Codul Katharina (Dosare enigmatice, #1), de Jørn Lier Horst - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 448

Anul apariției: 2023

Traducere: Ivona Berceanu

Jørn Lier Horst (n. 1970) a fost anchetator în cadrul poliției norvegiene. Și-a făcut debutul de scriitor de cărți polițiste în 2004, iar în prezent este unul dintre cei mai importanți autori nordici. Seria William Wisting a avut un succes deosebit, romanele fiind vândute în peste un milion de exemplare în Norvegia și traduse în 30 de limbi. În afara romanelor crime, scrie și cărți pentru copii, inclusiv seriile Agenția de detectivi nr. 2 și CLUE. La Editura Trei au mai apărut Casa de vacanță (2017, traducere de către Ivona Berceanu, distins cu Premiul librarilor norvegieni), Câinii de vânătoare (2018, traducere de către Ivona Berceanu, The Riverton Prize, The Glass Key Award, Martin Beck Award), Omul cavernelor (2020, traducere de către Ivona Berceanu, Premiul Petrona) și Adevăruri ascunse (2021, traducere de către Ivona Berceanu). Romanele Casa de vacanță și Câinii de vânătoare au stat la baza serialului Wisting, cu Sven Nordin şi Carrie-Anne Moss în rolurile principale.

🕵🏼‍♂️ INDICIU CU INDICIU CU INDICIU, PÂNĂ LA URMĂ O SCOATEM LA CAPĂT 🕵🏼‍♂️

Thrillerul Nordic Noir al anului 2018, câștigător al prestigiosului premiu Petrona pentru cel mai bun roman crime scandinav și nominalizat la CWA International Dagger Award! Katharina Haugen a dispărut în urmă cu douăzeci și patru de ani. În fiecare an, la aniversarea dispariției ei, inspectorul șef William Wisting îi vizitează soțul, pe Martin Haugen, bărbatul pe care nu l-a putut ajuta niciodată. Și recitește dosarele cazului, căutând răspunsul pe care nu l-a putut găsi niciodată. Codul pe care nu l-a putut rezolva niciodată. Până acum. Anul acesta va fi diferit. Căci un polițist de la Kripos, Adrian Stiller, aduce o informație nouă: există o legătură între dispariția Katharinei și dispariția altei femei. Acum nici Martin Haugen nu e de găsit. Iar Wisting trebuie să-l caute și să facă o alegere: salvează un prieten drag sau se implică într-un joc mortal? Amplasat între străzile înghețate și pădurile întunecate ale Norvegiei, Codul Katharina este o poveste uluitoare a obsesiei unui polițist pentru cazul său nerezolvat. Captivant și plin de suspans, acesta este un nordic noir excepțional.

„Adrian Stiller sorbi din nou din pahar. Cunoștea genul ăsta de oameni. Oameni cu secrete mai întunecate decât cele mai adânci abisuri. Acestea erau secretele pe care îi plăcea să le dezgroape.”

Înainte de toate, trebuie neapărat să apreciez cât de bine arată coperta acestei cărți, respectiv ce treabă bună au făcut prietenii de la editură „reinventându-și” design-ul copertelor. Nu că nu mi-ar fi plăcut la fel de mult și cele de dinainte, însă acum mi se pare că au un aer ceva mai sofisticat - cum, de altfel, li se cade! În al doilea rând, eu am avut o experiență tare ciudată cu această carte, în ideea în care, deseori, îmi este greu să înaintez în lecturarea thrillerelor de factură polițistă, în esență, fiindcă toată treaba asta cu ancheta nu prea reușește să mă convingă. Să se ridice la așteptările mele. Eu când zic thriller, vreau acțiune și suspans și tensiune, și nu neapărat să aflu detalii de culise privitoare la cum decurg toate și așa mai departe. Dar, culmea, deși Codul Katharina pare mai mult să se axeze pe asta - nu neapărat pe răsturnări de situație și alte cele -, eu am citit cartea aceasta în două reprize: am început-o într-o seară, citind vreo 50-60 de pagini, dar am lăsat-o deoparte fiindcă eram nevoit să mă pun la somn, că vreau să-mi formez un tipar cât mai sănătos în ale somnului. Recunosc, am adormit puțin cu gândul la ea... Apoi, a doua zi când m-am trezit și mi-am pus în ordine tot ce-aveam de făcut, m-am reapucat, undeva pe după-amiază: și, până seara, n-am mai putut s-o las din mână, iar asta a fost destul de ciudat. De fapt, aș spune că romanul e mai mult unul dintr-ăla tipic, de investigație, mai degrabă decât a fi un thriller.

„- Asta va face ca răpirea Nadiei Krogh să devină subiect de conversație, îi răspunse Stiller. Jumătate dintr-o anchetă înseamnă psihologie. Uneori nu avem nevoie de dovezi, trebuie doar să-l facem pe suspect să se încurce într-o plasă din care să nu mai poată ieși.”

Spun că a fost ciudat pentru că nu m-a prins totuși atât de tare, încât să mă țină acolo cu tot sufletul & cu toată mintea, dar a avut o chestie care, nu știu, m-a convins. M-a făcut să vreau să înaintez. M-a făcut să vreau să descopăr mai mult și mai mult și mai mult. La sfârșit am fost puțin bulversat, fiindcă nu prea am știut de unde să iau lucrurile și unde să le pun, că parcă, deși citisem ultima pagină, încă lipseau niște piese importante ale puzzle-ului. Am vorbit cu un prieten și a făcut el lumină în tot scenariul, și asta parcă m-a lăsat cu un gust amărui, fiindcă aș fi vrut ca din start Jørn Lier Horst să așeze totul așa cum, poate, ar fi trebuit. Fiindcă nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiune și ce se-ntâmplă în carte, am să fiu foarte, foarte scurt: romanul urmărește dispariția Katharinei, o dispariție în circumstanțe destul de bizare, justificată de către unii și nejustificată de către alții, care lasă în urmă un cod. Un cod format din niște numere (aparent) aleatorii, dar care, totuși, reușesc să pună ancheta pe un anumit drum. Bun. Bizar este faptul că dispariția Katharinei se intersectează, pe parcurs, cu dispariția altei persoane, Nadia Krogh, o dispariție în primă instanță considerată răpire. Dar, na, cum niciuna dintre ele nu a fost vreodată găsită, suspiciunile încă există - cu Katharina, de la început, habar n-avem ce s-a întâmplat. Nici măcar o mică posibilitate... Doar niște teorii destul de interesante! 

„- De fapt, cred că fiecare ființă umană este capabilă să ia viața cuiva, atât timp cât există motiv, insistă el. Nu este despre a ucide sau nu, ci problema se pune dacă e vorba de o persoană nevinovată sau de una care ne-a amenințat în vreun fel.”

Îi avem pe detectivul William Wisting și polițistul Adrian Stiller, care fac parte din anchetă. Mai există și personaje secundare, dar nu neapărat importante, ci doar relevante în contextul anumitor situații. De aici, ni se dezvăluie, pas cu pas, mai multe piste și scenarii, noi indicii, noi întâmplări, lucruri care anterior au fost trecute cu vederea, dar care acum sunt de importanță vitală - în lumina noilor informații aflate. Bun. Mi-a plăcut, după cum am zis, cum a decurs totul, și chiar mi s-a părut bizar că mi-a plăcut atât de mult încât să nu pot lăsa deoparte cartea. Totuși, pentru că există un totuși, la sfârșit mi-am dat seama că romanul, Codul Katharina, are niște oarecare lacune, în ideea în care aș fi vrut să aflu mai multe privitoare la anumite întâmplări pe care Jørn Lier Horst a ales să nu le dezvolte prea mult. Adică, na, totuși titlul cărții poartă numele Katharinei, nu-i așa? Una peste alta, chiar a fost o lectură pe care am savurat-o, deși în general tind mai mult spre thrillere ceva mai alerte, mai dinamice, în care să nu mă simt plictisit. Romanul lui Jørn Lier Horst nu m-a plictisit, nu mă înțelegeți greșit, dar eu chiar cred că a avut potențialul de a fi fost mult, mult mai bun. Nici așa n-a fost rău, dar având grad de comparație, cred că poate, dacă s-ar fi dus la un moment dat într-o altă direcție, dacă Jørn Lier Horst nu ar fi lăsat aceste mici gap-uri care au mai șubrezit din lectură, sigur ar fi fost o lectură de cinci steluțe!

„(...) Oportunitatea dispăruse din nou.”

Un roman bun, care cred că ar putea da startul unei serii foarte, foarte interesante. Deja, la sfârșit, ni se înfățișează puțin ideea celui de-al doilea volum (aiuritul de mine a crezut, de fapt, că ar avea vreo eventuală treabă cu ceva ce mi-a scăpat mie de-a lungul cărții, și credeam că devine relevant în contextul umplerii acelor goluri pe care cartea mi le-a lăsat - dar n-a fost așa), și sunt tare curios încotro își va îndrepta Jørn Lier Horst povestea, de data aceasta. Îmi plac tare mult thrillerele acestea cu mesaje criptice, cu coduri, care ridică necesitatea atât a unui „parcurs detectivist” relativ diferit de cele clasice, cât și necesitatea, din start, ca autorul să vină la sfârșit cu acel „wow” care să te facă să zici că, într-adevăr, a meritat așteptarea; și că nu te-ai fi așteptat la asta. Într-o măsură, Jørn Lier Horst mi-a oferit și asta, dar tot nu pot trece peste faptul că nu mi-a răspuns la niște întrebări - de fapt, a făcut-o, dar mult, mult prea vag. Cred că dacă ar fi acoperit și aceste mici goluri, mi-ar fi plăcut mai mult cartea. Dar, all in one, a fost o lectură pe care am savurat-o și care m-a ținut acolo, care chiar m-a prins și mi-a oferit ore bune de liniște & pace. Iar asta contează, în cele din urmă, cel mai mult. Nu-i așa? V-o recomand cu mare drag, fie că sunteți fani sau nu ai genului thriller (de fapt, dacă sunteți fani, s-ar putea ca această carte să vă placă ușor mai puțin decât dacă nu sunteți fani înfocați). Spor maxim să aveți!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Jørn Lier Horst, Codul Katharina, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut - sau urmează să apară, în scurt timp - recenzii ale acestui roman: Anca și Cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea, Cărțile Mele și Alți Demoni!