luni, 6 iulie 2020

„Clubul Mars Room”, de Rachel Kushner - Recenzie


Editura: Vellant
Rating: 4 din 5 steluțe
Traducere: Mihaela Buruiană
Anul apariției: 2019
Număr de pagini: 384

,,În sfârșit, un roman adevărat! Cutremurător, plin de compasiune, amuzant.” - Stephen King

Rachel Kushner s-a născut în 1968 în statul Oregon, S.U.A. Pe părinții ei îi descrie ca fiind doi oameni de știință ,,foarte neconvenționali, din generația Beat”. A studiat economia politică la Berkeley, apoi literatura, la Columbia University. Primele ei romane, Telex from Cuba (2008) și The Flamethrowers (2013), au fost bestsellere New York Times și finaliste la National Book Award in Fiction. The Mars Room, 2018 (Clubul Mars Room, Editura Vellant, 2019), cel de-al treilea roman al său, este bestseller internațional, romanul anului 2018 pentru New York Times și Time, premiat și nominalizat la un număr impresionant de premii literare. Rachel Kushner a mai publicat povestiri și eseuri în New Yorker, Harper's, The New York Times și The Paris Review. Unul dintre scriitorii care au influențat-o major este Don DeLillo, iar tehnica ei literară se bazează extensiv pe documentare socială. În prezent, trăiește la Los Angeles, împreună cu soțul și fiul ei.

,,Curajos, empatic, superb scris. Un roman care nu îndulcește realitatea, ci o descrie răbdător, cu toate fațetele ei.” - Margaret Atwood

,,Vezi-ți de treabă și nu spune nimănui numele tău adevărat”. Acestea sunt cele două reguli de aur care se aplică atât în clubul de striptease Mars Room, cât și în închisoarea pentru femei Stanville, California. Romy Hall, 29 de ani, le știe prea bine: tocmai este pe cale să înceapă executarea a două sentințe consecutive pe viață. ,,Continui să exiști indiferent dacă îți propui sau nu să faci asta”, spune Romy și șterge orice urmă de machiaj de pe fața Americii contemporane. Înăuntru pare la fel de dur ca afară, doar că la scară mai mică și în concentrație mai mare: mii de femei se luptă pentru a face rost de lucruri esențiale supraviețuirii, violența este la ordinea zilei, viața instituționalizată abundă în momente de absurd, dar și de umor. Dincolo de satira usturătoare la adresa vieții instituționalizate, Clubul Mars Room se înscrie în seria marilor romane care dinamitează din interior orice rămășiță a visului american.

„Unele femei din închisoare fac regulile pentru restul, iar femeia care insista ca cealalta să tacă era una dintre ele. Dacă le respecți regulile, inventează altele. Trebuie să te bați cu lumea, altfel rămâi cu mâna goală. Învățasem deja să nu plâng. În urmă cu doi ani, când fusesem arestată, plângeam fără să mă pot stăpâni. Viața mea se terminase și știam asta.”

Iarăși, o carte pe care am citit-o acum ceva vreme, dar despre care mă încumet să vorbesc astăzi. De ce? Pentru că, repetându-mă, e o carte care merită ceva timp să se sedimenteze, asta după ce o vei fi citit. Impresionist, voi spune faptul că mi-a plăcut, mi-a plăcut mult de tot, și nu neapărat prin faptul că eu sunt ușor de convins, dacă mă atașez rapid de un personaj sau dacă acțiunea mă încântă (deși, de multe ori, pentru mine nu primează aceasta), ci datorită faptului că a fost o carte diferită, autentică, o carte care a abordat un subiect sensibil despre care nu-mi aduc aminte să fi citit în ultimii ani: viața în închisoare, cu multe aspecte privitoare la aceasta, de la relații, până la violență și crimă. Până la dezumanizare și condiția socială a unui prizonier în pușcărie. Îmi amintesc că m-a întrebat o prietenă ce citești, și i-am zis, pe scurt, „un roman despre o femeie în pușcărie”, și m-a întrebat dacă-mi place, i-am zis „da, m-a prins, adică e interesantă, chiar dacă nu e tocmai ce mă așteptam să fie”. Recunosc, aici, am intrat în lectura acestui roman fără să știu prea multe despre el - asta fac de obicei, mă las atras mai mult de titlu, de autor, chiar și de copertă, uneori (de cele mai multe ori mi se pare relevantă, sau, cel puțin, cred că ar trebui să fie relevantă coperta, în sensul în care ar trebui să reitereze, câtuși de puțin, ideea romanului; și, zău, coperta aceasta chiar e una potrivită, culorile folosite, minimalismul ei; ei, aici și eu caut semnificații, și depinde de fiecare ce și cum o vede). Pe scurt, chiar mi-a plăcut Clubul Mars Room, și-am să vă spun în continuare mai multe.

„(...) Te mișcau cum voiau ei, iar tu nu trebuia să te epuizezi, asta pentru douăzeci de dolari pe melodie. Dar, după ce rusoaicele ne-au invadat clubul, bărbații au început să ceară toți să fie masturbați, pentru cei douăzeci de dolari pe cântec. Văzându-se sub preț, rusoaicele au lovit în noi, toate celelalte. Scurgeau bani din toate portofelele. Dar erau corect și cinstit ai lor, fiindcă erau mai istețe și mai disperate. Întreg sistemul se bazează pe lăcomie, așa că cine câștigă, câștigă.”

Povestea e localizată temporal undeva pe la începutul anilor 2000, iar personajul principal este Romy Leslie Hall, o femeie care este închisă într-o închisoare de femei din cauza unei crime comise. De aici, pe lângă anumite imagini cu închisoarea, ceea ce se întâmplă în ea, relațiile (și eventualele prietenii) cu gardienii, cu personalul închisorii, cu celelalte deținute, Kushner ne povestește viața acesteia - cum a ajuns ea la Clubul Mars Room și, de aici, prin alte întâmplări, în cele din urmă în închisoare. Ne dăm seama ușor că viața lui Romy nu a fost tocmai una roz, una plină de posibilități, lipsită de griji, iar faptul că a ajuns în închisoare pare-se a fi scris cu cerneală albă, nu-ți dai seama prea bine dacă se face într-adevăr foarte vinovată de ceea ce a făcut; dar acesta este una aspect pe care, poate, nu l-am înțeles eu prea bine. În cele din urmă, acțiunea se conturează pe încercarea ei de a-și găsi copilul, de a lua legătura cu acesta - dincolo de asta, Romy este o femeie puternică, o femeie silențioasă (dacă pot spune așa), un caracter dur și rațional. Trebuie să vă spun că mi-a plăcut tare mult de ea, dar au mai fost câteva personaje care mi-au fost pe plac. Și, la polul diametral opus, am dat de niște personaje care m-au scârbit și de care nu m-am atașat deloc (de fapt, cred că asta a și fost ideea lui Rchale Kushner atunci când le-a construit). Găsiți chiar AICI un interviu foarte, foarte interesant despre cercetările făcute de Rachel Kushner în scrierea cărții Clubul Mars Room. Vă recomand totuși să le fi citit doar după ce veți fi terminat romanul, deoarece e puțin posibil să găsiți niște spoilers, să le spun așa. Cred că oricum, dacă citiți romanul, veți rămâne cu niște întrebări ale căror răspunsuri, mai mult sau mai puțin, le veți găsi acolo.

„Anii pe care i-am petrecut drogându-mă și citind cărți de la bibliotecă nu-i regret. Nu era o viață rea, chiar dacă probabil niciodată nu m-aș întoarce la ea. Aveam un venit ca stripteuză și îmi permiteam să-mi cumpăr ce voiam, adică droguri, și, dacă nu ați încercat niciodată heroină, vă zic eu: te face să ai o părere bună despre tine, mai ales la început. Te face să ai o părere bună și despre alți oameni. Îți vine să lași toată lumea în pauză, să-i dai o pauză, să-i arunci o privire tandră. Nu există nimic la fel de liniștitor.”

Legat de Romy Leslie Hall, care își ispășește pedeapsa pe viață în închisoare, ni se prezintă, după cum v-am zis, istoria vieții ei, sumată în flashback-uri care ne descriu anumite contexte, anumite întâmplări, circumstanțe, dar fără a ne oferi însă prea multe răspunsuri. Detaliile, spre exemplu, despre crima pe care aceasta, în fața unui copil, în fața propriului ei fiu de patru ani, a comis-o, sunt foarte abstracte, vagi, dar nu prea cred să facă interesul prea multor cititori; și totuși, când aceste detalii sunt oferite în totalitate cititorului, încă se păstrează o urmă de ambiguitate - după cum v-am spus, te fac să te întrebi dacă vina ei este una justificată sau, dacă nu mă exprim greșit, nejustificată. În cele din urmă, e o crimă, un om a fost omorât - dar oare a avut motive întemeiate s-o facă? Și, dincolo de toate acestea, ne dăm seama că nu există motiv pe această lume să omori, în cele din urmă, un om! Nu? De asta, citind cartea, am rămas cu un gust amar, fiindcă încă nu știu ce să cred, în ce direcție să duc toate acestea. Dar, sincer, am așa un răspuns pe care mi l-am oferit eu mie, în legătură cu Romy Leslie Hall și ceea ce a făcut aceasta. Romy Hall a fost o dansatoare în Clubul Mars Room, și ea însăși își spunea „Vanessa”, atunci când era la muncă. Evident, în Clubul Mars Room toți angajații trebuiau să fie anonimi, să nu-și recunoască adevăratul nume - era ca o pecete, ca o literă stacojie în societate. Ce se-ntâmplă în Clubul Mars Room, rămâne, în cele din urmă, în Clubul Mars Room.

„Am hotărât să rămân la banii negri făcuți dansând în poală clienților de la Mars Room, pe Market Street. Nu-mi păsa dacă era muncă cinstită, voiam doar să nu mi se pare respingătoare. Știam despre dansatul în poală că frecangeala era mai ușoară decât vorbitul.”

Legat de stilul de scriere, pot spune faptul că Rachel Kushner scrie „ușor”, romanul ei se citește ușor. Și totuși scrie atât de profund, dincolo de orice reguli, dincolo de orice încorsetări. Romanul este, în același timp, greu, dar și simplist, este alb, dar și negru, este heavy dar și light - întocmai precum viața unei femei într-o închisoare de femei din Central Valley California: absurdă, tragică, reală. Rachel Kusnher scrie pentru adulți, pentru oameni mari, scrie fără bariere și fără rușine, scrie despre sex, violență, abuzuri, violuri, într-o manieră pe care doar adulții ar înțelege-o în profunzime. De aceea, tind să cred, romanul acesta nu este unul pentru copii, pentru cei care nu-s familiarizați cu acest gen dur de carte. Cartea se citește, după cum v-am spus, ușor și greu, de-amândouă - depinde de fiecare cititor, dacă e dispus să stea și să analizeze inteligența din spatele cuvintelor, interiorul acestora, subtilitatea de care dă dovadă Rachel Kushner în ceea ce scrie. Eu am stat puțin și-am rumegat anumite pasaje, îmi amintesc că citeam carte, îmi puneam un semn undeva, și mă întorceam cu treizeci-patruzeci de pagini în urmă, să-mi confirm anumite chestii pe care le citeam, anumite atitudini pe care le-aveam față de anumite personaje. Îmi place când o carte mă stimulează mental, mă face să îmi pun întrebări și să vreau să găsesc cât mai multe răspunsuri, și cât mai repede. Clubul Mars Room a fost o astfel de carte, și mi-a plăcut tare mult că a abordat un subiect, din punctul meu de vedere, tabu, legat de încarcerarea unei femei, legat de viața într-o închisoare - un subiect dur, un subiect sensibil, greu, care n-am văzut să fie tratat atât de des - mai ales de către o scriitoare. Dar poate n-am citit eu cărțile potrivite, și dacă știți voi alte cărți care tratează același subiect, aș fi tare bucuros să vă citesc recomandările!

„(...) Pentru unii oameni, realitatea pur și simplu nu înseamnă mare lucru. Pentru unii oameni, lumina trece direct prin ei, un anumit fel de oameni, ăia nebuni, oameni cu o boală mintală, și eu știu ce-i aia, cum am spus, sunt aici că am tulburare bipolară și îmi pare bine că au aerul ăsta condiționat, altfel căldura îmi declanșează crize. Mă apucă imediat.”

Ah, da, și s-o închei într-o manieră literară, eu am simțit titlul romanului - Clubul Mars Room - ca un supra-personaj, clubul însuși fiind un personaj care înfiripă relații, care leagă oameni, schimbă vieți, taie destine și distruge orice urmă de speranță. Pentru că, sincer să fiu, am simțit că de-acolo au plecat toate intrigile, toate certurile, minciunile, izolările, tot întunericul și toată angoasa, tot ce a dus la comiterea unei crime de către Romy Leslie Hall. Dar, după cum v-am spus, poate-mi place mie să-mi fac scenarii. Și-atât! Dar e interesant să găsești noi simboluri, să încerci să oferi credit anumitor situații, anumitor paragrafe - poate autoarea a vrut să spună mai mult decât, de fapt, a scris, și dincolo de niște dialoguri, dincolo de niște întâmplări, în aparență, banale, se află ceva mult mai profund. Se află poate chiar răspunsul unor întrebări pe care ni le punem de-a lungul lecturii. Dar acestea sunt aspecte pe care cu siguranță le veți observa și, poate, lua în calcul, dacă veți citi romanul acesta. Eu, unul, îl recomand cu mare drag, a fost genul meu de lectură, a fost exact ce mi-a trebuit pentru a-mi păstra atenția și concentrația de-a lungul paginilor parcurse. Și, pentru mine, chiar a fost o carte de patru steluțe (i-aș fi dat cinci, sincer, dar mi-a lăsat un gust amar din pricina faptului că parcă mă așteptam la o „frescă” mult mai clară, mult mai detaliată a vieții în închisoare, a motivului pentru care Romy a ajuns acolo, a crimei pe care a comis-o).

„ - În închisoare, măcar știi ce urmează. Adică, nu știi cu-adevăratelea. Este imprevizibil. Dar într-un fel plictisitor. Doar nu e ca și cum ar putea să se întâmple ceva tragic și îngrozitor. Adică, sigur că se poate. Bineînțeles că se poate. Dar nu poți să pierzi totul în închisoare, fiindcă asta s-a întâmplat deja.”

Vreau să mulțumesc tare de tot prietenilor de la Editura Vellant pentru acest roman, Clubul Mars Room, de Rachel Kushner, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu 20% reducere, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; o mulțime de romane superbe, dintre care multe mi-au plăcut la nebunie! Lecturi frumoase și cu spor să aveți!

„Când ești dependent, duci o luptă permanentă. Îți consumă prea multă energie. După ce m-au prins și m-au dus la districtuală, am intrat în sevraj, pentru că nu mai aveam acces. După sevraj, am știut pur și simplu, de parcă mi s-a aprins o lumină. O să renunț de tot la droguri. De data asta, viața o să fie diferită.”

duminică, 5 iulie 2020

„Toți pleacă”, de Wendy Guerra - Recenzie



Editura: Vellant
Anul apariției: 2013
Traducere din limba spaniolă: Luminița Voina-Răuț
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 256

„Mama s-a întors din războiul din Angola. Are pielea foarte galbenă, tremură toată și zice c-or să vină după ea în orice clipă. E mai fricoasă decât înainte.”

Wendy Guerra s-a născut la Havana, în 1970. Poetă, cineastă şi romancieră cubaneză, a urmat workshopul de creative writing ţinut de Gabriel García Márquez în Cuba. A susţinut conferinţe la universităţile din Mexic, Argentina şi Statele Unite şi în prezent colaborează la revistele Encuentro, La Gaceta de Cuba, Nexos, precum şi la reviste de artă plastică. A publicat Platea a oscuras (poezii, Premiul 13 martie 1987, oferit de Universitatea La Havana), Cabeza rapada (poezii, Premiul Pinos Nuevos, 1996) şi Ropa interior (poezii, 2008). Todos se van este primul ei roman, distins cu premiul I Bruguera pentru roman, decernat pe 2 martie 2006, de către scriitorul Eduardo Mendoza. În 2008 publică romanul Nunca fui Primera Dama, iar în 2011 îi apare volumul Posar desnuda en la Habana. Diario apócrifo de Anaïs Nin.

„Jurnalul meu e un lux, leacul meu, ceea ce mă ține în picioare. Fără el n-o să ajung la douăzeci de ani. Eu sunt el, el este eu. Amândoi suntem neîncrezători.”

Scris sub forma unui jurnal, Toți pleacă este povestea Nievei Guerra, pe care o urmărim crescând de la opt la douăzeci de ani pe măsură ce dăm paginile. Protagonista își povestește viața cu răbdare și resemnare, oferind un tablou foarte diferit de ficțiunile masculine asociate cu tot ceea ce înseamnă de obicei „Cuba“ în ochii cititorului occidental. Cronica unei experienţe individuale, scrisă cu forţă şi autenticitate, reflectând totodată realitatea cubaneză a ultimelor două decenii, acest prim roman scris de Wendy Guerra nu emite judecăţi şi nu păcătuieşte prin truisme ideologice sau de moravuri – din contră, are sinceritatea neiertătoare specifică copiilor.

„Sper să nu se întrerupă lumina în timp ce scriu cuvintele cântecului ăsta și mă gândesc la tine. Havana are epocile ei și fiecare din ele are cântecul ei. Așa văd și simt eu. De-asta le scriu în Jurnal, ca să nu le pierd.”

Am citit această carte acum aproximativ o lună, și-am simțit nevoia să o las puțin să se domolească în mine, să spun așa, după care voi fi putut să-i fac o recenzie. De fapt, să vorbesc despre ea, că în niciun caz n-am să povestesc multe despre acțiune (care, de altfel, cam lipsește) sau despre intrigă (care, iarăși, e puțin transparentă, în sensul în care nu poți găsi o intrigă anume de la care să fi pornit scrierile Nievei Guerra în jurnal, sau, de fapt, ideea de a ține un jurnal ar putea avea un oarecare punct de plecare, dar iarăși e irelevant). De ce? Pentru că mi-a plăcut destul de mult această carte, m-am atașat rapid de povestea Nievei, de jurnalul ei și de toate trăirile care o încercau și pe care, cu multă ambiție, și le scria în jurnal. Wengy Guerra nu este prima autoare cubaneză pe care o citesc, am mai citit ceva, tot acum câțiva ani, și mi-am dat seama că literatura cubaneză are ceva special, nu știu cum să vă spun, ceva tropical, are un simț al realului extraordinar de ascuțit, un verosimil fecund, pe care rar îl găsesc în unele cărți. Este ca și cum aș citi ceva care mi-e foarte la îndemână și totuși este despre anumite aspecte care, cu greu, reușesc a fi povestite și înșirate în cărți. Iar Toți pleacă este una dintre acele cărți care îți dau de gândit și care îți pun întrebări, și pe măsură ce poate găsești răspunsuri, îți pui de fapt tot mai multe întrebări. Exact genul meu de carte, de altfel: exact la sentiment, cu trăiri profunde și o scriere impecabilă care, deși aparent banală, are un substrat - un substrat nu doar cognitiv, dat de trăirile interioare ale Nievei Guerra, ci care este fundamentat și de niște circumstanțe sociale, istorice, politice!

„Toată povara asta atârnă pe umerii mei, scriu în Jurnal ca să mă eliberez cumva, ca să amân ce nu pricep. De-asta mă întorc la el. Am vrut să nu mai scriu, dar revin mereu la Jurnal; el mi-e tunel popular, adăpost de război, ascunzătoare tainică, duhovnic adevărat.”

Pe scurt, cartea este divizată în două părți, și totuși nu mi-am dat seama prea bine dacă ori este autobiografie, ori este doar ficțiune. Cred că am să presupun că este 50-50, jumătate autobiografie, jumătate ficțiune. Prima parte a cărții surprinde viața Nievei Guerra, pusă de ea într-un jurnal, văzută prin ochii unei fete tinere (undeva prin anii '80, ca punct temporal de referință), iar totul văzut cu inocența aferentă vârstei. N-am să vă povestesc ce și cum, pentru că nu face, tind să cred, interesul vostru (cum am mai spus, recenziile pe care le fac nu surprind o „povestire” a acțiunii, ci mai mult sentimentele pe care mi le-a lăsat scrierea, ideile pe care mi le-a adus, trăirile care m-au încercat citind respectivul roman). A doua parte este scrisă din punctul de vedere al unei fete tinere, al unei adolescente, surprinzând destul de incisiv, să spun așa, viața ei încercată de deziluzii, de lipsa speranței, de neîncredere, o viață pe o insulă unde se pare că singurul loc în care te poți retrage, în profundă siguranță, este însăși interiorul tău. Viața într-un loc în care nimeni nu ascultă, nimeni nu vrea să ia parte la problemele tale, fiecare avându-le pe ale sale, o viață în care se pare că toți pleacă, rând pe rând, din motive diverse, și nimeni nu rămâne, urmând ca, în cele din urmă, poate și tu să pleci, să-ți cauți acel loc în care poți înflori și poți crește și poți zbura și poți ajunge să fii, de fapt, ceea ce vrei tu să fii, nu ceea ce alții vor ca tu să fii. Deși aparent pare-se a fi ficțiune, este o ficțiune din care, sincer, ies la iveală o sumedenie de adevăruri narative; cum să vă spun - deși nu se dau detalii prea mari despre anumite aspecte ale societății cubaneze, acestea, într-un mod subtil, reies din anumite dialoguri, din anumite întâmplări, circumstanțe. Asta mi-a plăcut foarte mult, și anume faptul că, dincolo de o lectură frumos scrisă, am simțit că am plecat cu ceva din această lectură, am simțit că am învățat ceva nou, că mi s-a reiterat o societate care-mi era, într-o mare măsură, necunoscută, străină. Ce-i drept, este clar că toate acestea trebuie citite „printre rânduri”, să spun așa, întrucât sunt sigur că autoarea n-a făcut subiectul principal dintr-o istorie a unei Revoluții, sau a unui model social anume. Din câte știu, anumite cărți (chiar și ale autorului pe care l-am citit în trecut, Pedro Juan Gutiérrez) au fost interzise în țara în care au fost scrise, doar pentru că, într-o anumite măsură, relevau aspecte și adevăruri sociale contemporane sau istorice, care mai bine rămâneau nescrise. Dar a fost un curaj din partea autoarei, ceea ce e demn de lăudat și de apreciat, după părerea mea.

„O viață adultă înăbușită de fragmente de jocuri copilărești. Cine-oi fi eu? Câte puțin din toate, câte puțin din nimic, un puzzle al existenței. Sunt Nieve în Havana.”

Limbajul, imaginile, acestea mi-au plăcut mult deoarece au fost unele simple, fără înfrumusețări stilistice care, pentru unii, ar fi greoaie (eu, unul, recunosc, n-am nicio problemă cu un stil mai efervescent, mai poetic - ba chiar, dimpotrivă, îmi place mai mult), au fost exact ce au trebuit să fie, dat fiind faptul că ni s-a relevat povestea prin ochii unei fete sub douăzeci de ani, care cu greu a ajuns la școală, care nici nu excela la învățătură prea mult (motivele le veți găsi citind, dar în niciun caz nu implică, în cea mai mare măsură, neinteresul Nievei Guerra).

După cum v-am spus, cred că cel mai mult mi-a plăcut esența romanului, subtilitatea relațiilor, jocul acesta, cum să spun, al oglinzilor, în care autoarea pare că spune ceva bana, din gura unei adolescente, a unei fetițe, dar de fapt relevă niște aspecte sociale, politice, ale unei țări necunoscute, Cuba. Pe mine, unul, autoarea m-a lăsat cu sentimentul de a vrea să citesc mult mai mult despre această țară, mult mai mult autori cubanezi; această literatură atât de nepătrunsă, atât de neexplorată și atât de fină, delicată, și totuși incisivă, atât de profundă, dar în esență banală, simplă. Am lăsat cu greu cartea din mână după ce am terminat-o, cu gândul că aș vrea să mai citesc și alte cărți scrise de Wendy Guerra. Ce-i drept, se citește destul de rapid, v-am spus, e scrisă ca un jurnal, puține sunt capitolele care depășesc, să spun, zece pagini. Dar e o carte de esență care-ți dă de gândit, care-ți rămâne în minte după ce ai citit-o. Și-atunci îți dai seama, de fapt, că e o carte bună, o carte care ți-a plăcut.

„Antonio m-a învățat că femeia și țara trebuie locuite, atinse, asimilate, chiar dacă prețul e actualul abandon, sumbru.”

Ca un disclaimer, eu sunt obișnuit să citesc cărți care nu pun preț prea mult pe acțiune, pe intrigă. Și îmi plac mult, chiar pot spune că-s o prioritate atunci când am de ales o lectură. De aceea, nu într-un mod ofensator, unii pot găsi această carte plictisitoare, să spun așa, lipsită de un substrat. Depinde, aici, de backgroundul de lecturi pe care îl are fiecare, de ce e obișnuit să citească mai des, de genurile pe care le abordează constant și constant și constant. Pentru mine, acesta este unul dintre ele, deci, dacă mi-a și plăcut Toți pleacă, e de la sine înțeles faptul că o voi recomanda - dar nu trebuie să luați ca atare (că dacă mi-a plăcut mie, trebuie să vă placă și vouă), deoarece fiecare are plăcerile sale diferite, cărțile preferate, autorii de suflet. Eu doar v-am spus cum mi s-a părut, iar dacă, cineva dintre voi, simte că rezonează cu stilul meu de cititor, atunci, chiar vă asigur, această carte este ceva care o să vă placă!

Vreau să mulțumesc Editurii Vellant pentru acest volum, Toți pleacă, de Wendy Guerra, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; o mulțime de romane superbe, dintre care multe mi-au plăcut la nebunie! Lecturi frumoase și cu spor să aveți!

joi, 2 iulie 2020

Se lansează o nouă colecție - CorinTeens


Toți adolescenții de peste 12-13 ani se vor îndrăgosti de la prima vedere de această colecție, iar iubirea lor va dăinui. Echipa Corint Junior pregătește cărți alese pe sprânceană, numai bune de citit în această perioadă de maturizare. Plăcerea lecturii se va cimenta, iar adolescenții de azi vor deveni cititorii devoratori de mâine.


Ce veți găsi în CorinTeens? Răspunsul este: tot ce vă doriți. Titluri din tot spectrul literar, foarte atent alese pentru această perioadă preadolescentină a marilor schimbări, emoționale și fizice. Noua colecție va fi deschisă de două debuturi excepționale, ambele nominalizate la Goodreads Choice Awards și obținute în licitații dure.




1. Șarpe și porumbel, în care Shelby Mahurin a reușit să reinventeze vânătoarea de vrăjitoare cu o combinație care te face să nu mai lași cartea din mână. O eroină grozavă, un sistem de magie complex și, desigur, o poveste de dragoste care te ține cu sufletul la gură.






2. Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig va fi cu siguranță o carte adorată de adolescenții în devenire pentru că este o versiune gotică, dar și romantică, a poveștii Cele douăsprezece prințese dansatoare, basmul cules de Petre Ispirescu. În SUA, a devenit imediat New York Time Bestseller.

Eu, unul, sunt extrem de încântat de ceea ce urmează să ne pregătească prietenii de la CorinTeens. Voi ați ochit vreo cărticică? Spor și lecturi frumoase să aveți!

sâmbătă, 27 iunie 2020

Haul dm - ce mi-am mai luat și părerea despre ele


Salutare, dragi cititori,

Luna aceasta am mers iarăși în dm și mi-am luat (și) alte bunătăți de la ei. Sincer, drept să vă spun, mi se pare cea mai OK drogherie din punctul de vedere atât al produselor (o gamă foarte variată și complexă, de la produse de îngrijire, până la produse de uz casnic - detergenți, produse de pardoseală, dezinfectanți pentru bucătărie și chiar produse alimentare -dmBIO e printre mărcile mele preferate). Am să vă arăt, mai pe scurt, ce mi-am luat eu și ce părere am de aceste produse. 

Mi-am luat destul de multe chestii, ce-i drept, mi-am refăcut niște stocuri și de asemenea sunt și unele produse pe care am vrut să le încerc și de care am mai auzit de la alții sau, pur și simplu, le-am văzut pentru prima dată. Totuși, am rămas fidel anumitor creme cu care mă împac foarte, foarte bine și pe care le folosesc în mod constant (de cele mai multe ori seara, înainte de a mă băga în pat). După părerea mea, fie că ești băiat sau fată, este foarte important să ai grijă de sănătatea pielii tale, întrucât o piele sănătoasă, la o adică, reflectă de multe ori un status imunitar benefic. Am auzit destul de multe comentarii de-a lungul timpului, for real, și astfel nu mi-a venit să cred ce părere pot avea unii și cât de ușor pot să blameze un comportament adecvat pe care îl are cineva în această direcție. Dar, în cele din urmă, chiar nu-mi pasă, pentru că eu știu cel mai bine ce e benefic pentru mine și pentru sănătatea mea, dincolo de ideea de a-ți îngriji pielea și trupul (nu doar prin utilizarea corespunzătoare de produse de skincare, ci prin abordarea a numeroase direcții în vederea realizării acestui lucru). A, da, pisica nu, din păcate, nu se găsește la dm. :)

Voi începe prezentându-vă aceste trei deodorante pe care le-am achiziționat. Sincer, cum e vară, știm prea bine, este absolut necesar să folosim deodorantul (nu vă sfătuiesc să folosiți vreun antiperspirant, blochează transpirația ceea ce împiedică, astfel, eliminarea toxinelor - care este, de fapt, și rolul transpirației). Eu le folosesc pe cele de la SEINZ de aproape un an, îmi plac foarte mult pentru că nu au aluminiu (unii pot avea iritații destul de neplăcute de la acest ingredient) și nici nu au un miros care persistă și e sufocant (în zilele călduroase, poți găsi ca deranjant un miros prea intens de parfum - așadar, neavând un miros tocmai intens, înseamnă că nici nu sunt așa integrității epiteliale). Mi-am mai luat și un deodorant Rexona Men, deoarece am vrut să-l încerc. Sincer, are un miros fresh, interesant, însă lasă niște urme ciudate, chiar dacă, înainte să-l folosesc, îl agit bine. Și nu doar că lasă urme, dar și are niște „sedimente”, să le spun așa, care pătează și deranjează. Îl folosesc mai des când stau în casă, deoarece nu vreau să risc să apară urme jenante, când sunt afară, în urma folosirii sale. 

Și luna trecută mi-am cumpărat o apă de gură de la Dontodent, deși nu obișnuiam să folosesc așa ceva. Totuși, mi-am dat seama că o igienă orală corespunzătoare și completă necesită și folosirea unui asemenea produs. Pe mine, unul, o sticluță dintr-aceasta m-a ținut o lună întreagă. Nu e nevoie să folosești o cantitate exacerbată atunci când te clătești/speli, deoarece acțiunea sa se simte chiar și la cantități mici. Cel mai mult îmi place faptul că nu are alcool, nu are un „gust” înțepător care să mă deranjeze, așa cum mi s-a întâmplat când am încercat alte produse sub această denumire. Și prețul este avantajos - după cum v-am zis, pe mine m-a ținut o lună întreagă această sticluță. De asemenea, mi-am mai luat și niște măști de la SEINZ și niște măști de care n-am mai auzit dar pe care am vrut totuși să le-ncerc. Pe cele colorate nu le-am încercat încă, însă pe cele de la SEINZ, da, și ce vă pot spune este faptul că le folosesc de obicei după duș (un pliculeț mă ajunge cam de două ori), și se simte efectul hidratant, însă ce nu-mi place deloc este faptul că au un miros cam intens, destul de neplăcut, deci au ceva parfum adăugat. Am să-ncerc să le folosesc totuși mai rar, deși tenul meu pare să nu reacționeze neplăcut cu vreun compus chimic din parfum. Oricum, sincer să fiu, îmi plac mai mult măștile pe care vi le voi arăta mai jos, deci probabil voi renunța, pe viitor, la cele de la SEINZ.

În poza din dreapta sunt câteva dintre produsele mele preferate. Cred că le voi folosi mereu. De fapt, sunt sigur, nu doar cred. Aftershave-ul, cel din stânga, ultimul, pentru mine a fost o revelație. Nu foloseam niciodată aftershave deoarece îmi irita tenul și „îl agita”, în schimb acesta chiar nu are vreun efect de genul, nu mă ustură după ce-l aplic și simt imediat cum acționeză, calmându-mi pielea și lăsând-o fină. Chiar e un produs de care mă declar 100% mulțumit, deoarece nici nu trebuie să folosesc mult, întrucât se întinde ușor și are o acoperire largă. Apoi, folosesc un gel de curățare de la BaleaMEN, tot din aceiași gamă cu acel aftershave și acele măști. E genial (sunt impresionist, știu!) deoarece nu are parfum, nu îmi usucă fața (așa cum mi se întâmpla uneori când foloseam alte geluri de curățare, cum e cel de la Gerovital Stop Acnee) și lasă tenul catifelat și fin. Eu îl folosesc de obicei dimineața și, uneori, seara, înainte de a-mi aplica crema (de obicei hidratantă). De asemenea, după cum v-am spus și mai sus, prefer aceste măști de față în defavoarea celor de la Seinz. Contrar lor, acestea nu au un miros deloc intens (abia miros puțin) și acționează foarte rapid (cam în 10-15 minute după ce am aplicat-o, o îndepărtez cu un șervețel umed). Un pliculeț mă ține chiar și trei zile (folosind masca o singură dată pe zi), iar prețul este super OK, așadar nu văd niciun motiv pentru care nu le-aș folosi, cu drag, în continuare.

Aici sunt câteva dintre produsele mele preferate. Pur și simplu ador crema pentru piele sensibilă (cea din dreapta, ultima, în cutie albă), deoarece se potrivește perfect tenului meu. De obicei o folosesc seara, cel mai adesea, și-mi calmează rapid tenul, lăsându-l catifelat și fin. Chiar îmi place și are un preț extraordinar (raportat la efectul pe care îl are asupra tenului meu). o folosesc de vreo patru-cinci luni și cu siguranță am s-o folosesc mult timp de acum înainte. Apoi, imediat după, am o cremă hidratantă, o folosesc și pe aceasta de vreo două luni și îmi place mult că are o absorbție rapidă, n-are un miros deloc intens și neplăcut și o pot folosi și pe timpul zilei, chiar dacă ies afară - nu îmi lasă tenul lucios, întrucât, după cum am zis, se absoarbe rapid. V-o recomand în caz că aveți un ten uscat. Următoarele două, de la dmalverde (marca mea preferată) sunt o noutate pentru mine, nu le-am mai încercat până în această lună. Dar le-am încercat și pur și simplu m-au surprins plăcut: îmi place efectul de hidratare pe care îl au și faptul că trebuie să folosesc o cantitate foarte, foarte mică pentru a reuși să-mi acopăr în intregime tenul. De asemenea, se absoarbe rapid și au un efect catifelant care-mi place la nebunie, precum și un efect calmant care se simte instant. Nu au miros intens, nu usucă pielea, iar a doua zi când mă trezesc tenul meu este mult mai luminos. Cu siguranță le voi folosi mult timp de-acum înainte. Iarăși, mă întors la preț și vă spun că au un preț, raportat la calitate, foarte accesibil. 

Aici sunt niște geluri de duș pe care pur și simplu le ador. Unul i l-am luat mamei, cel din dreapta, pentru piele sensibilă, deoarece știu că mi-a spus să-i iau și ei ceva dacă tot le laud atât de tare. Haha! Cel din mijloc e folosit în momentul de față, îmi place mult mirosul său revigorant și faptul că persistă și după ce mă clătesc (nu intens, ce-i drept, dar nici nu mi-ar plăcea asta). Cei de la dm chiar au niște geluri de duș extraordinare, sunt câteva de care pur și simplu m-am îndrăgostit - de la marca alverde, mai ales, au niște geluri de duș care pur și simplu miros incredibil și au un efect revigorant perfect, numai bun pentru vremea aceasta călduroasă și, din păcate, sufocantă de multe ori. În stânga este un gel de duș de la elmiplant, eram curios cum este și l-am folosit. Lasă pielea fină și are un miros foarte frumos, exotic și proaspăt. Totuși, nu știu dacă e neapărat preferatul meu - cred că i-l voi da și pe aceasta mamei, deoarece mi-a spus că-i place tare mult cel pe care i l-am dat deja. 

Aici mi-am luat o cutie de vaselină, n-am mai folosit niciodată până acum în schimb am înțeles că e foarte indicată în cazul în care ți se usucă buzele, și poate fi folosit chiar și pe ten sau corp (nu am încercat asta totuși). În schimb, l-am folosit chiar ieri, după ce am ieșit afară și bătea un vântișor care, combinat cu căldura, a avut un efect nociv asupra buzelor mele - au început să se înroșească și să mă usture). Aseară, înainte să adorm, l-am folosit și dimineață n-am mai avut nicio problemă - dovadă că, într-adevăr, hidratează intens și protejează împotriva uscăciunii sau a altor afecțiuni. De asemenea, mi-am luat și o spumă de ras și un gel de ras; cel mai adesea folosesc gelul, deoarece spuma tinde să-mi usuce tenul și să-mi lase o senzație neplăcută. Dar n-am aceiași problemă și dacă folosesc un gel de ras. Cele de la BaleaMEN au un preț super OK și chiar merită. Un tub dintr-acesta mă ajunge și două luni, uneori, asta dacă îl folosesc o dată pe săptămână. În general, o lună, o lună și câteva zile, și-apoi trebuie să-mi cumpăr altul. Crema din stânga, tot de la dmalverde, n-a fost folosită, așa că nu vă pot spune prea multe despre ea; doar că a avut un preț la reducere și n-am putut rezista să nu o achiziționez. Cred că era redusă la jumătate din prețul inițial. 

Aici sunt niște produse pentru mama. Cu toată izolarea aceasta și date fiind niște condiții actuale, n-a mai reușit s-ajungă ea să-și achiziționeze. Așa că m-am gândit să-i fac eu o surpriză și să-i refac stocul pe care îl are. I-am luat o cremă de zi, una de noapte, creme despre care am auzit multe păreri bune; știu că deja avea și ea niște creme pe care le folosea în mod constant și continuu, dar am zis că ar fi OK, de ce nu?, să încerce și altele - prețurile au fost super OK (de fapt, dacă vine vorba de mama, nici nu m-aș fi uitat vreodată la prețuri); două creme pentru mâini, deoarece este foarte important, după cum v-am mai spus, mai ales în perioade de genul (și nu mă refer doar la vreme), în care trebuie să ne dezinfectăm mâinile constant, deshidratându-le și riscând să le irităm, să ne hidratăm corespunzător pielea mâinilor (știu numeroase cazuri de persoane care au mâinile crăpate, uscate, descuamate, din cauza alcoolului din compoziția dezinfectanților) - foarte multe păreri pozitive am auzit despre aceste creme, încât, data viitoare când mă duc, îmi voi lua și eu. Eu nu mi-am achiziționat pentru că în momentul de față folosesc altă cremă care-mi place, și nu vreau să mă aglomerez și să risc să expire sau altceva. De asemenea, i-am luat și un gel de unghii pentru că mi-a spus că are nevoie de unul. 

Tot pentru mama, după cum v-am spus, i-am luat niște lapte nutritiv Doina, cu vitamina A și F, deoarece știu că îl folosește de ani buni. I-am luat și o cremă pentru picioare, ca să fie, totuși, treaba completă. Din curiozitate, am încercat și eu să folosesc acel lapte Doina, îmi place mult faptul că n-are un miros intens, n-are parfum adăugat, și chiar hidratează, hidratează bine de tot, poate fi folosit atât pe față, cât și pe corp, și-am înțeles că poate fi folosit astfel și ca demachiant (nu e cazul, ce-i drept, la mine cel puțin). Cred că am să-mi iau și eu un tubușor dintr-acesta, deși am un lapte de corp deja și aș vrea să-l termin pe acela întâi. Folosesc laptele de corp de obicei după duș, seara înainte de culcare, deoarece îmi place cum miroase și, știu că sună ciudat, dar mă ajută să-mi calmez pielea și să dorm mai bine. Iar în dreapta am achiziționat niște odorizante pentru cameră. Mi-am mai luat acum vreo două luni, cu vanilie și măr, și mi-au plăcut mult; deși au un miros puțin sintetic, nu neapărat natural, e totuși unul plăcut și se simte o frumos în cameră. Dacă îl agit, bineînțeles, miroase și mai intens. Dar îmi place, sincer, și ca decor, iar mama e pur și simplu înnebunită, la drept vă spun, după ele. Mi-a spus să merg să-i mai cumpăr vreo șase, vrea să invadeze toată casa cu ele! :) 

Cam asta e tot. Sper că vă plac postările de genul cele de data trecută chiar au prins și au niște vizualizări destul de mari. Mie-mi place să văd ce și-au achiziționat alții, mă inspiră și astfel știu și eu ce-aș putea cumpăra, fără să fac „vreun test” pe propria piele! :) Să aveți un weekend liniștit și cu multă pace, plin de tot ce vă doriți! 

Lansare internațională: „Simfonia sălbatică”, de Dan Brown - Editura RAO