joi, 26 aprilie 2018

3 lucrări apărute la RAO premiate de Magazin istoric și Banca Naţională a României

În cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu“, organizat de fundaţia şi revista Magazin istoric în parteneriat cu Banca Naţională a României, au fost premiate 3 cărți apărute la Editura RAO.

Astfel, Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, autor Bogdan Bucur, a fost distinsă cu premiul „Nicolae Iorga“.Premiul „Nicolae Titulescu“ a revenit volumului Ambasadorii Maiestății Sale în România, autor Mihai Retegan. Premiul „I.C. Filitti“ a fost acordat lucrării Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu, autor Narcis Dorin Ion.


Premiile au fost oferite de Fundaţia culturală Magazin Istoric pentru cele mai importante contribuţii ale cercetării istorice pe anul 2017.

Ediţia a XXVI-a a Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”, a avut loc marți, 24 aprilie, la sediul Băncii Naționale a României. Evenimentul a fost organizat sub egida Centenarului Marii Uniri. Tema simpozionului a fost: Reconfigurări statale şi instituţii financiar-bancare în Europa anului 1918.

miercuri, 25 aprilie 2018

„Informatorul”, de John Grishman, de astăzi în librării

 
Nu este doar un autor foarte apreciat, ci și un bun critic al societății americane. În cele peste 30 de cărți ale sale, John Grisham se bazează pe talentul său de povestitor exceptional pentru a relata tot atâtea cazuri marcate de corupție, nedreptate. Și Informatorul, apărut la Editura RAO, este tot o critică gravă adusă justiției. Povestea începe cu doi investigatori și un fost avocat care le vinde acestora un pont despre „cel mai corupt judecător din istoria justiției americane”, după cum susține el. Este vorba despre o judecătoare sigură că se află mai presus de lege. Pentru că ea este legea. Cazul implică o o afacere cu un cazinou, o rezervaţie amerindiană, un sindicat al crimei organizate și un judecător corupt care se îmbogățește peste noapte. Preocupat de lupta împotriva terorismului, FBI-ul nu se arată interesat de cazul acesta, prin urmare cei doi investigatori încep o anchetă pe cont propriu, în ciuda faptului că aceasta se dovedește a fi una periculoasă : „Nu suntem polițiști cu o armă în dotare. Singurele noastre arme sunt citațiile”, spune Holz, personajul principal al cărții. Temerile ei sunt justificate: odată pornită investigația, o persoană este ucisă, una dispare și o alta este rănită grav. Cu toate că vorbim despre ficțiune, cartea lui Grisham se situează la granița cu documentarul, aducând numeroase detalii din interiorul sistemului juridic American.

Din 25 aprilie, ultima carte semnată de povestitorul numărul 1 al Americii poate fi găsită în librăriile din București și din țară.

marți, 24 aprilie 2018

„Trei destine împletite”, de Laetitia Colombani- Recenzia



„Mai bine nu mă nășteam (...).”
Editura: Trei
Număr de pagini: 200
Rating: 4 din 5 steluțe
Anul apariției: 2018
Traducere: Mihaela Buruiană

Laetitia Colombani este o bine-cunoscută scenaristă, regizoare și actriță. A scris și regizat lung-metrajele À la folie… pas du tout și Mes stars et moi. Trei destine împletite este primul său roman și a fost un fenomen editorial încă dinainte de apariție, drepturile de publicare fiind vândute în 28 de teritorii. Trei destine împletite a fost recompensat în 2017 cu Prix Relay, iar în 2018 cu Globul de Cristal pentru cel mai bun roman al anului – distincție care întrunește votul jurnaliștilor culturali din Franța. S-a vândut în 325.000 de exemplare. Laetitia Colombani va scrie scenariul și va regiza adaptarea cinematografică a cărții.

Trei femei, trei vieți, trei continente. Aceeași sete de libertate.

India. Smita este o paria. Visează ca fiica ei să se ridice deasupra condiției sale nefericite și să meargă la școală.

Sicilia. Giulia lucrează în atelierul tatălui său. Când acesta suferă un accident, ea descoperă că afacerea familiei este pe cale să se ruineze.

Canada. Sarah, avocată reputată, urmează să fie promovată la conducerea cabinetului, când află că este grav bolnavă.

Legate între ele fără să știe de ceea ce au mai intim și mai personal, Smita, Giulia și Sarah își refuză soarta și hotărăsc să lupte. Vibrând de umanitate, poveștile lor se împletesc și vorbesc despre speranță și solidaritate.

Am citit această carte în doar câteva ore; cert este faptul că am luat-o în mână și nu am mai putut s-o las deoparte până când nu am terminat-o. De ce? Simplu: pentru că mi-a plăcut al naibii de mult și, dacă stau bine și mă gândesc, n-aș fi vrut să fie atât de scurtă. E trist, în ultima vreme am citit o groază de cărți bune (urmează recenzia alteia, Astronautul din Boemia, tot de la Editura Trei - cred că una dintre cele mai frumoase & profunde cărți citite vreodată), dar, din păcate, cărți scurte. Cărți care nu m-au saturat, nu mi-au oferit plenitudinea de care aveam nevoie pentru a-mi satisface plăcerea. Dar cărți care mi-au plăcut, da, chiar mi-au plăcut, pot să pariez că, anul acesta, cei de la Trei au scos o groază de cărți bune, așa, profunde, deep, care să-ți dea de gândit și să-ți răscolească sufletul, inima, să-ți dea la morală, cum s-ar zice.

 „Smita știe povestea aceasta. Nu este nevoie să i se amintească. Știe că aici, în țara ei, victimele violului sunt considerate vinovate. Nu există respect pentru femei, cu atât mai puțin dacă sunt paria. Ființele acestea care nu trebuie atinse sau măcar privite sunt totuși violate fără rușine. Pentru a pedepsi un bărbat care are datorii, i se violează soția. Pentru a pedepsi un bărbat care se încurcă cu o femeie măritată, i se violează surorile. Violul este o armă puternică, o armă de distrugere în masă.”

Trei destine împletite pentru mine a fost o carte adevărată. A fost o carte sinceră, o carte dureroasă, la o adică, a fost ca un wake-up call pe care-l meritam și care mi-a reamintit faptul că, în viață, totul se poate schimba, radical, în doar câteva secunde: un telefon neașteptat, o scrisoare necunoscută, o mașină care vine în viteză, o privire aruncată în altă parte, un moment de neatenție, totul, totul poate schimba ceea ce viața ta a însemnat cu o secundă mai înainte. Această carte, de asemenea, mi-a readus aminte cât de frumos, nemărginit, cât de etern și puternic este omul, cât de visător este, cât de mult luptă în limitarea lui să atingă ascensiunea. Mi-a readus aminte câte de multe greșeli prostești facem, cât de multe regrete avem și cât de des ne punem întrebarea ce-ar fi fost dacă. Nu, credeți-mă, pentru mine cartea Laetitiei Colombi a fost una sinceră, una adevărată, a fost o carte pe care am simțit-o organic, visceral și care mi-a dat curaj, da, mi-a dat curaj să știu să lupt pentru visurile mele oricât de mărețe ar părea, să-mi pun idealurile pe primul loc și să trag, să trag până voi reuși să le-ating, pentru că avem în noi forța & puterea & tăria & capacitățile de a ne împlini toate visurile. 

„În ziua aceea, se întoarce acasă în toiul după-amiezii. Este o oră pe care nu o cunoaște, o oră la care casa ei este goală. Liniște peste tot. Se așază pe pat și începe să plângă, fiindcă se gândește la femeia care a fost, care era încă ieri, o femeie puternică, cu inițiativă, care își făcuse un loc pe lume, și își spune că astăzi lumea a părăsit-o. Atunci, nu mai este nimic care să-i împiedice căderea. Declinul tocmai a început.”

 Nu am să vă spun prea multe despre carte, dar am să spun câte puține lucruri despre fiecare. Smita, am să încep cu ea. Smita este o paria, o marginalizată, Smita s-a născut așa, mama ei s-a născut o paria, mama mamei ei s-a născut o paria. Ce este o paria? Vă las să aflați. Dar, știind prin ce trece, știind prin ce a trecut de-a lungul timpului, Smita vrea o schimbare, Smita începe să ardă și realizează că nu vrea ca fiica ei, și fiica fiicei ei, și fiica fiicei fiicei ei să fie, de asemenea, o paria. Se hotărăște s-o dea la școală. După cum v-ați fi așteptat, poate un mic spoiler, cei de la școală nu o acceptă, așadar fiica ei are deja destinul prescris încă de când s-a născut. Dar lucrurile nu rămân așa. Smita se hotărăște să facă o decizie care ar părea nebunească, pentru că știe că, de fapt, viața ei nu înseamnă să fie doar o simplă paria. Giulia, apoi, Giulia este o luptătoare, de fapt, cred că toate cele trei femei de aici, din carte, reprezintă de fapt curajul, reprezintă puterea pe care o avem fiecare în noi, dorința care pulsează ca o altă inimă. Giulia vrea să lupte nu doar pentru ea, ci și pentru ceilalți, pentru tatăl ei, pentru familia ei, pentru femeile care lucrează, de atâta timp, la afacerea tatălui ei. Va reuși, oare, să găsească o soluție? Sarah. Sincer, în legătură cu povestea ei, parcă nu-mi putea scoate din cap gândul ăsta: de ce trebuie să regretăm un lucru decât abia atunci când îl pierdem? Sarah pare o femeie împlinită: are o carieră de succes, are o viață liniștită, are un palmares curat... și, totuși, ceva parcă lipsește. Pentru ea, munca a devenit un stil de viață. Se trezește muncind, adoarme cu gândul la muncă. Bineînțeles, stima de sine are valori ancestrale în acest caz. Dar oare este Sarah fericită? Oare este Sarah, într-adevăr, o femeie fericită? După ce a încheiat două relații din cauza acestui lucru (sau, aș spune, poate datorită acestui lucru), mai are Sarah speranța unei noi vieți? Și totul ia o întorsătură la o sută optzeci de grade când află, ca o lovitură după în piept, că suferă de cancer. Cum va putea ea să ascundă toate acestea pentru a nu-și crea probleme, discuții, bârfe la locul de muncă? 

    „Atinge şuviţele, le aranjează, le modelează, le sculptează, într-o încercare nu de a şi le însuşi, ci mai degrabă de a le îmblânzi. Părul nu-i opune rezistenţă, se lasă domolit, cuminte şi generos. Se potriveşte încet cu ovalul chipului ei, se abandonează. Sarah îl întinde, îl mângâie, îl coafează, îl consideră aşa de cooperant, încât aproape că-i este recunoscătoare."

Tăria de caracter a acestor trei personaje mi s-a părut una perfect construită. Mi-a plăcut, domle, mi-a plăcut această carte la nebunie. Și parcă s-a terminat prea devreme. Ok, da, poate unele destine erau complete, anume al Giuliei și al lui Sarah, dar aș fi vrut să știu mai departe ce se va fi întâmplat cu Smita, cu fiica ei, unde vor ajunge, ce vor face, pentru că totul parcă a fost lăsat prea în aer, prea brusc, prea deodată. Aș mai fi vrut să citesc, nu știu, să citesc ceva doar despre Smita (da, cartea a fost construită pe 3 fire epice - povestea celor trei femei, o poveste care ajunge, la un moment dat, adică spre sfârșitul cărții, să se împletească într-un mod absolut fabulos, magic aș spune). Din acest motiv am dat cărții patru steluțe și nu cinci, pentru că aș fi vrut să nu se fi terminat atât de brusc, lăsându-mă cu întrebări la care chiar nu știu cum să răspund. Dar a fost o carte pe care o recomand cu drag tuturor, pentru că, cu siguranță, are să vă placă!

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor! 
 

duminică, 22 aprilie 2018

Zuleiha deschide ochii - întâlnire cu autoarea



Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 25 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Guzel Iahina, o nouă voce impresionantă a literaturii ruse contemporane, prilejuită de lansarea romanului Zuleiha deschide ochii, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu. 

La eveniment vor participa, alături de autoare, Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă și Ioan Stanomir, scriitor, publicist și politolog. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha des­chide ochii, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii literare din Rusia – Bolșaia Kniga, Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda – și este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.

„Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă.“ – Evgheni Vodolazkin

„Romanul lui Guzel Iahina este fără îndoială feminin. Este despre forța femeii și despre slăbiciunea ei, despre maternitatea sacră nu pe fundalul unei camere de copil englezești, ci pe fundalul unei colonii de muncă, această rezervație infernală inventată de unul dintre cei mai mari răufăcători ai omenirii. Pentru mine rămâne de neînțeles cum a reușit o autoare atât de tânără să creeze o operă atât de puternică, un imn închinat iubirii și tandreței în infern… O felicit din toată inima pentru acest debut minunat.“ – Ludmila Ulițkaia

În imensa taiga siberiană, din 1930 până în 1946, povestea unei femei se întrepă­trun­de cu istoria lumii. Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Sibe­ria după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și inte­lectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune cres­cândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevă­rurile devin incerte. Sin­gura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiulei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.

„La numai patruzeci de ani, Guzel Iahina, nepoata unei învățătoare tătare deportate în Siberia, reaprinde flacăra care l-a condus pe Pasternak la Nobel. Un debut extraordinar, care îți merge drept la inimă.“ – Le Figaro Magazine

Guzel Iahina s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc. În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrîvaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes răsunător și a primit mai multe premii prestigioase. În 2016, i s-a acordat Premiul Cyrano. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi. În Franța a apărut în 2017 și a primit Premiul revistei Transfuge. A fost, de asemenea, finalist la Prix Médicis Étranger. În prezent, Guzel Iahina pregătește un nou roman.

„Un gest de iubire”, de James Meek- Recenzie


 
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2007
Număr de pagini: 392
Rating: 3 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Fraga Cusin

 James Meek s-a născut în 1962, la Londra, şi şi-a petrecut copilăria în Scoţia, la Dundee. Are un masterat în literatură engleză de la Edinburgh University şi unul în jurnalism de la City University din Londra. Şi-a început cariera jurnalistică în 1985, iar reportajele sale din cele mai fierbinţi zone ale globului i-au adus numeroase distincţii britanice şi internaţionale.

Siberia, 1919. Dincolo de pădurile nesfârşite şi de campiile bătute de crivăţ, o comunitate ciudată, unde nu există copii, trăieşte într-un sat aflat parcă la capătul lumii. Conducătorul lor este Balasov, fostul soţ al Annei Petrovna, tânăra mamă a singurului băiat din sat, care freamătă după pasiunile lumeşti. Izolarea sectei posedate de o fervoare mistică dostoievskiană este doar o părere: în Iazik s-a instalat un regiment ceh, mânat în pustiurile îngheţate de vâltoarea războiului civil care macină Rusia. Teama pluteşte în aer: o serie de crime care coincide cu sosirea anarhistului Samarin spulberă echilibrul precar al comunităţii. Toate personajele acestei cărţi par însufleţite de unul şi acelasi sentiment: iubirea. Dar fiecare o înţelege altfel – dragoste trupească, iubirea de aproape, devotamentul pentru un ideal, pentru ţară sau pentru Dumnezeu – şi este gata să sacrifice totul, chiar şi ultima fărâmă de umanitate, pentru obiectul adoraţiei sale. Un gest de iubire este un roman în care istoria unei ţări şi istoriile unor personaje singulare converg într-un carusel ameţitor al dragostei, crimei, fanatismului religios şi ideologic şi al ororilor războiului.

Am să-ncep prin a vă spun că, iarăși, nu știam nimic despre această carte, n-auzisem vreodată de James Meek (shame on me), dar m-a atras enorm de mult coperta acestui roman, la fel cum și titlul, simplu, dar atât de profund, m-a făcut să vreau s-o citesc. Nu știu dacă a fost cea mai bună alegere literară, dar sunt sigur că, deși i-am dat doar trei steluțe, acestea nu sunt meritate; totul a fost neprielnic, să zic așa, anume faptul că am citit-o „trunchiat”: citeam câteva pagini, trebuia s-o las fiindcă intervenea ceva, o lăsam deoparte, o reluam peste câteva ore (uneori, nici nu apucam să termin alineatul, mă opream pe la mijlocul frazei, puneam un semn), iarăși - iar de aici tind să cred că nu am reușit s-o las să se așeze lectura cum trebuie, n-am simțit-o la nivelul ei de artă (pentru că, da, chiar este o capodoperă literară), și-mi pare rău că nu am reușit s-o citesc decât așa, trunchiat, fără să mă las cuprins de atmosfera fabuloasă, fără să permit prea mult personajelor să pătrundă în viața mea și să mă lase să le descopăr. Nu, am citit cartea, din păcate, ca pe o lectură, pot să zic că am simțit acest roman drept „un alt roman pe care am să-l citesc și eu”. Oricum, mai mult ca niciodată, acum sunt sigur că, în viitorul apropiat, când am să am mai mult timp la dispoziție, voi citi această carte așa cum se cuvine.

Dincolo de toate acestea, James Meek creează o atmosferă apăsătoare, creează niște personaje autentice, originale, neaoșe, care țin în ele nu doar în suflet, ci parcă o întreagă lume captivă, crudă. În cartea Un gest de iubire, unde crivățul înseamnă pulsația vieții, personajele ajung să trăiască doar și întru iubire, acesta pare a fi dictonul călăuzitor al fiecăruia - nu contează că este o iubire mânată de patriotism, de fanatism, o iubire fizică, platonică, o iubire originară, nu, personajele supraviețuiesc doar pentru iubire, întru comuniunea ancestrală cu ceea ce, de fapt, înseamnă viața. Știți prea bine că nu obișnuiesc să povestesc ce am citit, nu obișnuiesc să dau așa-zise spoilere, n-are niciun rost, rostul meu în această recenzie este să-mi spun părerea despre lectură, cu ce-am rămas eu după ce am citit-o. E ca un jurnal literar, să zic așa, pentru că dacă vreți să știți despre ce-i cartea, mai bine îi citiți rapid descrierea și nu vă pierdeți timpul citindu-mi recenzia - pentru că nu am să vă dau nici măcar un detaliu despre acțiunea cărții, hehe. Oricum, romanul de față este greu, este un roman plin de detalii, un roman „muncit”, dacă pot spune așa. O carte crudă, dar în esență atât de umană, cu orizonturi infinite, nemărginite, la marginea cărora se sfârșește viața și începe viața de Apoi, cutremurătoare pe alocuri (sunt unele imagini care-ți dau, într-adevăr, de gândit). O realitate acută pe care James Meek o integrează într-un trecut îndepărtat, în Siberia războiului civil. Acuratețea detaliului, precizia istorică, devotamentul pentru personaje - toate acestea aduc o forță epică desăvârșită și reflectă talentul unui adevărat povestitor.

Culoarea locală este, de asemenea, demnă de menționat: am iubit modul în care James Meek a descris locurile, intensitatea imaginilor care aproape duceau cu un realism magic, dar aici am făcut o apreciere vagă. Este o carte mare (și la propriu, și la figurat), căreia trebuie să îi acorzi timp, pe care trebuie s-o lași să te cuprindă; este o carte nu pentru oricine, ci trebuie să ai o anumită experiență literară pentru a o citi (a se interpreta: dacă vrei să te apuci de citit, NU aceasta este prima carte pe care trebuie s-o ai în vedere, nici prima recomandare literară pe care trebuie s-o faci cuiva care vrea să se apuce de citit). Eu am murit, drept să vă spun, după personajele acestei cărți. Mi-au plăcut enorm prin originalitatea lor aparte, prin trăirile lor, sentimentele, atitudinile și alegerile pe care le-au făcut. Nu am judecat pe nimeni, nu am avut resentimente, n-am avut compasiune - nu, doar le-am lăsat să-și trăiască viața și să mă poarte, ca un camarad, pe drumurile lor predestinate. Și, Doamne, cât de frumoasă a fost această călătorie. 

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile. Lecturi plăcute să aveți și cu spor! 

sâmbătă, 21 aprilie 2018

„A trăi pentru a-ți povesti viața”, de Gabriel García Márquez- Recenzie



Editura: RAO 
Anul apariției: 2014
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 610
Traducere din limba spaniolă: Tudora Șandru Mehedinți  

Acest volum de memorii vine să consfinţească faptul că aproape tot ce se ştie despre Gabriel García Márquez provine din interviurile şi din opera sa şi să aducă mărturii emoţionante despre „viaţa secretă” a autorului căci, aşa cum acesta se destăinuie, „omul are trei vieţi: viaţa publică, viaţa particulară şi viaţa secretă, cea pe care o povestim cel mai adesea noi, scriitorii; toată viaţa mea este încifrată în romanele mele”. Iar cartea de faţă oferă cu generozitate cifrul prin care cititorului îi este îngăduit să pătrundă în universul fascinant al creaţiei marqueziene, ea putând să poarte cu îndreptăţire subtitlul Cum am devenit scriitor, fiindcă în cele şase sute de pagini ale sale sunt incrustaţi pentru eternitate anii copilăriei în casa bunicilor dinspre mamă, adolescenţa cu anii de liceu, tinereţea cu studiile universitare, întrerupte, atunci când vocaţia scrisului, manifestată de timpuriu, începe să-i orienteze major existenţa. Nu sunt uitaţi mai cu seamă anii de căutări febrile, avatarurile vieţii de ziarist sărac, care crede însă orbeşte în steaua sa, precum şi plăsmuirea primelor povestiri şi a celui dintâi roman, până la împlinirea vârstei de douăzeci şi şapte de ani, când pleacă în Europa în calitate de corespondent al ziarului El Espectador.

Cine mă cunoaște, știe că  Gabriel García Márquez este unul dintre autorii mei de suflet, puși la rang înalt, acolo, în biblioteca mea, la care mereu revin cu drag, cu sentimente, care pentru mine mereu vor fi o referință în ale literaturii, care mereu vor manifesta un interes aparte pentru mine. Și n-o spun doar pentru că scrie bine, de fapt, e puțin spus „scrie bine”, ci scrie extrem de bine:  Gabriel García Márquez face literatură de calitate din viață, din istorie, reușește să integreze totul într-o manieră stilistică incomparabilă, manifestată în realismul său magic cum n-am mai întâlnit la alți autori. De altfel, stilul acesta, să îmbini realismul, veridicul, cu magia, cu fantezia, mi se pare un curaj lăudabil, precum și un angajament, să spun așa, demn de apreciat. Scriitorul columbian, Laureat al premiului Nobel în 1982, reflectă, în scrierile sale, acea parte a vieții care, în aparență, este banală, dar pe care, cu talentul său scriitoricesc, o transformă în ceva demn, în ceva sfânt și unic. Nu vreau să vorbesc în această recenzie despre cartea A trăi pentru a-ți povesti viața, de altfel, și titlul spune despre ce este această carte: viața domnului  Gabriel García Márquez. Dar să nu credeți că este o biografie monotonă, cum poate ar fi de așteptat, nu, ci este o carte la care râzi, plângi, te bucuri, o carte la care te încearcă sentimente de tristețe, de dezamăgire și durere. Deși are un număr colosal de pagini și destul de puțin dialog, nici nu am simțit cum au trecut paginile pe lângă mine, lăsându-mă captiv în lumea deosebită marqueziană; asta, drept să vă spun, este dovada unui stil orator deosebit de bun. 

Scriitorul columbian Gabriel García Márquez (născut în 1927, la Aracataca) este unul dintre personalitățile care au marcat cel ami profund literatura secolului XX, adevărat fenomen prodigios în peisajul literar contemporan latinoamerican și universal. A îmbinat die timpuriu jurnalismul cu o bogată și fascinantă creație narativă, distinsă cu Premiul Nobel în 1982, ce ilustrează cu egală măiestrie romanul, povestirea, eseul, memorialistica. Este reprezentantul emblematic al cunoscutului „realism magic” al literaturii hispanoamericane pe care îl cultivă cu strălucire, într-un demers literar de excepție, în care realul se împletește cu irealului, istoria cu fantezia debordandă, cotidianul cu visul, într-o fericită întâlnire între imaginația profund creatoare și istoria zbuciumată a unui întreg continent, ce este totodată o emoționantă mărturie care reflectă plenar temele majore ale existenței, dorința arzătoare de libertate și demnitate umană. 

Povestind despre viață, Gabriel García Márquez reușește să îmbine acest natural al timpului, al cotidianului și al verosimilului, cu partea mai difuză, mai imprecisă a vieții, cu magia și ordinea neîmblânzită a vieții, conchizând într-un realism magic și neastâmpărat, crud. Cred că tocmai acest tip de realism l-a consacrat pe autorul spaniol într-o nobeliștii literaturii, și continuă să dăinuie această unică magie a sa. Povestioarele surprind viața unor personaje simple, trăinde într-o mahala de țară, în niște căscioare austere, surprinzându-le în piețe, în trenuri, în baruri, la biserică, la teatru. În locuri normale în care s-ar putea afla oricare dintre noi. Dar în situații ce, în esență, părăsesc ordine propriu-zisă și se instalează într-un realism impropriu. Capodopere ale literaturii, sinteze ale frumuseții hispanice, ale lumii în care se desfășoară întregul curs nezbucimat, nepăsător și egal al timpului sub care, încet dar sigur, se subjugă o civilizație și se determină capacitățile acestora de a se conforma atât nevoilor fizice, cât și sufletului bântuit și încercat de anumite trăiri. Romanele lui Gabriel García Márquez pot îmbrăca aspectele mai multor teme: sunt, deopotrivă, o meditație asupra condiției umane limitate și efemere, în dezacord cu aspirațiile sale, dar și o meditație asupra timpului liniștit, care curge ca un râu de țară și lasă în urmă pietrele degradării. Gabriel García Márquez îmbină realul cu fantasticul, într-un așa mod în care nici nu îți dai seama unde începe, de fapt, magicul, și unde se termină apoi acesta. Este un echilibru perfect, simetric între acestea două, iar meditația filosofică și narațiunea captivantă se întrepătrund într-o combinație unică, vie, tulburătoare și plină de veridicitatea momentului și a spațiului. În maniera cuvintelor criticului de artă german Franz Roh, cel care a inventat, în 1925, termenul de „realism magic”, autorul columbian își constituie stilul într-un condei în care supranaturalul este prezent ca făcând parte din lumea comună, iar lumea comună, deși deseori tragică și limitată, este descrisă ca fiind supranaturală, uneori chiar extraordinară, în toate încercările ei de a căuta fericirea și de a deprinde învățăturile lumești.
 
Povestind despre viață, Gabriel García Márquez reușește să îmbine acest natural al timpului, al cotidianului și al verosimilului, cu partea mai difuză, mai imprecisă a vieții, cu magia și ordinea neîmblânzită a vieții, conchizând într-un realism magic și neastâmpărat, crud. Cred că tocmai acest tip de realism l-a consacrat pe autorul spaniol într-o nobeliștii literaturii, și continuă să dăinuie această unică magie a sa. Povestioarele surprind viața unor personaje simple, trăinde într-o mahala de țară, în niște căscioare austere, surprinzându-le în piețe, în trenuri, în baruri, la biserică, la teatru. În locuri normale în care s-ar putea afla oricare dintre noi. Dar în situații ce, în esență, părăsesc ordinea propriu-zisă și se instalează într-un realism impropriu. Iubesc stilul acestui autor, iar dacă până acum citisem cărți bune de la el, pot spune că, citind acest roman, am citit un dintre cele mai frumoase capodopere ale lumii. Și aici îmi amintesc de cealaltă carte scrisă de el pe care am citit-o pe nerăsuflate, Un veac de singurătate, o carte care trebuie citită de toată lumea, neapărat, și de ceea ce s-a afirmat la un moment dat despre ea: „Macondo este un spațiu sacru, cu toate fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile și disperările, speranțele oamenilor care-și duc „veacul de singurătate” pe acele plaiuri crude și abia îmblânzite, este spațiul mitic, teitoriul predigios unde fantasticul, irealul se îmbină cu realitatea, relevându-se în viața de zi cu zi a personajelor și în întâmplările acestora (ne)firești. Totuși, „întregul demers narativ sugerează idea că Macondo nu se mărginește la o arie concretă, istoria sa fiind de fapt istoria existenței umane, căci, așa cum arată naratorul, «mai curând decât un loc pe lume, Macondo este o stare de spirit».”
 
Gabriel García Márquez este genial, da, am să mă manifest impresionist și am să spun asta. Este genial pentru că scrie genial, și orice ar fi scris, eu am să citesc cu drag și cu patos. Pentru că aleg literatura lui de calitate, sinceră, plină de viață. Și, după părerea mea, pulsația vieții contează în literatură, nu frumosul, o născocire subiectivă. Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile. Lecturi plăcute să aveți și cu spor! 

vineri, 20 aprilie 2018

Noutate practică din partea Editurii Corint


Editura Corint vă prezintă un titlu necesar în biblioteca fiecăruia, elev sau adult: Erori în folosirea semnelor de punctuație și de ortografie în limbajul cotidian de Ilie-Ștefan Rădulescu.

Într-o societate în care limbajul are o dinamică extrem de puternică, este necesară prezența unui volum plin de exemple din viața cotidiană, pentru a sublinia importanța semnelor de punctuație și de ortografie. Prin publicarea acestui volum se dorește tragerea unui semnal de alarmă asupra greșelilor des întâlnite în comunicările scrise și evitarea transformării lor în situații acceptate. În aceeași serie este prezent titlul Agramatisme în limbajul cotidian, semnat de același autor. După primele două volume, consacrate folosirii greșite fie a unor semne de punctuație, fie a unor semne de ortografie (conținând exemple din presa scrisă și audiovizuală a anilor 2001-2011), lucrarea de față (bazată pe extrase selectate din presa ultimilor ani) reflectă, conjugate, citate din ambele sisteme de semne grafice (respectiv virgula, punctul, două puncte, ghilimelele, linia de pauză, cratima, blancul, apostroful, majuscula, minuscula), utilizate în scrierile românești actuale.

Cele aproximativ două sute de erori de punctuație – care apar în lucrare – oglindesc cultura gramaticală precară a utilizatorilor, incapacitatea lor (chiar dacă au studii superioare) de a întrebuința corect, în enunț (propoziție sau frază), regulile de punctuație, pentru a marca, în mod corect, în scris, pauzele, intonația sau întreruperea șirului vorbirii. În general, folosirea greșită ori aberantă, precum și omiterea semnelor de punctuație duc nu numai la confuzii nedorite, ci și la denaturarea fondului de idei și afectiv al comunicării. Citatele din carte, comentate și corectate literar, ilustrează pe deplin acest lucru.

Ilie-Ștefan Rădulescu s-a născut la 20 iulie 1934, în Bucureşti. A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale în Călăraşi, apoi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. Licenţiat în filologie şi profesor, gradul I, de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, din Călăraşi, a colaborat în presă, după 1970, cu sute de articole şi studii de specialitate. A publicat, pe lângă volume de istorie literară şi teatrală, de critică literară şi memorialistică, şi volume consacrate limbii literare actuale. A fost distins cu premii naţionale pentru „creaţie literar-publicistică” şi „eseu-istorie literară”, precum şi cu diplome de excelenţă din partea Guvernului României, a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Este membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (Ştiinţă, Memorialistică, Tehnică), membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, cetăţean de onoare al municipiului Călăraşi. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe site-ul Editurii Corint.

3 cărți pe care să le citești înainte de a fi ecranizate



Volum deţinător al premiului Cel mai bun thriller suedez al anului 2016

Nisipuri mişcătoare este un thriller incisiv despre o adolescentă de18 ani, Maja Norberg, acuzată de câteva crime comise într-o şcoală de la periferia bogată a Stockholmului. O dramă care ridică întrebări desprear hitectura complicată a dragostei, efectele dezastruoase ale sentimentului de vină şi rolul justiţiei. Totuşi, cum a reuşit Maja, o fată simpatică şi bună la învăţătură, să ajungă cea mai dispreţuită adolescentă din ţară? Ce a făcut, cu adevărat, şi prin ce concurs de împrejurări a ajuns după gratii?

Comandă cartea de pe site-ul celor de la RAO, cu un simplu click AICI


 
Dacă ai trăit într-o izolare totală... ți-ai fi dat seama că totul era rău? - Karen Dione

Apreciat de Lee Child şi Karin Slaughter, şi cu siguranţă de fanii filmelor The Girl on the Train (Fata din tren) şi Stormy Nights (Văduva), Evadarea din mlaştină este un fermecător thriller psihologic de suspans. O femeie trebuie să rişte tot pentru a vâna bărbatul periculos din trecutul ei care ameninţă să-i distrugă viitorul: tatăl său, nimeni altul decât un notoriu răpitor de copii, evadat dintr-o închisoare de maximă securitate.

Eu, unul, abia aștept să pun mâna pe această carte care mă intrigă enorm de mult, doar din copertă și descriere.  

Comandă cartea de pe site-ul celor de la RAO, cu un simplu click AICI

 
Feyre a crescut într-o lume în care magia există doar în legende. Dar dacă această lume ar fi reală şi, mai mult decât atât, ar ameninţa să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat? Mânată de promisiunea de a-şi apăra familia, făcută mamei ei, Feyre va afla că în lumea zânelor totul este posibil, chiar şi să te îndrăgosteşi de un Mare Lordal spiriduşilor. O ameninţare pluteşte, însă, asupra acestui tărâm magic, iar Feyre este singura care poate salva de la pieire regatul zânelor şi lumea oamenilor.

Seria completă se găsește, de asemenea, în palmaresul cărților RAO. Mulțumim foarte mult pentru tot ce faceți pentru noi și spor la treabă în continuare! 


duminică, 1 aprilie 2018

„Omul din Nazaret“, romanul în care Anthony Burgess reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile


Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 4 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Omul din Nazaret de Anthony Burgess, recent apărut în colecția Raftul Denisei în traducerea Danei Crăciun.

Vor prezenta cartea Monica Broșteanu, traducător și exeget biblic, Tatiana Niculescu, scriitoare și George Volceanov, traducător, filolog, specialist în literatura engleză. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alătură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic. Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par să submineze narațiunea canonică. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.

„Marele artizan Burgess —la înălțime, ferm ancorat în Evanghelii și în istorie, dar surprinzând fără greș vorbirea oamenilor de rând și debordând de inventivitate îndrăzneață și de energie ficțională.“ – Library JournalLa prăfuita margine de răsărit a Imperiului Roman, un popor asuprit își așteaptă mân-tuitorul profețit de Scripturi. Venirea lui ar împlini însă profeția, văduvind astfel poporul de unul dintre resorturile cele mai importante ale definirii sale. Anthony Burgess redă convingător această dilemă căreia îi cade în cele din urmă victimă omul din Nazaret. Isus plăsmuit de el este însă mult mai mult decât un personaj care își urmează conștiincios și resemnat destinul hotărât de o instanță mai înaltă, deviind, pe alocuri, de la narațiunea standard și reconturând parcursul mai aproape de omenesc decât de divin. Întreaga sa prezență este copleșitoare, de la fizicul impresionant, atletic, la vocea tunătoare prin care își manifestă atât bucuriile, cât și frustrările. Naratorul sceptic, neimplicat, la care recurge Burgess, are și el un rol important în felul în care Omul din Nazaret devine o reimaginare plină de vervă a tradiționalei istorii biblice. 

Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917— 22 noiembrie 1993) continuă să incite și să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător și critic, viața și arta sa țin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University și a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulți ani, mai întâi în Anglia și apoi în Malaysia și Brunei. Printre romanele sale se numără: trilogia The Long Day Wanes, alcătuită din Time for a Tiger (1956), The Enemy in the Blanket (1958) și Beds in the East (1959); The Wanting Seed (1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare’s Love Life, 1964; Humanitas Fiction, 2015); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby’s End (1974); Omul din Nazaret (Man of Nazareth, 1979; Humanitas Fiction, 2018); Earthly Powers (1980); Enderby’s Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); Moartea la Deptford (A Dead Man in Deptford, 1993; Humanitas Fiction, 2015). Fără să fie și romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult despre violența dusă la paroxism, consecințele reprimării tuturor instinctelor agresive și anularea posibilității de a alege. Pe lângă cele peste treizeci de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii și un libret de operă. 

În colecția Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction au apărut: Portocala mecanică (ediție cartonată, 2014), Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (2015), Moartea la Deptford (2015) și Omul din Nazaret (2018).