Pagină

joi, 16 noiembrie 2023

Cronica Akasha, de Ștefania Mihalache - Recenzie

Editura: Nemira
Colecția Vorpal
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 104
Anul apariției: 2021

Ștefania Mihalache (născută în 1978, la Brașov) este absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Romană-Engleză. A debutat literar cu poezie în revista studențească Erata. A continuat să publice poezie în reviste literare și de cultură ca: Interval, Paralela 45, Vatra. A colaborat cu proza, eseuri și cronică literara în Observator cultural, Dilemateca, Noua Literatura, Tiuk!, Până mea, Cuvântul, TimeOut București. A debutat cu proză în cadrul volumului colectiv Junii 03, Antologia tinerilor scriitori brașoveni, editat cu sprijinul revistei Interval (2003). Debutul individual l-a reprezentat romanul Est-falia, apărut la Editura Paralela 45 (2004). Romanul a fost nominalizat la Marile Premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima. În 2010 a publicat romanul Poemele secretarei, la Editura Cartea Românească. A participat la diferite festivaluri și evenimente literare europene: Scritture Giovanni (Mantova, Italia), Hay Festival of Literature & Arts (Marea Britanie), Salonul de Carte de la Torino (Italia). În 2012 a obținut titlul de doctor în filologie al Facultății de Litere, Universitatea București, cu o teză despre tema copilăriei în proza românească de după 1989.
„Stăm ghemuiți în case
și nu ne întrebăm dacă o să murim,
ne întrebăm cu toții
cu ce plouă.”
Știu că este greu să pierzi pe cineva... Știu că modul în care cei care pleacă - rămâne. Știu asta. Și probabil, de fapt, de asta am simțit și așa tare poezia Ștefaniei Mihalache. Nu este primul meu contact literar cu dumneaei, am mai citit și Sisteme de fixare și prindere - un volum care, trebuie să recunosc, mi-a plăcut ceva mai mult. Dar n-a fost vorba neapărat despre „plăcere” citind acest volum, ci despre a simți... emoția din el. Realitatea. Durerea. Un volum în care iubirea & neputința & întrebările & durerile & bucuria amintirii & amintirea bucuriei fac casă comună, un volum pe care nu-l teoretizez, nu-l definesc, nu-l explic, că nici nu pot, ci un volum pe care doar-îl-trăiești-și-atât. Și pe care, după ce l-ai citit, îl lași deoparte, știind că vei reveni constant la el. La anumite poezii care, bineînțeles, te-au atins mai mult decât altele. La unele fragmente care ți-au dat de gândit mai mult decât altele. Și așa mai departe, și așa mai departe. Știu că este greu să pierzi pe cineva.... Știu că modul în care cei care pleacă - rămâne. Și știu că și Ștefania Mihalache are certitudinea acestui lucru. Volumul de față este în amintirea tatălui dumneaei.
„Când aprinzi lumânări
la morți și la vii,
te rogi ca celula viului 
să continue să moară
și celula mortului
să rămână
exact așa cum este.”
Nu cred că o carte de poezie poate fi recenzată, și nici nu sunt genul care să facă critică, să spună cuvinte frumoase & pompoase (să nu mă înțelegeți greșit, știu cât de relevantă este exegeza atunci când vine vorba de cronica unei cărți, dar eu, unul, n-am „avizarea” necesară pentru a face asta). De aceea, în „recenziile” mele pur și simplu simt nevoia să spun cum am perceput eu lectura, deseori rezumându-mă doar la lectură, dar, prin extensie, la experiența mea literară. Nu prea am mai citit poezie în ultimii ani, recunosc, dar am avut plăcerea să o întâlnesc la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere), anul acesta, pe Ștefania Mihalache. Am o prietenă care adoră cum scrie - și mie-mi place, recunosc - dar ea chiar adoră stilul autoarei. Și, într-adevăr, mi-a plăcut tare mult să o ascult vorbind și, poate, descoperindu-i mai bine persoana. Acum, citind poeziile, parcă am regăsit, într-adevăr, o oarecare vulnerabilitate, dar foarte multă emoție și sinceritate. Foarte multă realitate. În celălalt volum al autoarei, Sisteme de fixare și prindere, am găsit, în schimb, mai multă metaforă.
„Orice ar fi
să nu lași pe nimeni să-ți ia pantofii.
Poți să dai portofelul, actele, banii, chiar și ceasul,
cu toate că știu că acela îți este cel mai drag,
dar păstrează pantofii.
Ți i-am legat strâns cu șireturile
în jurul gleznelor,
pentru că mi-e teamă
că nu o să ai cu ce să te încalți în grabă,
când vei auzi
«cu moartea pre moarte călcând».”
Mă voi opri aici, pentru că știu că am scris deja două paragrafe destul de lungi și, de fapt, n-am spus nimic relevant, și nici nu ar fi fost ceva relevant de spus în afara faptului că, probabil, mă voi reîntoarce - încet și sigur - și spre poezie. Uitasem cât de frumoasă este poezia bună și cât de multe emoții reușește să îți transmită, cât de multe imagini frumoase reușește să creeze. Am câteva poezii preferate în carte, și unele chiar mi-au plăcut mai mult decât altele, iar pe unele chiar le-am fotografiat cu camera telefonului și le-am trimis și prietenilor mei care știu că mai cochetează cu poezia. Mi-au confirmat că, într-adevăr, am gusturi. Și că Ștefania Mihalache are talent. Și că eu am talent să ghicesc poeziile care știu că ar plăcea și altora, nu doar mie. Așadar, nu pot decât să vă urez spor la lecturi cât mai frumoase, și închei această „recenzie” întrebându-vă dacă citiți poezie. Și, dacă o faceți, care sunt autorii voștri preferați? Chiar mi-ar face mare plăcere să aflu!

Alte recenzii ale cărților scrise de Ștefania Mihalache, apărute și pe blog:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu