sâmbătă, 5 noiembrie 2022

Un om mai bun (Inspectorul Gamache, #15), de Louise Penny - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 576
Anul apariției: 2021
Traducere: Diana Purgaru 

Louise Penny este o autoare canadiană de romane polițiste al căror protagonist este inspectorul-şef Armand Gamache de la Secția de Omucideri a Poliției din Québec. Louise Penny a fost crainic radio pentru Canadian Broadcasting Corporation. După ce s-a dedicat scrisului, a câștigat numeroase premii pentru romanele sale, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis şi Agatha (de șapte ori) și a fost finalistă la Edgar Award for Best Novel. Romanele ei au fost traduse în 23 de limbi. În 2017, Louise Penny a primit Ordinul Canadei pentru contribuția la cultura națională. La Editura Trei au mai apărut și romanele Locul de unde vine lumina și Lungul drum spre casă, Toți diavolii sunt aici
„În timp ce Jean-Guy Beauvoir explora tangibilul, ceea ce putea fi atins, Armand Gamache explora ceea ce se putea simți. El era cel care se avânta în acel teritoriu haotic. Vânând. Căutând. Luând urma. Scufundându-se în emoții până când dădea peste una atât de putredă încât conducea către criminal.”
Un roman din seria Inspectorul Gamache. De la autoarea bestsellerului Locul de unde vine lumina. În prima zi de lucru ca șef al departamentului Omoruri din Québec, inspectorul Armand Gamache trebuie să facă față unor inundații catastrofale, unor atacuri dure în presă și unei dispariții misterioase. În tot acest haos, pe care abia dacă reușește să-l țină sub control, Gamache mai este abordat și de un tată disperat, a cărui fiică a dispărut. Instinctul îi spune că este deja prea târziu ca să o mai salveze pe Vivienne Godin. Totuși, dat fiind că și el are o fiică, se lasă antrenat de empatie față de nefericitul tată. Bântuit de întrebarea „cum te-ai simți tu dacă…”, reia căutările. În cele din urmă, este descoperit un cadavru. Numai că, în toată această situație confuză, se fac greșeli mari… Iar Gamache trebuie să se confrunte cu o posibilitate cumplită și o întrebare arzătoare: „Ce-ai face dacă ucigașul copilului tău ar scăpa nepedepsit?”
„Și ei știau. Petrecuseră decenii întregi urmărind creaturi. Pe alei întunecate. În locuințe. În adâncul vieților oamenilor. Adesea sub masca prietenilor, a iubiților, a colegilor atenți. Uneori, complet străin. Alteori, croiți de oameni cu mâna lor. Demonul lui Vivienne o găsise pe acel pod.”  
Pentru mine, Louise Penny este autoarea pe care, incognito, o ador. Pur și simplu ador cum scrie, îmi place tot ce oferă, modul în care oferă cititorului câte puțin din fiecare, într-un echilibru perfect: profunzime, dramatism, situații tragice, personaje pe care le iubești și pe care le urăști. Un roman polițist, cu un oarecare iz de thriller, un roman „clasic”. Nu știu. Mi se pare că are câte puțin din toate și în așa măsură încât să țină cititorul prins de paginile cărții. După ce am citit Locul de unde vine lumina (recenzia AICI), Lungul drum spre casă (recenzia AICI) și Toți diavolii sunt aici (recenzia o găsiți AICI, dacă vă interesează) am avut certitudinea că orice aș citi scris de Louise Penny, cu siguranță are să-mi placă. Și așa a fost. Am citit romanul de față în mai multe zile, pentru că mă înspăimânta gândul că atunci când îl voi termina am să mă despart de personaje. Cu alte cuvinte, mi-a plăcut la nebunie - și poate nu prin acțiunea (foarte complexă) pe care o prezintă, poate nu prin intriga (de asemenea, foarte bună) pe baza căreia se fundamentează cartea, poate nu prin deznodământ, nu prin detaliile unei anchete polițienești tipice. Nu. Ci prin cât de frumos au fost conturate, create și dezvoltate personajele. De la tipii buni, până la cel care se dovedește a fi vinovat de o anumită presupusă crimă. 
„Era instinctiv. Un animal grav rănit, care se târa singur. Ca să-și lingă rănile. Sau, dacă acestea se dovedeau prea adânci, să moară.”
Ca să fim clari de la bun început, acesta nu este un thriller. Este un roman polițist. Care, mai mult ca sigur, vine drept o completare a seriei de cărți cu emblematicul și deja legendarul inspector Armand Gamache - sunt sigur că dacă aș fi citit și volumele anterioare (din păcate, nu sunt traduse la noi), aș fi înțeles mai bine anumite aspecte, dar chiar și-așa l-am simțit pătrunzând rapid în sufletul meu. Acțiunea se desfășoară în localitatea Three Pines din Quebec (Canada), și îl are în centru pe, evident, pe inspectorul-șef Gamache, acum retrogradat de către cei mai lipsiți de caracter, egoiști și cu o ambiție crasă, patologică, ce doresc să păteze reputație unui om pe care îl percep ca având mai multă putere (ceea ce e absolut adevărat), ca fiind mai inteligent (mult, mult mai inteligent) - deci, pe care îl percep drept o amenințare (sincer, chiar au motive s-o facă). Cu toate acestea, ei nu s-au acceptat niciodată ca Gamache chiar s-accepte cererea de retrogradare din funcția de șef. Gamache nu este un om al orgoliilor, ci un om care inspiră loialitate și respect celorlalți. De-asta, sincer, Gamache e unic și mi-e atât de drag.
„Armand se ridică în picioare, apoi se așeză încet la loc, în timp ce importanța acelui lucru îl izbi. 
Până când tot ceea ce crezuse că era realitate a fost dezvăluit ca fiind o simplă ficțiune. 
Până când certitudinile au dispărut și o altă poveste și-a făcut apariția din adâncurile reci și întunecate ale acestei crime.
Orice adevăr conține o parte de răutate.”
Revenirea lui Gamache la Sûreté du Québec este și mai puțin bine primită pe rețelele de socializare, cu o tiradă de postări groaznice, ce au scopul de a defăima, fiind falsificate și aruncându-i imaginea și numele inspectorului în noroi. Însă Gamache este un om vertical, un om cu o forță interioară superioară, ce poate face față aproape oricărui tip de eveniment. De altfel, nu se răzvrătește în momentul în care trebuie să se supună noului său șef, Jean-Guy Beauvoir, sub comanda căruia se află. În orice caz, ca să nu ma bat câmpii, ideea este că totul începe în momentul în care agentul Lysette Cloutier și Gamache au misiunea de a investiga cazul unei femei însărcinate dispărute, Vivienne Godin, care nu a mai ajuns la domiciliul tatălui ei, Homer. Acesta este disperat - pe bună dreptate - deoarece Vivienne este căsătorită cu un soț abuziv, un artist în ceramică, numit Carl Tracey. Un tip deplorabil și chiar urâcios. Între timp, totul se desfășoară într-un cadru local extrem de palpitant (să mă ierte cineva că spun asta, dar chiar mi s-a părut că potențează la maximum tensiunea cărții) - posibilitatea ca un râu să iasă din matcă, Bella Bella, și să inunde întreaga localitate. Locuitorii din Three Pines - și chiar cei doi detectivi - trebuie să depună eforturi mari pentru a construi baraje pe malul râului, folosind saci cu nisip, pentru a încerca să salveze Three Pines. 
„Gamache îl privi pe tatăl lui Vivienne cum își croia drum pe bâjbâite. Într-o teribilă lume nouă. Împleticindu-se în frânturi de cuvinte pe care nu îndrăznea să le rostească. Căzând pradă unor emoții pe care nu îndrăznea să le recunoască. Adunându-se. Mergând mai departe. Pășind pe acea sârmă a nevoii de a insista pentru acțiune dintr-un motiv pe care nu se simțea în stare încă să-l admită.”
Dincolo de faptul că desfășurarea anchetei m-a ținut captiv de la bun început, am simțit că citesc un roman slow peaced, un roman lejer, dar în același timp complex. Care-mi dă timp, nu „mă ia pe neașteptate”. Care mă lasă să gândesc lucrurile, să le trec prin prisma propriei mele rațiuni. Care mă lasă să-mi pun întrebări, punându-mi la dispoziție îndeajuns de mult timp încât să caut un răspuns cât de cât viabil. Mi-au plăcut întorsăturile de situație, mi-a plăcut efervescența personajelor - știam, de altfel, că asta are să-mi placă cel mai mult, fiindcă aceleași lucruri l-am regăsit și în primul roman scris de Louise Penny pe care l-am citit - un talent formidabil de a-și trata personajele cu grijă, cu delicatețe și sensibilitate, înzestrându-le cu un caracter verosimil, cu replici care au substrat, cugetări profunde, emoție și trăiri. Drame și traume. Visuri și multe, multe cuvinte nespuse. Refulări interioare și regrete. Ah, cât de mult mi-a plăcut această carte! Și știu că mă manifest impresionist, dar chiar mi-a plăcut extraordinar, și sunt tare entuziasmat că instinctul nu m-a înșelat nici de această dată.
„În acea după-amiază, ieșise din pădure fărâmat. Iar acum se întorsese. Un om mai bun? Un om mai înverșunat? Erau pe cale de a afla.”
Penny scrie... cu umanitate. Și compasiune. Și cu perspicacitate și înțelepciune despre contradicțiile care, uneori, stăpânesc oamenii. Și despre cât de complecși, reali și deseori foarte fictivi sunt aceștia. Nimeni nu este în totalitate bun - nici măcar Gamache -, cum nimeni nu este în totalitate rău și diabolic. Repetându-mă, punctul forte al acestei cărți au fost personajele care sunt bogate în esență, complicate, excentrice, polarizante. Iar dacă le plasezi într-un sătuc precum Three Pines, restrâns și mic, unde oamenii se-ajută între ei, se susțin unii pe alții și sunt uniți de sentimentul solidarității, ilustrând puterea lor sinergică, și dacă mai adaugi și o întâmplare bizară care stârnește neliniștea - ei bine, atunci tot ce mai este necesar este să ai o scriitură impecabilă (iar la această categorie Louise Penny excelează) pentru a livra cititorului o poveste memorabilă. Și un roman frumos; pardon, genial; așa cum a fost Un om mai bun. Chiar sper că se vor mai traduce și alte cărți din serie, fiindcă deja îmi lipsește Gamache!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Louise Penny, Un om mai bun, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatura pe tocuri, Ciobanul de azi, Citește-mi-l!

4 comentarii:

  1. Si mie imi place tare mult cum scrie Louise Penny, am citit și această carte si sunt tare atașata de Gamache :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, și eu. Chiar aș vrea să se traducă mai multe romane din serie!

      Ștergere
  2. Am aceasta serie, dar nu s de ce, nu imi vine sa o citesc.))

    RăspundețiȘtergere