Regatul, de Jo Nesbø - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 704

Anul apariției: 2021

Traducere: Andrei Covaciu

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin. La Editura Trei, au apărut romanele Fiul, Vânătorii de capete, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, precum și primele cinci volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu, Nemesis și Steaua diavolului.

„- Suntem o familie. Ne avem unii pe alții și pe nimeni altcineva. Prieteni, iubite, vecini, localnici, satul. Toate acestea sunt o iluzie, nu fac nici cât o ceapă degerată când ai nevoie de ajutor. Atunci suntem noi împotriva lor, Roy. Noi împotriva tuturor celorlalți. OK?”

Doi frați. Un orășel de munte. Secrete adânc îngropate. Roy n-a părăsit niciodată orășelul pașnic de munte unde a crescut, spre deosebire de Carl, fratele său mai mic, care a fost nerăbdător să plece și să lase în urmă trecutul dureros. Ca toată lumea, și Roy a crezut că fratele lui a plecat pentru totdeauna. Dar Carl are planuri mari pentru orașul său natal. Iar atunci când se întoarce împreună cu soția lui misterioasă și o idee strălucită de afaceri, tensiuni mocnite și rivalități vechi tulbură liniștea locului. Roy își dă seama că se simte în mod inexplicabil atras de Shannon, soția lui Carl, atracție care va avea consecințe devastatoare. În scurt timp, ceea ce părea o întoarcere acasă triumfală se va transforma într-un șir de evenimente nefaste, care amenință să distrugă tot ce prețuiește Roy, pe măsură ce secrete de familie de mult îngropate încep să iasă la iveală.

„(...) În întunericul casei noastre, întunericul care ne aparținea nouă, mie și lui Carl - și nimănui altcuiva.”

Cred că fiecare dintre noi are autori pe care vrea să-i citească, dar din motive pur și simplu inexplicabile, nejustificate, se ferește de autorul respectiv, îl amână, zice că-l citește data viitoare și așa mai departe. Totul doar pentru a nu avea contac imediat cu el - motivele, după cum am spus, chiar nu știu care ar fi (poate pur și simplu ideea că anumită carte - implicit, un anumitor autor - trebuie citit doar când simți, efectiv, că-i este timpul; poate hype-ul prea mare îți dă bătăi de cap și te face să ai așteptări mult prea mari de la autorul respectiv; sau, pur și simplu, ai atâtea cărți în așteptare încât chiar nu vrei să-ți bați capul). Ei, bine, cam așa s-a întâmplat cu mine și cu Jo Nesbø - dincolo de faptul că am vrut de-atât de mult timp să-l citesc, mi-a fost greu să mă apuc de el întrucât majoritatea cărților semnate de el fac parte dintr-o serie (plus că, de asemenea, am tot urmărit păreri ale altor cititori legate de Jo Nesbø - sunt mulți care au avut experiențe plăcute cu el, dar și câteva persoane - de încredere, pentru mine, atunci când vine vorba de lecturi de acest gen - nu s-au declarat prea mulțumite). Și n-am vrut să fac parte din tagma acelor persoane pentru care Jo Nesbø a fost oarecum o dezamăgire, așa că, în cele din urmă, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să citesc acest monstru de carte, de plus șapte sute și ceva de pagini, dar care, măcar, e de sine stătătoare, cum s-ar spune. Și n-a fost deloc o alegere nepotrivită, fiindcă Regatul a fost pur și simplu o carte colosală, care mi-a plăcut la nebunie.

„Iar eu am știut că de data aceasta anunța un pericol. Nu unul imediat, ci o soartă care aștepta, care stătea undeva la pândă. Care deja așteptase prea multă vreme. Răbdătoare. Fără să uite nici măcar o clipă. O belea.”

Trebuie să recunosc, înainte de toate, că m-a speriat puțin numărul de pagini. Nu-i bai, pentru mine, deoarece obișnuiesc oarecum să citesc cărți cu un număr mare de pagini, însă am plecat în lectură cu gândul că stai să vezi, domle, ce are să se mai lungească și să bată pasul pe loc - cum, altfel, scoți +700 de pagini, nu? Ei, iarăși, speculațiile mele n-au fost altceva decât greșite - am citit romanul nu doar că extrem de rapid, în doar 2-3 zile, dar n-am simțit nici măcar o secundă că Jo Nesbø a scris ceva de umplutură, doar ca să fie. Nu. Fiecare capitol mi s-a părut că are rolul de a contura mult mai bine personajele, de a introduce cititorul mult mai bine în acțiune și, în cele din urmă, de a-l ține captiv și prins, oferindu-i, la intervale regulate, niște knockout-uri total neașteptate - da, eu sunt un ahtiat al acestui gen de cărți, și dacă un thriller îmi oferă situații neașteptate (dar total neașteptate - deoarece, citind atât de multe cărți din acest gen, am început într-o măsură să cobesc mersul firesc al unui anumit subiect abordat de autor), atunci cu siguranță e un thriller demn de luat în considerare și extrem de bine scris. Iar Regatul lui Jo Nesbø nu este doar un thriller memorabil, este ca un fel de saga de familie, o carte despre legăturile de sânge dintre oameni, care rareori pot fi dezlegate, înăbușite, negate, o carte despre puterea eredității și a familiei, despre sacrificiile pe care suntem (sau nu) capabili să le facem pentru a-i proteja pe cei dragi nouă, mergând chiar dincolo de nerespectarea unor legi ale societății, dincolo de rațiune și emoție. Faptul că Nesbø a scris un roman care are la bază un subiect atât de sensibil, dar l-a scris cu atâta putere și atâta forță romanistă, chiar îmi dă de înțeles că într-adevăr acest autor este unul bun - motiv pentru care, pe viitor, abia aștept să citesc și celelalte cărți scrise de el.

„- (...) Îi iubesc pe cei pe care-i iubesc și aș face orice să-i protejez. Chiar dacă asta înseamnă uneori să fac niște lucruri rele.”

Regatul este un roman cu o acțiune palpitantă, extrem de complexă, în care te pierzi extrem de ușor, cu o scriitură convingătoare, pe alocuri profundă și emoționantă, dar dură și incisivă, clară, alertă și dinamică. Chiar nu mă așteptam, sincer, să mă prindă atât de rapid și în cele din urmă s-o citesc de fapt atât de rapid - la început m-a speriat, după cum am zis, numărul de pagini, deoarece credeam că voi avea parte de-o pledoarie dintr-aia nesfârșită, de o polologhie plictisitoare, care nu va fi deloc relevantă pentru un astfel de roman. Nu. Totul este extrem de bine măsurat și cântărit, fragmentele sunt echilibrate și, repetându-mă, ușor de urmărit. Trebuie să recunosc că, la început, alternanța între planurile temporale narative (trecut, prezent - la un moment dat chiar aveam impresia greșită că există și o viziune „de viitor”) m-a făcut puțin confuz. Dar, în cele din urmă, totul, încetul cu încetul, a căpătat formă și culoare în fața ochilor mei, și-atunci când mi-am dat seama ce și cum, dar, mai ales, de ce, am știut că Nesbø chiar s-a jucat cu mintea și cu suflețelul meu. Sfârșitul mi s-a părut memorabil, un sfârșit într-adevăr culminant și puternic, care parcă lasă totul liber, în bătaia caldă a vântului din Regatul celor doi frați, o moștenire de sânge, într-un fel, care are să fie mereu omniprezentă în viețile lor atât de zbuciumate. 

„(...) Nu bănuisem că era în stare de gânduri așa rafinate, dar așa se întâmplă: îți imaginezi că cunoști pe cineva ca pe tine însuți, pentru ca deodată să descoperi că îți dezvăluie niște laturi despre care habar n-aveai că există. Adevărul este că buzunarele pantalonilor - chiar dacă sunt ai tăi - sunt întotdeauna niște locuri întunecate prin care nu poți decât să bâjbâi.”

În Regatul găsești, efectiv, tot ce îți poate oferi un roman bun (încerc să scap de încadrarea riguroasă într-un anumit gen literar, dar aș spune că e un fel de thriller cu nuanțe de dramă, un fel de dark story de familie) - tensiuni întunecate, violență, comploturi și personaje arhetipale, care întruchipează un fel de tipologii. Personaje extrem de puternice, construite într-o suită perfectă de trăsături care parcă se echilibrează, oferindu-i cititorului posibilitatea de înțelege anumite lucruri pe care le poate extrapola în propria-i viață. Nesbø vorbește despre pierderea identității unui cămin, despre familiile a căror nefericire este unică, totul într-o construcție narativă impresionantă, al cărei ritm crește în intensitate și devine din ce în ce mai obsedant, puternic, întunecat. Atmosfera apăsătoare se insinuează în fiecare pagină a cărții, iar cititorul ajunge să simtă toate profunzimile și nuanțele romanului - un roman care reiterează omul în toată splendoarea și capacitatea sa de a fi fictiv, dominat, întotdeauna, de dorința de a își găsi liniștea și pacea. Dar într-un univers în care Regatul nu (mai) este (doar) un loc, ci un suprapersonaj, capabil să influențeze extraordinar celelalte personaje și să le dirijeze viețile, liniștea nu va fi niciodată ușor de dobândit, nici măcar cu prețul sângelui, nici măcar cu puterea de a da uitării anumite situații, nici măcar atunci când totul pare să se fi așezat așa cum trebuie să fie. Nu - o moștenire nu este întotdeauna o binecuvântare, ci poate fi și un blestem în același timp. Iar cei doi frați vor afla pe propria lor piele ce înseamnă toate acestea. 

„«Tu și cu mine, Roy, doar pe noi ne avem», obișnuia să-mi spună Carl. «Toți ceilalți oameni pe care credem că-i iubim, despre care credem că ne iubesc, sunt doar niște miraje în deșert. Însă noi doi suntem una. Suntem frați. Doi frați în deșert. Dacă unul dintre noi dă colțul, dă colțul și celălalt.»

Da. Pe noi moartea nu ne desparte. Pe noi ne unește.”

Chiar mi s-a părut un roman formidabil, pe care l-aș recomanda cu drag oricui vrea să aibă parte de o lectură puternică și complexă, alertă și dinamică, plină de întorsături de situații și de personaje extrem de convingătoare. Abia aștept să citesc și celelalte cărți ale lui Nesbø, deoarece romanul de față mi-a demonstrat că Nesbø, un geniu nordic al cărților thriller, chiar știe ce face, și o face extrem de bine. Voi ați citit ceva scris de acest autor? Dacă da, sunt curios cum vi s-a părut. Vreau să le mulțumesc mult prietenilor de la Editura Trei pentru această carte, Regatul, scrisă de Jo Nesbø, pe care o puteți găsi AICI. Să aveți parte de lecturi doar pe placul vostru și de un sfârșit de săptămână liniștit!