Iuda, de Amos Oz - Recenzie

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Seria de autor Amos Oz 

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 296

Anul apariției: 2016

Traducere: Marlena Braester

Amos Oz (1939–2018), cel mai important prozator și eseist israelian, s-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani s-a stabilit în kibbutzul Hulda, unde a fost și înmormântat. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999; Humanitas Fiction, 2021), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas Fiction, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). A semnat de asemenea eseuri: Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018), Evreii și cuvintele (împreună cu Fania Oz-Salzberger, 2012; Humanitas Fiction, 2015), Din ce este făcut un măr? Convorbiri cu Shira Hadad (2018; Humanitas Fiction, 2020) și Isus și Iuda (2019; Humanitas Fiction, 2023). Opera lui Amos Oz este tradusă în peste 40 de limbi. A primit peste 40 de premii și distincții naționale și internaționale.

„- (...) Apropo, e în natura lucrurilor faptul că suferința, și singurătatea, și accidentele, și bolile sunt mai previzibile pentru un astfel de om decât pentru ceilalți - adică pentru noi toți. Prin natura lui, omul bănuitor e condamnat și menit nenorocirii (...). Ele îl rup pe om de lume.”

Roman al devenirii și o sofisticată poveste de iubire, Iuda repune în discuție, din perspectivă etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de trădare. O realizare literară de proporțiile unei simfonii, Iuda îmbină un subiect pasionant cu reflecții îndrăznețe asupra evenimentelor istorice care au determinat, pe de o parte, relațiile dintre evrei și creștini și, pe de altă parte, cele dintre Israel și lumea arabă. În decorul neprietenos al unui Ierusalim iernatic de la începutul anului 1960, tânărul Shmuel Asch înțelege că viața lui are nevoie de o schimbare. Dezamăgit în urma unei povești de dragoste încheiate brusc și sclav al unei vieți studențești lipsite de satisfacții, el hotărăște să se izoleze în casa veche a unui bătrân intelectual infirm, a cărui noră îl angajează pentru a-i ține acestuia companie câteva ore în fiecare zi. Ceea ce nu știe Shmuel este că traiul între zidurile groase ale casei de la marginea orașului vechi, alături de doi oameni aparținând parcă altor vremuri, nu face decât sa-l reconecteze la viață, pregătindu-l pentru ceea ce-l așteaptă cu adevărat. El descoperă treptat toate fațetele iubirii și ale sacrificiului, pe măsură ce desface taina celor în casa cărora locuiește. - Rodica Grigore, Trădare şi credinţă. Iuda & Isus (Viaţa românească, iulie, 2016)

„Se întâmplă ca uneori cursul vieții să-și încetinească ritmul, să se bâlbâie ca un jet de apă curgând pe jgheabul streșinii, săpându-și un șănțuleț subțire în pământul reavăn din curte. Cursul acesta dă peste o movilă de pământ, se oprește, se adună pentru o clipă într-o baltă micuță, ezită, încearcă să străpungă dâmbul care-i stă în cale sau se căznește să treacă pe sub el. Din cauza obstacolului, uneori cursul se desparte în patru sau cinci fire de apă care continuă să înainteze, ca niște antene minuscule.”

Primul meu contact cu deosebit de prolificul autor Amos Oz a fost unul foarte plăcut. Prin urmare, sunt sigur că îl voi mai avea în vedere pe viitor. Până acum, sincer, m-am tot ferit de el, deși îl vedeam cam peste tot: știam că este un autor distins cu numeroase premii, un erudit, cum s-ar spune, că ale sale cărți sunt speciale și, prin urmare, tocmai din acest motiv poate m-am tot ferit. Nu m-am simțit pregătit să îl citesc, nu m-am simțit „avizat”, să spun așa, iar acest lucru îl resimt și acum, când încerc să scriu recenzia: știu că nu voi face o „cronică-de-carte”, știu că nu voi evidenția exact ce ar trebui evidențiat după ce citești o carte scrisă de Amos Oz - sau alți autori la fel de consacrați. Cu toate acestea, nu acesta îmi este interesul, ci pur și simplu dorința de a vă livra o părere din perspectiva unui cititor oarecare, a unui „cititor normal”, care nu vrea să facă critică literară, nu caută să se transforme într-un „agent” al exegezei sau altele de natură asemănătoare. Nu. Vreau doar să vă spun cum am perceput eu cartea, legându-mă strict de aspectele care, pentru mine, au manifestat importanță: personajele, stilul descriere al cărții, acțiunea, desfășurarea ei și modul în care totul a fost pus în scenă. Și, evident, dacă mi-a atins așteptările sau nu. Cam atât!

„- Ochii, spuse Ghershom Wald, nu se vor deschide niciodată. Aproape toți oamenii își petrec viața, de la naștere și până la moarte, legați la ochi (...). Dacă am deschide doar o clipă ochii, imediat ar izbucni din noi înșine un strigăt groaznic și am continua să strigăm fără întrerupere. Și dacă nu strigăm zi și noapte, înseamnă că avem ochii legați.”

Astfel, nu doar că Iuda mi-a atins așteptările (fazual spus „așteptări”, deoarece nu pot avea așteptări din perspectiva comparației cu alte cărții, fiindcă-i prima pe care o citesc de la Oz), dar le-a și întrecut. Bun, aș fi putut avea așteptări dacă este să mă gândesc la numeroasele premii și distincții ale regretatului autor, dar am pățit de nenumărate ori să fiu dezamăgit de cărți (sau autori?) care au luat distincții literare deosebit de importante - Booker Prize, Pulitzer, chiar și Nobel -, dar aici chiar nu a fost cazul (cel puți nu cu această carte). Dincolo de valența politică & religioasă pe care pe alocuri am simțit-o, cartea mi-a plăcut deosebit de mult din prisma personajelor: Shmuel și Atalia, în special. Shmuel este personajul principal, un student care urmează să-și susțină teza, dar descoperă că subiectul ales nu este chiar atât de autentic pe cât ar fi crezut. Astfel, pentru a-și oferi timpul necesar pentru a medita asupra situației, se angajeză pentru a-i ține companie unui bătrân (tare drăgălaș, de altfel), în schimbul unei cazări și mesei în casa respectivă. Aici, el o descoperă pe Atalia, o femeie de cam 45 de ani de care se îndrăgostește. A se lua în considerare că Shmuel este cu vreo 20 de ani mai tânăr...

„- Ce importanță are? întrebă el, și după o scurtă ezitare adăugă: Amândoi suntem destul de singuri.

- Tu însuți ai ales singurătatea.”

Și nu este vorba despre o îndrăgosteală dintr-aia de puștani, pe cât este vorba de faptul că Shmuel pare-se a se îndrăgosti mai mult de misterul Ataliei, de părerile acesteia, de faptul că este atât de reținută, chiar inabordabilă, încât i se pare inaccesibilă - și tocmai această „inaccesibilitate” stârnește în Shmuel ceva ce i-am putea spune „iubire”. Dialogurile dintre cei doi mi s-au părut cele mai interesante și cele mai atent lucrate de către Amos Oz, deoarece din acestea răzbate o lumină a înțelepciunii, acel ceva care face ca o convorbire în aparență simplă să fie, de fapt, însăși filosofia de viață a unui autor. Componenta religioasă a cărții este reiterată încă din titlu, Iuda, dar de acest aspect chiar nu aș vrea să mă leg fiindcă: (1) nu sunt avizat și (2) nu a manifestat interes pentru mine. Cu toate acestea, nu am putut să nu resimt discursul politic al lui Amos Oz, valorile și credințele pentru care el pledează dar pe care, de altfel, nu încearcă să ți le livreze într-un mod agresiv, deranjant. Nu. De fapt, Shmuel este pur și simplu „un vector” prin care Os a decis să își prezinte, într-o formă relativ subtilă, părerile, și prin care a încercat să justifice într-o manieră viabilă aceste păreri.

„- Cum de nu ai murit și tu până acum?” 

Mă voi opri aici, deoarece nu mai are rost să continui. A fost o carte care chiar mi-a plăcut, o carte plină de înțelepciune, erudism, într-o scriitură care la început ți s-ar putea părea ușor greu de abordat, însă care, dacă îi dai atenția și timpul necesare, te va vrăji și te va prinde, astfel încât nici nu îți dai seama cum dai pagină după pagină după pagină și, pam, ai ajuns la sfârșit. Așa am pățit. Iar sfârșitul, ei bine, chiar mi s-a părut foarte emoționant și potrivit lecturii în sine. Nu aș fi văzut o altă direcție, și mi s-a părut că nimic nu ar mai trebui spus. În cele din urmă, romanul lui Amos Oz chiar a fost o lectură aparte care mi-a intrat la suflet și m-a vrăjit, și, sincer să fiu, parcă nu m-aș fi așteptat la acest lucru. Prin urmare, chiar am să mai dau o șansă și altor cărți scrise de acest autor, deoarece, încetul cu încetul, încerc să abordez nume mari ale literaturii contemporane pe care nu am avut curajul să le abordez cândva. Voi ați citit ceva scris de Amos Oz? Dacă da, aveți vreo recomandare specială? Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru!