Pagină

marți, 4 iulie 2023

Împărăția orbilor (Inspectorul Gamache, #14), de Louise Penny - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 496
Anul apariției: 2023
Traducere: Luminița Gavrilă 

Louise Penny este o autoare canadiană de romane polițiste al căror protagonist este inspectorul-șef Armand Gamache de la Secția de Omucideri a Poliției din Québec. Louise Penny a fost crainic radio pentru Canadian Broadcasting Corporation. După ce s-a dedicat scrisului, a câștigat numeroase premii pentru romanele sale, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis şi Agatha (de șapte ori) și a fost finalistă la Edgar Award for Best Novel. Romanele ei au fost traduse în 31 de limbi. În 2017, Louise Penny a primit Ordinul Canadei pentru contribuția la cultura națională. De aceeași autoare, la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, au mai apărut Lungul drum spre casă (2015, traducere de către Mihaela Apetrei), Locul de unde vine lumina (2017, traducere de către Mihaela Apetrei), Un om mai bun (2021, traducere de către Daniela Purgaru) și Toți diavolii sunt aici (2022, traducere de către Ioana Văcărescu).
„Inima avea o memorie mai bună decât mintea. Dar ce păstrau oamenii în inima lor? Asta era întrebarea.” 
Când primește o invitație bizară la o fermă abandonată, Armand Gamache află că a fost desemnat executor testamentar de o necunoscută. Testamentul e așa de ciudat și are dispoziții atât de stranii, încât fostul director al Sûreté du Québec e tentat să creadă că femeia suferea de halucinații. Însă când e descoperit un cadavru, termenii testamentului par brusc mai puțin stranii, dar mult mai amenințători. Însă nu e singura amenințare cu care se confruntă Gamache. E suspendat din funcție, iar ancheta internă asupra modului în care a gestionat un caz de trafic de droguri încă nu e finalizată. Majoritatea drogurilor intrate atunci în țară au fost recuperate, dar în Montreal a mai rămas o cantitate suficientă să ucidă câteva mii de oameni. Ca să afle adevărul, Gamache recurge la mijloace absolut neortodoxe, chiar disperate, dar începe să-și identifice propriile „unghiuri moarte” — unde se ascund lucruri îngrozitoare.
„Într-o grădină, adevăratul pericol era volbura. O plantă care creștea pe sub pământ, apoi ieșea la suprafață și invada totul. Sufocând plantele sănătoase una câte una. Omorându-le încetul cu încetul. Fără niciun motiv aparent, decât acela că asta era natura ei.
Apoi dispărea din nou sub pământ.
Da, adevăratul pericol provenea întotdeauna din ceea ce nu se vedea.”
Am citit tot ce a scris Louise Penny și a apărut și la noi - dar, sincer, cred că Lungul drum spre casă și această carte sunt preferatele mele. Nu pot face o diferențiere strictă între cărțile citite, pentru că, sincer, cu această serie - foarte prolifică - Louise Penny pare că a dat lovitura. Are și motive, oricum: personaje puternice (îl ador de mor pe Gamache), o acțiune bine consolidată, închegată, cu o intrigă inteligentă, cu puncte de tensiune și o atmosferă foarte, foarte bine construită. În esență, Penny chiar scrie genial de bine, și mă bucur mult că romanele ei sunt pe placul meu. Chiar dacă au un stil anume, un slow burning care s-ar putea să nu placă chiar oricui, eu mă declar mulțumit de tot ceea ce a scris. De fiecare dată, ceea ce am citit nu doar că mi-a atins așteptările (ridicate încă de când am citit prima carte apărută la noi, Lungul drum spre casă), ci chiar le-a întrecut. Iar în acest volum am descoperit oarecum parcă o abordare relativ diferită a ideii: Louise Penny a reușit să creeze un mister foarte fain în jurul unei idei interesante, iar, ulterior, totul s-a dovedit a fi fost atât de inteligent și atât de bine gândit încă de la bun început. 
„... păcatele cu care m-am născut și Vina transmisă dintr-o veche moștenire (...).”
Împărăția orbilor este un roman multilateral, care nu se rezumă doar la acțiune și la dinamică. Este un roman care abordează și teme sensibile, într-un mod în care doar Penny ar putea s-o facă. Mereu mi-a făcut plăcere să mă întorc în universul ficțional pe care îl creează, să descopăr conflictele de familie, să descopăr noi cazuri, noi intrigi și comploturi care se abat asupra lui Armand Gamache, în general. De data aceasta, inspectorul se simte foarte vinovat din cauza consecințelor ultimului său caz, considerându-se responsabil de faptul că opioidele încep să facă tot mai multe victime în Montreal. De fapt, întocmai această „disperare” de a localiza substanțele ilicite și traficanții pare a fi motorul care îl angrenează într-un joc periculos, mortal, pe străzile amenințătoare ale orașului. Dar ideea cea mai interesantă mi s-a părut a fi faptul că, intempestiv, pe nepusă masă, Gamache, alături de alte persoane, se trezesc ca fiind executorii testamentului unei femei recent decedate, așa-zisa „Baroana”, cu care niciunul dintre ei pare să nu fi avut vreodată o treabă. Sau, în fine, cel puțin asta tindem să credem, până ajungem într-un anumit punct al lecturii în care, evident, nimic nu pare să fie așa cum am fi crezut. 
„Punctul sensibil devenea legendă de familie, mitul lor, patrimoniul lor. Ceea ce pierduseră devenea bunul lor cel mai de preț. Moștenirea lor.”
În schimb, pe măsură ce înaintăm în lectură, ne dăm seama că o moștenire pare ca, de fapt, nici să nu existe, iar testamentul reprezintă însuși focul care pare să reitereze o dramă familială seculară, de lungă durată, într-o moștenire iluzorie, otrăvitoare, implicând descendenți și descendenți... Iar când apare și o crimă, ei bine, lucrurile o iau și mai razna. Secrete, minciuni de familie adânc îngropate, conflicte, toate încep să iasă la iveală încetul cu încetul, reiterând, de fapt, profunzimea și efervescența cărții: lecții de prietenie, bunătate, umor, dragoste, afecțiune, ereditate. O lectură foarte intensă, bine gândită și executată, cu numeroase intrigi și personaje puternice, alcătuite din lumini și umbre, care, pe fundalul creat de Louise Penny, devin reale, palpabile - ca și cum ți-ar putea fi prieteni apropiați, ca și cum ar putea fi oameni obișnuiți, pe care îi întâlnești pe stradă și cărora le zâmbești (sau nu). Louise Penny ne ghidează cu măiestrie într-o poveste complexă, deasupra căreia domină un mister complex, „cu substrat”, din care nimeni pare să nu înțeleagă nimic. De fapt, poate tocmai de aceea cartea se numește Împărăția orbilor - cu toții sunt orbi, pierduți, deși adevărul se află chiar în fața ochilor lor
„Când deschise ușa, viscolul îl izbi în față, tăindu-i respirația. Închise ochii și făcu o grimasă sub asaltul micilor cristale care aproape că-l orbiseră. Zgomotul era asurzitor. Viscolul urla, lovea, se mișca furios în toate părțile. Natura se dezlănțuia. Iar ei erau în mijlocul furtunii.”
Mi-a plăcut totul la această carte - de la personaje, până la intrigă. De la intrigă, până la modul în care, pe parcursul, acțiunea s-a fundamentat pe baza acesteia. De la ideea din spatele testamentului bizar, până la celelalte întâmplări care transformă lectura într-una intensă, dinamică. Recunosc, spre deosebire de celelalte romane din serie, acesta are legătură cu volumul cu numărul 13, Glass Houses, din câte văd, și cred că aș fi înțeles mai bine anumite lucruri dacă aș fi citit și acel volum (în special partea cu drogurile și Armand Gamache). În schimb, am încercat să mă bucur de lectură și așa, chiar dacă starea generală a lui Gamache este definită în principal de acest eveniment. Și chiar am reușit să mă bucur, pentru că totul mi s-a părut excelent, imprevizibil, iar Penny a reușit să ne livreze doze maxime de suspans, bine dozate, într-un mod armonios și extrem de inteligent. Personajele, ca întotdeauna, mi-au plăcut maxim, și cred că Louise Penny își merită toată popularitatea: scrie genial! Scrie bine gândit, atent și chiar știe ce face și încotro se îndreaptă. Nu pot decât să vă recomand cu cea mai mare încredere acest volum, deoarece știu că o să vă placă și o să vă prindă într-un mister care n-o să vă mai dea pace!


Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Louise Penny, Împărăția orbilor, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Louise Penny, apărute și pe blog: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu