rademacher (născut în 1965) este un autor originar din nordul Germaniei, stabilit în sudul Franței. Pasionat de istorie, a studiat la Köln și Washington D.C. istoria anglo-americană, istoria antică și filosofia, dar preferă să spună despre el însuși că este jurnalist. Din 1999 este editor al revistei Geo, apoi a participat ulterior la crearea unei renumite reviste de istorie, ,,Geo Epoche”. Cay Rademacher a devenit cunoscut după ce a publicat, începând cu 2015, seria de romane Inspectorul Frank Stave. Mistralul ucigaș este primul volum din seria Roger Blanc, și a apărut la Editura Lebăda Neagră în 2022, în traducerea lui Ionuț Irimiea. Moartea în Camargue este al doilea volum al seriei, apărut tot în traducerea lui Ionuț Irimiea, în luna martie a anului acesta.

„- Neacordare de prim ajutor, comentă Tonon cu voce joasă. Tipic pentru oamenii de aici: mă doare-n fund. Dacă un om stă într-o baltă de sânge pe stradă, mai bine îți întorci privirea și o ștergi de-acolo, decât să raportezi.”

Moartea în Camargue reprezintă continuarea captivantă a atmosferei dense și plină de suspans create în Mistralul ucigaș. Viața de zi cu zi în din Camargue, Provence, puțin cunoscută și chiar mai puțin vizitată, un furt al unui tablou și o trecere în revistă a vieții lui Vincent Van Gogh în sudul Franței reprezintă fundalul acțiunii celui de-al doilea roman al lui Cay Rademacher. Moartea unui jurnalist și eforturile forțelor de ordine locale în persoana căpitanului Roger Blanc, proaspăt transferat de la Paris pentru a rezolva cazul, susțin intriga acestui roman polițist.

„- Felicitări, tocmai ți-ai făcut un nou non-prieten la Paris, spuse Fabienne după ce au plecat de pe proprietate.

- Dacă într-un oraș de opt milioane de locuitori se găsesc doar trei care nu mă suportă, atunci am o cotă bună. 

- Vialaron-Allègre. Leroux. Cine este numărul trei?

- Soția mea.”

La sfârșitul lecturării primului volum din serie, Mistralul ucigaș (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), m-am pronunțat ca fiind foarte interesat de următorul volum. Și chiar am vrut să îl citesc cât mai rapid, deoarece se puneau deja premisele unui erou care, mie unul, îmi place enorm. Așadar, mare mi-a fost bucuria când am văzut că prietenii de la editură l-au lansat. Aș vrea să ne luăm un moment pentru a aprecia cât de frumoasă este coperta și, de asemenea, cât de armonioasă este cu prima din serie (la fel de - sau poate chiar mai - frumoasă). În orice caz, nu despre asta e vorba, cât despre faptul că, da, chiar îmi place enorm cum scrie Rademacher, și chiar dacă stilul său de scriere mi se pare puțin steril (lipsit de anumite „efervescențe stilistice” care în mod normal mi-ar plăcea), cred că este perfect pentru faptul că, în esență, vorbim despre o carte polițistă unde astfel de abordări literare ușor ar putea părea forțate. În schimb, la Rademacher găsesc acel stil polițienesc care certifică nu doar o documentare aparte, ci și o anumită dinamică într-un crescendo specific: se așază scena, se conturează intriga și, încet dar sigur, ajungem în cele din urmă la deznodământ. Și, mamă-mamă, ce deznodământ!

„- Hoții de obiecte de artă sunt fie niște personaje strâmbe pentru care un tablou este cam ceea ce este un băiețel pentru un pedofil, fie niște connards care realizează abia după ce fură că practic opera pe care au furat-o nu poate fi vândută. Din acest motiv, smulg tablourile din rame, iar unii chiar le împăturesc. Pânzele sunt deteriorate, culorile parcă răzuite.”

Moartea în Camargue are ca punct de plecare o moarte bizară, destul de suspectă. De-aici, încetul cu încetul, ni se înfățișează faptul că lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât ar putea să pară. Roger Blanc, evident, este singurul care ia în considerare posibilitatea ca moartea biciclistului să nu fie chiar atât de obișnuită - în esență, obișnuită oricum nu e, din moment ce a fost spintecat de coarnele unui taur -, dar crede că circumstanțele au fost unele mult prea bizare. Chiar dacă povestea decurge într-un ritm lent, are Rademacher un stil de a o alinia cu însăși atmosfera cărții - canicula, vremea, sufocarea... În cele din urmă, totul se îmbină cu mai multe „intrigi secundare”, pentru a scoate la iveală un complet ieșit din comun. Vechi situații nerezolvate, minciuni, secrete - ies la iveală și-i oferă cititorului o porție zdravănă de întorsături de situație și o oarecare tensiune. Da, al doilea volum chiar mi-a plăcut mult, și abia aștept să le citesc și pe următoarele. Am găsit în Roger Blanc același erou interesant, complex, alcătuit din lumini și umbre - care a greșit în trecut, dar care își recunoaște vina. Care poate fi și slab, dar care are și atât de multe puncte forte: iar unul dintre ele este intituiția. Care, evident, se trage dintr-o inteligență aparte!

„- Guillaume era la vremea aceea doar un copil? se interesă Fabienne.

- Da, n-avea nici măcar zece ani, dacă îmi amintesc bine. Nu e de mirare că nu-i prea normal la cap. Și nu e de mirare că mama lui este de-atunci alergică la cromozomi X tineri și arătoși.”

Un roman relaxant, aș putea spune, bine dozat și frumos conturat. Mi-a plăcut la nebunie decorul acțiunii, faptul că a fost plasată la țară, departe de haosul urban și, în același timp, atât de plin de haos. Zone umede, zone mlăștinoase, o interesantă „armă a crimei” - mi s-au părut puncte forte ale cărții, pe lângă personajele interesante și, evident, intriga specială. De asemenea, am găsit interesantă și direcția în care au luat-o lucrurile, și nu mi s-au părut deplasate anumite aspecte (cum frecvent am problema atunci când citesc un thriller sau un roman polițist - „motivul din spatele crimei” trebuie neapărat să mă convingă, nu să mă facă să-mi dau ochii peste cap și să cred că autorul doar a vrut să încheie romanul într-o manieră șocantă și deloc credibilă, așa cum des se întâmplă). Rademacher a mizat, în schimb, pe însăși psihologia umană, reiterând încă o dată cât de multe pot ascunde oamenii și cât de duplicitari au potențialul de a fi. Un roman care chiar mi-a plăcut și pe care mă bucur că l-am citit, deoarece mi-a ținut o companie plăcută, m-a relaxat și, evident, nu m-a dezamăgit. Cay Rademacher știe ce face și, după părerea mea, chiar o face bine!

„- Răul nu se odihnește niciodată, zise Sylvie Micheletti, întorcându-se în direcția opusă.”

Poate n-aș fi de acord cu anumite „valori” pentru care Roger pledează, pentru anumite credințe, idei, pe care le-a transmis. Cu toate acestea, îmi place mult umorul său, iar dialogurile dintre personaje mi s-au părut credibile. Poate aș fi vrut, în schimb, ca dinamica să fie una mult mai rapidă și antrenantă, să am parte de ceva mai multă tensiune, să simt că lucrurile la un moment dat o iau razna. Dar, de fapt, și această rețetă se dovedește a fi una de succes: totul bine echilibrat, bine elaborat și pus la punct, așa cum, chiar în realitate, ar fi dinamica lucrurilor. Încetul cu încetul, în Moartea în Camargue autorul ne poartă într-o poveste care foarte ușor ar putea deveni scenariul unui film interesant. Încă o dată, mă bucur tare mult că am citit al doilea volum al seriei fără să fi fost necesar să aștept prea mult, deoarece chiar eram curios de cum va evolua Roger Blanc. Pentru mine, acest personaj chiar manifestă un interes special, nu știu, și-mi place tare mult! Dincolo de acțiunea interesantă și punctul de plecare sănătos, m-am bucurat să fiu din nou în cocârdășia sa și să văd ce mai pune la cale și cum, și de această dată, va reuși să rezolve misterul din spatele acestei bizare morți!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Cay Remacher, Moartea în Camargue, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Cay Rademacher, apărute și pe blog: 

| Mistralul ucigaș |