Scandalul secolului, de Gabriel García Márquez - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 400

Traducere: Tudora Șandru Mehedinți

Anul apariției: 2020

Scriitorul columbian Gabriel García Márquez (născut în 1927, la Aracataca) este unul dintre personalitățile care au marcat cel mai profund literatura secolului XX, adevărat fenomen prodigios în peisajul literar contemporan latinoamerican și universal. A îmbinat die timpuriu jurnalismul cu o bogată și fascinantă creație narativă, distinsă cu Premiul Nobel în 1982, ce ilustrează cu egală măiestrie romanul, povestirea, eseul, memorialistica. Este reprezentantul emblematic al cunoscutului „realism magic” al literaturii hispanoamericane pe care îl cultivă cu strălucire, într-un demers literar de excepție, în care realul se împletește cu irealului, istoria cu fantezia debordandă, cotidianul cu visul, într-o fericită întâlnire între imaginația profund creatoare și istoria zbuciumată a unui întreg continent, ce este totodată o emoționantă mărturie care reflectă plenar temele majore ale existenței, dorința arzătoare de libertate și demnitate umană.

„(...) Aceste plăsmuiri au făcut să se spună că John Lennon e un suprarealist, ceea ce se spune cu prea multă ușurință despre tot ce pare ciudat, cum spun de obicei despre Kafka cei care n-au știut să-l citească. Pentru alții, este vizionarul unei lumi mai bune. Cineva care ne-a făcut să înțelegem că bătrâni nu suntem noi, cei care avem ani mulți, ci aceia care nu s-au urcat la timp în trenul copiilor lor.”

Cine mă citește, mai des, pe-aici, știe cât de mult îmi place Gabriel García Márquez, știe că i-am citit aproape toate cărțile, și mai știe că, de asemenea, că, pentru mine, este un autor de referință când vine vorba de literatura mondială, literatura de calitate și toate acestea. De aceea, de altfel, chiar și-acum, îmi vine greu să vorbesc despre el - de ce? Pentru că a vorbi despre Gabriel García Márquez este, cum să spun, ciudat, pentru că nu știi de unde să-ncepi, nu știi cum s-o termini. Pentru că aș putea enumera zeci, dar zeci de motive pentru care-i ador cărțile, precum și zeci de motive pentru care l-aș recomanda - dar, în cele din urmă, eu pot face asta, și-am și făcut-o, când a fost cazul, dar ideea în sine, ideea de bază, este că, într-adevăr, Gabriel García Márquez este un autor ce trebuie citit de către oricine. Și când spun oricine, chiar mă refer la toată lumea. Pentru mine, Gabriel García Márquez este unul dintre acei autori pe care-i țin în suflet și-i recitesc, oricând, cu drag - are ceva ce-mi place, are o voce autentică, are o scriitură originală, o scriitură profundă, magică, ca și stilul care l-a consacrat și care, mie unul, mi se pare incredibil de frumos - realismul magic. Într-adevăr, nu toate scrierile sale se încadrează în acest gen, dar nu poți, pur și simplu, nu poți să nu-i simți vocea atunci când citești un roman semnat de către García Márquez. N-ai cum! Și de asta, credeți-mă, îl ador cu toată ființa mea.

Și, legat de ce-am spus mai sus, volumul de față, Scandalul secolului, în extraordinara traducere a Tudorei Șandru Mehedinți, nu e, nicidecum, un roman care se vrea a fi ficțiune, beletristică, deoarece cuprinde texte apărute în presă între anii 1950 și 1984; evident, lumea îl știe pe Gabriel García Márquez drept un autor, un romancier de seamă, cu referire la iubirea legendară dintre Fermina Daza și Florentino Ariza (vezi Dragoste în vremea holerei) sau la Aureliano Buendía (vezi Un veac de singurătate - un roman, încă, de referință, atunci când vorbesc despre Márquez), al dictatorului solitar din Toamna patriarhului, al imaginilor de o intesitate enormă din Funeraliile mamei mari, a Erendirei (Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet), a atmosferei stranii din Povestea târfelor mele triste. Nu? Și, cu toate acestea, prima dragoste a lui Márquez, să spun așa, a fost jurnalismul, și, așa cum sunt „primele iubiri”, a fost o iubire strașnică, plină de patos. Și chiar dincolo de toate acestea, admirația lui Márquez pentru jurnalism a mers atât de departe încât a declarat, odată, că aceasta este „cea mai frumoasă meserie din lume”. Scandalul secolului, volumul de față, pune în evidență „moștenirea” activității de jurnalist a lui Márquez. O antologie de texte apărute în presă în care totuși n-ai cum să nu simți stilul alert, glumeț, dezinvolt, un stil pe care cu greu reușești să-l distingi de cel al textelor și operelor de ficțiune. Proza sa proaspătă, cronicile pătrunzătoare, pline de ironie, profunde, amuzante, uneori chiar și lacunoase, lipsite de o rațiune a firii, cu siguranță l-a consacrat drept unul dintre cei mai buni scriitori columbieni care au trăit vreodată. De asemenea, chiar Márquez afirmă că se considera mai întâi ziarist, și apoi scriitor: „Mai presus de orice, sunt ziarist. Toată viața am fost ziarist. Cărțile mele sunt cărți de ziarist, chiar dacă nu prea se vede.”

„A scrie cărți e o profesiune sinucigașă. Nicio alta nu cere atât timp, atâta muncă, atâta dăruire în raport cu beneficiile sale imediate. Nu cred că sunt mulți cititori care, terminând lectura unei cărți, se întreabă câte ceasuri de angoasă și de calamități zilnice l-au costat pe autor acele două sute de pagini și cât a primit pentru munca lui. Ca să nu mai lungesc vorba, se cuvine să-i spun celui care nu știe că scriitorul câștigă doar zece la sută din ceea ce cumpărătorul plătește pentru carte în librărie. (...)” 

Scadalul secolului, antologia de față, cuprinde cincizeci de texte semnate și scrise de către Márquez și publicate în ziare și reviste, alese din Opera jurnalistică, și își propune, astfel, să le ofere cititorilor prozei sale de ficțiune o urmă, cât de mică, a activității sale din presă - astfel, vă spun drept, n-ai cum să nu recunoști vocea narativă a autorului și modul în care, de-a lungul timpului, aceasta s-a format, activitatea jurnalistică a lui Márquez punându-și, într-adevăr, amprenta asupra operei sale „de ficțiune”. Chiar mi-a plăcut mult, mult de tot ce am citit, pentru că, așa cum v-am spus, am simțit realitatea márqueziană, să spun așa, atmosfera, stilul, felul în care a conturat personaje, acțiuni, intrigi, culori locale. Cireașa de pe tort a fost textul intitulat „Casa familiei Buendía” (bineînțeles, dacă ați citit Un veac de singurătate, știți la ce mă refer). Dați-mi voie, iarăși, să citez ceva spus chiar de autor însăși, declarat într-un interviu: „Aceste cărți conțin o asemenea cantitate de investigații și confruntări de date, de rigurozitate istorică, de fidelitate față de cele relatate, încât, în fond, sunt mari reportaje romanțate sau fantastice, dar metoda de investigare și de mânuire a informației și a faptelor ține de jurnalist.”

Așadar, este clar, nu? Gabriel García Márquez a fost, întâi de toate, jurnalist, s-a dedicat meseriei sale, după ce a intrat la Facultatea de Drept, obligat de către tatăl său, și, încetul cu încetul, printr-un talent desăvârșit, însăși textele „din realitatea imediată”, au ajuns să devină inspirație pentru niște romane fabuloase, intense, extraordinar de bine scrise. În Scandalul secolului, am regăsit texte de presă din tinerețea autorului, în care acesta, în formare, încerca să descopere un procedeu ce-i va permite, așadar, trecerea spre literatură, spre ficțiune, spre stilul său caracteristic, realismul magic. Bărbierul președintelui, diverse fragmente timpurii de narațiuni unde apar familia Buendía sau Aracataca, cronici din Roma care relatează moartea unei tinere italiene în a cărei posibilă asasinare sunt implicate elitele politice și artistice din țară și unde abordează, de asemenea, genul polițist și cel de cronică socială; reportaje despre traficul de femei din Paris în America Latină, reflecții asupra profesiei de scriitor și alte nenumărate narațiuni diverse ce ni-l redau, în toată splendoarea, pe autorul de suflet al multor oameni - Gabriel García Márquez, „jurnalist columbian care cutreieră slobod prin lume”.

„Odată ce scrisul a devenit viciul principal și cea mai mare plăcere, a spus el, numai moartea îi poate pune capăt.” (citat din Hemingway)

Chiar nu știu ce să mai spun. Sincer. N-am alte cuvinte, decât cele de mai sus, deoarece, după cum am ai spus, nu l-aș putea teoretiza pe Gabriel García Márquez, nu i-aș putea „explica” ficțiunea, literatura, stilul. Nu. Pe Márquez ori îl citești, ori nu. Eu nu pot decât să-l recomand cu tot sufletul și cu tot dragul din lume. Dacă-l citiți, rămâne la alegerea voastră; eu, unul, abia aștept să pot spune că da, în sfârșit, am citit toate traducerile, în limba română, ale autorului. Și trebuie să recunosc că o mare parte din gratitudinea și din respectul meu se întorc către traducătoare, Tudora Șandru Mehedinți, care face o treabă absolut impecabilă. 

Vreau să le mulțumesc prietenilor dragi de la Grupul Editorial RAO pentru acest exemplar, Scandalul secolului, de Gabriel García Márquez, pe care-l puteți găsi AICI. Vă recomand s-aruncați un ochi pe site-ul lor, găsiți o mulțime de cărți, de toate genurile, care, cu siguranță, vă vor fi pe plac. S-aveți parte de lecturi cât mai pe gustul vostru și de o zi liniștită!