Pagină

duminică, 28 ianuarie 2024

1991. Prima anchetă a lui Sharko, de Franck Thilliez - Recenzie (Crime Club)

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 430
Anul apariției: 2023
Traducere: Pompiliu Alexandru

Franck Thilliez s-a născut în 1973, la Annecy. Timp de zece ani a lucrat ca inginer informatician. Îmbină această pasiune cu gustul pentru thrillere și publică primul său roman Conscience animale (2002); apoi Train d'enfer pour Ange rouge (2003), care e nominalizat la Premiul SNCF pentru polar francez (2004). În 2005, apare La Chambre des morts (Le Passage), rapid ecranizat cu același titlu (2007). Urmează noi romane care au ca personaje principale pe cei doi inspectori, Franck Sharko și Lucie Henebelle, anchetând separat sau împreună. Cele peste 20 de volume publicate de Thilliez au fost premiate (SNCF, Quais du Polar etc.) și sunt traduse în lumea întreagă. Thilliez este și scenarist - primul realizat de el, Obsessions, pentru filmul lui Frédéric Tellier (France 2, 2010), primește Premiul Mireille Lantéri în 2011. În 2021, Franck Thilliez ocupă locul trei în vânzările de carte din Franța cu cele 750.000 exemplare ale romanului 1991.
„- Ceea ce ai văzut acolo înăuntru în seara asta este adevărul crud, Sharko. Fără niciun fard, fără niciun machiaj. Este expunerea lumii în care trăim. E chiar cruda realitate, suntem în prima linie.”
Bun! Un thriller bun rău! Am să-ncerc să fiu cât mai scurt în recenzarea acestei cărți pentru că, vorba aia, despre cărți bune numai de bine! Mi-a fost dor de un thriller la sfârșitul căruia să-mi spun wow-da-chiar-a-meritat-tot-timpul-meu și în-sfârșit-un-thriller-bun-după-atâtea-rateuri. Înainte de toate, am să vă spun că nu mă așteptam mai deloc, sincer, să mă prindă atât de tare și să-mi placă atât de mult. Nu-i pot găsi absolut niciun defect, fiindcă mi s-a părut că a avut toate ingredientele necesare unui thriller care, într-adevăr, își merită titulatura de thriller: crime ritualice (√), atmosferă tensionată (√), dinamică (√), niscaiva profunzime (√), avem și personaje geniale (√), și să nu uităm de detaliile absolut delicioase (sper să nu par bolnav spunând asta) privitoare la anchetă (indicii de la locul crimei, autopsii, detalii din culise privitoare la cum trebuie înțelese și traduse, în fapte reale, indiciile). Avem nebunie și mister și avem și un criminal (doi-trei-patru?) absolut dizgrațios, mânat de niște demoni întunecați pe care îi vom fi descoperit mai încolo... Sau, cine știe?! În orice caz, eu n-am mai putut să mă desprind de această carte și cred că mi-au trebuit doar două reprize dintr-alea intense de citit pentru a o da gata. 
„Își scoate lanterna Maglite, se apropie de o deschidere săpată în blocurile de beton ale clădirii din fața lor și lumină în interior o cameră pentru a verifica dacă puteau să intre în siguranță.
- Să intrăm în infern...”
Sharko este un proaspăt detectiv abia intrat în breaslă, care lucrează în Poliția pariziană. Dar cine ar fi știut că unul dintre primele sale cazuri se va fi dovedit atât de întortocheat, atât de bizar și... bolnav? Crimele, sincer, sunt de-a dreptul ieșite din comun, iar primul corp pe care îl găsește poartă urmele unei violențe animalice, patologice. Dincolo de violența fizică, este o crimă „simbolică”, o crimă care pare să indice o ură dezaxată asupra femeilor, asupra condiției de a fi femeie - de altfel, de ce ar fi ars sânii și sexul acesteia? De ce ar fi manifestat o violență atât de puternică, atât de adânc înrădăcinată în suflet, împotriva unei femei? Mai mult decât atât, acest criminal pare „să se joace cu poliția”, iar crimele sale poartă un simbol specific? Care-i treaba cu volumul de poezii Les Fleurs du Mal al lui Charles Baudelaire? Cu toate fotografiile pe care detectivii le găsesc? Cu toate scrisorile trimise? Cu toată „metafora” din spatele nebuniei care se desfășoară în fața cititorului? Dincolo de a fi fost un thriller bun, care din acest punct de vedere excelează și dă clasă multora, 1991. Prima anchetă a lui Sharko, abordează extrem de bine psihologia criminalilor, propunându-i-o cititorului... Și, vai, ce mult mi-a plăcut partea aceasta!
„- Un cameleon, o fantomă, un parazit, numește-l cum vrei. Dar e un tip al dracu' de inteligent, în orice caz.”
Răsturnările de situație au fost „la mama lor acasă”. Nu puține au fost momentele în care citeam, pentru ca mai apoi să vină fraza/propoziția de final a unui capitol, care dă peste cap ABSOLUT-TOT. Dap, ador când se-ntâmplă așa, fiindcă asta vreau să facă un thriller: să mă surprindă de la un capitol la altul, de la o scenă la alta. Să nu mă lase să ghicesc, să nu mă lase speculez, viabil, care-i treaba. Și Thilliez chiar știe cum s-o facă. Și nu doar că știe cum s-o facă, dar o face și „justificat” - la o adică, nu-mi dă impresia că a băgat plot twist-ul ăla doar de dragul de a face și asta. Își construiește progresiv misterul, iar o dezvăluire este mai șocantă decât cea anterioară. Până ajungi în punctul în care totul va fi dat peste cap și, na, nu-ți mai rămâne decât dă-i-înainte-Dumnezeu-cu-mila, că oricum finalul va fi fost unul dintr-ăla exploziv. Evident, așa a fost, și chiar vorbeam cu o altă cititoare care mi-a spus că „nu știe dacă ea a terminat cartea, sau cartea a terminat-o pe ea”. Sfârșitul, într-adevăr, de-a dreptul șocant. Nu m-aș fi așteptat la asta, și credeți-mă că am citit destul de multe thrillere în viața-mea-de-cititor. Dar ăsta, sincer, s-ar putea să fie unul dintre alea de top! De fapt, sunt sigur că e unul din categoria aceea!
„(...) Și că niciodată nu trebuia să înceteze să fie vigilent, căci monștrii se ascund adesea acolo unde ne așteptăm cel mai puțin.”
Ce pot să vă mai zic, în afară de faptul că mi-a plăcut mult, mult de tot. După cum bine știți, nu am tendința de a vorbi despre acțiune și/sau personaje, poate doar puțin, că mi se pare irelevant să-ncep să fac caracterizări și să spun ce se-ntâmplă în carte. În schimb, prefer să mă axez pe modul în care am perceput eu lectura, mai degrabă decât a povesti ce fac personajele și tralalala. Dacă vă plac thrillerele, și mai ales dacă simțiți că le-ați citit mai pe toate (adică mai toate cărțile thriller tind să aibă aceeași direcție și, deseori, același plot), chiar vă recomand cu cea mai mare încredere cartea lui Franck Thilliez, 1991. Prima anchetă a lui Sharko. Din câte am înțeles, nu-i primul volum din serie, ci un fel de „experiment” în care autorul, care deja a scris multe alte cărți cu cei doi detectivi, se-ntoarce în anul 1991, prezentându-ne chiar prima anchetă a lui Franck Sharko. Păi, dacă asta-i prima, vă dați seama ce a urmat după? Sincer, tare aș vrea ca prietenii de la editură să mai traducă și alte cărți ale autorului, fiindcă mi-a plăcut mult, mult de tot. Și-aș vrea să mai descopăr universul literar al lui Thilliez - după cum un prieten zicea, nu pui de un buchet cu o singură floare, nu-i așa? Și totuși... Dacă floarea este îndeajuns de frumoasă, oare mai e necesarul buchetul întreg?


Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Franck Thilliez, 1991. Prima anchetă a lui Sharko, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut - sau urmează să apară, în scurt timp - recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea, Cărțile Mele și Alți Demoni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu