Cea mai vândută carte din Moldova ajunge și in România, la Librex
La doar 24 de ani, autoarea Augustina Șiman va lansa în România Cămașa lui, cea mai bine vândută carte din Republica Moldova. Cămașa lui s-a vândut în peste 15.000 de exemplare, a avut parte de o lansare, la Chişinău, cu peste 200 de cititori, și în prezent urmează să fie lansată şi în România exclusiv de către Editura Librex.
Volumul se bucură de un succes enorm, datorat în bună parte numelui sonor al autoarei în Republica Moldova şi efortului său creativ uriaş de a revoluţiona literatura prin tematicile abordate şi noile forme pe care le aduce cititorilor: recitaluri audio şi videoclipuri literare. Numărul comenzilor pentru Cămașa lui a trecut de 15.000 de exemplare. Cartea este a treia operă din partea autoarei basarabence, și prima care va fi publicată în România.
Augustina este responsabilă pentru noul trend inovativ în artă denumit eseul cinematografic sau videoclipul literar. Ea a creat audiobook-ul Parfumul și videoclipurile literare Şapte şi Parfumul. Şapte aduce la viaţă printr-un scenariu profund, textul de conchidere al bestseller-ului din Republica Moldova: Cămașa lui.
Șapte este descris sub forma unui videoclip literar, o revoluție în modul în care înțelegem cărțile. Este al doilea videoclip literar din istoria literaturii, plin de metafore și simboluri, gata de descifrat pentru cei îndeajuns de curajoși să le înțeleagă semnificația.
Îl puteți urmări în videoclipul de mai jos.
Îl puteți urmări în videoclipul de mai jos.
Vă pot spune că am urmărit videoclipul și am fost impresionat de profunzimea cu care autoarea vorbește și simte cuvintele. Nu pot spune mai multe, zău, vă las pe voi să vedeți cum stă treaba! :) Totuși, prevăd un succes frumos acestei cărți, urmând succesul romanului De vorbă cu Emma. Sau, cine știe, poate întrecându-l
Capitolul I – Suflet
„Se întîmpla în toamnă… pe cînd soarele căzuseră pe asfalturi – tot soarele. Era dimineaţă… şi m-am trezit în cămaşa lui. Cred că mă îmbrăcaseră seara în ea cînd m-am cuibărit în braţele lui şi i-am spus că mi-e frig. M-am luptat să înfrîng lenea dulce, să mă ridic din pat, iar după m-am făcut comodă la geam, purtînd cămaşa lui… Cămaşa albă, şifonată, largă, pe care se încălcea parfumul lui şi parfumul meu (pe care tot insistă întotdeauna să îl port) într-un deliciu olfactiv – cămaşa noastră.
Pe sub cămaşa lui înfloresc şi se îmbujorează vîrfurile sînilor pe care i-a sărutat şi pe care a adormit de mii de ori, sînii pe care îşi culca obosit capul şi buzele sale năşteau viitorul nostru atît de detaliat descris, atît de viu, atît de real. Pe vîrfurile alea rozovii s-au odihnit toate: şi prăbuşirile şi visurile sale. Pe sub cămaşa lui sunt şi visurile mele, visurile pe care le protejeazăCamasa lui (3) el de viaţă, de ghinion şi de supărările mele cînd mai că le-aş da cu piciorul – şi atunci vine el, îmi îmbrăţişează gleznele, mi le sărută şi îmi şopteşte “Mai rabdă… “
Mă cuprind jucăuşă, îi strîng şi mai mult cămaşa de pielea mea şi îi aud vocea în cap: “Mai rabdă…”. Pe sub cămaşa lui nu doare, pe sub cămaşa lui găsesc
răspunsuri, pe sub cămaşa lui subţire e atît de cald, că tot te gîndeşti că n-a mai rămas nici o frunză pe copaci afară… Pe sub cămaşa lui pielea mea îi strigă numele, şi tot ce e mai bun în mine creşte doar pe sub cămaşa lui: speranţa, grija, iubirea, dăruirea de sine, fiindcă doar sub ea sufletul meu se simte în siguranţă.
… şi nu cred că există o femeie mai frumoasă decît cea care dimineaţa se alintă, se dezmiardă, înfloreşte, prinde viaţă în cămaşa bărbatului său.”
Eu, unul, abia aștept să pun mâna pe ea. :) Puteți precomanda romanul de pe site-ul celor de la Librex, care vor edita romanul. Le mulțumim foarte mult și le dorim mult succes!
Lecturi frumoase și pline de învățături s-aveți!