Pagină

marți, 30 mai 2023

Rămas-bun, Gabo și Mercedes, de Rodrigo García - Recenzie

Editura: RAO
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini:146
Anul apariției: 2022
Traducere: Aurelia Ulici

Rodrigo García Barcha, născut pe 24 august 1959, este fiul cel mai mare al scriitorului Gabriel García Márquez. Regizor de film, scenarist și producător, el este foarte cunoscut pentru filmele Nine Lives/Nouă vieți (2005), Albert Nobbs (2011), Last Days in the Desert/Ultimele zile în deșert (2015), dar și pentru serialul de pe HBO In Treatment/Sub tratament. De asemenea, a fost scenarist și regizor al mult-premiatei serii Blue/Albastru (2012-2015), pentru care i s-a acordat, în 2014, un premiu de către IAWTV (International Academy of Web Television). 
„Vederea trupului tatălui meu intrând în camera de incinerare este fascinantă și paralizantă. Pare, în egală măsură, și teribil de importantă, și fără niciun sens. Singurul lucru pe care îl pot simți cu exactitate în acel moment este că el nu mai este acolo. Rămâne imaginea cea mai de neînțeles din viața mea.”
Fiul mai mare al lui Gabriel García Márquez a simțit nevoia, după moarte mamei sale, să-și ia rămas-bun de la ambii lui părinți, care s-au stins la doar câțiva ani diferență. Rezultatul nu este nicidecum o carte tristă, ci reprezintă expresia unei iubiri profunde, deși reținute. Fiecare rând reflectă un omagiu tăcut, deseori amuzant, adus atât tatălui celebru, cât și mamei care a fost cu adevărat un stâlp al familiei. Și totul alcătuiește o imagine fină, subtilă și elegantă a unuia dintre cei mari scriitori ai secolului XX și a familiei sale. În Rămas-bun, Gabo și Mercedes, pagini care se constituie în amintiri revelatoare și un sfâșietor reportaj, geniul creator García Márquez e transformat în protagonist și se creionează un portret complex al acestei familii confruntate cu iremediabila și definitiva pierdere a celui drag. În lumina reflectoarelor se află un bărbat extrem de vulnerabil, al cărui umor ironic strălucește chiar și atunci când luciditatea îi scade. Alături de el, ca întotdeauna, cititorul o va descoperi pe carismatica Mercedes, cea care a influențat cel mai puternic viața și arta lui Gabo. Și totul este văzut din prisma unui fiu copleșit de tristețe, însă dornic de a consemna totul pentru eternitate.
„Niciun regizor, scriitor, poet - nici pictura sau muzica - nu au exercitat o influență mai mare asupra mea decât părinții, fratele, soția, fiicele mele. Cele mai multe lucruri pe care merită să le știi încă se învață de acasă.”
Probabil știți deja că Gabriel García Márquez este unul dintre autorii mei de suflet. Când a murit, în 2014, din păcate nu știam prea multe despre el. În schimb, de îndată ce am citit primul roman, m-am interesat mai mult în legătură cu biografia sa - pe-atunci, aflasem că doar soția sa mai este în viață, Mercedes, și tare am fost mâhnit când am aflat, în 2020, că a murit și aceasta. Cu toate acestea, Gabriel García Márquez - Gabo - a lăsat în urmă o moștenire literară fantastică, o moștenire literară care nu doar că va rezista testului timpului, dar va inspira (și inspiră) generații de scriitori, rămânând un etalon al calității, al puterii cuvintelor și al unei forțe literare nemaivăzute. Gabriel García Márquez a fost un adevărat maestru, un adevărat artist. Dar în spatele acestuia, după cum probabil știți, a stat întotdeauna carismatica Mercedes, cea care i-a fost catarg pe când era un vas pe o mare în mijlocul furtunii. Volumul de față, deși de mici dimensiuni, reprezintă o privire asupra ultimelor zile din viața lui Gabriel García Márquez, bolnav, precum și ce a urma odată cu moartea acestuia. Deși cartea este una scurtă, de aproximativ 100 de pagini (avem și pagini cu poze personale ale familiei), cred că a reușit să spună tot ce trebuia spus... Și nimic în plus sau în minus!
„Moartea celui de-al doilea părinte este ca și cum ai privi printr-un telescop într-o noapte și nu mai găsești planeta care era mereu acolo. A dispărut, cu religia ei, tradițiile sale, propriile obiceiuri și ritualuri, mari și mici. Rămâne ecoul.”
Am fost încercat de o senzație bizară citind acest volum. Am simțit că parcă aș pătrunde într-o situație mult prea intimă, care ține strict de familie - dar, în cele din urmă, este vorba despre faptul că Gabriel García Márquez a fost o figură publică, un scriitor renumit, cunoscut, iar o astfel de situație nu ar fi putut să nu atragă după sine sute de scrisori, sute de reportaje, articole de ziar, jurnaliști și altele de acest gen. Chiar dacă Rodrigo García a fost alături de tatăl său în ultimele luni, fiind martor la degradarea din ce în ce mai evidentă a tatălui său (care lupta cu cancerul și era acaparat tot mai mult de demență, transformându-se în umbra palidă a unei persoane cândva gregare, expansive, prodigioase), nimic nu l-a putut pregăti pentru moartea bunului său părinte. Cu toate acestea, acest volum nu se concentrează în jurul acestei „stări de tristețe”, ca punct de interes, ci poate chiar invers: când lumina lui Gabriel García Márquez pare să dispară, de fapt pare să strălucească mai mult decât oricând, pentru o ultimă oară. Rămas-bun, Gabo și Mercedes, se concentrează întocmai în jurul acestei lumini care, dintr-o dată, devine ciudat de reconfortantă.
„Aș da orice să petrec o oră cu tatăl meu când era un ștrengar de nouă ani, sau cu mama când era o fetiță plină de viață, în vârstă de unsprezece ani, amândoi incapabili să bănuiască viețile extraordinare care îi așteptau. Și așa, îngropată în adâncul minții mele, se află preocuparea că poate nu i-am cunoscut suficient de bine și, cu siguranță, regret că nu le-am pus mai multe întrebări despre detaliile din viața lor, despre gândurile lor cele mai ascunse, despre cele mai mari speranțe și temeri ale lor.”
Acest volum de memorii scoate în evidență diferitele fațete ale lui Gabriel García Márquez, Gabo: tatăl, soțul, autorul, omul. Oferă o perspectivă „interioară” despre felul în care toate aceste „roluri” i-au modelat personalitatea. Ni se relevă un om frumos, un artist aparte, dar și un caracter amuzant, care a știut mereu cum să aducă zâmbetul celor din jurul său. Devotat, constant, curajos, în calea lui Gabriel García Márquez nu a stat nimic, în special de când s-a căsătorit cu Mercedes. Mustața pe care a purtat-o de la 17 ani nu a dat-o niciodată jos, chiar dacă chimioterapia i-a distrus-o; i-a crescut înapoi, ca însăși un însemn semnificativ al propriei sale personalități. Povestind despre ultimele luni ale lui Gabriel García Márquez, Rodrigo subliniază, de asemenea, nenorocirea și binecuvântările care vin odată cu a fi fiul marelui maestru. Într-adevăr, iubindu-l, la rândul meu, atât de mult pe Gabriel García Márquez, mi-a fost destul de greu să citesc despre anumite lucruri - după cum am spus, avem parte chiar de o privire foarte amănunțită asupra a ceea ce s-a întâmplat înainte și după moartea lui Gabo. Cu toate acestea, am simțit că totul a fost așezat întocmai cum ar fi trebuit, pentru a-i oferi maestrului o încununare a unei vieți artistice atât de profunde, atât de complexe.
„Am acum aproape vârsta tatălui meu când l-am întrebat la ce se gândește noaptea, după ce stinge luminile. La fel ca el, nu sunt încă prea îngrijorat, dar sunt conștient de timp. Deocamdată, sunt încă aici, gândindu-mă la ei.”
Un volum dureros, dar și încântător. Luminos. După părerea mea, ar trebui citit de fiecare cititor căruia îi plac romanele lui Gabriel García Márquez. Eu vi-l recomand cu cea mai mare încredere, deoarece știu că o să vă atingă și o să vă emoționeze. Citindu-l, mă simt mult mai apropiat de Gabo, mă simt mult mai apropiat de cărțile sale, de literatura sa. Volumul acesta mi-a hrănit sufletul și m-a întristat, dar m-a și făcut bucuros știind că atât de multă lume i-a apreciat cariera - cititorii din întreaga lume i-au trimis scrisori, rândurile de aplauze care l-au acompaniat, memorialul său... După cum și Rodrigo o spune, aceste lucruri „au hrănit sufletul familiei”. Gabriel García Márquez va rămâne mereu în sufletul meu drept unul dintre cei mai buni scriitori care au trăit vreodată, iar cărțile sale sunt adevărate bijuterii literare, adevărate capodopere la care mă întorc mereu - răsfoindu-le, citind pasajele preferate, bucurându-mă de calitatea dialogurilor, de profunzimea cuvintelor și emoția pe care o transmit. Rămas-bun, Gabo și Mercedes, mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc pentru tot ceea ce ne-ați oferit de-a lungul timpului: frumusețea de a fi om!

Un comentariu:

  1. Georgiana Cocalea23 iunie 2023 la 09:44

    Habar nu aveam ca exista aceasta care... Si imi place la nebunie Marquez!

    RăspundețiȘtergere