Ochiul lumii, într-o ediție specială Amazon - Nou la Editura RAO

Odată cu lansare ecranizării seriei Roata Timpului, Editura Rao va lansa o ediție specială, cu un format mare și o copertă inspirată din producția Amazon.

Roata Timpului este una dintre cele mai populare și consistente serii de fantasy din toate timpurile, cu peste 90 de milioane de cărți vândute. La sfârșitul lui 2021, primul volum a fost adaptat pentru televiziune într-o coproducție Amazon Studios și Sony Pictures Television. Difuzată de canalul de streaming Prime, prima parte a serie a devenit imediat un succes, intrând în topul celor mai vizionate seriale din anul 2021. În anul 2022 este prevăzută o nouă sesiune de filmări pentru continuarea acestei serii.

Ochiul lumii, primul volum din seria Roata Timpului: O lume a luminii şi a umbrelor unde binele şi răul se războiesc dintotdeauna. Aceasta e lumea din Roata timpului, cea mai mare operă fantasy a zilelor noastre.I ar umbra a căzut pe pământ, şi lumea s-a fărâmiţat piatră cu piatră. Oceanele s-au retras, iar munţii au fost înghiţiţi, şi popoarele s-au împrăştiat prin cele opt colţuri ale lumii. Luna era ca sângele, iar soarele era precum cenuşa. Mările fierbeau, iar cei vii îi invidiau pe cei morţi. Totul era sfărâmat şi totul se pierduse, în afara amintirii. Şi mai presus de orice rămăsese o amintire, a celui care adusese umbra şi frângerea lumii. Şi i s-a spus Dragonul.

Ce este viața?, de Paul Nurse - Recenzie

Editura: Humanitas

Colecția: știință

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 188

Anul apariției: 2021

Traducere: Alexandru Babeș

Paul Nurse (n. 1949), genetician și specialist în biologie celulară, a identificat felul în care este controlată reproducerea celulară, proces aflat la baza creșterii și dezvoltării tuturor organismelor vii. Este directorul Institutului Francis Crick din Londra. În plus, a condus Cancer Research UK și a fost președinte al Universității Rockefeller și al Societății Regale. Este laureat (împreună cu Leland Hartwell și Tim Hunt) al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (2001) și a fost distins cu Premiul Albert Lasker și cu medaliile Regală și Copley din partea Societății Regale. A fost înnobilat în 1999 și i s- a acordat Legiunea de Onoare din partea Franței în 2003 și Ordinul Soarelui Răsare din partea Japoniei în 2018. A făcut parte vreme de 15 ani din Consiliul pentru Știință și Tehnologie și este în prezent consilier științific principal pentru Comisia Europeană și administrator al British Museum.

„(...) îmi propun să ajungeți, după încheierea acestei lecturi, la o înțelege mai bună a felului în care suntem cu toții conectați: voi, eu, acel delicat fluture galben și toate celelalte ființei vii de pe planetă.

Tot ce sper este că, împreună, vom înțelege mai bine ce este viața.”

Suntem peste tot înconjurați de viață. Dar ce înseamnă cu adevărat să fii viu? Laureatul Premiului Nobel Paul Nurse și-a petrecut cariera științifică dezvăluind felul în care funcționează celulele vii. În această carte, Nurse își propune să definească viața într-un mod accesibil oricărui cititor și astfel ne poartă într-o aventură a descoperirii lumii vii prin raportare la cinci idei cruciale din biologie: celula, genele, evoluția prin selecție naturală, chimia vieții și viața ca informație. Folosindu-se de experiențele personale din laborator și nu numai, autorul ne împărtășește provocările, întâmplările norocoase și captivantele momente ale descoperirii științifice. În textul său, Nurse lasă să se întrevadă admirația pe care o nutrește pentru bogăția vieții și importanța pe care biologia o are pentru viitorul nostru și al planetei. Dacă vrem să supraviețuim provocărilor cu care se confruntă omenirea în prezent (de la schimbările climatice la pandemie, pierderea biodiversității și siguranța alimentară), este vital ca toți să înțelegem ce este viața.

„Trăim într-un univers vast și copleșitor, dar viața care prosperă chiar aici, în colțul nostru minuscul, este una dintre părțile cele mai fascinante și mai misterioase ale acestuia.”

Așteptam scrierea unei astfel de cărți încă de când am aflat că Paul Nurse a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (2001). De când mă documentam pentru ceva legat de facultate, am dat peste multe articole scrise de Nurse care mi-au atras atenția. După cum probabil bine știți, sunt un mare fan al cărților de non-ficțiune, în speță a celor de știință. Și tare am vrut să citesc și această carte. Deși lecturarea ei nu a venit cu prea multe informații extra, suplimentare, dat fiind faptul că eu chiar citesc multe cărți din domeniul științei, motiv pentru care pot spune că sunt deja inițiat în domeniu și am o cultură vastă, cartea lui Nurse, Ce este viața?, m-a atras prin accesibilitate, ușurința cu care poate fi citită și, în același timp, domeniile vaste pe care le acoperă, livrându-i cititorului informații pe care le poate înțelege și fără a fi vreun cunoscător al domeniului.

„Această întâlnire dramatică și tulburătoare mi-a dezvăluit cât de strâns înrudiți suntem cu aceste creaturi magnifice. Este o legătură ce se extinde dincolo de gorile, la restul maimuțelor antropoide, la mamifere și alte animale și, prin intermediul unor bifurcații mai vechi ale arborelui filogenetic, chiar și la plante și microbi. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai bune motive pentru ca omului să-i pese de întreaga biosferă: toate formele de viață cu care împărtășim planeta sunt rudele noastre.”

Ce este viața? O întrebare la care, deseori, am fost nevoiți să răspundem la diferite cursuri pe care le-am susținut la facultate. O întrebare la care oamenii de știință și filosofii încearcă de mult timp să găsească răspunsuri „viabile”. Ce anume diferențiază organismele vii de cele care nu sunt vii? Deși filosofia ar putea răspunde, într-o anumită măsură, la această întrebare, cred că răspunsul nu ar fi cel mai probabil complet sau pe deplin satisfăcător (cel puțin, nu pentru mine). Biologii, oamenii de știință, sunt cei care după părerea mea au avizarea și pregătirea necesară pentru a răspunde fundamentat la aceste întrebări. Deoarece ei sunt cei care încearcă să descopere, să rezolve probleme de fizică și chimie ale organismelor vii. Totuși, pentru a răspunde acestei întrebări, este necesar să știm cum a apărut ea, cum a evoluat și încotro se-ndreaptă. Atunci când vom putea stăpâni aceste „divergențe” ale vieții, cred că ne vom apropia mult mai mult de un răspuns viabil, obiectiv.

„Evoluția prin selecție naturală descrie felul în care organismele au apărut și în care pot urmări anumite obiective. Acest mecanism este determinat de hazard și dirijat de necesitatea de a genera forme de viață din ce în ce mai eficiente. Cu toate acestea, evoluția nu ne spune foarte multe despre felul în care funcționează cu adevărat organismele.”

Viața, după cum ne putem da seama, este incredibil de complexă. De fapt, este atât de complexă încât cu greu poate fi „sistematizată”, definită, înscrisă în criteriile teoretice ale unui document științific. Viața este într-o continuă evoluție de aproximativ 3,5 miliarde de ani încoace. La început, viața era constituită doar din organisme unicelulare, care trăiau în medii dintre cele mai neobișnuite: la temperaturi extrem de scăzute sau chiar pe magma vulcanilor. Toată biodiversitatea pe care o cunoaștem astăzi are un strămoș ancestral, comun, reprezentat de un organism unicelular. Ramurile vieții, arborii filogenetici ai biologiei se întind la nesfârșit. Tocmai de asta ofer creditul meu cărților de popularizare a științei, fiindcă în viața de zi cu zi probabil nu ne punem astfel de întrebări. Iar aceste cărți ne reamintesc că există o legătură formidabilă, irefutabilă între noi, oamenii, și toate celelalte organisme vii - atât la nivel celular, cât și la nivel genetic, evolutiv și chimic, printre multe alte considerente din această tagmă. Completată de câteva povești fascinante despre viața și munca sa, într-o carte care pare, de fapt, destul de „personală” - alt aspect remarcabil, având în vedere că este o carte de popularizare a științei -, fiind clar și accesibil, volumul Ce este viața? chiar nu trebuie să lipsească din biblioteca celor pasionați de știință. 

„Imaginea acceptată pe care o avem astăzi despre viață este cea potrivit căreia celulele și, în consecință, toate organismele vii sunt mașinării chimice și fizice uimitor de complicate, dar în ultimă instanță comprehensibile. În prezent, biologii continuă să dezvolte această perspectivă, încercând să descrie și să catalogheze toate componentele acestor mașinării vii și incredibil de complexe. Astăzi, cei care vor să facă astfel de cercetări au acces la tehnologii performante ce permit sondarea complexității celulelor vii.”

De fapt, cred că această carte funcționează remarcabil de bine ca o introducere în biologia modernă. Paul Nurse nu numai că ne ghidează prin etapele majore care au constituit „devenirea vieții” (Celula, Gena, Evoluția prin selecția naturală, Chimia vieții și Viața ca informație), dar ne împărtășește și opiniile sape despre viață, societate, religie, virusuri și viitor, printre altele. Ce este viața? reușește să împacheteze și să livreze cititorului o cantitate surprinzătoare de conținut inteligent, într-o formă informativă ușor de înțeles, ușor de raționat, ușor de integrat în cunoștințele generale ale cititorului. Reamintind de o altă carte extrem de influentă din anii 1940 a fizicianului cuantic Schrödinger, cartea lui Nurse reprezintă o componentă majoră a modului în care înțelegem natura vieții. În cele din urmă, este o carte pe care chiar aș recomanda-o cuiva face primii pași în înțelegerea marilor idei ale biologiei moderne, ale modului în care funcționează, este construit, și a modului în care „a devenit” de-a lungul timpului. N-am să spun mai multe, fiindcă este de prisos, deoarece cred că v-ați făcut o idee despre ce este această carte. Dacă sunteți pasionați de știință sau nu, cu siguranță măcar o dată v-ați pus această întrebare, Ce este viața?, și mulțumită oamenilor de știință, a filosofilor, avem răspunsuri care ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine cum stă treaba cu lumea în care trăim. Să aveți doar lecturi frumoase, pe placul vostru!

Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgarian - Recenzie

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 264

Anul apariției: 2021

Traducere: Luana Schidu

Narine Abgarian s-a nascut în 1971 la Berd, în Armenia, într-o familie de intelectuali, bunicul patern fiind supraviețuitor al genocidului armean. A absolvit Universitatea Lingvistica de Stat V. Briussov din Erevan, din 1993 mutându-se la Moscova. S-a remarcat cu un blog pe care l-a ținut mai mulți ani. Textele sale despre o fetiță numită Maniunia au suscitat un mare interes, iar în 2010 a publicat prima carte pentru copii dedicată acestui personaj, pentru care, în 2011, i s-a decernat Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului). Au urmat Maniunia pioet fantasticeski roman (Maniunia scrie un roman fantastic, 2011) și Maniunia, iubilei Ba i procie trevolnenia (Maniunia, aniversarea lui Ba și alte peripeții, 2012). În prezent, se realizează un serial TV de zece episoade pornind de la trilogia sa. Culegerea de povestiri Semion Andreici. Letopis v karakuliah (Semion Andreici. Letopiseț în mâzgălituri, 2012) a fost numită cea mai bună carte pentru copii a deceniului în Rusia și i s-a decernat premiul BABY-NOS în 2013. Romanele și volumele sale de povestiri au impus-o drept una dintre cele mai aparte voci ale literaturii ruse contemporane, printre care: Ponaexavșaia (Imigranta, 2011), Liudi, kotorîe vsegda so mnoi (Oameni care sunt mereu cu mine, 2014), carte nominalizată la Premiul Bolșaia Kniga, Zulali (2016), Liudi naoego dvora (Oameni din curtea noastră, 2016), Daloe jit (Să trăiești mai departe, 2018). A cunoscut succesul internațional odată cu traducerea în peste 20 de limbi a romanului Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), bestseller în Rusia, distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana. În 2020 a publicat Simon, roman nominalizat la Premiul Bolșaia Kniga, devenit, de asemenea, bestseller. În 2015 lui Narine Abgarian i s-a acordat Premiul Literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni.

„Cu timpul, biblioteca a ajuns să pară un babilon al viețuitoarelor, își găseau aici adăpost tot felul de păsări și insecte și se înmulțeau cu un sârg uluitor. Anatolia lăsa pe pervazuri farfurioare cu apă îndulcită pentru fluturi și gărgărițe, meșterise câteva hrănitoare pentru păsări și sădise în curte o mică grădină de zarzavat, spre bucuria furnicilor. Astfel își petrecea zilele, foșnind paginile cărților ei iubite, care miroseau a piele și clei, fără copii și nefericită, înconjurată de creaturi nevinovate la serviciu și torturată de ura soțului ei în casa părintească.”

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit. În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.

„- Păi soțul ei era tot deștept și citit? a pufnit Satenik. Despotul ăla fără suflet o omora în bătăi, iar ea, atât de educată, îndura. Uită-te la tine, ești un bărbat cumsecade, muncitor, de nădejte. N-ai ridicat o mână asupra lui Magtahine, deși ea, fie-i țărâna ușoară, de multe ori cerea o chelfăneală zdravănă. Educația, Vaso-djan, nu aici trebuie să fie, a zis a Satenik, bătând cu degetul în fruntea vărului ei, ci uite-aici, în inimă - și a pus palma pe pieptul lui.”

O carte ca un dialog între tine și un prieten din copilărie, un prieten care îți cunoaște adâncimile de neatins ale sufletului. Un prieten căruia i te-ai destăinuit în acele momente pe care le-ai considerat a fi cele mai grele din viața ta. O carte ca o șoaptă, ca un cântec, ca un basm, ca o poezie, ca un pansament, ca o poțiune, ca un suflet. O carte pe care am vrut să o citesc încă de când a apărut. O carte despre care am avut certitudinea că o să-mi placă extraordinar de mult - ceea ce s-a întâmplat, de fapt. Din cer au căzut trei mere nu e doar o carte: e o viață, e o istorie, este manuscrisul unei lumi, este drapelul minunilor, al posibilităților, al speranței. Mereu m-am gândit: ce poate fi mai dureros decât să speri? Ce poate defini o neputință mai mare decât aceea de a spera? Cum zicea și Ludmila Ulițkaia, romanul lui Narine Abgarian este „balsam pentru suflet”. Eu l-am perceput ca o carte care te-ajută să te ridici. Care te ia de mână și-ți spune „haide, o fi greu, dar știu că poți, știu că ai în tine tot ce-ți trebuie pentru a te ridica din nou”. O, Doamne, ce carte! Poate par mult prea impresionat, nici nu știu, dar nu cred că are rost să vorbesc în termenii unei critici viabile și argumentative referindu-mă la de ce mi-a plăcut cartea. E simplu: nu pot să teoretizez asta, pur și simplu am trăit-o, am simțit-o, am iubit-o. La fel de bine, chiar, aș putea trece aceste verbe la prezent: trăiesc, simt și iubesc, încă, această carte.

„(...) și se mira cum de nu observase înainte această legătură necondiționată dintre ea și tot ce o înconjoară - fie oameni, păsări sau pietrele din vechiul cimitir. «Nu există rai, dar nici iar nu există», a înțeles deodată Anatolia. «Fericirea e raiul, amărăciunea e iadul. Și Dumnezeul nostru e pretutindeni nu numai fiindcă-i atotputernic, ci și fiindcă El este în toate acele fire nevăzute care ne leagă unii pe alții».”

Anatolia Sevoyants, în vârstă de cincizeci și patru de ani, locuiește în Maran, un sat armean izolat, parcă uitat de Dumnezeu, lăsat într-un colț al Universului. Convinsă că are o boală fatală, Anatolia își scoate hainele de înmormântare din dulap, le așază frumos, deschide ferestrele pentru ca sufletul ei să poată scăpa dintre pereți atunci când are să moară, să poată săgeta spre ceruri, și se așază pe pat, pentru a plăti datoria vieții. Viața în Maran nu fusese ușoară pentru Anatolia - de fapt, pentru cine a fost viața ușoară în Maran? Căsătorită timp de optsprezece ani cu un bărbat insensibil, indiferent și violent, pentru Anatolia cărțile erau singura scăpare, singurul leac și singura terapie împotriva unei lumi atât de mici: ea devine bibliotecara satului, îngrijindu-se de mica încăpere cu cărți ca de propria-i locuință. Însă atunci când pare că nu mai există speranță, în viața Anatoliei apare cineva... Cineva care-i va readuce lumina în suflet, zâmbetul pe buze și va înlocui moartea cu viața. Boala cu frumusețea. Durerea cu mângâierile tandre ale altei mâini. 

„(...) lumea e mică, iar noi suntem mari, deși, din naivitate și prostie, toată viața credem că-i pe dos.”

Din cer au căzut trei mere este un roman care descrie, pe lângă încercările și necazurile unei populații în scădere dintr-un sat armean izolat, frumusețea vieții. Importanța lucrurilor mărunte, a oamenilor care încă cred în ceva, încă cred în viața obișnuită, dar frumoasă, simplă, dar mai aproape de Dumnezeu. Un roman cu scene de realism magic, în care universul limitat al sătenilor din Maran, simpatici, înțelegători și cărora din când în când le mai place să bârfească - este conectat, printr-un fir telegrafic antic, de restul lumii. Cât de mult mi-au plăcut culorile locale pe care le-a creat Abgarian, cât de mult mi-a plăcut atmosfera, toate obiceiurile pe care autoarea le-a descris. Cât de mult m-am apropiat de personaje, trăind alături de ele și cu ele, încercat de emoții dintre cele mai acute și intense. Povestea este împărțită în trei părți - Pentru cel care a văzut, Pentru cel care a povestit și Pentru cel care a ascultat -, iar în prima este vorba despre Anatolia, în a doua despre familia Melikant, iar în a treia ne întoarcem la Anatolia. Realismul magic este presărat în momente cheie ale poveștii, când bătrânii reamintesc întâmplări care, de-a lungul veacurilor, le-au încercat satul. Frumusețea povestirii (și a poveștii) este inconfundabilă, plăcută, este subtilă și cu substrat. 

„(...) despre ploaia măruntă din ziua când a născut lupoaica, despre cei șapte pui ai ei, care s-au împrăștiat prin lume, dar s-au întors lupi mari și puternici tocmai când ea își pierduse nădejdea că-i va mai vedea, despre vântul care aduce pe aripile lui iuți vești despre cei care de mult nu mai sunt, despre vița-de-vie care ajunge până la cer, pe crengile căreia dorm păsările raiului...”

O poveste a fericirii, durerii, suferinței și speranței. O poveste a firelor nevăzute care leagă, între ei, oameni și lumi, lumi și oameni. Destine care se întrezăresc a fi sortite la o viață împreună chiar și-n cele mai târzii ceasuri. Fiindcă, indiferent de cum vine fericirea, aceasta este angrenajul suprem al lumii în care trăim. Din cer au căzut trei mere este povestea pe care o voi purta în suflet mult, mult timp de-acum înainte. Este cartea care va deveni etalon pentru mine, și pot spune de pe-acum că se va regăsi, cu siguranță, în topul celor mai bune cărți citite în anul 2022, deși anul e abia pe începute. Nu pot să nu o recomand, fiindcă mie, unul, mi-a plăcut teribil de mult. Sunt sigur că și vouă v-ar plăcea, fiindcă am auzit doar păreri bune despre aceasta. De altfel, chiar nu are cum să nu-ți placă o carte atât de bine scrisă, cu o poveste atât de palpabilă, atât de ușor de integrat în propria-ți viață. Să aveți lecturi cât mai frumoase, pline de spor! 

Carte nouă: Promit, de Lebron James (Editura RAO)

Lebron James este un jucător de baschet, filantrop, producător, autor și tată, câștigător al mai multor campionate NBA. James a crescut în Akron, Ohio, unde continuă să creeze schimbări generaționale prin fundația sa LeBron James Family, care își concentrează eforturile pe ajutarea tinerilor prin educație. În 2018, fundația sa a deschis Școala I PROMISE, concepută pentru a ajuta elevii defavorizați și întreaga lor familie să aibă succes în școală și nu numai. Este unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume. Este idolul a numeroși copii, fiind un exemplu de seriozitate și de fairplay nu doar în baschet, ci în lumea vedetelor. Ca sportiv, LeBron este singurul jucător din istoria NBA care a câștigat campionate cu trei echipe diferite (Cleveland Cavaliers, Miami Heat, Los Angeles Lakers), fiind ales MVP (cel mai valoros jucător) în finală.

Școala I PROMISE

O carte ilustrată plină de viață și de inspirație care ne amintește că succesul de mâine începe cu promisiunile pe care ni le facem nouă înșine și comunității noastre de astăzi. O prezentare optimistă și un text rimat al lui LeBron James, împreună cu ilustrații vibrante realizate perfect pentru un public divers de Nina Mata, câștigătoare Geisel Honor. Această carte are puterea de a inspira toți copiii și familiile să fie cei mai buni dintre ei. O carte motivațională scrisă de unul dintre cei mai buni sportivi din lume care invită toți copii să învețe, să socializeze și să își propună scopuri de mici.

Stare de teroare, de Louise Penny și Hillary Rodham Clinton - Recenzie

Editura: Crime Scene Press

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 512

Anul apariției: 2021

Traducere: George Arion Jr. 

Louise Penny a câștigat mai multe premii literare internaționale și este autoarea mai multor romane bestseller aflate pe locul 1 în clasamentele New York Times, USA Today, Globe and Mail (Toronto). În 2017, autoarea Louise Penny a primit distincția Ordinul Canadei pentru contribuția adusă culturii canadiene. Hillary Rodham Clinton este prima femeie din istoria Statelor Unite care a devenit candidat prezidențial al unui partid mare. A fost al 67-lea Secretar de Stat după aproape patru decenii în care a ocupat funcții publice. Hillary Rodham Clinton Este soție, mamă și bunică, precum și autoarea altor șapte cărți pe lângă cea de față. 

„Se uită la ecrane, la scenele din Paris și Londra. La imaginile cu femei și bărbați răniți, acoperiți de cenușă, praf și sânge. Cu pasageri care încercau să închidă răni imposibil de închis. Care se așezaseră în genunchi și îi țineau de mână pe muribunzi. Care se uitau în sus, căutând ajutor.”

În Statele Unite, o nouă administrație tocmai a depus jurământul. Președintele o numește secretar de stat pe cea mai virulentă adversară a sa. Însă, după perioada tulbure de dinainte, lucrurile par să revină pe un făgaș normal. Până când trei autobuze explodează în trei țări din Europa. Pentru secretarul de stat Ellen Adams, cheia din spatele atentatelor se află la Washington. Ellen și echipa ei intră într-un joc periculos cu fosta administrație americană, cu Iranul, Pakistanul și Rusia în încercarea de a preveni un dezastru inimaginabil pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

„Erau scene ale unor distrugeri teribile, ale unor carnagii. Înregistrările CCTV difuzate în buclă arătau bărbați și femei care, asemenea lui Promoteu, erau uciși la nesfârșit.”

Ei bine, chiar nu m-am gândit vreodată la un asemenea „mix” de autori. Nu știam că doamna Hillary Rodham Clinton are predilecții literare, sincere. Mă refer la scris, că de citit știu că citește. Apoi, vorbim de Louise Penny, una dintre autoarele mele de suflet. Și nu numai, fiindcă Penny este extraordinar de apreciată printre cititori, iar cărțile dumneaei au un rating imens pe Goodreads. Totuși, ceva parcă i-a lipsit acestui roman (sau, dimpotrivă, ceva poate a fost mult prea abundent în acest roman), întrucât nu am reușit să-l văd decât ca pe un thriller politic, în care pentru a înțelege anumite aspecte trebuia să fiu pus la curent demersul istoric al politicii americane (ceea ce, pentru mine, n-a fost cazul). Iar Stare de teroare, dincolo de a fi un thriller politic incitant, a fost o carte care mi-a dat câteva bătăi de cap: prea multe jocuri politice pe care n-am putut să le înțeleg, plus unele acțiuni care mi s-au părut că ar fi nu prea convingătoare. De fapt, motivele din spatele anumitor situații care au constituit desfășurarea acțiunii mi s-au părut cam inaccesibile. 

„În timp ce străbătea coridorul, Anahita se întrebă cât de departe putea să ajungă dacă ar fi continuat să meargă. Cât de departe ar fi ajuns înainte ca restul lumii să-și dea seama că dispăruse?

Înainte ca ei să-și dea seama că mințise. Din nou.”

Un roman extraordinar de bun? Nu. Un roman care nu merită timpul? Nu. Eu cred că romanul acesta este pentru pasionații de thrillere politice, de jocuri de culise, războaie, anarhii, teroare; nu spun că nu-mi plac aceste cărți, dar cred că s-ar mai fi putut lucra la execuție. Au fost multe scene care mi s-au părut irelevante pentru acțiune. Atmosfera, deși deseori genială, pe alocuri mi s-a părut fadă, seacă, ca și cum ar fi lipsit o anumită esență care să dea scriiturii intensitatea de care aș fi avut nevoie pentru circumstanețele în care se aflau personajele: în pragul unei apocalipse, în pragul unei intemperii biologice, în pragul unui hazard. Apoi, vorbim de complexitatea cărții, adică aproximativ 520 de pagini în care parcă se tot lungesc anumite lucruri și se pistonează asupra altora ale căror relevanță nu are nicio însemnătate pentru „situațiune”. Nu știu, a fost ceva (nu știu ce) ce m-a ținut pe loc neputând să mă conectez la firul epic al acțiunii. Repet, probabil este o carte care va fi mult mai pe plac celor interesați de chestii politice și, în speță, fabuloasa politică americană.

„Se înfofoli cu pătura de lână, se sprijini de stâlpul cortului și, pentru a suta oară, pipăi cuțitul lung pe care-l ținea ascuns în faldurile hainelor.”

În roman, Hillary își pune în joc vasta experiență de domeniu și cunoștințele dobândite de-a lungul timpului petrecut la Casa albă ca Secretar de Stat, descriind problemele lumii americane trecute și prezente. Unii spun că această carte ar fi un fel de „lucrare de răzbunare” împotriva lui Trump, reprezentat, în carte, de un alt fost președinte fictiv. Un președinte descris în carte ca fiind incompetent, narcisist, acționând după niște iluzii, care s-a aliat cu dușmanii țării, cu urmări dezastruoase: într-un astfel de mediu fragmentat și fracturat, talibanii și Al-Qaeeda au prosperat. Dar, hei, o avem pe Ellen Adams, proaspăta Secretară de Stat, pregătită să facă ordine într-un haos pe care l-a lăsat fostul președinte. Inteligentă, determinată, curajoasă dar și puțin dezordonată, Ellen Adams întruchipează virtuțile feminine și puterea de a schimba demersul lucrurilor. Oricum, mi s-a părut a fi un personaj aproape plat, de la început până la sfârșit. Dar a avut și momente în care m-a făcut să zâmbesc și chiar m-a surprins cu inteligența ei. 

„Bashir Shah coborî încet capacul computerului. Știa că e un vânător mult prea experimentat ca să se lase păcălit. Urma să pună mâna și pe pisică, și pe șobolan.”

Stare de teroare are un complet lung, complex, întortocheat, descriind pericole și intrigi parcă în prea multe locuri, cu personaje răspândite în diverse țări. Cu toate acestea, nu am simțit emoția și tensiunea așa cum poate ar fi trebuit, dar am continuat să înaintez în lectură. Am descoperit mult feminism în carte, personajele masculine jucând deseori roluri secundare, episodice, față de personajele feminine. Cu câteva excepții, mulți dintre ei erau duplicitari, trădători, victime, secretoși, criminali sau chiar lipsiți de inteligență și plictisitori. Cutreierând diferite țări de pe mapamond, romanul lui Clinton și al lui Penny devine, să spun așa, de anvergură mondială, fiindcă starea de teroare amenință să pună stăpânire pe întreaga lume, fără a ține cont de naționalitate. Într-adevăr, sună a fi o intrigă extrem de genială și autentică, și chiar este. Însă, cel puțin pentru mine, povestea n-a fost altceva decât un fel de film la care m-am uitat în timp ce țineam un ochi închis. Și, Doamne, chiar aș fi vrut să-mi placă mult mai mult.

„Și așa începu cea mai importantă întâlnire din viața fiecăruia dintre ei. 

În care discutau despre cum să introducă trupe speciale americane în fabrica aceea de ciment abandonată, să oprească producția de arme nucleare și, cel mai imporant, să afle unde fuseseră deja amplasate unele dintre ele.”

Știu multe persoane cărora romanul chiar le-a plăcut extraordinar de mult. De fapt, dacă vă uitați pe Goodreads, veți vedea că într-adevăr are un rating mare, raportat la numărul de persoane care i-au oferit steluțe. Oricum, este vorba despre experiența mea personală, evident, iar părerea mea prin definiție este subiectivă. Probabil cele 3 steluțe (care, în fine, nu-s tocmai puține) se datorează faptului că eu știam deja cum scrie Louise Penny și-mi plăcea mult, drept care am avut așteptări mari de la acest roman. În schimb, mi s-a părut că parcă nu-i recunosc vocea literară, deși traducerea este una calitativă. Na, în fine, am fost mult prea deconectat de poveste pentru o fi găsit la fel de palpitantă cum au găsit-o alți cititori. Chiar sunt curios de cum vi s-ar părea vouă; dacă sunteți fanii cărților care se încadrează în genul thriller politic, cu siguranță e pentru voi. Să aveți lecturi frumoase, exact așa cum vă doriți!