Călărețul dragonilor (Călărețul dragonilor, #1), de Cornelia Funke - Recenzie

Editura: RAO

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 480

Anul apariției: 2022

Traducere: Alexandra Mihăilescu

Cornelia Funke este cea mai cunoscută autoare de cărți pentru copii din Germania. A studiat pedagogia și a lucrat multă vreme ca ilustratoare pentru cărți de copii. Astăzi, scrie scenarii de film și cărți frumoase pe care și le ilustrează de multe ori singură. „Am scris Călărețul dragonilor tocmai pentru că asta mi-am dorit dintotdeauna, să pot să zbor călare pe un dragon. Și toată lumea știe că aventurile despre care scrii le și trăiești”, spune Cornelia Funke, autoarea cărții. 

🐉 CĂLARE PE UN DRAGON & MULTĂ FANTEZIE, ASEZONATĂ CU & MAI MULTĂ PRIETENIE 🐉

Călăreţul dragonilor este povestea unui tânăr dragon pe nume Lung, care porneşte la drum împreună cu un băiat şi o coboldă pentru a găsi locul de origine al tuturor dragonilor, deoarece ultimii dragoni de pe pământ sunt în căutarea unui adăpost din calea oamenilor. Eroii noştri vor trece prin nenumărate aventuri, vor fi urmăriţi de duşmani precum Mandragor-cel-de-Aur, care, spre deosebire de Lung, nu se hrăneşte cu razele lunii...

„- Da, sigur, ne bucurăm, mormăi ea. Acum pot și eu să povestesc peripețiile mele? Sau nu-i pasă chiar nimănui că era să sfârșesc împăiată?”

După ce am terminat această carte, n-am putut să mă rog decât ca prietenii de la editură să continue seria, pentru că this book healed my inner child și vă-rog-vă-implor nu lăsați seria baltă, deoarece am nevoie de mai mult. Cornelia Funke a scris o superbă carte, plină de aventuri efervescente, amuzantă și tare, tare interesantă, care ne introduce într-o lume magică, o lume plină de fantezie, dar care nu face rabat, totuși, de o oarecare parte de mister și tensiune. Chiar dacă nu aflăm prea multe despre dragoni, știm totuși că unul dintre personajele principale este întocmai un dragon - un dragon docil, un dragon prietenos care, dincolo de toate, se lasă călărit de o coboldă și, ulterior, de un băiețel și alte creaturi, în drumul său spre a descoperi ultimul tărâm al dragonilor: Hotarul Cerului. Cu toate acestea, în drumul său va avea de-a face cu un alt dragon pus pe șotii și va întâlni mulți, mulți dușmani, va fi nevoit să treacă prin diferite situații. Dar, ca în orice basm bun, totul e bine când se termină cu bine, nu-i așa?

„- Întreabă-l pe pitic unde găsești apă, creier de gânganie, șuieră Mandragor și îi întoarse spatele. Încet, cu pași măsurați, se îndreptă spre tapiseria pe care, țesut din mii de fire, era înfățișat dragonul. Mandragor se opri chiar în fața ei. Poate că s-au întors cu adevărat, murmură el. După atâția ani lungi. Aaah, știam eu că nu se pot ascunde o veșnicie. De oameni poate, dar nu și de mine.”

Intrând în „lumea reală”, prietenii noștri dragi descoperă că viața, uneori, este și despre greutăți. Ben, de fapt, este călărețul dragonului, un băiețel orfan pe care îl găsesc pe drum, și vor mai da și peste un homunculus ciudățel, numit Picior-de-Muscă de-a lungul cărții, iar Pucioasa este o coboldă, căreia cât este ziua de lungă i-ar plăcea să-și murdărească botul cu tot soiul de ciuperci. Niște prieteni improbabili, dar care ajung să depășească, împreună, toate greutățile. Ah, și să nu îl uităm pe profesorul de creaturi magice, Baldovin Wiesengrund, care are ocazia de a avea „întâlniri memorabile” cu cei pe care, cândva, îi studia. Eroii noștri vor fi spionați, vor trece prin tot felul de întâmplări care le pun nu doar prietenia la încercare, ci și spiritul aventurier. Dar, în cele din urmă, vor ieși învingători din toate, fiindcă asta-i cel mai important și așa ar trebui să se prezinte o carte care, dincolo de a fi una plină de fantezie și aventură, ne transmite un mesaj prețios: împreună, putem răzbi prin toate și nimic nu pare chiar atât de imposibil. Împreună, creștem în dimensiuni, suntem mai puternice - și atât timp cât rămânem loiali cauzelor, cu siguranță vor exista sorți de izbândă!

„- Trebuie să-i avertizez! murmură el. Trebuie să-i pun în gardă pe Lung și ceilalți. Dar cum? Și cine naiba i-a povestit lui Madragor-cel-de-Aur despre djinn?”

O lectură distractivă, o lectură care nici nu știu cum a trecut (deși are peste 450 de pagini și, de altfel, nici nu are ilustrații care „ar tăia” din scris), pentru că m-a prins și m-a ținut acolo, lângă prietenii mei dragi. Chiar este dinamică, se întâmplă foarte, foarte multe, dar ideea în sine este că, pe lângă faptul că te interesează prin ce vor mai trece, cel mai mult te bucură sentimentul pe care îl resimți citind - ca adult - o astfel de carte. Nu știu, mi-a fost tare dor să citesc ceva pentru copii, o lectură care să-mi ofere acea stare specială, liniștită, care să mă rupă puțin din haosul zilnic, din dinamica aceasta socială, cu termene limită și sarcini și alte cele. Care să mă scoată din rutină! Care să mă vindece de „a fi adult”! Da, tare mi-a plăcut și nu pot s-o recomand destul, pentru că sunt destul de sigur că, orice altă carte pentru copii pe care aș citi-o, poate același efect l-ar avea asupra mea. Dar, în Călărețul dragonilor, a fost vorba și despre personajele frumos construite, care m-au făcut să zâmbesc, despre dialogurile amuzante și, în cele din urmă, despre profunzimea pe care Cornelia Funke a investit-o în personajele memorabile pe care le-a creat.

„Era sătulă de stânci și de nisip. O dureau ochii de la atâta gri, galben și maro. Voia să vadă copaci. Dorea să audă frunzele foșnind în bătaia vântului, nu tot greierii care îi spărgeau urechile. De două ori cedă Lung insistențelor Pucioasei și coborî la câte un indicator, și de fericare dată fusese alt drum decât cel pe care îl căutau. Ben tot încerca s-o convingă, îi vâra harta sub nas, dar nerăbdarea o înnebunise de tot.”

În sfârșit, cred că orice carte pentru copii are, de fapt, o valență pedagogică aparte, are potențialul de a insufla valori, atitudini, credințe. Iar cartea lui Cornelia Funke vorbește, înainte de toate, despre prietenie, despre solidaritate și despre faptul că, deși suntem diferiți, atât cât suntem uniți în aceeași cauză comună, cu siguranță n-avem cum să dăm greș. O aventură nebunească, dar și sensibilă (Ben, care încearcă să își găsească o familie). O aventură plină de mister, pe alocuri tensionată, cu personaje care mai de care, care transformă întreaga carte parcă într-un studiu de producție animată - șobolani care zboară, creaturi ciudate, duhuri, oameni din nisip... Ce mai, o adevărată efervescență! Chiar mi-a plăcut mult această aventură magică, această aventură dinamică și tare, tare frumoasă. Am citit cartea în mai multe reprize, deoarece îmi crea o stare mult prea plăcută pentru a o epuiza în doar 2-3 reprize de citit. Astfel, m-am putut bucura mult mai mult de ceea ce Cornelia Funke mi-a oferit: posibilitatea, chiar dacă temporară, de a mai fi încă mic, de a mă reîntoarce în anii copilăriei în care totul era atât de simplu... În care mă credeam stăpân peste toate și orice prilej putea fi, ușor, transformat într-o adevărată aventură!