duminică, 17 martie 2019

„O prințesă americană. Povestea de dragoste dintre Meghan Markle și Prințul Harry”, de Leslie Carroll



Editura Corint anunță apariția unui nou titlu incitant în portofoliu: O prințesă americană. Povestea de dragoste dintre Meghan Markle și Prințul Harry de Leslie Carroll.

Editura Corint continuă astfel să prezinte publicului din România povești și biografii ale unor femei extrem de puternice, titlurile anterioare incluzând Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă de Barbara Leaming și Grace de Monaco. Povestea unei prințese de Jean des Cars. Editura are, de asemenea, în pregătire un alt volum despre monarhia britanică,  ELISABETA a II-a, semnat de cunoscutul autor Jean des Cars.

Anglofilă declarată și mare admiratoare a familiei regale britanice, scriitoarea Leslie Carroll a fost cucerită, asemenea milioanelor de romantici din lumea întreagă, de povestea de iubire dintre Meghan Markle și Prințul Harry. Pornind de la mărturii ale apropiaților celor doi îndrăgostiți, de la documente istorice și de familie, autoarea reușește să întocmească un portret deopotrivă complex și fermecător al celui mai mediatizat cuplu princiar al momentului, realizând în același timp și o incursiune în istoria monarhiei și a etichetei britanice. Născută și crescută în Los Angeles, dintr-un tată cu origini germane, engleze și irlandeze și o mamă ai cărei strămoși au fost sclavi, Meghan Markle a fost întotdeauna mândră de moștenirea sa, pe care nus-a sfiit niciodată să o declare. Una dintre cele mai iubite vedete de televiziune datorită rolului interpretat în serialul Costume, Meghan este și o neobosită susținătoare a cauzelor caritabile, pasiune care, de altfel, a și apropiat-o de viitorul ei soț.

O femeie puternică în ciuda aspectului fragil, Meghan Markle este o prințesă modernă; ea întruchipează imaginea unei prințese din zilele noastre. Leslie Carroll, născută la New York, este autoarea a douăzeci de cărți (și a colaborat și la a douăzeci și una cu un eseu despre cum și-a întâlnit soțul în timp ce acesta lupta în Afganistan). Printre volumele publicate se numără o serie de cinci titluri de non-ficțiune despre vieţile și iubirile capetelor încoronate din Europa. De asemenea, a scris textul pentru un album despre cei o mie de ani de monarhie britanică, lucrare comandată de Sterling, editura companiei Barnes & Noble. Cărțile lui Leslie au fost traduse în unsprezece limbi, iar unele dintre romane au stat la baza unor scenarii pentru filme artistice și de televiziune. Este unul dintre cei mai apreciați experți americani în problemele familiilor regale europene și o prezență obișnuită în media pentru a comenta evenimentele care îi au în prim-plan pe membrii Casei de Windsor.A fost prezentă la Londra la nunta prințului William cu Catherine Middleton și a realizat nenumărate interviuri la fața locului pentru importante publicații din presa scrisă sau posturi de radio, printre care The Wall Street Journal sau Canadian Broadcasting Corporation.

Chicago Tribune i-a descris non-ficțiunile istorice drept „o combinație irezistibilă de revista People și History Channel”.

Cartea O prințesă americană. Povestea de dragoste dintre Meghan Markle și Prințul Harry este disponibilă în librăriile partenere și pe www.edituracorint.ro.

duminică, 10 martie 2019

În curând: „Podul de lut”, Markus Zusak (Editura RAO)


Autorul bestsellerului Hoțul de cărți (recenzia AICI) revine cu o poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașului Sydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase. Pe măsură ce se ceartă și se împacă, iubesc, se maturizează și învață să trăiască în lumea adulților, frații Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariției tatălui lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, ca o mână întinsă, Clay, unul dintre frați, acceptă, hotărând de fapt să construiască o punte între copii și tatăl lor, între trecut și viitor - o punte peste greșeli știute și neștiute, pentru iertare și pentru împăcare. Romanul va apărea în aprilie la Editura RAO. Cartea va beneficia de o campanie amplă în presă, pe bloguri și în rețelele de socializare.

Vă pot spune doar că am citit Hoțul de cărți și, pentru mine, este o carte pe care aș recomanda-o oricui, pentru că este o carte superbă și de o sensibilitate și profunzime uimitoare. Voi ați citit-o?

Spor și lecturi frumoase să aveți!

duminică, 3 martie 2019

„Dispariția lui Stephanie Mailer”, de Joël Dicker- Recenzie



„Demonii trecutului erau pe cale să reînvie.”

Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 688
Anul apariției: 2018
Traducere: Doru Mareș

„- Ce-a spus, mai exact?
- Că trebuie neapărat să vadă un dosar legat de o crimă care s-a comis aici și despre care are anumite informații. Mi-a zis: E vorba de o anchetă care a fost închisă din greșeală. Există un detaliu, ceva ce nimeni nu a observat la vremea respectivă și care, totuși, era extraordinar de evident. Pentru a mă convinge, mi-a arătat mâna și m-a întrebat ce văd. Mâna ta, i-am răspuns. Degetele ar fi trebui să mi le vezi. Faza cu mâna li degetele m-a făcut să cred că mă lau drept un idiot.”

30 iulie 1994. Orphea, o stațiune balneară liniștită din statul New York, este bulversată de o crimă înfiorătoare: primarul și familia lui sunt asasinați la ei acasă, împreună cu o femeie care trecea întâmplător prin zonă. Ancheta este încredințată unei echipe alcătuite din doi polițiști tineri, Jesse Rosenberg și Derek Scott. Ei strâng probe solide și reușesc să identifice criminalul, obținând din partea superiorilor nu doar laude, ci și o decorație. Dar, douăzeci de ani mai târziu, la începutul verii lui 2014, o jurnalistă pe nume Stephanie Mailer îi spune lui Jesse că au identificat greșit asasinul din Orphea, după care dispare în condiții misterioase. Ce s-a întâmplat cu Stephanie Mailer? Ce a descoperit ea? Și, mai ales, ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea de 30 iulie 1994 la Orphea? 

„Dicker nu te scapă nicio clipă din mână, având grijă ca, în ciuda numeroaselor personaje și a avalanșei de piste false, să nu pierzi niciodată firul poveștii. Cu toate că la fiecare cincizeci de pagini ai impresia că ai ghicit cine e făptașul, finalul te ia complet prin surprindere.” - Le Figaro Littéraire

„Pendulând între prezent și trecut, noul thriller al lui Dicker are o construcție impecabilă. Încă o capodoperă marca Joël Dicker.” - Version Femina 

„Roman după roman, Dicker se impune ca un adevărat maestru al iluzionismului literar.” - Elle Joël 

Dicker s-a născut la Geneva în 1985 și a studiat dreptul la Universitatea din Geneva, absolvind în 2010. A obținut „Prix des Écrivains Genevois” pentru primul său roman, Les Derniers Jours de nos pères. Al doilea roman al său, Adevărul despre cazul Harry Quebert, a primit Marele Premiu al Academiei Franceze, a fost publicat în peste 45 de țări. De asemenea, a făcut parte din selecția finală pentru Premiul Goncourt și a fost distins cu Premiul Goncourt al Liceenilor pe 2012. Adevărul despre cazul Harry Quebert a fost ecranizat într-o miniserie TV, cu Patrick Dempsey în rolul principal. De același autor, la Editura Trei au apărut Adevărul despre cazul Harry Quebert și Cartea clanului din Baltimore.

„- Când ai omorât o dată, poți să omori și a doua oară. Și când ai omorât de două ori, poți să ucizi întreaga omenire.
Nu mai există limite.”

Publicat la Editura Trei, Joël Dicker, pentru mine, este un autor de referință când vine vorba de thrillere care să mă țină prezent în acțiunea cărții - mai mult decât orice alt autor. Drept să vă spun. Prima carte scrisă de el, pe care am citit-o, a fost Adevărul despre cazul Harry Quebert, una dintre cele mai bune cărți citite la acel moment. Știu că am citit-o acum câțiva ani și am inclus-o în topul cărților citite în acel an, chiar pe podium. Are Joël Dicker un stil deosebit de a scrie, de a antrena cititorul și de-al captiva în lumea fictivă a cărții. Nu știu, totul se derulează în fața ta precum un serial, citești un capitol și abia aștepți să-l citești și pe următorul, să vezi și să afli, să știi ce urmează să se întâmple. De multe ori, dacă-ți faci scenarii, dacă iei în calcul anumite întâmplări, personaje, cuvinte de-ale lor, și-ncerci să cobești ce urmează să se întâmple, sau dacă ai vreo presupunere privitoare la rezolvarea intrigii, ei bine, riști să te îndoiești. Eu am renunțat, de altfel, să mai am vreo așteptare de la spiritul meu de detectiv, fiindcă, în cărțile sale, Dicker s-a jucat cu mintea mea ca într-un meci de ping-pong. Citeam și citeam și-mi spuneam, într-un punct cheie al acțiunii, gata, știu ce s-a întâmplat, știu cine e persoana în dreptul căreia se îndreaptă toată acțiunea și la care se află toate răspunsurile, pentru ca, după câteva capitole, să mi se servească pe tavă cât de mult, de fapt, m-am îndoit. Și-mi plac cărțile acestea neașteptate, felul în care mă iau prin surprindere, ceea ce mă antrenează și mai mult. Îmi plac scriitorii imprevizibili, eu fiind cititor de romane polițiste încă de mic - așa, drept să vă spun, m-am apucat de citit, cu autori precum Traian Tandin și Anthony King, pe care i-am cules din biblioteca școlii și i-am citit în întregime (evident, în disponibilitățile bibliotecii, fiindcă pe-atunci nu-mi cumpăram cărți). Și-apoi am continuat cu Seria Neagră, autori nordici, de la Editura Trei. Dar la niciunul n-am găsit maniera aceasta intempestivă de-a scrie pe care o are Joël Dicker. Și tare, tare mult îmi place ce scrie omul acesta. Și, mai ales, felul în care scrie și în care se joacă cu cititorul său.

„Ted a scos din buzunar o hârtie, mototolită. O scrisoare anonimă. O găsise sub ștergătorul de parbriz când, anunțat că flăcările făcuseră prăpăd, ieșise în grabă din casă.
Data viitoare, o să-ți ardă casa.” 

Legat de Dispariția lui Stephanie Mailer, vreau să vă spun că am citit că părerile sunt cam împărțite. Da, am citit unele argumente cum că această carte ar fi destul de slabă, motivele, evident, le-am înțeles, însă tocmai asta e partea frumoasă a literaturii: 1) nu se teoretizează (părerea mea este că literatura se trăiește și atât) și de aici ajungem la 2) este subiectivă, evident, în funcție de domeniul stilistic al fiecăruia (predispunerea sa spre un anumit gen) și poate fi înțeleasă diferit, trăită diferit, simțită diferit. Totuși, sunt de-acord cu argumentul cum că romanul de față are un număr mare de personaje - subscriu, întrucât, chiar la finalul cărții, autorul însuși ne pune la dispoziție o listă cu personajele din această carte, cine sunt ele și cu ce se ocupă, gradurile de înrudire între ele și așa mai departe. Pe mine nu m-a deranjat, eu m-am focusat pe anumite personaje cheie ale acțiunii, întrucât ele primau în importanța cărții. Și nu m-a deranjat să aflu cât mai multe detalii (atât despre ele, cât și despre altele) pentru că, astfel, pentru mine universul cărții s-a conturat și mai mult, a luat forme și mai frumoase. Mi-a plăcut că Joël Dicker m-a purtat în atâtea lumi, m-a făcut să cunosc atât de multe personaje, să le îndrăgesc, să le urăsc, să trăiesc alături de ele aventura descoperirii. Da, Dispariția lui Stephanie Mailer este, în primă instanță, un roman polițist, întrucât se anchetează mai multe crime. Dar, părerea mea este că acest roman este mai mult decât atât: este un thriller fascinant în care se îmbină psihologia, știința adevărului, este un joc de cuvinte care te ține în priză și te face să vrei să afli cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Și te frustrează, te frustrează la maximum că ai impresia că știi ceva și totuși nu știi, de fapt, nimic. Dar asta nu te face decât să citești mai departe și să te lași purtat de acțiunea complexă a cărții. 

„ - Nu ești tu născut pentru glorie, destinul te-așteaptă doar pentru rigolele vieții! Dispari imediat, mă ustură ochii numai când mă uit la tine!”

Dacă ar fi să fac totuși o ierarhie, n-aș putea romanul Adevărul despre cazul Harry Quebert pe celelalte două cărți scrise de Joël Dicker apărute la Editura Trei. Prima mi-a plăcut mai mult, a avut ceva special ce nu am găsit și-n celelalte. A avut o sensibilitate aparte, o istorie, a vorbit despre condiția scriitorului, despre lumea această a literaturii - da, a atins un subiect diferit păstrând aceeași manieră neașteptată, cu nuanțe întunecate și înfricoșătoare. Atmosfera romanului Dispariția lui Stephanie Mailer este una energică, dar rece - se caută dovezi, se caută probe, se caută adevăruri. Este o lume în care un simplu cuvânt, un simplu fapt, poate distruge niște argumente consolidate cu enorm de multă muncă și cercetare. Și chiar asta, de multe ori, se întâmplă în această carte. Pare totuși că Joël Dicker se lungește cam multe, ce-i drept aproape 670 de pagini nu-s puține, chiar mă durea mâna când citeam, pe la primele pagini, fiindcă am obișnuința de a citi stând pe spate și ținând cartea în aer, deasupra ochilor, deoarece pentru mine asta e poziția preferată de citit. A fost destul de obositor pe la primele 100-150 de pagini, până am reușit să restabilesc, oarecum, repartiția „greutății” (fazual spus) paginilor. N-aș putea să recenzez această carte fără să vorbesc despre personaje - știți prea bine că, în recenziile mele, eu nu vorbesc despre acțiune, nu-mi place, pur și simplu, nu văd rostul, nu văd finalitatea acestui lucru, ce rost are să vă dau spoilere și să vă stric, astfel, plăcerea de a fi surprinși de-a lungul lecturii (evident, dacă vă decideți să citiți cartea, dar eu chiar vă recomand s-o faceți). Personajele lui Joël Dicker sunt complexe, fooooarte complexe. Sunt robuste, adevărate, trăiesc și simt, simt și trăiesc. Pe mine m-a surprins mereu acest lucru la Dicker. N-are doar niște personaje frumoase, cu care te împrietenești și cu care parcurgi lectura cărții, ci are niște personaje care au ceva veridic în ele, ceva... nu știu cum să-l numesc, dar dacă ați citit vreo carte de la Dicker, cu siguranță știți despre ce vorbesc. Asta, pentru mine, reprezintă un criteriu pentru o carte bună, și anume să simt că personajele acelea ar putea ieși oricând din carte și să-nceapă să-mi povestească ce s-a întâmplat și ce mai urmează să se întâmple. 

„- Știi, n-ar trebui să te iei după aparențe, a observat Kirk. Crezi uneori că știi totul despre unii, iar apoi descoperi secrete uimitoare despre ei.” 

Mulțumesc tare mult celor de la Editura Trei pentru exemplarul oferit. Puteți comanda Dispariția lui Stephanie Mailer de pe site-ul lor, cu un click AICI. De asemenea, cei de la Editura Trei ne surprind mereu cu noutăți literare mult așteptate, așa că vă recomand să dați o fugă pe site-ul lor! Spor la lecturi frumoase și interesante să aveți!

marți, 19 februarie 2019

Serialul „Nisipuri mișcătoare” (bazat pe bestsellerul cu același titlu) va fi difuzat în curând pe NETFLIX



Nisipuri mişcătoare (bazat pe romanul cu același titlu, autor Malin Persson Giolito), primul serial suedez produs de Netflix, cea mai mare reţea de televiziune online, a fost prezentat la Festivalul de Film de la Berlin. Acesta va fi difuzat pe același canal începând cu luna aprilie. Trailerul poate fi urmărit la AICI.

Romanul care stă la baza scenariului seriei a fost publicat în 26 de ţări, declarat Cel mai bun thriller suedez al anului (2016) şi premiat cu prestigiosul Glass Key Award (august 2017). Acesta este un thriller incisiv despre o adolescentă de 18 ani, Maja Norberg, o tânără apreciată în şcoală şi în comunitate, implicată într-un atac armat la şcoală. Acţiunea este relatată de Maja, Maria Norberg, care analizează aparent superficial fiecare întâmplare, personaj, ton al vocii, gest. Fata este descrisă în timpul audierilor, dar şi în relaţie cu părinţii, profesorii, colegii, avocaţii. Cartea aduce în discuţie teme ca inegalitatea socială, criminalitatea, imigraţia, problema refugiaţilor, dar şi relaţia dintre părinţi şi copii, valorile umane. Mai multe despre carte, pe găsiți pe site-ul celor de la RAO, AICI.

marți, 12 februarie 2019

„Partitura suferinței”, de Lisa Genova- Recenzie


„Fiecare notă cântată reprezintă viață și moarte.”

Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 296
Traducere: Margareta Manole
Anul apariției: 2018

„Ciudat cum povestea vieții lor poate fi cu totul diferită, depinde cine este naratorul.”

Lisa Genova, născută în 1970, a absolvit Bates College ca șefă de promoție, cu o diplomă în psihobiologie, și are un doctorat în neuroştiinţe la Universitatea Harvard. Romanul ei de debut, Altfel… și totuși Alice, publicat deja la Editura Trei, a figurat timp de 59 de săptămâni pe lista de bestselleruri New York Times. Cartea a fost recompensată cu numeroase distincții, s-a tradus în 36 de limbi și a fost ecranizată la Hollywood, cu Julianne Moore în rolul principal. Pe lângă Altfel... și totuși Alice, Lisa Genova a mai publicat romanele Left Neglected, Love Anthony și Inside the O’Briens, toate bestselleruri New York Times. Aflați mai multe despre autoare pe www.lisagenova.com.

„În urmă cu opt luni, mâna lui dreaptă avea cele mai fine cinci degete din lume. Astăzi, brațul și mâna lui dreaptă erau paralizate complet. Erau moarte pentru el, ca și cum ar fi aparținut unui cadavru.”

De-a lungul carierei, Richard, pianist desăvârșit, a fost ovaționat în săli de concert din întreaga lume. Degetele sale erau instrumente perfect acordate, care dansau pe claviatură cu o precizie uluitoare. Dar asta se întâmpla în urmă cu opt luni. Acum, Richard suferă de SLA – scleroză laterală amiotrofică –, o boală necruțătoare care i-a paralizat deja brațul drept. Pentru el, pierderea brațului e ca moartea. Și știe că va urma și brațul stâng. Când boala se agravează și Richard nu se mai descurcă singur, Karina, fosta lui soție, devine – fără tragere de inimă – îngrijitoarea lui. Ea nu a trecut nici acum peste despărțire și încă îl învinovățește pe Richard că, din pricina lui, și-a ratat cariera de pianistă. Pe măsură ce mușchii, vocea și respirația lui sunt tot mai firave, cei doi încearcă să se împace cu trecutul înainte să fie prea târziu. Partitura suferinței este o carte tulburătoare despre iertare și despre puterea de a înfrunta boala cu seninătate.

„Vrea să alerge, să strige, să lovească ceva, să spargă ceva, să omoare pe cineva. În loc să facă asta, stă pe canapea, neputincios, chinuindu-se să respire, holbându-se confuz la reflexia lui patetică în ecranul lucios al televizorului. Încearcă să-și imagineze ce viață ar fi avut dacă nu o cunoștea pe Karina, dacă ar mai fi avut încă patruzeci de ani la dispoziție, dacă nu ar fi trebuit să stea aici singur timp de două ore, fără mâini, dacă nu ar fi suferit de SLA. Respirația i se reglează în timp ce se privește și așteaptă. Mult timp nu se gândește la nimic concret.”

Eu m-am îndrăgostit de felul în care scrie Lisa Genova încă de când am citit cartea Altfel... și totuși Alice (Still Alice, în original), și de-atunci am tot aștept să apară și alte cărți, scrise de către ea, în limba română. Mare mi-a fost bucuria (nu și mirarea, deoarece eram sigur că după succesul editării romanului Altfel... și totuși Alice, colegii de la Editura Trei vor continua seria autoarei) când am văzut că s-a decis traducerea și acestui roman; încă din acel moment, am știut că vreau să-l citesc și am știut că va fi unul nu bun, ci extrem de bun. Lisa Genova are un stil deosebit de a scrie, de a simți, de a trata anumite probleme și de a le expune într-o manieră literară viabilă, emoționantă - evident, și studiile ei, pregătirile ei, reiterează faptul că Lisa Genova are un talent scriitoricesc bine pus la punct, șlefuit și luminos. Cartea de față, Partitura suferinței (ador metafora din acest titlu) mi-a demonstrat, încă o dată, că Lisa Genova merită să se numere printre autorii mei preferați: i-aș citi cărțile oricând, fără să am impresia că pierd timpul citind ceva ce nu îmi place, doar de dragul de a fi citit ceva.

„O urăște pe Karina. Scuzele ei. Minciunile ei.
Se urăște pe el însuși. Egoismul său. Infidelitățile sale. 
De ce se îmbolnăvește de SLA un pianist de patruzeci și cinci de ani? Poate are ceva de a face cu karma. Poate că SLA este răsplata pentru ceva ce a făcut, la fel de grav precum boala. Sau poate că e pentru ceva ce a făcut ea. Poate că SLA este pedeapsa pentru păcatele amândurora.
Sau, într-un mod ciudat, SLA este șansa lor de a-și repara greșelile. Dacă recunosc că au greșit și își cer iertare pentru durerea provocată unul altuia și sunt iertați, dacă vor îndrepta astfel răul karmic, poate va fi vindecat, sau, dacă nu vindecat, poate se va însănătoși cumva. Pentru ammândoi. Își dă seama că acest tip de curiozitate este echivalentă cu dorințele puse pentru stelele căzătoare, cu ruga către Dumnezeu sau cu credința în profețiile Bilei magice 8.”

N-am să vă spun ce se întâmplă în carte, de fapt, dacă stau mai bine și mă gândesc, nu se întâmplă prea multe deoarece, ca în Altfel... și totuși Alice, atenția este concentrată pe personaje și nu pe firul narativ. Pentru Lisa Genova, interiorul personajelor contează, acesta este scos la suprafață și reliefat în ce se întâmplă în carte: se urmăresc conflictele, se urmărește deteriorarea fizică ce apare odată cu evoluția bolii & în concordanță cu aceasta. Se pune accent pe dramatismul situațiilor, dar, în același timp, pe realitatea lor obiectivă - din notele de la sfârșit, Lisa Genova ne informează că, pentru a scrie acest roman, ea chiar a avut de-a face cu oameni care au suferit de LSA, prieteni dragi de-ai ei, cunoștințe, oameni apropiați. Vă dați seama cât de dureros este? De asemenea, scriind această carte, ea a vrut să ne ofere o lecție, să ne dea de gândit, să aducă un semnal de alarmă asupra acestei boli, SLA (scleroză laterală amiotrofică), o boală rară care distruge neuronii motori și atrofiază mușchii. 

„(...) o viață deraiată, chiar și pentru scurt timp, nu-și mai regăsește întotdeauna calea inițială. Ea nu a mai ajuns niciodată în stație.”

În carte, Richard, un pianist renumit, suferă de această boală. Dacă la început totul pare a fi o simplă tendinită (după cum el însuși crede), cu timpul, după numeroase verificări, teste, i se spune că suferă de această boală care, cel puțin în momentul de față, nu are tratament. Încetul cu încetul, Richard devine incapabil să mai cânte la pian, incapabil să se miște, să efectueze activități banale, de zi cu zi. Divorțat, este nevoit să se descurce de cele mai multe ori singur (o perioadă), apoi asitat de către asistenți sociali plătiți, de către un prieten de-al său, iar când situația devine tot mai gravă, Karina, profesoară de pian, pasionată de jazz, decide să-l aducă în casa în care au locuit împreună. În acest moment, cartea nu doar că se concentrează pe boala lui Richard și modul în care aceasta afectează mediul în care acesta trăiește, ci și pe trăirile interioare ale celor două personaje: Karina, încă rănită după trădarea lui Richard, plină de furie, are totuși grijă de Richard, cel care a trădat-o, a înșelat-o, cel care s-a dedicat în totalitate carierei sale, dând deoparte tot ce ar presupune o familie frumoasă. Nu știu, pentru mine Karina este un personaj extrem de puternic, un personaj inspirațional, dar și Richard care, în cele din urmă, își dă seama cât de mult a greșit și cât mult regretă că nu a fost acolo atunci când trebuie.

Chiar a fost o carte bună, o carte răvășitoare, dureroasă, plină de emoție și pură, reală, of, cât de reală a fost. Cât de bine au fost construite personajele, câte au avut de spus și cât de mult au trăit în paginile acestei cărți. Au plâns, au suferit, au avut speranță și au luptat. S-au căit, s-au iertat, gândindu-se că iertarea este o cale a eliberării, au regretat. Dar asta înseamnă viața, e plină și presărată cu de toate. Ca oameni, suntem făcuți să greșim, să învățăm din greșeli. Lisa Genova știe să „profite” de aceste aspecte și reușește să creeze niște personaje complexe și frumoase, care, de-a lungul romanului, spun lucruri care îți dau de gândit și de meditat. Mulțumesc, Lisa Genova, că mi-ai oferit șansa de a citi acest roman impecabil scris și inspirațional. Mulțumesc!

„ - Îmi pare rău, Richard! Îmi pare rău că ți-am refuzat familia pe care ți-o doreai. Îmi pare rău că te-am păcălit. Ar fi trebuit să am curajul să-ți spun adevărul. Ar fi trebuit să te las să trăiești cu altcineva viața pe care ți-o doreai! Îmi pare rău că am încetat să fiu femeia de care te-ai îndrăgostit. Te-am îndepărtat. Știu că așa am făcut. Îmi pare rău!”

Mulțumesc tare mult celor de la Editura Trei pentru exemplarul oferit. Puteți comanda Partitura suferinței de pe site-ul lor, cu un click AICI. De asemenea, cei de la Editura Trei ne surprind mereu cu noutăți literare mult așteptate, așa că vă recomand să dați o fugă pe site-ul lor! Spor la lecturi frumoase și interesante să aveți!