sâmbătă, 31 martie 2018

Noutate specială Editura Corint - Colecția Istorie


Un volum inedit în Colecția Corint Istorie: O revoltată în Rusia bolșevică de Evghenia Iaroslavskaia-Markon. Idealistă, extremistă și poetă, autoarea a avut un destin tragic, fiind acuzată de propagandă antisovietică, închisă și executată în 1931. Autobiografia sa, descoperită în arhivele FSB în anul 1996, este însoțită de un aparat critic documentat.

„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.” - Le Devoir

„Nu e nici scenariu de film, nici ficțiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuție în arhivele rusești. Cartea de față prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentație de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veți citi însă ca pe un roman, iar la sfârșitul lecturii nu veți reuși să o uitați prea curând.” - Alina Pavelescu

Evghenia Iaroslavskaia-Markon (1902-1931) provenea dintr-o familie de intelectuali evrei din Sankt-Petersburg. În timpul Revoluției Ruse, a îmbrățișat cauza marinarilor revoltați din Kronstadt și a anarhiștilor din exil. Arestată, a fost trimisă în insulele Solovețki din Marea Albă, unde se afla unul dintre primele lagăre de muncă din Gulag. Aici a fost executată în iunie 1931.Autobiografia mea, manuscris de aproximativ 30 de pagini, datat 3 februarie 1931, a fost descoperit intact în 1996 în arhivele FSB din Arhanghelsk de către Irina Flige. Scris cu patru luni și jumătate înainte de executarea autoarei, acest adevărat jurnal este un document unic despre primele lagăre de muncă din URSS.

Cartea este disponibilă pe site și eu, unul, abia aștept s-o citesc.

Lecturi plăcute să aveți!

„Beznă clară”, de William Golding- Recenzie


 
Editura: Humanitas
Rating: 3 din 5 steluțe
Anul apariției: 2014
Număr de pagini: 312
Traducere: Iulia Gorzo

Scriitorul britanic William Golding s-a născut pe 19 septembrie 1911 la St. Columb Minor, Cornwall. Scrie povestiri de la vârsta de şapte ani. Urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University (Brasenose College), unde studiază mai întâi ştiinţele naturii, iar din 1932, literatura engleză, luându-şi licenţa în 1935.  

Beznă clară a primit James Tait Black Memorial Prize. În 1983, William Golding a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului Nobel: „pentru romanele sale care, cu perspectiva clară a artei narative realiste şi cu diversitatea şi universalitatea mitului, iluminează condiţia umană în lumea de astăzi“.

Un roman misterios şi complex, Beznă clară e povestea lui Matty, un băieţel care scapă ca prin minune dintr-un bombardament în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rămânând însă oribil mutilat pentru tot restul vieţii. Ducând o existenţă complicată, respins de oameni din cauza înfăţişării sale şi fără nici un sprijin, Matty trăieşte experienţe extrasenzoriale care îl conving că menirea sa în lume e una specială. Treptat, cei din jurul lui ajung să-l perceapă ca pe un sfânt şi vor să-l urmeze. Frecventând anticariatul lui Sim Goodchild, el le observă acolo pe cele două surori gemene, Toni şi Sophy Stanhope, a căror pornire spre violenţă şi rău datează încă din copilărie: încep prin a chinui animale, iar Sophy sfârşeşte prin a pune la cale răpirea şi chiar uciderea absurdă prin gratuitatea sa a unui băiat. Un roman despre violenţă şi nebunie, despre căile neaşteptate prin care o fiinţă părând să fi pierdut totul reuşeşte să regăsească lumina.

Sincer, am să-ncep această recenzie prin a afirma că aceasta este prima carte scrisă de către scriitorul William Golding, pe care o citesc. Poate nu a fost tocmai alegerea potrivită, deoarece, în egală măsură, așa cum a fost și prima carte citită, tind să cred că nu am să-ncerc o a doua cât de curând. De ce? Nu a fost o lectură pe placul meu, mi s-a părut că abundă de detalii - nesemnificative, la o adică. Și totul parcă se lungea, căpăta nuanțe plictisitoare, fără a trece prea rapid la ce urmează să se întâmple. Dar da, am reușit să văd faptul că Golding încerca să creeze o anume culoare locală, să contureze cât mai bine atmosfera, condițiile, toate alea care să-l introducă pe cititor mai bine în lumea cărții și să-l atașeze de universul său ficțional. Ok, am zis, haide s-o citesc în continuare, am să mă obișnuiesc în cele din urmă. Singura problemă, dragi cititori, este că n-a fost așa. M-am chinuit s-o citesc, drept să vă spun, că am eu o chestie, nu pot lăsa o carte (decât de fooooarte puține ori) dacă nu o citesc complet, chit că nu-mi place. Și na, i-am oferit timpul meu, atât cât l-am avut.

Oricum, chiar nu este o carte pe care s-o încadrez în lecturile mele preferate, de suflet, dar nu este nici o carte de duzină. Golding chiar scrie bine, scrie cu detaliu, scrie cu viață & suflet, iar romanul de față, Beznă clară, este un roman al suferinței, al durerii, este un roman despre viață și despre cum destinul, irefutabil, te poate duce pe căi pe care n-ai fi crezut vreodată că poți ajunge, pe căi pe care n-ai fi crezut vreodată că o să le colinzi. Sincer, cred că am să fiu ambiguu în această recenzie, dar această carte mi-a plăcut la fel de mult pe cât mi-a și displăcut. Mi-au plăcut mult aventurile lui Matty, mi-a plăcut enorm de Sophy și Tony Stanhope - Golding are un simț al personajelor cum rar am întâlnit la alți autori, le tratează pe un picior de respect aparte sau, dimpotrivă, pe o treaptă a decăderii inevitabile. Beznă clară este un roman diferit, este un roman nebun, al contingenței ființei umane. Dincolo de toate acestea, un roman al speranței, în care viața pulsează din fiecare pagină, din care bezna clară, un oximoron pe care, cu siguranță, am să-l țin minte, și care într-adevăr are o însemnătate aparte, se infiltrează în viața fiecărui personaj, cu sau fără voia acestuia. Primejdiile sunt la orice pas, durerile pulsează ca o rană, oamenii se vânează precum animalele, mânați de dorințe ascunse și nepotrivite. 

Romanul lui Golding este de o forță elementală, morbidă aproape - titlul, Beznă clară, pare a trimite o energie profundă, din adâncurile răului. Visceralitatea lui Golding este una poetică, efervescentă, complexă. Din această privință, romanul este plin de diferite simboluri, idei biblice, idei care, de fapt, chiar ar putea fi greu de înghițit de către alții, greu de acceptat etc. Eu n-am probleme, sunt deschis la chestiile de genul - pe mine, ce mă deranjează cel mai mult într-o carte este limbajul vulgar, exacerbat de vulgar. Aici, nu, n-a fost cazul. Dar au fost alte aspecte care m-au făcut să dau acestui roman doar trei steluțe - și, hai să fim serioși, trei steluțe nu-s puține, e mai mult de jumătate. 

Concluzionând, n-a fost un roman tocmai rău, a fost ok, în schimb a fost o lectură greoaie care m-a cam solicitat. Și, na, vă dați seama că nu caut, în această perioadă, lecturi de acest gen. Dar poate, cândva, am să revin asupra ei și-am să văd ce mi-a scăpat, la ce n-am fost atent. Poate acestea au fost, de fapt, elementele definitorii ale romanului Beznă clară, cele care cu adevărat contau. Până atunci, ma să iau o pauză de la William Golding, am stau pe margine și-am să aștept momentul în care o să am curajul să-i încerc alt roman. Și-am auzit lucruri foarte interesante privitoare la Împăratul muștelor. Dacă l-ați citit, vă rog să-mi lăsați o părere. Sau, de fapt, dacă ați citit orice altă carte a autorului (sau chiar aceasta), cum vi s-a părut?

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!
 

vineri, 23 martie 2018

„Misterul fetei din zăpadă”, de Danya Kukafka- Recenzie



„Când i-au spus că Lucinda Hayes era moartă, Cameron s-a gândit la omoplații ei și la cum îi încadrau spinarea goală, ca doi plămâni nemișcați.”

Editura: RAO
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 336
Anul apriției: 2017 
Traducere din limba engleză: Liliana Pelici (Lingua Tradom)

Danya Kukafka este absolventă a New York University Gallatin School of Individualized Study. Ea lucrează ca editor asistent la Riverhead Books. Misterul fetei din zăpadă este primul ei roman.

Cine ești când nu te urmărește nimeni?

Când Lucinda Hayes, o liceană îndrăgită de toată lumea, este găsită moartă, toţi cei apropiaţi din Colorado sunt afectaţi, printre care băiatul care a iubit-o cel mai mult şi o fată care voia o viaţă perfectă. Ba chiar şi detectivul care ancheta crima. În urma tragediei, aceste trei personaje remarcabile – Cameron, Jade şi Russ – trebuie să se confrunte fiecare cu secretele lui întunecate pentru a găsi consolare, adevărul, sau amândouă.

„Lucinda era moartă și amintirea asta se așternea peste case ca o zăpadă de noaptea trecută. La început, căzu încet și, în scurt timp avea să se topească ușor și firesc. Dar nu pentru Cameron: Lucinda era moartă și amintirea ei îi lovea coapsele tot timpul, ca niște valuri înghețate ale oceanului. Putea doar să se cufunde în adâncul lor. Tot mai adânc, până când adevărul îi gâlgâia în gură, sărat, mizerabil. Tot mai adânc, până când nu mai avea niciun rost să caute țărmurile, deoarece știa că Lucinda nu va sta pe ele.”

Dap, ați ghicit, încă o carte de la Editura RAO, cărora le mulțumesc enorm de mult că mi-au trimis-o, pe care am citit-o, să zic așa, dintr-o înghițitură. Încă o carte despre care nu știam nimic, dar pe care o mai văzusem în lumea online, coperta atrăgându-mi de fiecare dată atenția (drept să fiu, chiar e o copertă inspirată și relevantă în ceea ce privește ce înseamnă, de fapt, această carte). Am început să citesc cartea această încă din ziua în care am primit-o, la nici două ore după ce m-a sunat curierul și mi-a spus că are un colet pentru mine - din acel moment, n-am mai fost în stare să mă dedic altei lecturi, altui roman, sau să fac orice altceva, până nu am dat gata prima parte a acestei cărți. Serios, pur și simplu am fost captiv în lumea creată de Danya Kukafka, o lume atât de misteroasă, atât de reală și palpabilă încât am avut impresia că, dacă n-ar fi fost o carte, această carte s-ar fi putut derula, oricând, pe sub ochii mei, în lumea aceasta, printre vecinii mei și prietenii mei dragi. Și da, chiar mi-a plăcut, drept care i-am oferit cinci sincere steluțe pe Goodreads; i-aș fi dat mai multe, pe toate de pe cer, dar ăsta este maximul.

Cameron. Jade. Russ. Trei personaje care fac din această carte o lectură extrem de interesantă, o lectură diferită de multe cărți de acest gen: dacă, în primă instanță, Misterul fetei din zăpadă pare a fi un roman polițist (chiar titlul îți sugerează acest lucru - mister), ei, bine, de fapt treaba nu stă chiar așa: Danya Kukafka a reușit să îmbine multe trăsături în acest roman, a băgat dramă, thriller, a alternat între acțiune și psihologie, puțin din genul crime și muuuultă, foarte multă psihologie umană - lucrul cel mai de preț, pentru mine, într-un roman bun. Nu am să vorbesc despre acțiune - cred că repet lucrul acesta în fiecare recenzie pe care o fac - pentru că aș strica totul; spoilerele nu-și au rostul, nu obișnuiesc să fac asta niciodată, eu doar vreau să-mi spun părerea privitoare la o anumită carte. Cu alte cuvinte, tot ce scrie aici este prin excelență subiectiv, reprezentând maniera în care eu am perceput cartea, maniera în care m-am aventurat în ea, felul în care m-am regăsit la sfârșitul ultimului rând al ei, cum am rezonat cu personajele și tot ce mi-a transmis. Trăgând o linie, concluzionând, vă pot spune că, pentru mine, Misterul fetei din zăpadă a fost, de fapt, ca un poem: a pornit ușor, trecându-mă prin zeci de stări, cu pagini care mi-au oferit timpul de a respira, de a-mi trage sufletul, cu metafore frumos și subtil conturate, cu emoții & trăiri, într-o atmosferă totuși puțin apăsătoare - toate acestea pregătindu-mă, de fapt, pentru finalul neașteptat, venit ca un knock-out. Și, Doamne, cât de mult iubesc cărțile care mă surprind și nu mă lasă să speculez ce urmează să se întâmple, cine e criminalul și ce l-a împins să facă asta. Felicitări, Kukafka, you got me here!

„- Mai ții minte când eram mici și doar cântecele pop și moartea animalelor de companie ne frângeau inimile? (...) Când eram atât de mici și de proști, că ne petreceam toată ziua explorând un petec de iarbă dintr-un câmp deschis, săpând după insecte... (...) Mă recunoști, nu-i așa? Încă suntem aceeași copii. Bineînțeles, facem mai puține concursuri de mâncat frișcă. Ne șoptim mai puțin la ureche. Însă suntem aceeași. (...) Întotdeauna vom fi aceeași.”

Să-ncepem cu Cameron - de-acum, unul dintre cele mai dragi personaje pentru mine. Cât m-am regăsit în Cameron, numai eu știu. Da, el a iubit-o pe Lucinda Hayes, da, avea visuri cu ea, avea o lume a lui în care existau doar ei doi, și-ar fi fost fericiți, și-ar fi fost împliniți, totul în pace și armonie. A iubit-o atât de mult încât, în nopțile târzii, nu se sătura ore întregi pur și simplu să o privească pe fereastră, ea neștiind asta, hrănindu-se doar cu imaginea ei tânără și perfectă. Dar drama, evident, că există și-o dramă, constă în faptul că această iubire nu era una împărtășită, era o iubire singulară, dureroasă, neputincioasă - din umbră, Cameron privea către un ideal, deși avea certitudinea că niciodată, dar niciodată, Lucinda, fata cu părul de stele, cu pielea întinsă pe trup ca o coardă, cu buzele de trandafir înflorit, nu va fi a lui. Trist, tell her you love her, maybe she loves you too - pe viitor, Cameron, ca sfat prietenesc, să ții minte. Viața e prea scurtă ca să dai înapoi, dar pentru cei care se iubesc, viața înseamnă eternitatea. Și-acum, mai mult ca oricând, Lucinda fiind moartă, în inima lui Cameron explodează un vulcan al durerii, pe care cu greu și-l poate stăpâni. Este extrem de interesant să urmărești, de-a lungul lecturii, gândurile acestuia, emoțiile lui, toate amintirile cu și despre Lucinda, toate visurile pe care nu le-a împărtășit vreodată cuiva și pe care nu a reușit să le împărtășească ei. Toate idealurile care, din păcate, nu se vor materializa vreodată. Și totuși o fi el cel care i-a luat viața Lucindei?

„În somn, Lucinda era perfectă și curată, o umflătură care respira sub pături - nu îndrăzni s-o atingă, pentru că era perfectă și dulce. Ar fi vrut să-și facă palma căuș pe rotunjimile ei, să-i simtă toate liniile corpului, să-și apese limba pe acel punct dulce dintre gâtul ei și claviculă. Voia să le unească într-un fel de sudoare. Să fie aerul care-i ieșea fără efort din plămâni, bucata de plapumă strânsă în pumnul ei, voia să se târască într-un colțișor din interiorul ei și să trăiască în tihnă acolo unde nu l-ar fi găsit nimeni.
Spera ca fiecare om să simtă o asemenea dragoste, măcar o dată în viață. Fiecare persoană o merita. Își închipui toate familiile din toate casele din cartier, acoperișurile din șindrilă roșie înălțându-se spre munți, toți oamenii din acel orășel trist, cei buni, cei răi, cei singuratici: ar fi vrut să le ofere tuturor asta.
Deveni unul dintre picioarele patului Lucindei, drept și solid.”

Jade. Pe Jade pot să spun că am urât-o. Serios. Mă enerva să citesc perspectiva ei, deși e un personaj extrem de important în această carte. O uram pe Jade pentru că ea o ura pe Lucinda, iar moartea ei nu însemna, de fapt, prea mult pentru ea. Jade credea că viața Lucindei era perfectă: și, ca să fiu sincer, chiar așa era (insert descriere clișeică din cărți a vieților perfecte ale adolescenților). Dar parcă ascundea ceva, așa, îi citeam gândurile lui Jade și parcă toate erau cuprinse de un sentiment al vinovăției, al culpabilității. Să fi fost ea cea care a vrut să scape de Lucinda? Era prea invidioasă pe ea, pe frumusețea ei, pe popularitatea ei? Nu vă zic, bineînțeles, vă spot doar că Jade este un personaj misterior, un personaj al luminilor și umbrelor - deși anumite lucruri spuse de ea (și chiar făcute) ar depăși limitele eticii, e foarte interesant modul în care, deopotrivă, reușește să aducă argumentele potrivite pentru a justifica cele spuse și făcute. Apoi, Russ, inspectorul care se ocupă de caz: aici, credeți-mă, în perspectiva lui (cred că am uitat să menționez, dar probabil v-ați dat seama - această carte este prezentată din trei perspective - a lui Cameron, a lui Jade și a lui Russ, fiecare având rolul său în întregirea poveștii și universului literar) se regăsesc multe aspecte privitoare la viața reală, cea de zi de zi: ni se prezintă viața lui personală, o relație epuizată, anihilată, în care pare că doar respectul a mai rămas, iubirea luându-și concediu permanent. Nu știu, m-a durut, drept să fiu, povestea lui Russ, chiar dacă nu ăsta era centrul acestui roman - aici, încă un punct în plus pentru Danya Kakafka, care nu s-a axat doar pe „un fir epic”, ci a purtat cititorul pe mai multe planuri - fără să riște, astfel, să plictisească. 

„(...) și totul era bine pentru că ne cunoșteam unul pe celălalt. Voiam să ne petrecem zilele împreună. N-aveam limite și radiam de fericire amândoi.
Se năștea o constelație.”

Un roman bun, extrem de bun, pe care îl recomand cu drag tuturor celor care vor să citească ceva de calitate - Kakafka m-a surprins într-un mod plăcut scriind o carte de debut atât de bună. Stilul autoarei este unul visceral, direct, sincer, emoțiile par a veni fix din sufletul ei, sunt transmise cu căldură, într-o manieră efervescentă, lirică - în acest roman, iubirea joacă, în cele din urmă, un rol viral: totul vine din iubire, viața, tristețea, chiar și moartea, durerea, invidia. Iubirea care, în cele din urmă, eliberează, te poartă pe drumuri pe care n-ai fi crezut vreodată că poți umbla și ajunge - îți întregește ființa și te contopește cu infinitul. Jade. Cameron. Russ. Trei persoanje în care speranța, cu particularitățile ei, pulsează ca o a doua inimă. În final, cele trei personaje își definitivează destinul, își aleg calea și au să trăiască, de-acum înainte, o eternitate între paginile acestei cărți minunate.

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Misterul fetei din zăpadă. Din câte știu, a apărut și film, și abia aștept să văd și filmul și să revin, poate, cu o paralele între cele două - carte versus film. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de un weekend liniștit. 

sâmbătă, 17 martie 2018

Noutăți de la Grupul Editorial Corint- Corint Junior


Salutare,

Și nu, în cele din urmă, cărți pentru copii și prichindei (și, evident, nu numai):

Noutăți Corint Junior

1. Enciclopedia pentru copii 

Anca Sigartău recomandă: https://www.youtube.com/watch?v=d_SpDYfpTpI

Secretul unei educatii solide este accesul la informatii, iar Enciclopedia pentru copii este o carte de referință. Ideal ca ajutor la teme sau doar pentru a fi răsfoit în timpul liber, acest volum oferă informații din domenii extrem de diverse: Geografie, Istorie, Știință, Tehnologie, Corpul uman.Textul conține informatii foarte interesante și sunt prezente fotografii și desene atrăgătoare. Rezultatul este o enciclopedie minunată, care îi va atrage, fără îndoială, pe copiii curioși.Anca Sigartău, actriță renumită în România și străinătate, joacă în piese de teatru şi în filme, traduce şi regizează, a pus în scenă un spectacol pentru copii până la 3 ani şi, în plus, este îndrăgostită de muzică.Colaborează cu Teatrul Metropolis, jucând de-a lungul timpului sute de roluri. De câțiva ani se ocupă de regizarea dublajelor în limba română pentru desenele animate realizate de Disney și interpretează vocile unor personaje în aceste desene animate.

2. Fantomele din Hanul Pungașilor, de Kate Milford

Milo, copilul adoptat al administratorilor unui han frecventat de contrabandiști, așteaptă cu nerăbdare bucuria aceea specială care se instalează înaintea sărbătorilor de iarnă. Dar nu e deloc zăpadă, și e greu să intri în atmosfera vacanței de iarnă atunci când tot ce ai la îndemână e o amărâtă de chiciură. Apoi mai e și solitarul musafir de la hanul părinților săi, un student la Arte care pare hotărât să nu plece de la han până nu desenează absolut toate vitraliile. Milo nu își dorește decât o vacanță de iarnă la fel ca cea de anul trecut, când casa lor era plină de musafiri secretoși și mistere neașteptate. Nu există însă nicio șansă ca toate lucrurile acelea să se întâmple din nou. Dar chiar atunci se aude soneria…Kate Milford a scris mai multe romane devenite bestselleruri New York Times, printre care Misterul din hanul pungașilor apărut, în traducere, la Editura Corint Junior.



3. Benji Franklin. Cum să devii mai bogat (și să construiești rachete superputernice!), de Raymond Bean

După ce creează o revoluționară aplicație pentru calculatoare, Benjamin „Benji“ Franklin devine MILIARDAR! Mogulul de numai doisprezece ani are acum lumea la picioare. Dar când un asteroid amenință Pământul, Benji va avea nevoie de ı̂ntreaga lui avuție (și de o rachetă superputernică!) pentru a evita un dezastru planetar. Scriitorul Raymond Bean este autorul seriei de bestselleruri Sweet Farts și School Is A Nightmare.




Noutăți de la Grupul Editorial Corint- Corint Istorie


Salutare,

De data aceasta, vin cu noutățile de la Corint Istorie, Grupul Editorial Corint:

Noutăți Corint Istorie & Istorie cu blazon

1. CIA. Războiul secret împotriva terorismului, de Mark Mazzetti

Cea mai importantă schimbare din istoria militară a Americii în ultimele două decenii a fost implicarea în Afganistan, Irak și în teritorii în care marile armate nu își pot desfașura forțele. SUA i-au anihilat dușmanii cu ajutorul dronelor și al trupelor antrenate pentru operațiuni speciale, al ucigașilor plătiți și al rețelelor de spionaj. Și, ca să-și atingă scopul, au colaborat cu dictatori imprevizibili și servicii secrete îndoielnice.Mark Mazzetti prezintă cazurile unor personaje uimitoare: un ofițer al CIA infiltrat în zona triburilor pakistaneze, un funcționar al Pentagonului care pune la cale o rețea de spionaj neobișnuită, o celebritate din statul Virginia angajată de Pentagon pentru a strânge informații despre militanții din Somalia sau un agent tocmit de CIA, arestat și închis în Lahore, Pakistan, pentru crimă.Cartea este axată pe activitatea CIA și a armatei americane, două instituții rivale, aflate într-o competiție pentru supremație. Lupta lor va influența securitatea națională a SUA în anii ce vor urma.

2. Iranul meu. Gustul amar al revoluției, de Shirin Ebadi

Shirin Ebadi, laureata Premiului Nobel pentru pace (2003), avocata celor oprimați, care a știut să reziste în fața persecuțiilor politice din țara sa, este una dintre cele mai fascinante femei din zilele noastre. Cartea ne prezintă copilăria autoarei într-o familie iubitoare, netradițională, tinerețea în Iranul de dinaintea Revoluției din 1979 care l-a alungat pe șah, căsătoria și maternitatea, apoi lupta cu un regim opresiv.Shirin Ebadi a devenit prima femeie judecător din țara sa, apoi secretară în tribunalul pe care îl prezidase atunci când autoritățile religioase au declarat că femeile nu pot fi judecători. A reușit să ajungă avocat în domeniul drepturilor omului, apărând femei și copii în procese politice în care majoritatea avocaților se temeau să pledeze. A fost arestată și amenințată cu moartea, dar a continuat să apere cu mult curaj victimele injustiției și discriminării, devenind o voce puternică, recunoscută în lumea întreagă.

3. Aristocratia. Scurtă istorie de la origini până în prezent, de William Doyle  

William Doyle vorbește, în acest captivant eseu, despre apariția în Antichitate a ideii de aristocrație, despre evoluția ei în epoca medievală și despre descompunerea acestei clase sociale în ultimele două veacuri. Miturile pe care aristocrații au căutat întotdeauna să le cultive sunt contestate cu argumente solide, dezvăluindu-se în același timp adevăratele surse ale durabilei lor puteri. Concepția și comportamentul acestora au exercitat asupra societății o influență remarcabilă, care, uneori, a îmbrăcat forme surprinzătoare. Dar poate cea mai surprinzătoare a fost dispariția, pe durata ultimelor două sute de ani, a secularei hegemonii nobiliare. Autorul acestei scurte istorii încearcă să explice de ce s-a întâmplat acest lucru și mai ales ce anume a supraviețuit din aristocrație până în zilele noastre.

4. Timpul Chinei, de Dan Tomozei

„Cine vrea să înțeleagă secolul XXI trebuie să ajungă în CHINA, acolo unde TIMPUL păstrează emoţii, nuanţe, legende și imagini milenare, indispensabile în realitatea vremurilor pe care le numim moderne. În CHINA ai şansa să parcurgi milenii într-o singură vacanță, pentru că TIMPUL se exprimă dual: prin intermediul locurilor, oamenilor, care îl fac să fie mereu același; prin intermediul dezvoltării care îl face să fie mereu altul. Aici, în fiecare zi, se construiește, se avansează, se adaptează, se transformă, se exprimă și se imprimă timpului un nou sens, o nouă valoare, pe model chinezesc. Este una dintre explicațiile pentru care China rămâne aceeași. Un loc în care timpul încă mai are valoare și sens. TIMPUL CHINEI este despre oameni, locuri și detalii surprinse în fotografii, în care sunt criptate visele, ambițiile și încăpățânările unui popor despre care se poate vorbi cu invidie și pasiune, mai ales dacă ajungi să îl cunoști și să îl accepți. - DAN TOMOZEI, Beijing, ianuarie 2018

Noutăți de la Grupul Editorial Corint - Leda Edge


Salutare,

Colegii noștri dragi de la Editura Corint sunt în forță și-au revenit cu cărți pe placul nostru, din mai multe colecții. Iată, așadar, frumusețile:

Noutăți Leda Edge
 

1. Un tron întunecat, de Kendare Blake

În lumea lor magică întunecată, Katharine, Arsinoe și Mirabella își continuă lupta. Pe viață și pe moarte.
Katharine cea toxică, sora cea mai plăpândă, este acum mai puternică decât oricând. Naturalista Arsinoe, descoperind adevărul despre puterile ei, trebuie să-și dea seama cum să-și folosească talentul secret în propriul interes, fără să îl dezvăluie însă nimănui. Elementala Mirabella se confruntă cu atacuri pe care nu le poate împiedica și care îi pun în pericol pe cei din jurul ei. Mister, intrigi, comploturi, crime, răzbunări și trădări, totul este permis în lupta celor trei surori pentru coroană. 

„Povestea deja întunecată a lui Blake capătă nuanțe și mai întunecate. Un stil de o austeritate delicată, un ritm echilibrat, o acumulare de numeroase întorsături de situație șocante, care conduc către un punct culminant exploziv. O carte superbă într-un fel dureros și înspăimântător de fascinantă.” - Kirkus Reviews 

2. PS: Îmi placi, de Kasie West
 
Oră plictisitoare de chimie. Concentrată asupra propriilor gânduri și nicidecum atentă la lecția care se predă, Lily își scrie pe bancă un vers dintr-o melodie preferată. A doua zi, surpriză! Cineva a adăugat versul următor!În scurt timp, între Lily și corespondentul anonim începe un schimb intens de mesaje, în care ei își împărtășesc secrete, descoperă preferințe muzicale comune, își destăinuie dorințele și visează împreună. Lily se simte tot mai atrasă de cel (sau cea) care îi scrie. Despre cine să fie vorba? În timp ce eroina cărții încearcă să dezlege misterul și să jongleze cu școala, prietenii, dușmanii și ciudata ei familie, descoperă că problemele inimii sunt greu de descifrat.O poveste de iubire emoționantă, dezvăluită de Kasie West cu mult talent, umor și sensibilitate. 



3. Mostenitoarea (vol. 4 din seria Alegerea), de Kiera Cass 

Cu optsprezece ani în urmă, America Singer a participat la Alegere și a câștigat inima prințului Maxon.Acum a venit vremea ca și prințesa Eadlyn să aibă propria sa Alegere. Eadlyn nu se așteaptă ca Alegerea ei să fie ca povestea de dragoste a părinților săi… dar când începe competiția, e posibil să descopere că poate nu e chiar atât de greu să își găsească propriul basm cu Făt-Frumos.

„Programele TV gen reality-show se întâlnesc cu basmele distopice în încântătoarea carte a Kierei Cass.” - Kiersten White

„Acest roman amuzant și alert împletește cu măiestrie suspansul și extazul poveștilor de dragoste abia înmugurite cu o sensibilitate nouă și modernă… Rezultatul este o lectură plăcută și captivantă, care reușește să fie inocentă, dar în același timp ingenioasă, amuzantă și seducătoare.” - www.commonsensemedia.org

4. Ecouri eterne, de Angela Corbett 

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu o poate distruge. Au trecut aproape patru luni de când Evie Starling a aflat că este o Urmăritoare cu puteri nemaivăzute și de când a reușit să învingă Clanul lui Caleb din Rezistenţa Daevos ai cărui membri îi luau prizonieri pe ceilalţi asemenea ei. Numai că răpirile continuă și, pe măsură ce forţele răului reîncep să apară, Evie își jură să rezolve misterul dispariţiilor. Aceia care ar trebui să o ajute, Alex și Emil, sufletele sale pereche, complică totul impunându-i să înceapă să se întâlnească, pe rând, cu fiecare. Măcinată de sentimente contradictorii, Evie trebuie să facă faţă și imaginilor dintr-o viaţă trecută, amintiri care, în loc să o ajute să facă o alegere, încurcă și mai mult totul. Pe măsură ce lumea din jurul ei alunecă în haos, Evie trebuie să înfrunte umbre misterioase, un dușman malefic, dar și un adevăr cutremurător. Va reuși, oare, să își accepte trecutul și rolul sau va alege să ignore ecourile eterne?


„Eu, Earl și sfâșitul Ei”, de Jesse Andrews- Recenzie



Editura: RAO
Număr de pagini: 256
Anul apariției: 2016
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Lingua Connexion

„Când începe o bătaie, toată lumea e implicată și, din păcate, asta îl include pe copilul alb, încet și pufos. Ca rezultat, reflexele mele Chez Jackson au devenit destul de rapide. În momentul în care cineva își scoate pantoful ca să lovească pe altcineva în față, sau cineva are cotul în gura altui copil, eu sunt deja la jumătatea drumului spre ieșire. Dacă nu suntem aproape de o ieșire, încerc să mă ascund după mobilă, deși atunci când e împinsă spre perete, uneori devin și eu o parte din el.”

Jesse Andrews este scriitor și muzician. A lucrat înainte ca scriitor de călătorii, ghid și recepționer la un hotel german pentru tineri. Jesse s-a născut și a crescut în Pittsburg, Pennsylvania și a absolvit liceul Schenley și Universitatea Harvard. A trăit, de asemenea, în San Sebastián, Spania; Berlin, Germania; Boston, Massachusetts; și Brooklyn, New York, unde locuiește în prezent. Abia la facultate s-a sărutat cu o fată pentru mai mult de cinci minute. Eu, Earl și sfârșitul Ei este primul lui roman. Îl puteți găsi online la www.jesseandrews.com.

Greg Gaines, un licean excentric, îşi propune să îşi petreacă ultimul an de liceu ascunzându-se în biroul profesorului de istorie şi făcând parodii nereuşite şi indecente după filme clasice ale cinematografiei internaţionale, împreună cu singurul lui prieten, Earl. Povestea capătă o nouă turnură atunci când mama lui Greg îi pune în vedere să lege prietenie cu o colegă de clasă, Rachel, diagnosticată cu leucemie, o boală necruţătoare. Este o poveste amuzantă şi emoţionantă despre o prietenie care se naşte în condiţiile deosebite între trei adolescenţi. 

„Vă amintiți ce-am zis mai devreme? Despre cum fetele ca Madison sunt ca niște elefanți care umblă aiurea prin junglă și uneori calcă până la moarte, accidental, veverițe și nici măcar nu observă? (...) Există întotdeauna o parte stupidă, irațională în tine și nu poți scăpa de ea. Nu poți să ucizi complet acea minusculă speranță absurdă că această fată - în ciuda tuturor șanselor, deși ar putea să iasă cu orice tip din școală (...) chiar dacă arăți ca Monstrul Budincă și mănânci de stres, suferi de congestie connstantă și spui atâtea stupizenii pe zi, că pare că ești plătit de compania Chestii Stupide ca s-o faci - fata asta ar ieși cu tine.”

Nici nu știu cum să încep această recenzie fără să-mi fie rușine: nu știam de această carte înainte ca ai noștri colegi dragi, de la Editura RAO, să mi-o trimită spre recenzie, fapt pentru care le mulțumesc extrem de mult că, zău, au reușit să facă o alegere extrem de potrivită țrimițându-mi-o. De ce? Pentru că pur și simplu am citit o carte savuroasă, o carte în care mi-am regăsit zâmbetul atunci când a trebuit, o carte de suflet, așa, cum ar fi mai OK să spun, o carte într-adevăr bună, pe placul meu. Am început s-o citesc și, credeți-mă pe cuvânt, am tras de ea s-o citesc cât mai greu, ca să mă bucur cât mai mult de cele trei personaje care s-au jucat cu mintea mea, care mi-au fost prieteni dragi de-a lungul cărții și de care, cu greu, m-am despărțit la sfârșitul acestei lecturi. Nu știu, chiar am reușit să leg ceva special cu Greg, cu atitudinile lui, cu felul în care vedea anumite lucruri, diferit de modul în care erau percepute de ceilalți (în el, rămânând între noi, m-am regăsit cel mai mult), cu Earl, Doamne, Eaaarl, deci, un personaj savuros, atât de extrovertit și atât de nebun, încât n-am putut să mă abțin și i-am furat câteva replici, le-am notat undeva și-aștept acel moment funny când o să pot și eu să le folosesc. Apoi, Rachel, of, draga de Rachel, n-ai cum să rămâi inimă-de-piatră în cazul ei, chiar nu ai cum.

Însă, de departe, ce mi-a plăcut la această carte a fost faptul că Jesse Andrews, un ludic, un stăpân al cuvintelor și caracterelor, nu a vrut să facă din această carte o carte pioasă, una romantică, așa, o dramă dintr-aia care să se vândă și să aibă un anumit public țintă, ci a reușit să integreze o astfel de temă (cancerul, alea, alea) într-o lectură într-adevăr plină de speranță, o lectură care să nu-ți mixeze sentimentele de compasiune, de solidaritate, că, na, hai-să-ne-pară-rău-că-ea-nu-mai-are-nicio-șansă-și-e-pe-ducă. Nu, asta mi-a plăcut, că povestea în sine nu s-a axat pe faptul că Rachel suferă de o boală atât de „nasoală” (folosesc întocmai cuvântul autorului), ci pe lumina care s-a produs în circumstanțele acestui fapt: Greg, la rugămințile mamei sale, încearcă să devină prieten cu Rachel, s-o ajute, cum poate el, să treacă mai ușor peste această perioadă care urmează. Evident, în cocârdășie cu Earl, Greg începe să facă numai prostii: trecem peste faptul că, până atunci, abia dacă mai avusese vreun contact cu o fată, însă Greg chiar e genul ăla de personaj cu care râzi și de care râzi. Cu o autoironie impecabilă, Jesse Andrews chiar își critică personajele, iar asta apropie cititorul și mai mult de ele; nu e o incisivitate acidă, ca să spun așa, ba chiar e o naturalețe firească, nimic nu pare să nu fie la locul lui; chiar și iarba din mâncarea domnului profesor (citiți cartea și o să vă prindeți de ce spun eu aici).

„- Mda, m-am gândit că ar fi ciudat să te vizitez fără nicio scuză, așa că l-am convins pe Earl să-mi rupă brațul așa, ăăă, asta mi-a dat o poveste de acoperire bună, ăăă. Mda.
Isuse Hristoase, într-un vagon cu rahat. La începutul acestei propoziții, Cota Mea de Mă simt ca un Rahat era la nivelul clar de 4, ceea ce e normal. Până la cuvântul scuză, era tocmai sus la 9.4. Până la sfârșit a atins cu ușurință 10. De fapt, e posibil să fi depășit scara.”

Nu-mi place să vorbesc despre acțiune, după cum bine știți, pentru că aș strica toată magia acestei cărți. Îmi place mai mult să vă spun ce m-a atras pe mine, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a fost atât de mult pe plac (aici, trust me, chiar nu e cazul, pentru că am savurat această carte cu tot ce a însemnat ea). Însă nu pot să nu-mi amintesc anumite episoade care pur și simplu mi-au dus zâmbetul la urechi, care m-au făcut să râd pe înfundate și să par ciudat pentru cei din jur - da, am citit în tren, în tramvai, la facultate, afară, pe bancă, în parc, am cărat această carte după mine oriunde mergeam, așteptând momentul prielnic să pot arunca încă un ochi asupra vieții celor trei. De fapt, cei trei reușesc atât de bine să se interpună unul în altul, încât viața lor devine una singură, viața lui Greg, Earl și a lui Rachel, niște personaje care trec de statutul de a fi ființe de hârtie, și devin ființe umane, cu sentimente, cu visuri, cu idealuri aproape imposibil de împlinit - dar, domnule, în adâncul sufletului lor toți trei trăiesc cu speranța care pulsează ca o inimă, care-i ajută și le arată drumul cel, fazual spus, bun. Da, pentru că nimic nu este imposibil atunci când îți iei forțele în dinți și-ți spui da, pot face asta și nimic, vreodată, nu are să mă împiedice - nici lumea, nici măcar eu însumi. Acesta pare a fi dictonul călăuzitor al celor trei prieteni dulce de simpatici.

Pe mine, unul, Jesse Andrews m-a surprins scriind această carte. Eu, Earl și sfârșitul Ei este o carte care sparge anumite tipare, în care nimic nu pare ciudat, bizar, ci, dimpotrivă, autorul reușește să creeze un univers al lui, un univers tânăr, dominat de propriile sale reguli. Replicile personajelor, Doamne, sunt pline de umor și jovialitate, acțiunile lor uneori definite de iraționalitate, totul, bă, chiar totul reușește să facă din această carte o lectură de referință, o lectură de care n-am mai avut parte de ceva ani. M-a surprins, chiar m-a surprins într-un mod plăcut, neașteptat, pentru că, dacă mă credeți, eu nu sunt genul de cititor care să citească astfel de cărți, cărți pentru adolescenți, cu adolescenți, din care cu greu reușesc să trag vreo concluzie, în afară de a fi citit o carte care să-mi ocupe timpul și care să preceadă o altă carte într-adevăr bună. Nu. Dar după ce am citit această carte, chiar am rămas cu certitudinea că NU toate cărțile sunt la fel, evident, că pot citi o carte extrem de bună în care să fie vorba despre adolescenți, despre nebuniile lor, gândurile & atitudinile & sentimentele lor tinere, netrecute prin viață. De fapt, am impresia că am reușit să îmi formez mult mai bine anumite opinii după ce am citit această carte, decât dacă aș fi citit o carte din zona mea de confort. Iar asta înseamnă că, într-adevăr, această carte a fost una bună. Extrem de bună. 

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Eu, Earl și sfârșitul Ei. Din câte știu, a apărut și film, și abia aștept să văd și filmul și să revin, poate, cu o paralele între cele două - carte versus film. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de un weekend însorit. 

miercuri, 14 martie 2018

„Locul de unde vine lumina”, de Louise Penny- Recenzie



Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 592
Traducere din limba engleză: Mihaela Apetrei
Anul apriției: 2017

Louise Penny este o autoare canadiană de romane poliţiste al căror protagonist este inspectorul-şef Armand Gamache de la Secţia de Omucideri a Poliției din Québec. Louise Penny a fost crainic radio pentru Canadian Broadcasting Corporation. După ce s-a dedicat scrisului, a câştigat numeroase premii pentru romanele sale, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis şi Agatha (de șase ori). Romanele ei au fost traduse în 23 de limbi.
În 2017, Louise Penny a primit Ordinul Canadei pentru contribuția la cultura națională. Locul de unde vine lumina a fost cartea anului 2013 în Washington Post, The Globe & Mail, Publishers Weekly, Goodreads și bestseller Barnes and Noble și amazon.com, fiind nominalizată la premiul Gold Dagger pentru cel mai bun roman crime din Marea Britanie. De aceeași autoare, la Editura Trei a apărut Lungul drum spre casă.

Crăciunul se apropie în Québec, este vremea ninsorilor de poveste, a luminilor feerice și a reuniunilor în jurul șemineului. Nu și pentru inspectorul-şef Armand Gamache. Mulți dintre colegii de la Omucideri au plecat, vechiul lui prieten și locotenent Jean-Guy Beauvoir nu i-a mai vorbit de luni întregi și forțe ostile se aliază împotriva sa. Când primește de la Myrna Landers un mesaj despre dispariția unei vechi prietene care n-a mai ajuns în Three Pines pentru Crăciun, vede ocazia perfectă de a pleca din oraș. Intrigat de refuzul Myrnei de a dezvălui numele prietenei sale, va descoperi că femeia dispărută a fost cândva faimoasă în toată lumea și acum aproape că n-o mai remarcă nimeni, în afară de geniul nebun al poeziei, Ruth Zardo.  Gamache este din ce în ce mai atras de lumea din Three Pines. Nu doar că investighează dispariția prietenei Myrnei, dar caută și un loc sigur pentru sine și colegii care-i mai sunt încă loiali. Ce preț va plăti Gamache pentru pacea mult dorită?

Ok, cartea aceasta nu e prima carte pe care o citesc și este scrisă de Louise Penny. Am vrut să o citesc pentru că cealaltă carte, citită acum aproximativ un an, anume Lungul drum spre casă, a fost una dintre cele mai bune cărți de acest gen citite. Nu știu de ce, sincer, chiar nu pot să mă pronunț, dar Louise Penny are ceva în felul ei de a scrie, are ceva în stilul ei literar, ceva ce te atrage, nu te plictisește, nu e redundant, deși, în aparență, n-aduce nimic nou: da, e o poveste polițistă, și, evident, ca în orice carte polițistă, se-ntâmplă ceva, ba cineva moare, cineva dispare, cineva e tâlhărit et cetera.  Dar nu, Louise Penny, dimpotrivă, nu ne aduce doar un roman polițist extrem de bun, foarte frumos scris, ci ne aduce și poveștile personajelor sale, niște povești surprinzătoare și ale căror destine se împletesc frumos, aducându-le pe toate împreună, la un loc, într-un mod la care cu puțin te așteptai.

Locul de unde vine lumina este o carte, pentru mine, de referință, la fel cum a fost și Lungul drum spre casă, o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură, abia așteptând să văd ce urmează să se mai întâmple, unde are să ajungă totul, cum are să se sfârșească, ce vor mai face personaje, raționamentul lor, alegerile lor, totul, efectiv totul, m-a antrenat și m-a ținut in touch cu povestea, cu acțiunea ei - nu a fost nimic surprinzător, m-așteptam să citesc, iarăși, o carte care să-mi placă, o carte care să mă dea pe spate. Și-așa a fost, într-adevăr, chiar dacă intriga nu e ceva nou, nu e ceva surprinzător - da, cineva moare, prietenii sunt curioși, alertați, speriați, urmează chestiile acelea care merg din aproape în aproape și se caută criminalul, făptașul. Bun, bun, non nova sed nove, dar aici contează extreeem de mult modul în care Louise Penny a reușit să așeze toate aceste aspecte pe hârtie: cu grație, cu talent, știind să dozeze fragmentele, cât să scrie despre ceva anume, cât să scrie despre altceva și tot așa. Totul este foarte bine cântărit înainte de a fi povestit, iar personajele, dragi cititori, sunt pur și simplu delicios de urmărit.

„Știa cât de mult curaj îți trebuie ca să fii blând, mai degrabă decât să fii crud.
Dar vremurile erau diferite. Exista acum o cultură care răsplătește cruzimea. Care o promova. În ultimile șase luni, inspectorul-șef își văzuse departamentul ciopârțit, alienat, lăsat de izbeliște. Își văzuse munca făcută bucăți. Îi văzuse plecând pe cei care-i fuseseră loiali. Sau îi văzuse întorși împotrva lui.
Pusese pe primul loc lupta, dar fusese învins.”

O poveste despre crimă (contra naturii și regulilor sociale), corupție (personală și politică) și asasinat (real și metafizic). Speranță și teamă, bine și rău, prietenie și trădare, iubire și ură, inocență și corupție: Louse Penny explorează antagonismele care se găsesc în fiecare dintre noi, dar și nevoia acestor conflicte, care ne creează reziliența. Romanul despre moarte și degradare devine o carte despre viață: orice lucru stricat are o fisură, pe acolo vine lumina, vine cu tot ce este ea, cu durere, cu împlinire, și răzbate în sufletul aceluia care o simte în fluctuațiile convingelor sale. Personajele sunt magistrale, subtil construite, delicate, astfel încât chiar nu ai cum să reziști în a vedea ce urmează să se mai întâmple cu ele, ce au să mai facă, să mai zică. Un punct extrem de puternic al autoarei, după părerea mea, care chiar primează înaintea acțiunii pe care o descrie.

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!