Fiul, de Jo Nesbø - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 560

Anul apariției: 2018

Traducere: Ciprian Șiulea

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin. La Editura Trei, au apărut romanele Fiul, Vânătorii de capete, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, Regatul, precum și primele șase volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu, Nemesis, Steaua diavolului, Mântuitorul.

„Își atinse burta. Era udă de sânge. Dar era ca și cum ar fi atins trupul altcuiva. Era paralizat de la talie în jos. Izbi capacul cu pumnii, dar în zadar, nu se deschise nimic în afară de stavilele minții lui. Digul despre care învățase că nu trebuie deschis niciodată. Tatăl lui îl învățase asta. Dar acum apăruseră fisuri și Sylvester știa că avea să moară ca în coșmarurile lui. Încuiat. Singur. În întuneric.”

Sonny se află într-o cursă pe viață și pe moarte. Sonny Lofthus și-a petrecut aproape jumătate din viață la închisoare, ispășind pedepse pentru o serie de crime pe care nu le-a comis. În schimb, i se furnizează constant heroină, iar prin celula lui se perindă întruna prizonieri care-l roagă să-i absolve de păcate. Dar mărturisirea unui deținut schimbă totul. Știe ceva despre tatăl lui Sonny, un polițist acuzat de corupție, despre care se crede că s-a sinucis. Sonny înțelege că a fost mințit toată viața. Acum vrea să se răzbune. Concepe un plan strălucit de evadare și începe să-i vâneze pe vinovați. Îi va face să plătească pentru crimele lor. Cu orice preț!

„(...) Viitorul era necunoscut. Chiar și așa, mai târziu Martha avea să privească retrospectiv acest moment și să se întrebe dacă ar fi putut, dacă ar fi trebuit să fie în măsură să citească ceva despre planurile bărbatului care își spunea Stig Berger.”

După ce am citit primul roman scris de Jo Nesbø, și anume Regatul (recenzia o puteți găsi AICI), mi-am dat seama că am de-a face cu un autor extraordinar de bun. Totuși, a trecut mult timp până să mă hotărăsc să citesc și o altă carte scrisă de el (cartea de față, de fapt, ar fi a doua carte pe care o citesc de la autorul norvegian). Între timp, am auzit păreri împărțite, am fost martorul unor „eșecuri” ale altor cititori - am auzit că domnul Nesbø ar fi puțin cam „inconstant” în scrierile sale: când scrie romane bune, când scrie romane mai puțin bune. Ba îți place, ba îți dai seama că următorul roman e un rateu și tot așa. Din acest motive - or, din cauza acestor motive - mi-a fost puțin „frică” să citesc și al roman al autorului, mai ales după ce Regatul a intrat în lista celor mai bune cărți thriller citite în anul 2021. Cu toate acestea, mi-am luat inima-n dinți (cum s-ar zice), și am zis că trebuie să-mi fac curajul necesar pentru a face o intruziune într-o altă aventură literară și romanistă marca Nesbø. Și, Dumnezeule, ce aventură colosală a fost!

„Dat fiind că avea 18 ani și nu putea fi trimis la închisoarea pentru adulți, începuse să-și finanțeze dependența mărturisind jafuri și spargeri minore de care erau acuzați infractori mai în vârstă. Când împlinise 18 ani și aceste oferte dispăruseră, iar presiunea, presiunea constantă de a face rost de bani se agravase și mai mult, fusese de acord să accepte vinovăția pentru două crime, urmând ca în schimbul acestui lucru să i se furnizeze droguri în timp ce stătea la închisoare.”

Fiul este un roman care m-a dat peste cap, pur și simplu, de la început până la sfârșit. Este acel gen de carte pe care o citești fără să-ți dai seama cum trece timpul, deoarece rămâi captivat de tot ce se întâmplă, de toată intriga extrem de bine fructificată și pe scheletul căreia s-au construit motive și concluzii și întâmplări dintre cele mai neașteptate și savuroase. Poate mai presus de alte aspecte, personajele lui Nesbø sunt pur și simplu geniale - complexe, pline de trăiri, zbuciumate, dureroase, mârșave, haíne, răzbunătoare, romantice și profunde, inteligente și disimulatoare. Sunt înzestrate cu tot felul de „esențe” care fac ca scriitura să fie potențată de simțămintele și trăirile acestora. Nu știu, sincer, dacă am mai citit și alte thrillere care să-mi livreze o paletă cromatică atât de vastă a unor personaje atât de bine construite, care să reitereze întocmai profunzimile pe care Jo Nesbø a vrut să le atingă și să le scoată la lumină. De fapt, personajele autorului norvegian nu doar că reușesc să depășească granița ficțiunii, cu ușurință, dar devin și un fel de „stări”, un fel de „credințe” - răzbunarea, purificarea, catharsis-ul, moștenirea, ereditatea, „sângele apă nu se face”. Iar Sonny este exemplul cel mai potrivit al unui zbuciumat care încearcă să se regăsească purtându-și cu curaj cicatricile. Iar cicatricile cele mai adânci și dureroase vor fi, întotdeauna, cele care nu se văd!

„- La căței trebuie să te impui imediat drept câine-șef și să te asiguri că așa rămâne. Nu uita că bunătatea sub forma indulgenței și a iertării o să fie văzută drept slăbiciune. Comportamentul indezirabil trebuie pedepsit, și asta e misiunea ta. Înțelegi?”

Jo Nesbø a scris un roman complex, puternic, care cu adevărat își merită valoarea care îi este acreditată. E un autor chiar bun pe această „filieră romanistă”; deși am citit doar 2 romane scrise de el, cu siguranță a devenit unul dintre autorii mei preferați ai acestui gen literar (care, de altfel, este printre preferatele mele), și cu siguranță voi îl voi avea în vedere mult mai des de-acum înainte (cel mai probabil, trebuie să mă conving singur că într-adevăr Jo Nesbø este un „săltăreț”, care-ți oferă una rece și două calde, cum s-ar spune). Însă Fiul nu m-a dezamăgit deloc, pentru că mi-a oferit tot ce-i trebuie unui astfel de roman pentru a-mi fi pe plac: acțiune alertă, o dinamică apăsătoare, o atmosferă tensionată și deseori întunecată, în care personajele imaginate parcă devin din ce în ce mai reale, din ce în ce mai veridice, din ce în ce mai palpabile. Mai umane. Mai credibile și convingătoare. Da, are Jo Nesbø un anume talent specific de a livra cititorului personaje de-a dreptul savuroase, personaje de care ori te îndrăgostești ori, în fine, pe care le urăști. O, da, dar ce m-am atașat de unele și detașat de altele!

„- Câinii cred că urmează să primească de mâncare, spuse Fidel.

Dar nu adăugă: pe tine.”

O aventură literară pe care am savurat-o cu o poftă nebună. După ce am terminat romanul, m-am bucurat într-o măsură că toate au luat-o într-o anumită direcție, dar într-o anumită altă măsură m-am întristat că m-am desprins dintr-o astfel de poveste. Cu toate acestea, nu pot să uit cât de multe mi-a oferit și cât de mult am savurat totul. Chiar a fost o carte potrivită cu care să îmi încep anul, o carte pe care am recomandat-o și o recomand oricui este pasionat de acest gen literar. Și, mai mult decât atât, chiar cred că Fiul, romanul lui Jo Nesbø, scapă de o încadrare riguroasă și limitativă a unui anumit gen literar (în esență, thriller): este o poveste a unei drame, este o poveste a unei iubiri, este o poveste „de familie”, o poveste cu mult substrat, în care este vorba despre lacunele unui „sistem” corupt, despre realitatea poate contemporană nouă. Este un roman multifactorial și polifonic, în care Jo Nesbø scoate la iveală, într-o „lumină romanistă”, aspecte sensibile ale unui sistem defunct, bolnav, toxic. 

„- Cum... cum îți dai seama dacă cineva te iubește, Pelle?

- Pur și simplu. E totalul tuturor acelor mici lucruri pe care nu le înțelegi niciodată foarte clar. Iubirea te înconjoară ca aburii de la duș. Nu vezi fiecare strop în parte, dar ei te încălzesc. Te udă. Te curăță.”

Probabil am să mă repet, dar chiar a fost o carte extraordinar de bună. Din câte știu, este vorba de o serie, dar se prea poate să mă îndoiesc fiindcă eu am talentul formidabil de a nu ști care-i faza cu seriile, de a nu ști care e ordinea firească a volumelor dintr-o serie și așa mai departe. Uneori, chiar și Goodreads mă depășește și nu reușesc să-mi dau seama (da, sunt pățit, deci vorbesc din experiență). Oricum, chiar vreau să citesc și alte romane scrise de Jo Nesbø, să mă bucur iarăși de aventurile sale și de modul în care își construiește intriga, de modul în care își pune personajele în scenă și le înzestrează cu ce au ele mai de preț sau, dimpotrivă, mai plin de secrete. Iar acest roman a avut de toate și mi-a oferit tot, dar chiar tot ce caut eu de la un roman thriller de-a dreptul bun! Vi-l recomand fără niciun dubiu, fiindcă știu că are să vă placă cel puțin la fel de mult cum mi-a plăcut și mie! Să aveți doar lecturi frumoase în acest an, 2022, pline de învățături și doar experiențe memorabile și demne de timpul vostru!