Dispariție lui Annie Thorne, de C.J. Tudor - Recenzie

Editura: Nemira

Colecția: Armada

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 368

Anul apariției: 2020

Traducere: Alexandru Macovescu

C.J. Tudor s-a născut în Salisbury și locuiește în Sussex, Marea Britanie, împreună cu partenerul și cu fiica sa. Dragostea ei pentru literatură, în special pentru cea întunecată și macabră, a început din tinerețe. În vreme ce colegii ei o citeau pe Judy Blume, ea îi devora pe Stephen King și pe James Herbert. De-a lungul anilor, a avut joburi extrem de variate. Printre altele a plimbat câini, a fost reporter, scenarist de radio, prezentator de televiziune, copywriter și, acum, autor de succes. Primul ei roman, Omul de cretă (Editura Nemira, colecția Armada, 2019, traducere de către Alexandru Macovescu; The Chalk Man, 2018), este bestseller internațional, fiind tradus în aproape patruzeci de limbi. La Editura Nemira, în colecția Armada, mai apărut și romanul Fetele care ard (traducere de către Alexandru Macovescu, 2022).

„Dar cred că încă mai poți simți ecoul lucrurilor îngrozitoare care au avut loc. Se întipăresc pe țesătura realității noastre, o urmă de picior în ciment. Cine a lăsat amprenta pasului nu mai e de mult, dar nu poți șterge niciodată ceea ce a lăsat în urmă. (...) S-a întâmplat ceva îngrozitor între acești patru pereți, iar clădirile nu uită.”

Joe nu voia să se mai întoarcă vreodată la Arnhill după tot ce s-a întâmplat: trădarea, sinuciderea, dispariția surorii lui. Dar nu are de ales, după ce primește un e-mail înspăimântător în care scrie: „Știu ce s-a întâmplat cu sora ta.“ E ușor să se angajeze ca profesor la fostul său liceu și să-i evite pe prietenii care nu se bucură prea tare că s-a întors. Însă e greu să se întoarcă la mina abandonată unde viața i s-a schimbat pentru totdeauna, ca să înfrunte adevărul. Pentru că cea mai îngrozitoare zi din viața lui nu a fost când sora lui a dispărut, ci ziua în care s-a întors.

„Oamenii spun că timpul le vindecă pe toate. Se înșală. Timpul doar le șterge pe toate. Trece și trecere fără să-i pese de nimic, ne macină amintirile, distrugând puțin câte puțin tristețea ce e ca un mare bolovan din care mai rămân mici fragmente dureroase, dar suficient de mici sa să le poți duce. Inimile noastre nu se vindecă. Timpul doar ia bucățile și le fărâmițează până când se prefac în praf.”

Pentru mine, C.J. Tudor este una dintre cele mai mari surprize literare ale anului 2022. Tot de la ea am mai citit și celelalte două romane care mi-au plăcut deosebit de mult - Omul de cretă (dacă vă interesează recenzia, o puteți găsi AICI) și Fetele care ard (un roman absolut genial, a cărui recenzie o puteți găsi AICI). Dacă ar fi să fac o ierarhie, aș spune că Fetele care ard mi-a plăcut cel mai mult, însă comparând doar cărțile scrise de autoare, între ele. Dacă ar fi să compar pe C.J. Tudor cu alți autori de thriller, well, atunci pot afirma cu certitudine că se află cu mult pentru alți autori pe care i-am citit. Nu știu, la C.J. Tudor descopăr ceva special, iar asta dincolo de acțiunea foarte complexă, intriga autentică (chiar autentică, pe bune) și personajele interesante. Este vorba despre faptul că, pentru un astfel de gen, toate cărțile ei au reușit să mă miște, să mă emoționeze. Au acea profunzime care deseori lipsește acestui gen, dar care, în anumite contexte, se potrivește de minune. Iar C.J. Tudor chiar reușește să dozeze optim toate aceste variabile, astfel încât să scrie un thriller nu doar de calitate, plin de tensiune, situații neașteptate și „o concluzie” nebunească, ci și un thriller, într-o oarecare măsură, emoționant pe alocuri. Toate aceste elemente, echilibrate într-o scriitură foarte bună, justifică plăcerea resimțită citind cărțile scrise de către această autoare. Chiar știe ce face și mă bucur mult că, în sfârșit, i-am citit cărțile.

„Alt copil inadaptat, cu probleme de relaționare socială. Altă victimă. Și totuși aceștia sunt copiii care înțeleg cele mai multe lucruri. Neobservați, ei absorb tot ce se întâmplă - poveștile, bârfa, mizeria vieții de la școală pe care o acumulează ca un buștean care plutește pe un torent. Și nimeni nu-și dă seama câte știu. Pentru că nimeni nu-i întreabă niciodată.”

Dispariția lui Annie Thorne mi-a plăcut foarte mult, înainte de toate pentru că, sincer să fiu, chiar simțeam nevoia să citesc un thriller bun. Mai mult decât atât, l-am citit foarte rapid, fiindcă nu am mai putut să îl las jos din mână (o spune de parcă, pe bune, nu mi s-ar fi întâmplat la fel și cu celelalte două cărți scrise de autoare). N-am să vorbesc despre acțiune, normal, pentru că n-are niciun sens, dar am să vă spun că mi s-a părut extrem de bine construit totul, robust, iar „direcția” în care au mers lucrurile chiar a reușit să mă convingă. Am adorat foarte mult și ideea aceasta de mister rămas în trecut, de cum, deseori, trecutul ne acaparează, revine în prezent, iar demonii ăia vechi, care ai crezut că nu te mai bântuie, de fapt au făcut-o dintotdeauna. Prietenii care ies la lumină, iubiri, situații bizare și o mină de cărbune în care pare că însuși diavolul și-a făcut casă. Toate premisele unui thriller care dă cu tine de pereți, te poartă prin toate stările (im)posibile, iar la sfârșit, ei bine, tipic C.J. Tudor, îți dă rău-rău-rău de tot la căpățână. Pentru mine, sincer, un thriller absolut superb, și eu chiar citesc multe cărți care aparțin acestui gen literar. De fapt, tocmai din aceste motive deseori îmi este și greu să găsesc un thriller care să-mi placă și care să nu mă plictisească. Cu C.J. Tudor, sincer, chiar nu-i cazul!

„Oamenii cred că, atunci când cazi de la mare înălțime, creierul nu mai funcționează înainte să te izbești de pământ. Nu e adevărat. E posibil ca, datorită vitezei cu care creierul procesează informațiile, să nu aibă timp să perceapă conștient impactul propriu-zis. Dar asta nu înseamnă că nu lucrează febril până ajunge jos.

Până când ți se zdrobește și ultimul os.”

C.J. Tudor chiar are tot ce-i trebuie pentru a-mi oferi cărți și povești de calitate - cel puțin pentru mine. Personaje faine, acțiune complexă, intrigă originală, plus că reușește și să-și dozeze scriitura astfel încât să ofere informații esențiale, care conlucrează în vederea abordării unei anumite piste (nu, nu e cazul să-ncerci să-ți dai seama care-i faza, fiindcă oricum n-ai să reușești). Eu m-am lăsat purtat de scriitură, m-am bucurat de acțiune, de intrigă, de fragmentele frumos scrise și de situațiile neașteptate (o, da, destul de multe aș putea spune). Îmi place când autorii de cărți thriller știu cum să-și creeze atmosfera, cum să clădească misterul și cum să-l ducă într-un anumit punct: pe alocuri, trebuie să recunosc că anumite situații chiar m-au înfiorat, dincolo de faptul că la un moment dat totul a luat o direcție oarecum supranaturală. Misterul acesta, îmbinarea sa cu elementele oculte, totul mi-a plăcut și mi s-a părut original, ceva de care aveam nevoie, date fiind lecturile destul de basic pe care le avusesem în ultima vreme. Îmi lipsea lectura unui thriller autentic, care să mă prindă și care să nu-mi dea impresia că, de fapt, aș reciti o carte care abordează aceeași intrigă, același stil, aceleași thriller basics.

„- Mulțumesc că te-ai întors.

Dau din umeri.

- Uneori nu ai de ales.”

Nu știu ce-aș mai putea spune, deci mă voi opri aici. Așadar, chiar vă recomand cu mare încredere romanul lui C.J. Tudor, Dispariția lui Annie Thorne, dacă vreți să aveți parte de o lectură antrenantă, rapidă, originală, deci de un thriller care să vă poarte printr-un roller coaster de stări, cu neașteptate și nenumărate întorsături de situații, scriitură rapidă, cizelată, dar și caracterizată de-o nebunie romanistă de-a dreptul delicioasă. Abia aștept să văd ce mai scrie C.J. Tudor, și sper să mai publice cât de curând un alt roman. Într-o măsură, sincer să fiu, se simte influența lui Stephen King asupra modului în care C.J. Tudor scrie, dar asta nu poate decât să mă bucure. „Fură”, fata mea, fiindcă, în cele din urmă, cam orice meserie „se fură”, nu? Și chiar îți iese, deci n-are de ce să mă supere. Plus că, de altfel, chiar îmi place direcția în care o iau lucrurile: mai mulți autori, de fapt, ar trebui să scrie precum Stephen King: adică magistral, complex și cu seriozitate. Iar când vine vorba de genul thriller, mie mi se pare că lui C.J. Tudor chiar îi iese. Toate romanele scrise de ea pe care le-am citit mi-au plăcut și, de fiecare dată, le-am recomandat mai departe. Deoarece sunt sigur că se aliniază gusturilor mai multor cititori! Să aveți doar lecturi frumoase și cu spor!