duminică, 12 august 2018

„Trei ani în labirint”, de Jay Hosking- Recenzie



Editura: RAO
Traducere din limba engleză: Monica-Laura Cibotariu (prin Lingua Tradom)
Număr de pagini: 306
Anul apariției: 2016
Rating: 3 din 5 steluțe

Încercarea unui tânăr de a-și găsi sora dispărută îl catapultează într- un labirint periculos de secrete. După ani de pendulări între diverse joburi, un bărbat se întoarce în orașul tinereţii sale, atras de perspectiva de a se afla în preajma surorii sale mai mari, Grace: inteligentă și charismatică, deși rebelă și impetuoasă, aceasta a fost mereu modelul și eroina sa. Ea este acum o promiţătoare absolventă de psihofizică și centrul unui grup de prieteni care îl adoptă imediat pe „fratele mai mic", oferindu-i camaraderie, dragoste și chiar un loc de muncă decent. Dincolo de clasicul complot noir sugerat de dispariţia unei femei, acest roman oferă perspectiva unei așa-zise realităţi ce se prăbușește în știinţa speculativă, amintind de House of Leaves a lui Danielewski. Trei ani în labirint ne oferă, în același timp, un mister care solicită la maximum mintea, punând la îndoială însăși natura timpului, dar și povestea unui tânăr care trebuie să facă faţă forţelor periculoase de distrugere pe care le purtăm cu toţii în noi.

Trei ani în labirint este un thriller ingenios, care te face să pui la îndoială modul în care percepi realitatea. Unul dintre cele mai impresionante romane de debut pe care le-am citit în ultima vreme.” - Blake Crouch, autorul trilogiei Wayward Pines 

De obicei, când citesc un thriller de o asemenea intensitate, încerc, pe cât pot, să nu-mi activez spiritul de speculator, să spun așa. Încerc să nu mă gândesc ce are să urmeze, unde vor ajunge toate, încerc să nu-mi pun întrebări, să nu caud justificări sau răspunsuri anumitor întâmplări și situații. De ce? Pentru că știu că nu aș ajunge nicăieri, ba dimpotrivă, nu aș face altceva decât să-mi încurc firele rațiunii într-o asemenea poveste. Iar romanul de față, după părerea mea unul extrem de bine scris, este un haos incert, este o nebunie totală, credeți-mă, și știu că poate părea absurd ce spun; dar, după ce veți fi citit cartea, veți fi înțeles ce spun aici. Cred că această carte pur și simplu m-a dat peste cap, la un moment dat nici nu știam prea bine ce citesc, unde am ajuns, cum s-a întâmlat și tot așa. Anumite capitole parcă aveau o inadecvare logică, nu reușeam să leg prea multe cu ceea ce citisem ulterior, iar asta parcă mă enerva puțin. Adică, da, adăuga un plus de mister, dar ori nu am oferit eu destulă atenție lecturii (care, cu toate astea, te cam poartă pe multe cărări), ori chiar mi-a scăpat ceva. Ce? Nu știu. Dar știu că, în cele din urmă, această lectură chiar a fost buna binevenită, una pe care o așteptam de ceva vreme. De la Ultima scăpare încoace, am citit un roman care, zău, se încadrează în aceeași tagmă: un roman psihologic extrem de bine scris, extrem de frumos construit, cu o intrigă care te ține cu sufletul la gură și căreia abia aștepți să-i descoperi sfârșitul. Sfâșitul care, niciodată, nu e cel pe care poate-l bănuiai a fi.

„Inteligent și înfricoșător... Hosking își plasează speculațiile fanteziste și filosofice într-o versiune a orașului Toronto de la începutul secolului XXI, construindu-și complotul cu măiestrie și cu o finețe narativă fără egal.” - Publishers Weekly 

Mi-a plăcut, de asemenea, modul în care se desfășoară acțiunea. Evident, după cum ați citit mai sus, totul se concentrează în jurul dispariției lui Grace, iar povestea ne este oferită din perspectiva fratelui ei. Astfel, vedem ochii prin lumea celui care, în încercările sale supraomenești, încearcă să-și găsească sora nefiind îndrumat decât de niște mesaje ciudate, întâmplări ciudate, și un șobolan, Buddy, care oferă acestei povești o tentă halucinantă. În poveste mai apare și John, soțul lui Grace, dar chiar nu vreau să ofer detalii de acest gen, pentru că nu obișnuiesc să fac asta într-o recenzie. Însă aceste personaje, cu toate secretele lor, toate misterele lor, fac din Trei ani în labirint un thriller de excepție, unul pe care-l citești cu sufletul la gură și nerăbdător să afli unde vor ajunge toate acestea. Pentru mine, drept să vă spun, îmbinarea aceasta dintre știință-dramă-mister-psihologie a fost una reușită, drept care mă declar un mare fan Hosking, și abia să-i citesc și celelalte cărți (dacă mai are altele publicate).

Acum, de ce i-am dat trei steluțe și nu cinci?! Pentru că am comparat-o cu alte cărți de genul pe care le-am citit. Și nu mi s-ar părea drept să dau cinci steluțe acestei cărți, sau patru, dacă sunt altele care mi-au plăcut mai mult și cărora le-am dat un rating mai mare. Fazual spus, i-aș fi dat acestei cărți cinci steluțe, asta dacă n-aș fi citit altele pe care le pot încadra în același gen. Dar nu înseamnă că romanul lui Jay Hosking nu este unul bun, unul deosebit. Dar am citit și altele mai bune, trebuie să recunosc. Sunt sigur că din acest roman ar ieși un film fenomenal, un film fooooarte bun. Are tot ce-i trebuie: suspans, dramă, acțiune, mister (oooo, da, muuuuult mister), istorie. Are personaje extrem de bine conturate. E greu să speculezi ce urmează să întâmple. Nu oferi încredere poveștii, ci doar acțiunilor. Hosking intră în mintea ta și te epuizează, te poartă pe zeci de drumuri, ba în viitor, ba în trecut; în cele din urmă, nu-ți mai rămâne decât să citești și să te lași purtat de tot ceea ce se întâmplă.

„Specialist în neuroștiințe, Hosking obține o performanță uimitoare cu primul său roman, în centrul căruia se află un om atât de hotărât să-și găsească sora, încât ajunge să își riște propria realitate pentru a rezolva misterul dispariției ei. Devine rapid evident că avem de-a face cu unul dintre thrillerele în care timpul și spațiul sunt două concepte fluide, iar Hosking ne atrage complet în narațiunea sa labirintică.” - Booklist 

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Trei ani în labirint. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de o săptămână minunată!

duminică, 29 iulie 2018

Leapșă: Opinii nepopulare despre cărți


Salutare,

Am preluat și eu această leapșă de pe Blogul Andreei Pandelea, de AICI. Știți cât îmi place să răspund și să vorbesc despre cărți, așa că mereu mi-a făcut plăcere să iau parte la astfel de „provocări”, să le spun așa. Deci, iată răspunsurile mele.

1. O carte/serie de cărți populară care nu ți-a plăcut.

O carte populară care nu mi-a plăcut? Hmm. Nu prea mă dau în vânt, de fapt, după cărți pe care toată lumea le citește, dar i-am dat o șansă cărții Fluturi, de Irina Binder, și am fost profund dezamăgit. N-am fost dezamăgit, de fapt, pentru că n-aveam așteptări, doar că toată lumea îi ridica volumele în slăvi, așa că am crezut că este ceva de capul lor. Big fail, n-am putut citi nici măcar primele treizeci de pagini, așa de mult îmi venea să arunc cartea pe geam. 

2. O carte/serie de cărți populară pe care toată lumea o urăște, dar tu o adori.

Nu am nicio idee, sincer. Am văzut că nu multă lume are o părere prea bună despre cartea Până și asta o să treacă, de Milena Busquets, dar pentru mine încă rămâne una dintre cele mai bune cărți citite vreodată, în care m-am regăsit, pe care am trăit-o și pe care am simțit-o până în profunzimea sufletului.

3. Un triunghi amoros care n-a ieșit cum voiai tu (atenționează oamenii de spoilere) sau un OTP care nu îți place.

Nu am nicio idee, nu mă dau în vânt după cărțile amoroase.

4. Un gen de cărți popular din care tu nu prea citești.

SF, clar. Nu mă dau în vânt DELOC după cărțile SF. Deloc, deloc. Nu știu să fi citit decât vreo două, trei, în viața mea lungă de cititor de până acum. Zău!

5. Un personaj popular/extrem de apreciat care ție nu-ți place.

Ăăăă.... 

6. Un autor popular pe care tu nu îl poți citi

George R. R. Martin. Pur și simplu nu pot să citesc cărțile sale. De asemenea, Stephen King. Dacă mă apuc de o carte de-a sa, o las baltă după zece pagini cel mult. Cred că încă nu e timpul lor.

7. O temă foarte folosită pe care ai obosit s-o regăsești în cărți.

Sincer, nu mă plictisește să regăsesc anumite teme în cărți. Știți de ce? Pentru că vreau să văd aceeași „problemă”, să zic așa, prezentată din mai multe perspective. Să întâlnesc experiențele autorilor, modul în care au reușit ei, literar, să integreze anumite aspecte. Dar, fie vorba, m-am săturat (cât am citit) să regăsesc tema tipa-cuminte & băiatul-macho. Beacs!

8. O serie foarte populară pe care nu ești interesat/ă să o citești.

Nu prea sunt interesat de serii de cărți, dar cred că niciodată n-am să citesc seria Harry Potter. Pur și simplu!

9. Zicala este: „Cartea e întotdeauna mai bună decât filmul.” Totuși, ce film ți s-a părut ție mai bun decât cartea?

Aici am să vorbesc despre Stăpânul inelelor, dar cu următoarele precizări: FILMUL este mai bun decât CARTEA în privința acțiunii, dinamicului, luptelor. În privința mișcării, să spun așa. Pe când CARTEA este mai bună decât FILMUL în privința descrierilor, a diegezei, a istoriei miraculoase pe care Tolkien o creează în cărțile sale. Oricum, dacă aș trage o linie, tot cartea este mai bună decât filmul, asta fără comentarii! 

O leapșă frumoasă pe care vă recomand s-o faceți. Abia aștept să citesc răspunsurile voastre!
O seară cât mai plăcută!

„Celula 7”, de Kerry Drewery- Recenzie



„- Uneori, când nu faci nimic, faci, de fapt, ceva măreț, șoptește Martha. Ești o rotiță dintr-o mașinărie și funcționezi în virtutea inerției, la fel ca toate celelalte, pentru că e prea greu să te împotrivești. (...)”


Editura: RAO
Anul apariției: 2016
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 408
Traducere din limba engleză: Andra-Elena Agafiței


O lume în care justiţia şi soarta celor acuzaţi de crimă sunt hotărâte de public, însă nu în felul cunoscut de pe vremea gladiatorilor (prin ridicarea sau coborârea degetului), ci prin televot. Dacă eşti votat „nevinovat” pleci acasă, liber; dacă, însă, publicul votează că eşti „vinovat”, atunci eşti condamnat la moarte prin electrocutare pe scaunul electric. În aşteptarea sentinţei, deţinuţii sunt mutaţi, timp de şapte zile, din celulă în celulă. În ultima zi, acuzatul se află în Celula 7, unde i se aduce la cunoştinţă decizia publicului. Martha, o fetiţă în vârstă de 16 ani, a mărturisit că a omorât o celebritate. Dar chiar a făcut-o? Și, dacă e nevinovată, de ce a luat asupra ei o asemenea faptă? Poate că vrea să arate iraţionalitatea şi brutalitatea sistemului sacrificându-se cu speranţa într-o lume mai bună... Sau, poate, protejează pe cineva...

Celula 7 este primul volum dintr-o trilogie care, vă spun sincer, este printre preferatele mele. Am citit și al doilea volum, Ziua 7, căruia urmează să îi fac recenzie în zilele ce urmează. Doamne, cât de mult mi-a plăcut și cât de curios m-a făcut această carte, nici n-aveți idee. Am să încep recenzia prin a vă spune că acțiunea romanului se întâmplă într-o lume distopică, să spun așa: la o adică, dacă ești acuzat de o crimă sau ceva, pedeapsa cu moartea este cât se poate de posibilă - nu este nevoie de dovezi, ci doar de voturile telespecatorilor - cine e pro, cine e contra -, iar după 7 zile, în fiecare zi fiind mutat într-o celulă diferită, ți se va decide soarta. Totul este la mâna celorlalți, și, de fapt, mai bine spus, de multe ori nu prea mai ai ce face. Pe dictonul călăuzitor crede și nu cerceta, prin manipularea mass-mediei, nu se urmărește decât profit și afacere din acuzați - viața lor, onoarea lor, dorințele lor - toate acestea sunt egale cu zero când în joc este vorba de ceea ce publicul larg dorește.

„Îmi bubuie capul. Am fața umflată. Cred că am degetele rupte.
Nu vreau să cobor din pat și, oricum, nu cred că pot.
Nu îmi mai pasă. Sunt epuizată. Secătuită. Terminată.
Nu mai vreau timp sau zile, vreau să mă omorâți acum! 
Nu vreau să fiu jucăria pe care o torturați. Mă faceți să halucinez ca să vedeți cum îmi pierd mințile. Sau ca să mă distrugeți. (...)” 

Totul pornește în momentul în care Martha, o adolescentă, mărturisește că a omorât o celebritate care era iubit de către toți, care făcuse fapte bune și era văzut drept un model în societate. Ei, bine, acum ce mai este de făcut? Martha ajunge în Celula 1, și, pe parcursul săptămânii, trece prin toate etapele închisorii în care se află. Da, spun etape pentru că, de fapt, fiecare celulă înseamnă altceva. Fiecare celulă este astfel proiectată încât să ofere deținutului niște zile îngrozitoare într-o izolare aproape funebră, întunecată. La începutul romanului, nimic nu ne pune la îndoială faptul că, într-adevăr, Martha l-a omorât pe acel om, întrucât ea însăși recunoaște acest lucru. Dar, pe parcurs, ne dăm seama că lucrurile nu au stat chiar așa. Este ceva la mijloc, un mare secret, o motivație a acestei crime. N-am să vă spun care e aceasta, știți prea bine că nu are rost, dar este extrem de interesant și ofertant de urmărit acest aspect. Cartea abordează o mulțime de teme, de la neputință până la o dorință sui generis de răzbunare. Și, pentru mine, aceste combinații au făcut ca romanul lui Kerry Drewery să fie unul extrem de bun, de care cu greu m-am dezlipit.

Chiar simțeam nevoia să citesc ceva care să mă antrenze, care să-mi dea un impuls. Aveam o perioadă destul de încărcată, nu prea puteam citi, iar acest roman mi-a readus cheful, plăcerea lecturii. Pentru că nu este o lectură greoaie, nu este o lectură care să-ți dea bătăi de cap. În aparență simplă, cartea abordează niște teme destul de sensibile și care, drept să vă spun, chiar m-au frustrat. E dureros să vezi că viața ta stă la mâna unor oameni care nu te cunosc și „cunosc” (cu mari ghilimele) doar ceea ce le este afișat. La mâna unor oameni fără rațiune, care cred doar ce se dă la televizor și așa mai departe. Poate sunt absurd, dar am regăsit, într-o măsură, anumite aspecte ale societății noastre. Lipsa voii de exprimare, a opiniei, toate acestea parcă strânesc o revoltă în tine, deși este, în principiu, doar o carte.

„KRISTINA (schițând un zâmbet): Dar, în emisiunea și în țara noastră, suntem mândri de sistemul nostru democratic și de faptul că dăm tuturor șansa să-și exprime părerea. Alăturați-vă acum dezbatorilor de pe pagina noastră de internet, împărtășiți-vă părerile, telefonați-ne și lăsați-ne mesajele! Ne vom întoarce după aceste reclame de la sponsorul nostru, Cyber Secure, ca să vă auzim gândurile. Dar, mai întâi, să vedem acele importante numere pentru votare...”

Stilul autoarei este unul care te antrenează, care te ține cu personajele și te face să trăiești cu ele. Cartea este prezentată pe mai multe voci, să spun așa, iar asta oferă o viziune largă asupra a ceea ce se întâmplă în universul literar. Primești răspunsuri, îți pui întrebări, îți dă așteptările peste cap și te pune la pământ - sincer, am încercat să fac presupuneri, să pun la îndoială anumite chestii. N-am reușit. Kerry Drewery are un talent deosebit de a fi surprinzătoare și de a introduce anumite momente cheie care să-ți distrugă toate așteptările. Am apreciat asta enorm de mult, pentru că nu-mi plac cărțile în care reușesc să cobesc finalul încă de pe la jumătatea lecturii. Pentru mine contează neașteptatul, absurdul situației, vreau să fiu prins de lectură și cu greu să o pot lăsa deoparte. Iar Kerry Drewery a reușit asta în cele două romane ale ei pe care le-am citit până acum. 

Nu știu ce-aș mai putea spune despre acest roman. Nu sunt multe de povestit, pentru că trebuie să-l citești și chiar să-l trăiești. Personajele sunt extrem de bine construite, au viață între paginile cărților, zvâcnire, puls, au emoții & sentimente, simt, trăiesc, respiră. Kerry Drewery are o manieră extrem de veridică de a reliefa viața, verosimilul, astfel încât nu poți să nu observi aspecte ale propriei realități înconjurătoare. Iar asta, pentru mine, înseamnă literatură bună!

„(...) Am să-mi joc rolul. Am să mă asigur că oamenii știu adevărul și o să-mi reglez conturile, dar cum rămâne cu restul? Aceea nu e lupta mea. 
El este cel potrivit pentru asta.
El poate schimba lucrurile.”

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Celula 7Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de o săptămână minunată!

vineri, 13 iulie 2018

Recomandarea Rao a lunii: Duelul vrăjilor - cartea pentru tineri


Kellen are 16 ani și provine dintr-una dintre familiile mari care își dispută tronul orașului. Se pregătește pentru primul său duel în urma căruia va deveni vrăjitor. El trebuie să-și pună în funcțiune cele 6 puteri: Fier, Mătase, Nisip, Suflare, Sânge, Ambră. Mai există și o a șaptea putere, Umbră, considerată magie neagră. Dacă atunci când împlinește 16 ani nu poate trezi cele 6 forțe, Kellen devine un Sha'Tep, servitor al propriei familii sau și mai rău, este trimis în mină. Să nu treci testul, într-o societate atât de dură, este o catastrofă pentru Kellen, mai ales că sora lui mai mică s-a remarcat deja prin forța ei extraordinară. Însă puterile lui au dispărut complet. Prin urmare, el trebuie să trișeze sau să găsească alte soluții.

Kellen face parte din categoria personajelor pe care le îndrăgești imediat. Prietenii îl părăsesc unul câte unul, convinși că va deveni un Sha'Tep. Nu reușește să facă să lucească niciuna dintre benzile metalice tatuate pe antebraț și riscă să își facă de râs familia. Cu toate astea, nu se declară învins. E un luptător și, chiar dacă pierde o bătălie, el continuă războiul. Ceea ce atrage la acest erou este luciditatea lui: în fiecare situație critică, el continuă să spere că ori durerea ori tensiunea îi vor declanșa capacitatea de a face vrăji, chiar dacă e conștient de faptul că asta se întâmplă doar în romane… Nimic nu e ușor pentru Kellen, nimic nu-i vine pe tavă, cu excepția a doi prieteni, Ferius Parfax, o călătoare misterioasă care îl determină să-și schimbe destinul și o pisică-veveriță vorbitoare. Ferius îi arată că poți gândi și altfel, că te poți lupta și fără să ai puteri magice, iar pisica-veveriță îl învață cît de importantă este rezistența într-o luptă.

CITEȘTE UN FRAGMENT AICI 

Prezentarea albumului Regele Mihai I. Loial tuturor la Sinaia


Duminică, 15 iulie 2018, începând cu ora 12:00, are loc la Castelul Peleş deschiderea oficială a Școlii de Vară de la Sinaia Regele Mihai și exilul românesc postbelic (14-19 iulie). Aflată la a doua ediție, Școala de Vară de la Sinia este organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional Peleş. Ediția de anul acesta este dedicată centenarului Marii Uniri și istoriei exilului românesc anticomunist. 

Programul are drept scop cunoașterea și înţelegerea fenomenului anticomunist postbelic în rândul tinerilor din ţară şi străinătate. Şcoala de Vară de la Sinaia se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din România şi diaspora (Europa), care dezvoltă sau intenționează să realizeze proiecte pe tema exilului românesc postbelic sau a aspectelor adiacente. Obiectivul acestei ediții constă în recuperarea istoriei şi valorificarea contribuţiei culturale a exilului şi a dinamicii sale istorice prin prisma personalităţii Regelui Mihai şi a implicării sale în exil până în 1989. Realitățile istorice ale exilului românesc postbelic au nevoie să fie înțelese ca o legitimitate istorică şi morală de la care diaspora ar putea să se revendice. 

În deschiderea evenimentului, moderat de coordonatorul proiectului, Mihaela Toader, Expert IICCMER, vor lua cuvântul: Anca Hogea, Director General Adjunct Muzeul Naţional Peleş, Ion Tucă, Director al Casei Regale, Radu Preda, Preşedinte executiv IICCMER, Adrian Niculescu, Vicepreşedinte IICCMER, Dinu Zamfirescu, Președinte al Consiliului Științific IICCMER, Béla Dan Krizbai, Vicepreședinte ICR. 

Cu ocazia deschiderii, va fi prezentat albumul, apărut la Editura Corint, Regele Mihai I. Loial tuturor, Camelia Csiki, realizatoarea emisiunii Ora Regelui de la TVR1 fiind coautor. Invitat: Gelaledin Nezir, General maior (r), director de cabinet al Ministrului Apărării Naţionale.

Începând cu acest an, deschiderea va fi punctată academic printr-o prelegere inaugurală în legătură cu istoria monarhiei românești, a exilului anticomunist și alte teme conexe. Invitat în 2018 este Matei Cazacu, CNRS, Paris: „De pe tron în exil. Casa Regală în timpul comunismului”. 

La Şcoala de Vară de la Sinaia participă 14 tineri, opt din România şi şase din alte ţări europene, care au demonstrat, în urma unei proceduri de selecţie, că înțeleg importanţa cunoaşterii fenomenului exilului românesc şi a experiențelor de viață ale românilor plecaţi din ţară din motive politice până în 1989. Aceştia vor avea parte de prelegeri, workshop-uri, proiecţii de film, excursii şi alte activităţi menite să le sporească interesul față de istoria recentă și să devină multiplicatori ai conștiinței istorice în rândurile colegilor de generație. 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 0734 475776. 

*** Despre IICCMER 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc. Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.