miercuri, 23 iulie 2014

Pasiuni


Ești aici, în sfârșit. Te-am așteptat. Mi-am îmbăiat corpul, l-am uns cu uleiuri și port rochia albă, din dantelă, care îți place ție, rochia mea cea nouă; rochia care îmi îmbrățișează talia, așa cum fac mâinile tale, ca într-un cerc tandru și crud al posesiei. Câteva picături de parfum dulce (așa cum îți place) și-au regăsit refugiul pe clavicula mea și văd cum ochii (și trupul) tău sclipesc în așteptare în timp ce parfumul meu îți atinge nările. Mi-am prins părul natural, un mic coc elegant, iar câteva fire le-am lăsat să-mi cadă pe obrazul alb. Știu că asta te atrage!




 Draga mea, te-am simțit în aer, încă de înainte de a ajunge aici. Am simțit cum căldura cărnii tale crește întreaga temperatură din cameră, am simțit cum corpul tău cere supunere, iar sufletul tău e chinuit de obsesii. Te desprinzi din stâncă murmurând un cântec al Soarelui, o romanță a ierbii cosite, iar rochia ta (preferata mea) vălurește deasupra genunchilor tăi ceruiți. Îngenunchez ca să-i sărut, iar palmele îmi alunecă pe gambele tale, în jos, până la glezne. Îmi ridic privirea spre ochii tăi căprui, ca ai unei căprioare ucise de un lup prea flămând, în întunericul cărora plutește apa morții, iar dragostea din ei îmi topește oasele.

 
Ahhh. Stai în picioare, cu mâinile tale puternice în jurul taliei mele prea înguste (cred că ăsta e și motivul pentru care nu am vrut copii- sau poate tu nu ai vrut?!). Mă aplec spre tine, cu fața ascunsă în pieptul tău. Miroși a frunze, a iarbă, a lemn, iar eu te inhalez până în adâncurile ființei mele. Porți cămașa de mătase (preferata mea) pe care ți-am dăruit-o: cusături mărunte, firave, făcute de niște degete mărunte și lungi, cu un material atât de fin, de parcă ar fi piele de nou-născut. După ce ne vom înfrupta unul din celălalt, vom putea să mâncăm.




Te conduc spre restaurantul sculptat în stâncă, scuturând razele reci și dulci ale Soarelui, și mergem la masa noastră obișnuită de sub arcadele cu iasomie. Firav, îți alunecă rochia de pe umăr când te așezi, iar eu mă joc cu ea și-o aranjez la locui ei, pe rotunjimea fragedă și moale a cărnii tale. Nu e nevoie să comandăm, ei știu deja ce vrem, și în curând mâncarea aburindă e-n fața noastră, în mirosuri de nucă de cocos și hering.

Rupem triunghiuri de pâine caldă și le înmuiem în sosuri; bucata ta mi-o lipești de buze, iar eu te hrănesc cu a mea. Aleg o bucățică de pește și-ți țin furculița în față. Când te apleci să o mănânci, o iau din dreptul buzelor tale iar tu în schimb mă săruți. Gustul amestecat al mirodeniilor și al dorinței ni se amestecă în gură și ne alunecă pe gât.  



 Mai târziu, sătui, găsim patul acolo unde e mereu: sub umbrela copacului bătrân, lângă scheletul de trandafiri roșii (cum îmi plac mie) și albi (cum ne plac amândurora).


 Ne așezăm, pe pat și-ți desfac rochia (ah, cât îmi place rochia asta). Materialul îți alunecă pe corp, iar tu, ca o felină sătulă, te întinzi între satinurile luxuriante, mătăsurile fragile și catifelele seducătoare ce ne acoperă patul, punctate din loc în loc cu urme de dantelă. Capul tău se lasă pe spate, pe o pernă brodată, iar gâtul îți e un minunat arc al inocenței, unde mi-aș petrece întreaga viață; o boltă a perfecțiunii. Îmi scot hainele și vin lângă tine.



 Hainele tale și ale mele zac amestecate la capătul patului și eu stau pe-o parte, observând fiecare secundă de viață care-ți pulsează, puternic și fragil, pe sub piele. Respirația ta îmi cuprinde fața când te apropii și-ți treci degetele pe trupul meu, simțindu-mi din plin sânii, treasând linii de-a lungul coapselor și făcând vărtejuri pe abdomen, lăsând urme permanente în carnea mea. Ești gol, vulnerabil, delicat- înot în ochii tăi, în apa din ei, care mă păstrează până mă dizolv, perfect și total, în sufletul tău. Te așezi călare pe coapsele mele, chipul (angelic) îți radiază de iubire. Îmi înțelegi corpul și îl cunoști ca pe al tău, îi trasezi contururile cu degetele tale de mătase, îmi ții înima în cupa palmelor tale, înăbușindu-i bătăile. 


Apoi stăm întinși, încolăciți, sudoarea ni s-a amestecat, și vorbim blând despre noi, despre prezentul și viitorul nostru. Înțelegem că această combinație care ne-a dat viață, ne va aduce și moarte. Adormim ca doi îndrăgostiți, visând aceleași vise.



Iubim. Primim iubire. Suntem de neatins!

15 comentarii:

  1. Esti mai talentat decat stii tu cine ... ^_^ :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Scrii foarte frumos si sa nu te lasi! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc frumos, voi continua cât timp mă.... ține inspirația! Zi faină!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pot citit asta la nesfarsit, pentru ca imi place ataaaaat de mult! <3...

    RăspundețiȘtergere
  5. e superbă postarea si ce ai scris aici :3 felicitari Andrei (Dana)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sigur prietena ta te iubeşte enorm de mult...

    RăspundețiȘtergere
  7. Dacă în circa...10 ani (cam mult, dar, totuşi) nu publici o carte, am să-ţi public eu scrierile de pe blog. Scrii superb, jur pe toată biblioteca mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ........ Mulțumeeeeeesc. Ești o drăguuuță, mă faci să-mi doresc (și) mai mult să scriu o cărticică. Cum ar fi ea, dar să fie. Pupici!

      Ștergere
  8. Omg! Cât de frumos scrii.. Doamne, e superb tot ce ai scris aici, felicitări! Pari așa sensibil și deosebit. Cum s-a mai zis în comentarii, trebuie neapărat să scrii o carte! Eu aș cumpăra-o cu siguranță! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Citind rândurile de mai sus, simt că viața poate fi extrem de frumoasă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc nespus pentru vizită și cuvinte! :)

      Ștergere