Ultima ei clipă, de Shari Lapena - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 2 din 5 steluțe

Număr de pagini: 352

Anul apariției: 2021

Traducere: Alexandra Fusoi 

Shari Lapena este autoarea bestsellerurilor Cuplul din vecini (2017, Editura Trei, traducere de către Mihaela Buruiană), Străinul de acasă (2018, Editura Trei, traducere de către Alexandra Fusoi), Ultima ei clipă (2021, Editura Trei, traducere de către Alexandra Fusoi), An Unwanted Guest și Someone We Know. Înainte să înceapă să scrie ficțiune, a fost avocată și profesoară de engleză. Shari Lapena locuiește la Toronto și urmează să publice un nou roman, intitulat Not a Happy Family.

„Își dă seama că e între ciocan și nicovala și că Erica l-a adus în situația asta.”

Un accident petrecut cu mult timp în urmă. Și un oaspete apărut din senin. Stephanie și Patrick încearcă să se adapteze vieții cu gemenele lor nou-născute, care le ocupă tot timpul. Însă chiar dacă e dezorientată din cauza lipsei de somn, Stephanie e sigură că acum are tot ce și-a dorit. Până când apare Erica, o femeie din trecutul lui Patrick, și face acuzații tulburătoare. Patrick spusese dintotdeauna că prima lui soție a murit într-un accident, dar acum Erica susține că a fost vorba despre o crimă. Patrick insistă că e nevinovat, iar Erica încearcă să-l șantajeze. Cunoaște multe detalii despre Patrick - care o fac și pe Stephanie să-și pună întrebări și să nu mai știe ce și pe cine să creadă. Pe măsură ce încrederea ei în Patrick se năruie, acesta riscă să piardă totul. Oare Patrick spune adevărul, iar Erica este o mincinoasă convingătoare? Sau Stephanie a făcut o greșeală îngrozitoare?

„Vrea să o invite pe Hanna la o cafea și să-i spună totul - despre trecutul lui Patrick și femeia care-i amenință. Dar nu poate. Trebuie să țină totul în ea. Chiar dacă povara e prea grea.”

Un alt roman scris de Shari Lapena pe care l-am citit, imediat după ce am terminat Străinul de acasă (recenzia o găsiți AICI). Am zis, dacă tot e, hai s-o țin din rateu în rateu - și-așa a fost. Dincolo de faptul că primul roman scris de Lapena pe care l-am citit mi s-a părut îngrozitor de plictisitor, de-a dreptul banal, romanul acesta, Ultima ei clipă, probabil - și parcă premonitor - va fi ultimul scris de Shari Lapena pe care-l voi citi: da, m-am lăcuit și mi-am dat seama că ori nu scrie bine, ori nu-i pentru mine. Sau nu scrie bine și, de fapt, de asta nu e pentru mine. În orice caz, nu-mi place și cu siguranță nu-mi satisface așteptările de citiror înrăit de thriller. Dacă tot scoți o carte pe an, de ce totuși nu-ți lași o pauză în așa fel încât chiar să scrii ceva fain și original? Și, culmea, cărțile scrise de Shari Lapena chiar sunt așteptate, chiar sunt citite și au rating-uri bunicele pe Goodreads. Uite ce-nseamnă, domnule, să citești multe cărți dintr-un anumit gen literar: îți iei etaloane și, fără să vrei, compari lecturile între ele. În fine, ar fi multe de spus, dar n-aș vrea să vorbesc de rău prea mult această carte.

„- (...) Însă acum sunt mai bătrână și nu mai sunt așa proastă. Am avut timp să mă gândesc. Am pârghii și am de gând să le folsoesc. Și nu-mi mai e teamă de tine. 

- Nu? întrebă el. Poate că ar trebui.”

Shari Lapena chiar scrie ciudat, nu știu cum să zic. Și nu e vorba de o ciudățenie care se naște dintr-un stil care-ți provoacă întrebări, care-ți dă de gândit, ci este vorba de o ciudățenie al cărui izvor îl reprezintă simplitatea banală a scriiturii ei, ceva ca un stil lipsit de fond și formă, lipsit de elemente stilistice și expresivitate artistică - este ceva de-a dreptul sec, „uscat”, dacă pot spune așa, în proza ei. De la personaje până la acțiune, totul este parcă superficial, gratuit, ca și cum ar scrie doar ca să fie scris, doar ca să umple niște pagini, să ducă personajele într-o direcție, s-ajungă la un final, să-și scoată target-ul de cuvinte și să trimită romanul la publicat. Habar n-am, dar chiar mi s-a părut de-a dreptul greoi să înaintez în lectură citind despre ceva și-n același timp având impresia că citesc despre nimic. Na, în fine, este părerea mea și, așa cum am spus și-n recenzia cărții Străinul de acasă, Shari Lapena trebuie citită „la început de drum”, atunci când vrei să te-apuci de această tagmă literară, thriller, care mie-mi place atât de mult! 

„Ea îi aruncase un: De ce te-ai însurat cu mine? Dar ce nu avusese curaj să spună fusse: Te-ai însurat cu mine pentru bani? Pentru că există un subiect despre care nu vorbește nimeni - un lucru pe care niciunul dintre ei nu a fost dispus să-l recunoască.”

În altă ordine de idei (îmi place să spun asta, de parcă ar exista „o anumită ordine” în ideile mele, ceea ce-i departe de orice realitate posibilă), romanul, iarăși, are o intrigă răsuflată, o desfășurare a acțiunii care se vrea dinamică - și, mda, chiar e-, dar lipsită de esență și de profunzime, de parcă totul se petrece într-o lume digitalizată, aplicată, übertehnologizată, în care personajele lui Lapena sunt roboți și știu doar să se deplaseze prin spațiu și, mda, mai au unele progrămele care-i fac să fie triști și fericiți și răzbunători, dar doar așa, cât să zici că-s și că simt și ei ceva. Prea vag, în schimb, am avut impresia că personajele ei chiar trăiesc ceea ce li se întâmplă, într-o manieră cognitivă, emoțională. Poate e vorba de modul în care Lapena își livrează proza; Ultima ei clipă a fost un roman fără expresie, fără formă și fără culoare, mânat doar de niște personaje care, pe fundalul unor întâmplări, iarăși, previzibile, trăiesc periculos și descoperă secrete și secrete și secrete. Ce trebuie, în schimb, să recunosc, e faptul că sfârșitul mi s-a părut interesant (dar, iarăși, dacă n-ar fi pregătit „atât de bine” cititorul pentru un asemenea sfârșit, poate ar fi fost mai impactant).

„Stephanie se simte extenuată și fizic, și emoțional, prea năucită ca să gândească limpede. Toată lumea urmărește banii. Banii ei. Îi vânează împreună banii? Gândurile i se bulbucesc într-o succesiune paranoidă. Oare Patrick și Erica încă se mai iubesc? Sau poate că nu sunt capabili de iubire adevărată, sunt capabili să-și vadă doar interesul propriu, doi psihopați care lucrează împreună. Nu... n-au cum să fie în cârdășie. Ideea e nebunească.”

Cam atât am avut de zis (scris) - și vreau să repet, este vorba strict de experiența mea literară, care are „la bord” zeci de romane și cărți thriller citite, multe dintre ele extrem de bune, citite acum câțiva ani și de care încă-mi amintesc cu drag și cu pielea ridicându-mi-se. Lapena nu le are, pur și simplu, nu stăpânește bine arta de a-și crea personajele și de a le da viață, de a le face rotunde, puternice; nu știe să creeze o atmosferă tensionată, dark, sumbră și dinamică, alertă, care să-i facă cititorului inima să pulseze cu nerăbdare, să-l țină sub presiune și să-l ardă la foc mic. Intrigile, iarăși, sunt banale și răsuflate (chiar încep să mă satur de chestiile astea, sincer), iar felul în care construiește acțiunea pe spatele lor este de-a dreptul plictisitor și previzibil; și, ei bine, eu nu urmăresc asta de la un roman thriller - eu vreau suspans autentic, personaje bune și puternice și multă, multă dramă. Să aveți lecturi cât mai frumoase și cu spor, dragi cititori!