Nebuni din iubire, de Rosa Montero - Recenzie

Editura: RAO

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 224

Anul apariției: 2018

Traducere: LINGUA CONNEXION

Rosa Montero (Madrid, 1951) a studiat jurnalism și psihologie. A colaborat cu grupuri de teatru independent (Canon) și cu diverse publicații (Fotogramas, Pueblo, Posible). Operele ei au fost traduse în peste 20 de limbi. În limba română, la Editura RAO, au mai apărut: Ziua inocenților (2005), Stăpân iubit (2006), Povestea regelui străveziu (2007), În inima infernului (2009).

„Carnea trădătoare, dușmancă intimă ce te face prizoniera înfrângerii sale. Sau prizonier, pentru că și bărbații își descoperă brusc, în oglindă, un gât cu pielea lăsată, ca de broască-țestoasă, de exemplu. Ca să nu mai vorbim despre prostată sau despre groaza de a nu face față în lupta amoroasă. Carnea tirană îi face sclavi pe toți.”

„Romanele sunt visurile omenirii; fără asemenea visuri am fi cu toții și mai nebuni și mai ignoranți decât suntem. Așa că romanele urmăresc vicisitudinile societății, așa cum pielea se mulează pe trup: dacă el se îngrașă, pielea se întinde; dacă el slăbește, pielea se strânge... Criza actuală reflectă această criză, fiindcă e chiar pielea vieții.” - Rosa Montero, într-un interviu realizat de Ileana Scipione, pentru Observator Cultural 

„Nu exista nici cea mai mică îndoială că dragostea te otrăvește, te îndobitocește, te determină să faci tot felul de prostii și să acționezi fără măsură.”

Am să-ncep această recenzie spunând că, zău, nu m-am așteptat deloc, și când spun deloc, chiar o spun sincer, să-mi placă romanul Rosei Montero, Nebuni din iubire, atât de mult. Nu știu, cred că mă așteptam la o poveste de dragoste așa superficială, clișeică, agonizantă, plictisitoare, siropoasă, și-alte chestii de genul. Cred că titlul m-a trimis cu gândul în acea direcție. Și, Doamne, cât m-am înșelat, de fapt, fiindcă chiar după primul capitol am simțit intensitatea scriiturii, a emoției, a trăirilor, am simțit, efectiv, că m-am înșelat enorm, enorm de mult. Și, încă o dată, nu m-am așteptat ca această poveste să-mi pătrundă atât de frumos sub piele, în inimă, și să mă emoționeze atât de intens. De ce? Pentru că e o carte foarte, foarte reală, este o carte NU despre iubire, NU pioasă, NU sentimentală - este o carte chiar incisivă, este dureroasă, fiindcă, dincolo de anumite teme, abordează una extrem de sensibilă și fragilă: bătrânețea, bătrânețea și tot ce-aduce, cu ea, aceasta. 

„(...) Oamenii nu realizează aproape niciodată când este ultima oară când fac ceva ce le place. Ultima oară când urci pe un munte. Ultima oară când schiezi. Ultima oară când ai o întâlnire amoroasă. Pentru că acelui corp, în continuă transforma, care dintr-o dată se cuta, se scofâlcea, se ciopârțea, se prăbușea și se deforma, acelui trup trădător, în sfârșit, nu-i era de ajuns faptul că te umilea: în plus, comitea mojicia supremă de a te omorî.”

Punând accent extrem de frumos pe corporalitate, Rosa Montero creează din acest roman o odă dedicată timpului, și nu neapărat o odă, nu știu cum să zic, ci „un strigăt”, o ofensă adusă îmbătrânirii - piele lăsată, riduri, durerea de a nu mai fi dorit cu atâta ardoare ca atunci când ești tânăr și puternic și frumos și energic. Nu știu, pe mine, unul, m-au lovit (fazual spus) multe lucruri din acest roman, multe gânduri ale autoarei. Revenind puțin la ideea romanului, am să v-o redau rapid, pe scurt, fără să intru în detalii și în desfășurarea acțiunii: Soledad, o bătrână de șaizeci de ani, vrea să-l facă gelos pe fostul ei amant, care-o părăsește pentru soția sa însărcinată, și angajează un gigolo. Nu știu cât reușește, dar, în cele din urmă, începe să simtă anumite chestii față de acest bărbat, și, de-aici, sincer, chiar vorbeam cu cineva și-i spuneam că, na, lucrurile n-au să ia o direcție tocmai sănătoasă, să zicem așa. Nu știu, de asemenea, cât am avut dreptate, dar știu că mi-a plăcut mult, mult de tot cum s-a terminat acest roman.

„(...) Cunoștea foarte bine puterea opresivă a anumitor gânduri chinuitoare. Când își fac apariția, pun stăpânire pe tine.”

În fine, dincolo de acestea, cum am mai spus, este o poveste despre bătrânețe. Sincer, am găsit în scriitura autoarei o refulare, o oarecare scârbă, să spun așa, dar, în cele din urmă, o acceptare definitorie în vederea întregirii - până la urmă, cu toții vom plăti prețul pe care ni-l cere viața, nu? Și, na, nu putem decât să ne conformăm și să-l primim cu tot ceea ce înseamnă. E o poveste profundă, chiar e, e o poveste emoționantă care te-atinge, fiindcă, na, nu are cum să n-o facă, având în vedere că e în natura umană să te gândești la bătrânețe, la cum, poate, propriul tău corp ajunge să se înstrăineze față de tine, să te lase, să te părăsească. 

„(...) Dragostea făcea și desfăcea Istoria, mobiliza voințele, provoca dezordine în lume.”

Nu am să spun mai multe despre roman, fiindcă chiar nu am ce. Legat de scriitura lui Rosa Montero, ei, bine, vă pot spune că scrie bine, bine de tot; romanul este scris la persoana a treia, iar autoarea conturează extrem de precis gândurile lui Soledad, trăirile acesteia, emoțiile care o încearcă, intrigile din sufletul ei. Rosa Montero scrie, în cele din urmă, despre teama de singurătate, despre absența iubirii, despre singularitatea ființei; datorită iscusinței autoarei de a distinge între sentimente și pericolele ce guvernează dorințele, prin Nebuni din iubire am descoperit și o lecție, sinceră și profundă, de viață.

„(...) Soledad, mai bătrână decât poetul, avusese timp să înceapă să recitească și să se întristeze puțin mai mult decât el. Cert era că, de câteva luni, melancolia se acumula în interiorul ei ca o ceață densă și rece. Poate că era mâhnirea că împlinise șaizeci de ani, când pe dinăuntru avea în continuare șaisprezece.”

Vreau să le mulțumesc prietenilor dragi de la Grupul Editorial RAO pentru acest exemplar, Nebuni din iubire, de Rosa Montero, pe care-l puteți găsi AICI. Vă recomand s-aruncați un ochi pe site-ul lor, găsiți o mulțime de cărți, de toate genurile, care, cu siguranță, vă vor fi pe plac. S-aveți parte de lecturi cât mai pe gustul vostru și de o zi liniștită!