Străinul, de Stephen King - Recenzie

Editura: Nemira

Colecția: Armada

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 704

Anul apariției: 2019

Traducere: Ruxandra Toma

Stephen King este autorul-fenomen a peste 60 de cărți, devenite bestselleruri internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără Billy Summers (Armada, 2021), Later (Mai târziu, Armada, 2021), The Institute (Institutul, Armada, 2020), If It Bleeds (Un strop de sânge, Armada, 2022), The Outsider (Străinul, Armada, 2019), Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King (Frumoasele adormite, Armada, 2018), și seria BILL HODGES: Mr. Mercedes (Nemira, 2015) – recompensat cu Edgar Award for Best Novel, Finders Keepers (Ce-am găsit al meu să fie, Nemira, 2017) și End of Watch (Mort la datorie, Nemira, 2018). Romanul său 11/22/63 (J.F.K. 22.11.63, Armada, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația The New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize. Cărțile sale cult – seria The Dark Tower (Turnul întunecat, Nemira, 2019), romanele It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Armada, 2019) și Doctor Sleep (Armada, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King a primit PEN America Literary Service Award (2018), National Medal of Arts (2014) și National Book Foundation Medal for Distinguished Contribution to American Letters (2003). Trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.

„- Nici nu zici că-i un monstru, nu-i așa?

- Cei mai sadici asasini au avut dintotdeauna chipuri blajine.”

Acum, ecranizat și pe HBO, serialul The Outsider cu actorul Ben Mendelsohn! O crimă oribilă. O investigație încâlcită. Cadavrul unui băiețel de 11 ani e găsit într-un parc. Martorii oculari și probele îl indică, fără urmă de îndoială, drept autorul crimei pe unul dintre cei mai îndrăgiți cetățeni ai orașului Flint. Terry Maitland este antrenor de baseball, profesor de engleză, soț și tată a două fete. Detectivul Ralph Anderson îl arestează imediat, iar cazul pare rezolvat. Însă apar detalii noi, care cresc suspansul și tensiunea în întreaga comunitate. Terry Maitland pare un tip drăguț, dar dacă asta e numai o mască? Răspunsurile vor șoca cititorii, oricât de obișnuiți ar fi deja cu poveștile tulburătoare imaginate de maestrul Stephen King.

„- Mi-aș dori să cred în Dumnezeu, spuse ea, pentru că refuz să cred că sfârșitul nostru este sfârșit și atât, chiar dacă așa ecuația ar fi rezolvată: din beznă venim și este logic să presupunem că în beznă ne vom întoarce. Însă cred în stele și în infinitatea universului. În acel Ceva de dincolo de lumea noastră. Cred că sunt multe universuri în fiecare pumn de nisip, pentru că infinitul este o stradă cu două sensuri. Și mai cred că sunt alte zeci de gânduri în mintea mea, în spatele fiecărui gând de care sunt conștientă. Cred în conștiința mea și în subconștientul meu, deși nu știu ce reprezintă ele.”

Chiar dacă relația mea în trecut cu Stephen King a fost una „cu năbădăi”, am ajuns nu de curând la concluzia că, la o a doua șansă, mi-am dat seama că Stephen King e un mare maestru. Dap, pur și simplu e un geniu, care își merită toate laudele & tot hype-ul & toți banii & toată faima. Scrie nebunesc de bine, și are un talent anume în special când vine vorba de a crea personaje memorabile, personaje puternice și convingătoare, alcătuite din lumini și umbre. Deși majoritatea cărților sale au o componentă „supranaturală”, o tentă horror atent dozată, cărțile lui Stephen King sunt, în cele din urmă, profund umane. Ne vorbesc despre oameni, despre valorile lor, despre moravuri și tabieturi, despre slăbiciuni și puncte forte, despre emoții și despre... viață! Da, eu asta am perceput în foarte multe cărți scrise de Stephen King pe care le-am citit: faptul că omul, pe lângă acțiunea formidabilă, reprezintă un semnificativ punct de interes. Și King are talentul absolut magistral de a creiona personaje pe care nu ai cum să le uiți, pentru că le dă viață, le dă simțăminte & emoții, le însușește cu trăiri, ca și cum la fel de ușor aceste personaje ți-ar putea fi persoane apropiate, vecini, prieteni, oameni pe care îi vezi pe stradă și cărora le zâmbești. Iar Străinul, dincolo de a fi fost un roman memorabil, a fost o carte care, încă o dată, mi-a arătat cât de întunecată natura umană are capacitatea de a fi. Și cum, în cele mai neașteptate momente, oamenii se lasă pradă beznei totale.

„ - (...) Încă putem să-i dăm de capăt poveștii ăsteia, Ralph, dar nu cred că o să ne placă prea mult ce o să descoperim. Lucrurile sunt tare încurcate.

De fapt, își spuse Ralph după ce încheie convorbirea, o să descoperim un pepene galben. Plin cu viermi.”

De la bun început am știut că această carte o să-mi placă. Au fost câteva persoane care mi-au spus, când au văzut că m-am apucat de ea, că „am curaj”, deoarece mă înham la un roman de aproximativ 700 de pagini. Să fiu sincer? Nu știu, dar zău că nu știu, cum au trecut aceste 700 de pagini. Pur și simplu ajunsesem la un moment dat în punctul în care citeam și citeam și citeam și nu mă mai puteam opri, și nu mă obosea nimic din ce citeam, ci, dimpotrivă, mă antrena tot mai mult să vreau să aflu care este de fapt toată treaba. Evident, am simțit componenta supranaturală din carte, și de obicei eu rareori mă las convins de astfel de chestii - dar știu că la Stephen King, după cum am mai spus, această „componentă supranaturală & horror” are o valență profund umană: iarăși, maestrul de demonstrează că întunecimea și violența umană sunt de neegalat. Începând cu o crimă oribilă, cu descrieri macabre și detaliate, autorul pune în scenă preludiul unui demers detectivist cum rar mi-a fost dat să văd: detalii, întorsături de situație, piste, multe lucruri care nu se leagă și care nu par a se lega vreodată. Chestii inexplicabile și, dincolo de toate acestea, personaje care par a fi desprinse din viața reală: vii, puternice, dinamice, care trăiesc și respiră printre paginile acestui minunat roman.

„- (...) Cazul ăsta-i ca un zombi care nu vrea să rămână mort.”

Modul în care Stephen King a construit scenariul acestei cărți mi s-a părut impresionant. Vorbim despre o carte de lungi dimensiuni, o carte cu personaje într-un număr mare, în care se iau interviuri, se pun la punct noi teorii, se caută răspunsuri care, la rândul lor, aduc mai multe întrebări, și tot așa. Este un carusel plin cu de toate - de la remarcile profunde ale lui Stephen King, cum deseori ne-a obișnuit, până la nelipsitele sale glumițe care fac ca lectura să fie și un astfel de deliciu. Dar, în cele din urmă, excelează când vine vorba de a capta cititorul, de a crea o atmosferă tensionată, apăsătoare. Să nu mai vorbim de dinamica specifică - lectura, până într-un punct, pare-se a nu avea prea multe lucruri speciale, asta dacă nu te interesează neapărat psihologia personajelor. Apoi, evident, urmează acea creștere rapidă în dinamica romanului, când nu știi cum trec paginile și cum ajungi într-un punct în care, na, nu te-ai fi așteptat să ajungi. Tipic autorului, dar vreau să vă zic că eu ador acest lucru. Îmi plac acele cărți care mă fac să zbor printre pagini, care reușesc să dozeze foarte bine acțiunea și nu mizează, așa cum multe o fac, pe „sfârșitul șocant”! Da, Stephen King deține rețeta succesului și chiar știe cum „să gătească cele mai bune mâncăruri”!

„- Multe legende conțin un sâmbure de adevăr, spuse Holly, dar ele nu reprezintă adevărul, dacă înțelegeți ce vreau să spun. În vechile povești, El Cuco se hrănește cu sânge și carne de om, ca un vampir. Însă eu cred că această creatură despre care vorbim noi se hrănește și cu sentimentele urâte: ostilitate, furie, dușmănie... Se hrănește cu sângele sufletului, am putea spune.”

Nu știu ce aș mai putea spune despre carte, fiindcă nu am să vă povestesc detalii legate de acțiune. Este un thriiler foarte, foarte bun, pe care vi-l recomand cu cea mai mare încredere. Vă vor plăcea personajele, vă vor plăcea dialogurile dintre ele și, bineînțeles, nici nu trebuie să mai specific ceva legat de acțiune. Un roman puternic, bine consolidat și pus la punct, care te prinde și te ține captiv de la început, până la sfârșit. Am citit multe cărți de Stephen King în ultimii doi ani, dar cred că Străinul se află în topul preferințelor (vorbim despre o diferențiere foarte, foarte subtilă între cărțile lui King, deoarece mai toate mi-au plăcut la fel de mult; totuși, Culoarul morții - dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI - s-ar putea ca încă să rămână preferata mea). În orice caz, citiți-l pe King - acesta este singurul sfat pe care vi l-aș putea da. Știu persoane care, la fel ca mine cel de altădată, nu-i înțeleg hype-ul: total de acord, deoarece cred că faptul că este supranumit „maestrul genului horror” este puțin cam nu prea spre beneficiul autorului. Totuși, vorbim despre un horror diferit, nu cel care ni se prezintă în filmele de la Hollywood - un horror bine dozat, un horror care nu mizează pe sperieturi dintr-alea nasoale și imagini deformate. Nu-i omul, în cele din urmă, cea mai înfricoșătoare creatură?

Alte recenzii ale cărților scrise de Stephen King, apărute și pe blog:

| Carrie | Shining | Culoarul morții | Salem's Lot |