La un pas de moarte (Crima perfectă, #3), de Holly Jackson - Recenzie

Editura: Corint

Colecția: LedaEdge

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 512

Anul apariției: 2022

Traducere: Ionel Ghiragosian 

Holly Jackson a început să inventeze povești la o vârsta fragedă și a scris primul său roman la doar 15 ani. Adoră cărțile, jocurile pe calculator și documentarele polițiste care îi permit să își pună la încercare calitățile de detectiv particular. Locuiește în capitala Marii Britanii, iar distracția ei preferată este depistarea greșelilor de ortografie de pe indicatoarele rutiere.

Seria care face senzație pe TikTok a ajuns la final! Pip se pregătește să meargă la facultate, dar este încă bântuită de felul în care s-a încheiat ultima sa investigație. Deși s-a obișnuit deja să primească amenințări cu moartea în urma podcastului ei despre crime adevărate, adolescenta nu poate să nu remarce un mesaj anonim care revine cu insistență: „Cine o să te caute când tu vei fi cea dispărută?” Curând, amenințările se înmulțesc, iar Pip își dă seama că cineva o hărțuiește și îi vrea răul. Când începe să găsească legături între urmăritorul ei și un criminal în serie prins în urmă cu șase ani și aflat încă în pușcărie, în mintea adolescentei își face loc o întrebare neliniștitoare: „Nu cumva în spatele gratiilor a ajuns un nevinovat?” Poliția refuză să acționeze, așa că Pip nu are de ales: ori îl găsește ea însăși pe vinovat, ori o să ajungă pe lista victimelor. Pe măsură ce diabolicul joc de-a șoarecele și pisica avansează, Pip descoperă că toate informațiile se învârt în jurul acelorași persoane și evenimente, iar dacă nu găsește mai repede răspunsurile corecte, va avea o soartă cumplită.

„Uneori se întâmplau lucruri bune în orașul ăsta, și-a amintit Pip, căutându-l cu privirea pe Ravi și găsindu-i mâna pe sub masă (...). Asta își dorea, nu-i așa? Doar asta. O viață normală. Oameni pe care îi putea număra pe degete cărora să le pese de ea la fel de mult cum îi păsa și ei de aceștia. Oameni care să o caute dacă ar fi dispărut.”

Finally am pus mâna și eu pe această carte. Ah, de când o voiam! În același timp, am un gust dulce-amărui în gură: mi-a plăcut formidabil de mult cartea (pardon, seria, fiindcă am citit și primele două volume ale acesteia - Crima perfectă. Instrucțiune pentru fete cuminți, recenzia AICI, și Fată cuminte, răzbunare cruntă, recenzia AICI), dar mă supără nespus faptul că, gata, s-a sfârșit totul odată cu acest volum. Totuși, am auzit că va apărea și preque-ul, „cum a început totul”, și abia aștept să pun mâna și pe acel volum; în orice caz, tot ajung la gândul că nu voi mai putea fi alături de Pip și Ravi și de toate aventurile lor nebunești și tot universul cărții și toate întâmplările și ah, modul în care scrie Jackson și cât de ingenioase sunt poveștile ei, paginile ei, scriitura ei, personajele ei. Sad, pe bune! În schimb, chiar mă bucur că această serie a fost exact ce trebuie, pentru că mi-a luat ceva timp până când să ajung să citesc și eu primul volum, fiindcă a fost mult, mult timp în vogă înainte de a-i fi dat o șansă. Și, într-adevăr, este justificat tot hype-ul din jurul seriei, fiindcă totul este absolut formidabil: de la intrigă, până la personaje și desfășurarea acțiunii, de la întorsăturile de situație până la concluzia cărții. Da, Holly Jackson chiar a dat lovitura cu această serie și chiar sunt fericit că primește credit din partea cititorilor.

„Putea să pună senzația asta la păstrare, să trăiască de pe urma ei o vreme? Să se umple de ceva bun și să ignore sângele alunecos de pe mâini, să nu se mai gândească la armă când cana căzuse pe masă sau la ochii goi care o așteptau în întunericul unei clipe?

O, prea târziu!”

La un pas de moarte, volumul al treilea, mi se pare că duce totul la un alt nivel - de data aceasta, lucrurile chiar sunt mult mai pe bune. Chiar mă gândeam, de fapt, oare în ce direcție o va lua totul, ce va mai aduce nou Holly Jackson acum. Ei, se pare că a adus multe lucruri noi, iar intensitatea din acest al treilea volum a fost absolut insuportabilă - citeam și citeam și citeam și nu mă puteam opri și, totuși, voiam să mă opresc pentru că voiam să mă bucur cât mai mult de tot. Genul thriller se potrivește perfect lui Jackson, și chiar știe cum să speculeze ceea ce i-ar plăcea cititorului. Nu vorbesc doar de faptul că abordează povestea într-o manieră „foarte modernă” (poze, interviuri, podcast-uri), dar și relațiile dintre personaje sunt bine dezvoltate, capitolele au o lungime potrivită, se termină într-un anumit fidel. Totul este bine dozat, echilibrat, astfel încât să vrei să citești mai mult, să nu simți măcar o secundă că te-ai plictisi sau că ceva ar fi „de umplutură”. Momentele tensionate, sincer, au venit parcă mult mai rapid decât m-aș fi așteptat, însă pot spune că de-atunci și până la sfârșit am citit totul aproape fără să respir, fiindcă eram atât de încordat și atât de curios de direcția în care o vor lua toate încât, efectiv, nu mi-a mai păsat de faptul că aș fi avut și altceva de făcut - am stat doar să termin cartea, fiindcă eram mult prea curios pentru a mă putea concentra pe altceva.

„(...) Nimeni altcineva nu își poate da seama de asta, în afară de noi. Ei știu și au plănuit totul așa. Lucruri care par normale și explicabile pentru oricine. Un plic gol; doar o întâmplare. Și cuvintele o moartă încă vie scrise pe drum, nu pe aleea din fața casei mele. Știu că erau pentru mine, dar n-o să reușesc niciodată să conving pe altcineva pentru că, dacă mi-ar fi fost cu adevărat adresate, ar fi fost pe aleea mea. Ce subtil și ingenios! Poliția mă consideră nebună, iar mama nu crede că e mare scofală: doar o pisică și niște cauciucuri murdare. Mă izolează, ca să nu pot să primesc ajutor. Mai ales că toată lumea crede deja că sunt nebună.”

Da, Holly Jackson chiar scrie bine, iar asta este concluzia generală pe care o pot trage după ce am citit, în întregime, seria. Mă bucur nespus că nu m-a dezamăgit - ar și fi fost culmea, din moment ce nu știu măcar o persoană căreia să nu-i fi plăcut romanele -, dar, după cum am spus, mă întristează faptul că trebuie să mă despart de Pip și Ravi. Aventurile lor au fost fabuloase, tensionate, complexe și extrem de efervescente, mi-a plăcut mult să urmăresc cum a evolua relația dintre ei, cum s-au maturizat, cum Pip a reușit, în sfârșit, să-și găsească dovada de curaj de care avea nevoie pentru a-și face vocea auzită. Oricum, în acest volum lucrurile, după cum am spus, devin mult mai periculoase, și parcă nu mă așteptam chiar la această direcție (evident, și titlul reprezintă un indiciu semnificativ). Însă, în sfârșit, mă bucur că totul a ieșit la iveală și că lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuiau, de fapt, să se întâmple. La un pas de moarte a fost un volum care a încununat, de fapt, o trilogie de succes, și abia aștept să apară și prequel-ul seriei, deoarece sunt sigur că va fi (cel puțin) la fel de bun. Oricum, indiferent de cum ar fi, mi-a plăcut atât de mult această serie încât, cu siguranță, tot cinci steluțe îi voi da.

„Pip a plâns până când nu a mai putut deoarece știa. Nu se putea odihni, nu își putea recupera viața normală, singurul lucru pe care și-l dorea mai mult decât orice altceva. Singurul lucru pentru care făcuse asta. Asta era tot, prețul pe care trebuia să îl plătească. Și-a petrecut câteva ore gândindu-se la asta, făcând scenarii, punându-și întrebări și nu vedea decât o singură cale de ieșire, o singură cale prin care să îi țină pe ceilalți în siguranță față de ea. Încă un plan. Știa ce avea de făcut. Dar poate nu era în stare să o facă.”

În concluzie, nu aș mai putea spune altceva decât că vă recomand cu toată încrederea oricare volum din seria scrisă de Holly Jackson. Merită, cu certitudine merită! Veți avea parte de povești dintre cele mai tensionate, cu întorsături de situație total neașteptate, și v-aș recomanda să nu încercați să urmăriți vreo pistă sau să faceți speculații - Jackson este mult prea pricepută pentru a oferi cititorului povești previzibile, ușor de cobit și „de tradus” în adevăruri. Nu! Just go with the flow și lăsați-vă vrăjiți de poveste, de intriga originală, de dinamica formidabilă și de personajele sale delicioase. De emoțiile pe care pe alocuri reușește să le transmită, de complexitatea scriiturii și de cât de fain este, de fapt, totul, de cât de bine construit, echilibrat și dozat. Mă bucur că am putut fi parte din aventură și că am fost martorul devenirii lui Pip, că am trăit alături de ea cele mai intense și efervescente momente, că a reușit, în cele din urmă, să-și demonstreze că este o fată inteligentă, puternică, plină de curaj și înzestrată, reușind să sfideze un sistem întreg și să dovedească, în cele din urmă, care este adevărul. O serie pe care cu siguranță nu o voi uita vreodată!