marți, 1 septembrie 2015

Femeia de hârtie, de Rabih Alameddine - Recenzie


Autor: Rabih Alameddine
Editura: Polirom
Traducător din limba engleză și note: Mihaela Negrilă
Număr de pagini: 280
Rating: 4 din 5 steluțe

Rabih Alameddine, născut în 1959 la Amman, în Iordania, crescut în Kuweit și Liban, a fost pasionat de matematică și a studiat ingineria la University of California din Los Angeles, apoi a absolvit un masterat în administrarea afacerilor. A publicat până în prezent o antologie de povestiri și patru romane: „Kooalids: Arta războiului” (1998), „Eu, divinul” (2001), „Hakawati” (2008) și „Femeia de hârtie” (2014). În anul 2002 a fost beneficiarul prestigioasei burse de creație Guggenheim. În prezent trăiește în San Francisco și în Beirut.


M-am avântat în acest roman într-o perioadă cam neliniștiă, la propriu, a vacanței mele. L-am citit pe sărite, l-am lăsat, iarăși m-am apucat și, în cele din urmă, m-am dedicat în totalitate ultimilor o sută și ceva de pagini. Astfel, cred că am omis o mare parte din plăcerea lecturii, dat fiind faptul că pe la început chiar mi se părea cam superficial personajul, nu rezonam cu ceea ce scria și încercam să urmăresc firul gândurilor sale. Bine, cartea în sine nu este despre ceva anume, dar este de o inteligență foarte ascuțită, este profundă și subtilă, chiar dacă lejeritatea sa nu este tocmai pronunțată. Mi-am dat seama că Rabih Alameddine este un autor pe care trebuie să-l citești în liniște, să i te dedici în totalitate, pentru ca mai apoi să recitești ceea ai citit cândva. Sunt sigur, am o certitudine enormă, că voi citi acest roman iarăși, pentru a-i pătrunde cât mai bine tainele și subtilitatea. 

Roman finalist al Național Book Award 2014 și al Național Book Critics Circle Award 2015, „Femeia de hârtie” ne spune povestea unei femei de șaptezeci și doi de ani, Aaliya, care locuiește solitară, în mijlocul lumii dezlănțuite, într-un apartament din Beirut. Ajunsă la această vârstă, Aaliya începe să povestească despre sine, despre cei apropiați ei, despre regretele pe care le-a avut și despre dezamăgirile care i-au încununat viața. Divorțată, fără copii, Aaliya, femeia care a lucrat o viață întreagă ca librar și care, în fiecare an traduce în limba ei maternă - arabă - cărțile care au captivat-o (având un stil aparte și un mecanism original de a realiza aceste traduceri), încearcă să-și regăsească identitatea fastuoasă odată cu înșiruirea poveștii în paginile acestei cărți. Având drept Dumnezeu zeci de scriitori și sute de manuscrisuri, Aaliya (re)creează literaturăși, totuși, niciodată nu-și arată munca celorlalți: traducerile ei sunt păstrate îngropate în cutii și păstrate în apartament, într-o baie nefolosită, la loc ferit de ochii altora. Aaliya nu se înțelege nici cu frații ei vitregi, nici cu mama ei bolnavă, iar acest lucru reprezintă unul dintre punctele de plecare ale dramei ei: încercând să-și explice motivele acestor doleanțe, eroina noastră tragică se pierde în zeci de titluri, citate, identificându-se, mai mult sau mai puțin, în cărțile și poeziile unor autori celebri. Mai apoi, Aaliya se simte vinovată de sinuciderea unei prietene, reverbând cu acea întrebare care-o macină precum niște cari care îi rod ființa: „Ce-ar fi fost dacă?” De departe, romanul reprezintă o călătorie într-o lumea dominată de litere, de o filologie impresionantă, într-o lume în care Dumnezeu este alcătuit din file de carte și tiparnițe. Raportându-se la lumea exterioară, Aaliya pare să nu aibă nimic, se simte inutilă, dezaxată, se simte departe de ceea ce „Beirutul ei drag” înseamnă, cu toți oamenii lipsiți de valori și principii. Ea se simte o femeie lipsită de esență, de necesitate, și, purtându-ne prin memoria complexă și cercetată, descoperim o amestecătură de versuri, de citate, replici, personaje, romane, tipologii - toate acestea se combină într-un mod profund, plin de substrat, relevând un personaj sensibil, emoționant și, totuși, cu o ironie care te face să zâmbești și-ți dă de gândit.

Recunosc, la început personajul nu mi s-a părut verosimil, iar asta din cauza spiritului atât e viu, atât de delăsător, parcă, cu atâtea referințe livrești, atâtea cărți, citate, traduceri, iarăși citate, retorism și sublinieri. Poate tocmai din cauza acestei vitalități, la vârsta de șaptezeci și doi de ani, o vitalitate pe care n-am putut-o credea verosimilă. Dar, cine știe, lectura îți dă aripi și te face să zbori. Trăind atâtea vieți, se prea poate ca Aaliya, ajunsă undeva la o vârstă destul de înaintată, să fie iarăși sprintenă și cu poftă de viață. Ce-i drept, la o astfel de vârstă tot mai mulți bătrâni se retrag în culcușul lor cald, au frică să se afirme și așteaptă să fie băgați în seamă. Bine, la un moment dat chiar este simpatică, atunci când povestește despre întâmplările cu soldații care i-au pătruns în casă și și-au făcut nevoile pe unde-au apucat, ori când dormea cu un Kalașnikov în brațe. O ironie fină, jovială, la care te reîntorci oricând cu drag. Ideea este că autorul parcă nu axează neapărat pe personajul creat, pe partea fizică a lui, ci ține să moralizeze societatea, să privească retrospectiv spre ceea ce viața lui a cuprins, astfel el, personajul, rămâne tânără prin ceea ce a însemnat, prin manifestare și prin spirit, prin cuvinte, cărți și traduceri. De altfel, traducând din Tolstoi, Calvino, Hamsun, Calvino, Pessoa, Kafka, Aaliya ne pune la dispoziție o serie impresionantă de titluri din care să alegem. De altfel, chiar mi-a plăcut că la un moment dat s-a indentificat și cu autoarea mea preferată, Alice Munro, spunând că „ar putea fi ea”. Ei, bine, citind acest roman, am simțit o nevoie teribilă să citesc foarte, foarte mult. Și, exact după ce l-am terminat, n-am putut să nu o ascult și să-mi comand romanul „Austerlitz”, despre care vorbește destul de des și pe care-l consideră „cel mai bun roman despre Holocaust”.

Romanul acesta este plin de artă, de viață și învățătură livrească. Este plin de autori consacrați și de cărți pe care ai vrea să le ai pe rafturile propriei tale biblioteci - practic. Aaliya este un personaj pe care nu-l poți înțelege în profunzimile lui, dar este un personaj care pledează pentru artă, pentru valoare și pentru manifestarea spiritului într-o societate în care acesta este încorsetat și adumbrit de alte principii. Rabih Alameddine reiterează plăcerea lecturii, lirismul poeziei și tragismul pieselor lui Shakespeare, iar pe toate le concentrează, subtil, într-un personaj eroic, de o tipologie fastuoasă și curprinzătoare, un personaj pe care cu siguranță îl vei ține minte și cu care vei simți nevoia să te reîntâlnești. „Femeia de hârtie” nu este un roman care se citește ușor, nu este un roman de umplutură, nu este despre ceva anume și, totuși, este despre tot: despre regret, dragoste, moarte, viață, este despre prietenie, familie, societate și bătrânețe. În ultimă instanță, este despre poezie și speranță. Rabih Alameddine este un autor inteligent, cu o scriitură inteligentă și, într-adevăr, care merită toate laudele. Eu simt nevoia să mă întorc la acest roman, să-l recitesc. Poate, data viitoare, îmi voi face și notări pe marginile foilor, deși mi-e groază de acest lucru - astfel, sper să-l înțeleg mai bine. Oricum, atâtea referințe livrești, atâtea titluri parcă obosesc și, la un moment dat, devine incomod - este clar, acest roman necesită o maturitate literară la care încă râvnesc. Dar a fost o lectură care mi-a dat de meditat și m-a făcut să-mi pun întrebări: uneori, indiferent de circumstanțe, mereu vom reveni la ceea ce am însemnat, la potențialul sufletului nostru, încercând să-l înțelegem și să-i dăm aripi. Atunci, poate, ne vom simți în sfârșit desăvârșiți și departe de a fi „oameni de hârtie”.

Am selectat și niște citate, ca să vă dați seama de stilul autorului:

„Literatura e groapa mea cu nisip. E locul meu de joacă, în ea îmi construiesc fortăreţele şi castelele, acolo petrec momente glorioase. Lumea din afara acelei gropi cu nisip este cea care îmi face necazuri. M‑am adaptat prin îmblânzire, deşi neconvenţională, la această lume vizibilă, ca să mă pot retrage fără multă dificultate în lumea mea interi­oară, a cărţilor. Transmutând această metaforă nisipoasă, dacă literatura este groapa mea cu nisip, atunci lumea reală este clepsidra mea – o clepsidră care se scurge cu fiecare fir de nisip. Literatura îmi dă viaţă, iar viaţa mă ucide.”

”(...) Mă așez mai bine în fotoliul pentru citit, îmi ridic picioarele. O să fie o călătorie lungă, voluptuoasă.”

„Acum, e posibil să întrebaţi de ce sunt atât de dedicată traducerilor mele, dacă nu prea‑mi pasă de ele după ce le‑am depozitat în cutiile lor. Ei bine, sunt dedicată procesului, şi nu produsului final. Ştiu că sună ezoteric, şi detest să par aşa, dar cea care mă inspiră este activitatea de traducere în sine, munca însăşi. Odată ce cartea e gata, minunea se risipeşte şi misterul se rezolvă. Nu prea mai prezintă interes după aceea.”

O poveste despre singurătate, despre timp, despre suferință și, totuși, despre puterea unei femei de a rezista în fața timpului proiectându-și sufletul în creațiile sale. O poveste despre supraviețuirea necesară împlinirii și desăvârșirii vieții noastre; un poem despre condiția omului în raport cu timpul, în raport cu societatea și cu munca sa, un poem de iubire. Cu o scriitură sensibilă, feminină și subtilă, Rahi Alameddine creează o poveste ce merită citită de către toți împătimiții lecturii!

Le mulțumesc din suflet celor de la Books-Express pentru acest roman minunat. Puteți comanda cartea „Femeia de hârtie” de AICI, cu o reducere de 10%. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate ofertele și reducerile. Lecturi plăcute și, dacă ați citit romanul, vă aștept cu o părere.

Concurs de fidelitate (septembrie)


 

Un nou concurs de fidelitate, de data aceasta pentru luna septembrie. Știți regulile, presupun, dar am să le enumăr și de data asta:
  • Dacă doriți să participați, lăsați un comentariu cu „Particip” și GFC-ul vostru;
  • Puteți lăsa comentarii la ce postări doriți, însă cele care primează sunt postările actuale;
  • Nu aveți voie să postați comentarii consecutive și lipsite de sens;
  • Share public acestei postări de concurs, și lăsați-mi link-ul într-un comentariu;
  • Câștigătorul de pe locul I va fi cel care va posta mai multe comentarii și, în cazul în care există doi participanți care au același număr de comentarii, cel care va primi locul va fi cel care a postat primul;
  • Pentru a intra în posesia unui premiu, trebuie să postați minim 25 de comentarii;
  • Concursul se va termina la finalul lunii.

Vă aștept cu drag la acest concurs. Vor fi doi câștigători, fiecare primind două cărți.

Puteți câștiga:
  1. „Endgame” - Editura Trei;
  2. „Christine” - Editura Nemira;
  3. „Monte Cassino” - Editura Nemira;
  4. „Axa Lupului” - Eidutra Polirom.
Mult succes!

Câștigătorii concursului de fidelitate (august)


Salutare,

Am revenit cu câștigătorii concursului de AICI, iar mai târziu voi posta un alt concurs de acest gen. În urma numărării comentariilor, câștigătorii sunt: Anca Ciochina, pe primul loc, și Angela Simo pe al doilea. Anca, te rog să-mi spui ce cărți îți dorești, urmând ca cele rămase să să ajungă la Angela. De asemenea, datele de contact vă rog să mi le trimiteți la adresa andrei.cioata17@yahoo.com.

Mulțumesc și mult succes!



Ce-am citit în luna august


Neața,

 
 A mai trecut o lună. Pentru Dumnezeu, ce rapid trece timpul acesta, nu-mi vine să cred. Deja e septembrie, mai avem 4 luni, cu tot cu asta, și intrăm în 2016. Încă nu-mi vine să cred! În fine, în luna august nu știu cât am citit, dar am avut niște lecturi foarte frumoase.


  1.  „Oameni, înger și demoni”, de Lina Moacă - 5 steluțe pe Goodreads, unul dintre cele mai frumoase romane pe care le-am citit vreodată. O poveste despre om, despre incertitudinile sale, despre iubire, împlinire și revelație. Vi-l recomand cu drag.
  2.  „Cântecul păsărilor”, de Sebastian Faulks - 5 steluțe pe Goodreads, o poveste frumoasă despre război, un omagiu adus luptătorilor care au luat parte la Marele Război și, în același timp, o meditație asupra condiției omului. 
  3. Eleanor & Park”, de Rainbow Rowell - 4 steluțe pe Goodreads, o lectură ușoară, o poveste frumoasă, puțin siropoasă, dar o carte cu adolescenți pe care o citești cu drag.
  4. „Avertisment”, de Renée Knight - 3 din 5 steluțe pe Goodreads, o lectură ciudată, mă așteptam să fie ceva mai mult, pentru că povestea a avut un start sănătos și o intrigă frumoasă.
  5. Marele Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald - 4 steluțe pe Goodreads, o poveste despre Visul American adumbrit de voracitatea omului, de dorinăța sa de a se îmbogăți și de a fi bogat. Mi-a plăcut destul de mult!
  6. Oona & Salinger”, de Frédéric Beigbeder - 5 steluțe pe Goodreads, nu știu, mie mi-a plăut enorm de mult această carte și povestea dintre cei doi. Autorul s-a priceput la speculat, la replici amuzante și naturale. Chiar mi-a plăcut!
  7. Eu sunt Malala” , de Malala Yousafzai - 5 steluțe pe Goodreads, cartea mea de memorii preferată care surprinde o poveste fascinantă, despre o fată care dorea mult mai multe de la viață. O poveste inspirațională pe care v-o recomand cu drag.
  8. Culoarea purpurie”, de Alice Walker - 5 steluțe pe Goodreads, roman premiat cu Pulitzer, o poveste fascinantă și emoționantă. Am văzut și ecranizarea și m-a prins cu lacrimi în ochi. De departe, unul dintre cele mai bune romane citite vreodată.
  9. Întreab-o pe Alice”, de Anonymous - 4 steluțe pe Goodreads. O poveste despre droguri, viață, prietenie și dorința omului de a redeveni, iarăși, ce a fost.
  10. Aventurile unei prostituate de lux bucureștene”, de Belle de Nuit - 4 steluțe pe Goodreads, un jurnal care te face să râzi, un jurnal lejer și ușor, uneori totuși parcă prea deplasat. Dar, raportându-mă la ce-am citit erotic până acum, i-am dat 4 meritate steluțe. 
  11. Iubire”, de Toni Morrison - 4 steluțe pe Goodreads, trebuie să recunosc, a fost o lectură care nu m-a relaxat întocmai, a fost primul meu contact cu câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură, dar mi-a plăcut și m-a intrigat. Abia aștept să citesc și alte cărți de la ea!
  12. „Cerul din burtă”, de Ioana Nicolaie - 5 steluțe pe Goodreads, una dintre cele mai sensibile cărți pe care le-am citit vreodată. Un lirism emoționant, cald și plin de metafore și forme. O carte cum, de altfel, n-am mai citit până acum!
  13. „Sfâșierea cerului”, de Ursula K. Le Guin - 4 steluțe pe Goodreads, am ieșit din zona mea de confort și am încercat o carte SF. Sincer, începutul chiar mi-a plăcut iar intriga a fost fascinantă, dar apoi au apărut extratereștrii și mi s-a tăiat firul.
  14. „Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee - 5 steluțe pe Goodreads, una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. O poveste fascinantă a unei femei care nu se conformează societății în care se află și care trăiește o dramă. Superbă.
  15. „Lizoanca la 11 ani”, de Doina Ruști - 5 steluțe pe Goodreads, autoarea pur și simplu m-a atras prin stilul ei natural, scuturat de podoabe stilistice, prin verosimilitatea cu care a reiterat provincialitatea românească, cu toate principiile și valorile pentru care, străvechi, pledează.
  16. „Femeia de hârtie”, de Rabig Alameddine - 4 steluțe pe Goodreads, recunosc, la început nu prea am rezonat cu personajul, îl găseam superficial și chiar mă enerva. Apoi, mi-am dat seama câtă încărcătură emoțională a reflectat autorul în personajul pe care l-a creat. Un roman pe care, cu siguranță, am să-l citesc și mai târziu, un roman care-ți dă de gândit și de meditat.
Acum citesc „Recviem pentru un vis”, iar acest roman este foooarte ciudat și se citește greu; oricum, am văzut filmul și ascunde o poveste minunată, subtilă. Cam asta este ce am citit eu în luna august. Nu știu dacă-s multe, dar puține oricum nu-s, zic. Voi ce-ați mai citit? Lecturi frumoase și să aveți un septembrie minunat!

luni, 31 august 2015

„Dosarul Shakespeare” și „Droguri și moarte la Los Angeles” de Anthony King- Recenzie


Editura: Național
Număr de pagini: 192, respectiv 168
Rating: 3 din 5 steluțe (amândouă)
Colecția: Cărți polițiste

Nu mi-a luat foarte mult să-mi dau seama că Anthony King este un adevărat „rege” al romanelor polițiste, al geniului thriller și al misterului. Îmi aduc aminte de zilele din clasa a șasea, clasa a șaptea, când, împreună cu un prieten drag, fost coleg, așteptam să ieșim de la școală ca să mergem la bibliotecă și, ei bine, să căutăm cărțile lui Antony King. Știu că ne luam amândoi cărți diferite, întrucât nu exista același volum duplicat, așa că ne tot incitam unul pe altul vorbind despre romanul pe care-l citisem. Apoi, peste timp, ajunsesem să citim toate romanele scrise de Anthony King de care dispunea biblioteca. Am fost foarte, dar foarte dezamăgiți când am auzit, din gura bibliotecarei, că, după căutări seculare, n-a mai reușit să găsească vreun roman de acest autor pe care noi să nu-l fi citit, însă ne-a recomandat ea alți autori care, ei bine, nu ne-au atras la fel de mult. Așa că-l numesc pe Anthony King, subiectiv fiind, un adevărat maestru al acestui gen literar, cel care m-a consacrat în a-mi plăcea acest stil misterios, alert și plin de enigme.

Cărțile de față, „Dosarul Shakespeare” și „Droguri și moarte la Los Angeles” fac parte dintr-o serie de cărți polițiste publicate de Editura Național, cărora vreau să le mulțumesc nespus pentru că au reeditat cărțile acestui autor, în niște exemplare foarte frumoase și estetice. Cred că ar fi total greșit să fac povestirea acestor cărți, să dau detalii privitoare la acțiune, la intrigă, la deznodământ. Ar fi inuman, pentru un cititor; așa că vreau să vă prezint doar câteva aspecte legate de stilul acestui autor care merită citit și ideea cu care am rămas eu în urma lecturii romanului. La o adică, despre acestea sunt două cărți polițiste, despre a intra în taina paginilor ei încă de la primele cinci-zece minute de lectură, de a fi prins de acțiune și de a încerca să cobești, cât de cât, ce urmează să se întâmple și ce punct de convergență au toate faptele personajelor. Și, zău, dacă v-aș spune că X îl omoară pe Y, sau că Y este prins și se dovedește, de fapt, a fi nevinovat, ar fi o mare nesimțire din partea mea, o greșeală de neiertat.

Cu toții am citit, cândva, un roman polițist. Fie Agatha Christie, fie MacBride, Laurie King, Seskis și așa mai departe. Am fost prinși de atmosferă, am fost dezamăgiți de personaje, am anticipat sfârșitul, am dezlegat mistere, am râs alături de șeful mereu înecat cu fum de țigară, am trecut prin toate astea, pentru ca în cele din urmă să salvăm situația și să închidem, liniștiți, cazul dosarului X. Bun, totul frumos, criminalul a fost prins și toată lumea e fericită, toți pot dormi liniștiți cu gândul că ordinea a fost restabilită. Asta, totuși, până la următoarea crimă, până la următorul atac. Pam! Pe scurt, în roman avem de-a face cu un criminal în serie, un obsedat sexual care omoară, în principal, femei, ucigându-le cu sânge rece și fără milă și, îndeosebi, fără mustrări de conștință. Drama pornește din faptul că acest criminal nu numai că-și ucide victimile într-un mod oripilant, ci și că... Nu, nu, n-am să vă spun, asta ar însemna să dau un spoiler. Și nu vreau să fac asta, ci vreau să vă las pe voi să aflați.

Personajele lui Anthony King nu sunt cu nimic speciale, sunt doar niște oameni obișnuiți, cu nevoi și îndatoriri, cu visuri, cu dezmăgări, cu familie. Nu sunt niște personaje exlusiv-detectiv sau exlusiv-criminal. Întotdeauna mi-a plăcut realismul cu care-și tratează personajele, cu care înflorește acțiunea, fără a devia de la cursul ei logic, incisivitatea cu care-și tratează, hehe, victimile, modul lui de a le sancționa pentru ideea de a fi încălcat principii morale existențiale (nu știu de ce, dar am observat acest aspect în mai multe romane ale sale, întrucât victimile ori sunt pristituate, ori tâlhari certați cu legea, ori, evident, oameni pur și simplu nevinovați). În acțiunea acestei cărți, presărată cu un stil alert și cu o încordare maximă, au loc vărsare de sânge, ticăloșii extreme și bestialități de neînchipuit, teoretic, pentru o minte normală - cu alte cuvinte, lucruri specifice cărților cu criminali în serie, de genul celor scrise de romancierul american Anthony King.

Pe scurt, „Dosarul Shakespeare” este un thriller autentic, în care vărsarea de sânge, scenele sexuale fără perdea şi violenţa sunt la ele acasă în cel mai direct mod cu putinţă. Prin excelenţă un roman poliţist, cartea este prima din seria „Poliţia criminală - Cazuri speciale“ a cunoscutului autor Anthony King, mare artizan al scenelor de suspans, mystery şi crimă pe piaţa americană de gen. De asemenea, personajele sale sunt total nonconformiste, adesea urmărind criminalul prin metode situate dincolo de litera legii, potrivit principiului „scopul scuză mijloacele“. Favoriţi ai căpitanului Corky West, dar şi ai directorului diviziei, Larry Tillman, detectivii Jane Heron şi Eric Black sunt în primul rând foarte norocoşi, dar totodată şi neînfricaţi în lupta pe care o poartă cu înverşunare împotriva criminalilor în serie şi a tot felul de răufăcători. Pentru ei, vărsarea de sânge şi luptele violente nu sunt ceva ieşit din comun, la fel şi erotismul, atunci când prind ocazia unor partide de amor în toată regula.Pentru a-l prinde pe Otto Schwein, periculos spărgător şi criminal, cei doi poliţişti se văd nevoiţi să lucreze sub acoperire, Jane chiar riscând să devină amanta acestuia, pentru a-l atrage în cursă. Cu toate că planurile lor nu ies aşa cum şi-ar fi dorit, poliţiştii improvizează, reuşind să iasă în cele din urmă la liman. În timpul ultimei spargeri, cel poreclit Shakespeare este ţintuit sub ameninţarea armelor oamenilor legii şi nu mai are scăpare. Ştie că va fi închis în puşcărie pentru toată viaţa şi din acest motiv preferă să moară. Drept urmare, scoate pistolul, într-un ultim gest disperat, dar poliţiştii sunt mai rapizi decât el, ciuruindu-l fără nicio remuşcare.

Pe scurt, „Droguri și moarte la Los Angeles” surprinde povestea celor doi detectivi în a rezolva cazul misterios al morţii mai multor atlete, confruntându-se cu numeroase dificultăţi şi câteva crime, atunci când criminalii încep să se ucidă unii pe alţii. Aşa cum l-a obişnuit pe cititor în colecţia „Poliţia criminală – Cazuri speciale“, autorul Anthony King îl ţine pe acesta cu sufletul la gură, într-un suspans continuu. Acţiunea cărţii are un ritm alert de thriller în adevăratul înţeles al cuvântului. De asemenea, nu lipsesc scenele erotice fără perdea interzise cititorilor sub 16 ani, dar atât de gustate de publicul larg al acestui gen literar, cu toate că n-avem de-a face cu o carte erotică sau sexuală. Nici misterul nu este ignorat în romanul nostru poliţist, dedesubturile afacerii fiind treptat devoalate de detectivii Heron şi Black, ajutaţi de colegi, în principal de medicul legist Butch Harrison zis „Specialistul“. Pe lângă pericolele întâlnite la tot pasul, romanul este presărat şi cu umor, acesta bazându-se în special pe tachinările dintre cei doi oameni ai legii şi şeful lor direct, căpitanul Corky West. Care, în realitate, îi apreciază pe poliţişti fără rezerve, însă nu le arată acest lucru decât foarte rar, şi numai atunci când reuşesc să rezolve cazul la care lucrează.

Trebuie să recunosc, cea de-a doua, „Droguri și moarte la Los Angeles”, mi-a plăcut mai mult din cauza psihologiei criminalului. Prima a fost prea tipică, parcă, un om care ține neapărat să se îmbogățească jefuind o bancă. Tipic, clișeic, dar a fost o lectură ușoară! Am strâns recenziile celor două cărți într-o singură postare deoarece nu avea rost să mă lungesc cu două, având în vedre că nu obișnuiesc să fac rezumatul unei cărții respective.

Le mulțumesc celor de la Editura Național pentru aceste volume, le puteți comanda de AICI, respectiv AICI. Cărțile se citește rapid și, cu siguranță, vă va captiva atenția, în special datorită stilului alert și poveștii autentice, specifice acestui geniu american. De asemenea, vreau să vă spun că transportul prin Poșta Română este gratuit, iar cărțile au un preț foarte bun și o reducere de 15%. Seară frumoasă și lecturi cât mai plăcute să aveți!