duminică, 4 septembrie 2016

Câteva chestii despre „cea mai frumoasă perioadă din viață” - liceul


Ne-am adunat aici, adică nicăieri, doar în imaginația mea, pentru a comemora, împreună, doisprezece ani lăsați în spate în care am învățat, de fapt, că-s în stare să fac foarte multe lucruri singur. Că-s în stare să-mi aleg singur drumul pe care vreau să merg și să-mi port pașii. În mod ideal, școala ar fi trebuit să-mi arate un scop, un țel și să mă construiască în împlinirea și atingerea lui. Cele două ore de biologie din clasa a noua, a zecea și a unsprezecea, două pe săptămână, nu m-au ajutat prea mult. E de prisos să zic de singura oră de biologie, o dată pe săptămână, din clasa ulterioară. Cum nici orele de chimie de la care doamna, solicitată în alte părți, mai lipsea, nu prea și-au lăsat amprenta asupra mea. Vocația-mi, în schimb, aceea de a deveni medic, mi-a fost insuflată de o emisiune de pe Discovery, ”Doctor G: Medic Legist”. Cum cred că sunt și o groază de persoane care vor să devină medici după ce s-au uitat la ”Anatomia lui Grey”. Ați prins ideea! 

La școală am învățat, ce-i drept, o mulțime de lucruri: am învățat că-i foarte greu să-ți faci prieteni adevărați, că mereu ai să fii bârfit pe la spate, că mereu ai să ai o atitudine nasoală atunci când ești tratat, la rându-ți. nasol. Și că prietenii se-aleg între ei și-s prieteni doar atunci când cuvântul ”nevoie” nu este implicat în relație. Când ai nevoie de cineva, abia atunci îți dai seama că n-ai pe nimeni. E ca momentul ăla când fix în mijlocul mulțimii te simți singur singurel. Am avut o relație OK cu câteva persoane, altele au plecat prea devreme, de altele o să-mi fie dor, dar, deh, ne întâlnim, pardon, ”ne întâlnim” noi peste zece ani, la vremuri de glorie, să vedem cine s-a căsătorit primul, cui i s-a spus ”mamă”, ”tată”, chestii de genul. Eu și vreo două colege nu vom fi terminat studiile. Shame on us! Trist, ar zice alții. Să zică, cui îi pasă? 

Un alt lucru pe care l-am învățat: să nu-ți pese. Să nu-ți pese prea mult de materiile care nu te interesează. N-o să te ajute deloc o notă de 10 la istorie, pardon, o medie de 10 la istorie, dacă tu vrei să te faci informatician, biolog, mecanic. Recunosc, până în clasa a unsprezecea am fost genul mai ”ahtiat” după note mari, nu știu, era o chestie de perspectivă, de ambiție proprie să iau note mari, pentru că doar gândul că mă trezesc la 6 și stau alte aproape 7 ore în clasa cu niște persoane care, poate, nu mă suportă și agreează, ei, asta îmi dădea piciorul în fund necesar pentru a lua cartea de istorie de pe masă - deși știam clar că o să vomit vreo zece minute înainte să încep s-o citesc - și s-o răsfoiesc pentru viitoarea oră. Dar lucrurile s-au schimbat în clasa a douăsprezecea, s-au schimbat pe bune. Nu mi-a mai păsat de nimic altceva în afară de română (deși, for real, niciodată nu mi-am făcut griji, or la vreun test, or la vreo teză - doar la BAC, da, m-am temut al dracului de mult să nu-mi cadă Caragiale), matematică, chimie, biologie și germană (până când am dat examenul de limbă). Așadar, m-am axat să-nvăț doar la acestea. Ok, de fapt, mint: în mare parte, adică mai tot timpul, am învățat la biologie și chimie, întrucât, pentru admiterea la medicină, BAC-ul contează în proporție de 10%. Irelevant, așadar. Oricum, vreau să vă sfătuiesc, de fapt, să nu vă agitați prea tare cu chestia asta numită ”BAC”. Dacă-mi aduc bine aminte, Regina Elisabeta (Carmen Sylva), zicea la un moment dat că ”... în zilele noastre, nu mai există decât bacalaureatul. Educația s-a demodat.” S-a demodat și bunul simț, odată cu timpul. S-au demodat și profesorii care știu să vadă dincolo de bănci și nu-s îndoctrinați cu motto-ul ”materia mea e cea mai importantă și nu-mi pasă că vrei să te faci orice în afara domeniului meu de interes/studiu, nu-mi pasă, ești elev și trebuie să asculți de mine”.

Nu încerc că fac această postare a fi ceva ofensator, nu vreau asta, ci vreau doar să spun ce-a însemnat pentru mine (s-o spun într-o formă foarte restrânsă, chiar rezumată) clasa a douăsprezecea, în special. Și ce părere am eu de lucrurile care se-ntâmplă în liceu. Pentru că se-ntâmplă multe, de fapt. Încă sunt extrem de fericit că am fost la un liceu liniștit, n-am auzit de bătăi, de chestii ciudate și alte prostii din această tagmă, prostii de care vuiesc alte licee, ci oamenii au fost OK, cu interes pentru școală, mai mult sau mai puțin, cu visuri, idealuri, fiecare cu gândurile sale profesionale. Pentru că, na, cu toții trecem prin liceu pentru a ne îndrepta spre o anumită meserie. Și iarăși ajung în punctul acela care mă frustrează ca o rodie pe care n-o pot desface: toți trag de tine, toți profesorii, că materia lui e cea mai bună, că materia lui e viitorul, că nu poți face medicină fără filosofie, că nu poți face filosofie fără matematică. Și te-ntrebi, al dracului, o facultate de geogra-bio-fizică-română-mate-istorie-religie-desen-sport-muzică, nu există? Nu, my dear, nu există. Chiar m-am bucurat pentru că am știut de ceva vreme ce vreau să fac, nu m-am stresat prin clasa a douăsprezecea cu alegerea asta - deși, pentru Dumnezeu, cum să te gândești abia în ultimul ceas unde vrei să dai? Îmi place să gândesc pe termen lung, chiar dacă am mai dat-o și-n bară uneori. Învățăm din greșeli, nu?

Au fost oameni în liceu care chiar mi-au schimbat viața. De la profesori foarte buni, cu care încă păstrez legătură, profesori care-au știut să facă diferența între ”elev” și ”om”, profesori pentru care banca nu era un zid, o cetate de apărare, o limită, ci pur și simplu nu exista. Profesori care înțelegeau și-și făceau treaba cu dedicație. Dap, au fost. Și prieteni frumoși și buni, cu care râdeam, făceam videouri amuzante și râdeam acasă, în pat, uitându-mă la ele, și-adormeam cu gândul că mâine o să-i văd azi și, astfel, nu prea-mi păsa de tema la matematică neterminată, de lecția la geografie necitită, de fizica pe care n-am înțeles-o niciodată în viața mea. De asta ar fi frumos liceul, într-o măsură, pentru că-s frumoși oamenii frumoși și care știu că tu ești singurul capabil să facă schimbări în propria ta viață. Schimbarea începe din interior. Restul, na, vin de la sine. 

Nu vreau să demontez acel clișeu, conform căruia ”liceul este perioada cea mai frumoasă” bla bla bla. Dar, sincer, nu e. Pentru mine, unul, chiar n-a fost. Am fost stresat, da, dar am fost și relaxat în anumite situații. Am plâns. Cât de mult se poate! Dar am și râs cu lacrimi. Mi-a fost frică - da, la început, de doamna de chimie, de domnul de fizică, și o frică chiar ciudată de doamna de desen. De ce? Nu știu, așa-s unii oameni, te sperie. Las în urmă niște ani frumoși, îmi mulțumesc mie că am știut ce-am vrut, am muncit pentru asta și-am reușit. Mulțumesc și unor prieteni care, alături de mine fiind, m-au ajutat. Mă simt foarte formal, deci mă opresc aici, e prea cald pentru formalități și politețuri.

Învățați singuri să faceți alegerile potrivite, pentru că mai târziu s-ar putea să fie, actually, prea târziu. Mult prea târziu! Într-o ultimă instanță, mai zic: suntem ceea ce facem!

Hai, zi faină!

15 comentarii:

  1. Din pacate chiar asa este. Imi aduc aminte si eu cu bucurie de liceu, de unele materii, de profesori de colegi. A trecut un an de cand am terminat si, iti spun sincer, nimeni nu a mai tinut legatura cu nimeni, cu toate ca am fost cea mai unita clasa de a 12a. Unii s-au mutat, altii sunt deja casatoriti si au familii pentru ca asa au considerat ei ca e bine, iar profilul artistic nu i-a impiedicat sa continue facultatea la kinetoterapie sau eu mai stiu. Sunt in facultate cu 7 colegi de liceu si nici macar nu ne intalnim, sau sa ne dam un mesaj "Hei, ai pauza? Hai pe afara?" Sau undeva.
    Liceul e chiar naspa pentru ca sunt prea putine lucruri bune care se intampla in el si se da prea putin interes din partea profesorilor. Invatamantul a ajuns la pamant, dar sper ca generatiile de profesori ce vor urma, vor avea alta conceptie deapre activitatea de a preda. Sper sa fie mai moderni, mai deschisi.
    E chiar trist...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS: Facultatea va fi de 10 ori mai rea.

      Ștergere
    2. Uh, Doamne, chiar nu vreau să se întâmple același lucru și la mine. Deși simt nevoia să cunosc oameni noi, cu drag și atenție aș reveni asupra celor vechi. Cred că mă înțelegi tu. Sperăm într-o schimbare, dar cu siguranță lucrurile n-au să se schimbe vreodată de la sine. Cu siguranță! :) Pupici și o zi frumoasă, mulțumesc de vizită!

      Ștergere
  2. " profesori pentru care banca nu era un zic,"-> Cred că ai vrut să scrii "zid".
    "să fie, acctually, prea târziu."-> Again, un singur "c".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, m-am grăbit și, deși am recitit, nu am observat greșelile. E de la subconștient să nu fim atenți la propriile noastre greșeli. Corectez imediat! :)

      Ștergere
  3. Buna! Te-am tag-uit la un tag creat de mine. Poti intra pe bibliotecafermecata.blogspot.com pentru mai multe detalii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Teodora, și bine te-am găsit pe-aici! Mulțumesc, intru imediat pe blogul tău. Și revin! Puuupici!

      Ștergere
  4. Nu-mi place ca dai in aia care s-au hotarat in ultima luna ce vor sa faca, si atunci obligati de parinti sa faca o facultate. Daca tu te-ai decis mai din timp si ai beneficiat de mai multa sustinere din partea familiei, asta nu inseamna ca restu-s niste prosti care asteapta a fi judecati de catre tine. Bravo tie ca esti fericit ca ai facut ceea ce ti-ai propus. Hai sa nu ne batem joc de aia care, din varii motive, n-au reusit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu dau în ei, poate-am părut incisiv în asta, dar doar spuneam că e mult mai bine să te gândești din vreme ce vrei să faci, ca să nu te-agiți, să te stresezi în ultimul ceas. Nu am beneficiat de susținere, am ales chiar singur ce am vrut să fac, am învățat singur și atât. N-am spus-o în nume rău, cu o intenție acidă, ci doar ca un sfat. Mersi!

      Ștergere
    2. Normal ca e mult mai bine sa te gandesti din vreme la al tau viitor, doar ca unii se gandesc si-o fac degeaba, caci n-ajung la nicio concluzie. Tu ai ajuns. Bravo tie pentru asta. Oricum, nu e obligatoriu sa te stresezi in ultimul ceas, daca pana atunci nu te-ai gandit. Totul depinde de felul de a fi al persoanei. Unii se streseaza, altii ba.
      Prin sustinere nu inteleg sa-ti zica altul ce sa faci, ca aia nu mai e sustinere, e obligatie. Tocmai prin faptul ca ai ales singur dovedesti ca ai avut parte de sustinere. Lumea a avut incredere in alegerea ta si te-a lasat sa faci asta. Normal, cine n-ar avea incredere intr-unul care vrea sa dea la Medicina? In schimb, cand vii si zici "m-am saturat de scoala, vreau sa muncesc", normal ca familia iti da cu sutu-n cur si primesti sustinere ca Saddam Hussein in a fi gratiat.
      Poate m-am facut mai bine-nteles de data asta.
      Bafta cu facultatea. Profita de faptul ca-ti poti varsa nervii pe mortaciuni. Imagineaza-ti ca mortii sunt dusmanii tai. Asculta "Femurul" Adei Milea si fii cat de sadic poti. Iar cand vei termina si vei ajunge in randul "fiilor Satanei", nu lua mita. Atat te rog. Suntem oricum mult prea rupti in cur ca sa mai avem puterea financiara de a veni cu sticla de rachiu si cu hartia de 10 lei la doctor. Ai mila de poporul roman, pe care am vazut ca-l admiri, avand in vedere ca-i citesti cartile de cacat. Daca vrei sa te razbuni pe el, mai bine nu-i mai citi cartile, decat sa iei bancnota aia nenorocita pe care ti-o intinde o batranica cu lacrimi in ochi. Te rog, nu da dovada de arogante, asa cum ai dat cand ti-ai facut poza asta ce-o ai la avatar, si refuza.
      Poate ti se pare ca m-am luat de tine, dar chiar imi esti simpatic. Doar ca eu nu prea-s genul cu pupicei, ci zic chestii mai naspa, dar asta nu schimba faptul ca te consider om fain.
      Ai grija de tine, viitor "fiu al Satanei", Andrei!

      Ștergere
    3. Scuze că-ți răspund abia cum. Hai să-ți spun cum stă treaba, sper să mai treci pe-aici, de fapt. Ideea este că eu mereu am știut ce să fac. Nu știu cum să-ți spun. Taică-miu m-a trimis aici, la mate-info, că are el ceva colegi care-s mari informaticieni și câștigă cât el în doi ani. M-am dus, ce să fac, dar sincer și eu aș fi optat pentru același profil. Irelevant profilul, în fine. În clasa a IX-a, pe semestrul II, voiam să merg la filo, mi-era scârbă de matematică. Încă mi-e, dar îmi pare bine că am scăpat. Apoi, prin clasa a X-a, mi-am dat seama că pur și simplu îmi place maximum biologia și trebuie să fac asta. N-am zis nimănui, alor mei sincer nu le păsa de ce vreau să fac, se gândeau ei că vreau info. Sănătate și virtute. Până mi-am luat manualele și m-a întrebat maică-mea ce fac. I-am zis că vreau medicină, asta, atât, altfel nu fac nimic altceva. M-a înțeles, a zis că-i viața mea, dar taică-miu o ținea pe-a lui, c-acolo îs toate frumoase. I-am zis să fie sănătos cu toți colegii, eu am de gând ”să-mi pierd viața” (citat din el) învățând și cercetând. Ok. Și am făcut-o, lor li s-a părut ”parfum”, pur și simplu înveți să intri. Ei, bine, un rahat, efectiv munceam zile în șir, credeam că o să înnebunesc la cât mă stresam. Și mă bucur enorm că eram așa, că-mi făceam griji. Voiam asta aproape exacerbat, dacă mă crezi. În fine.
      Mersi de urări, ce să spun, poporul nostru o fi el de căcat, nu spun că nu e, dar gândul că fac parte din el mă face să vreau să-nchid ochii uneori. Părerea mea este că avem autori buni, chiar avem unii foarte buni, orașe frumoase, n-am de ce să nu-i citesc cărțile, mai ales că, am spus-o mereu, crede-mă, dacă ar fi să ajung medic, niciodată n-o să iau bani de la un om sărac, de la o bătrânică vai de capul ei și cu pensie de abia-i ajunge să se hrănească. Am spus-o și o s-o spun cu tot cugetul, nu, nu, mi-ar fi rușine de propriul caracter, de propriile mele valori inexistente când voi fi făcând asta, dar, recunosc, de la un om care-nvârte banii cu lopata și-l doare la testicule de hârtiile din buzunar, am să fiu de-acord cu acea bancnotă de care vorbești. Gândul că în România un medic câștigă aproape cât un măturător de străzi, mă scârbește până la epuizare. Crede-mă. Sistemul însăși de sănătate este bolnav. Mă scârbește și asta. Poza de la avatar e cât se poate de irelevantă, e o simplă poză, chiar nu știu ce-ți transmite ție.
      Nu mi se pare că te-ai luat e mine, chiar mă săturasem, să spun așa, de ponei roz și de floricele zburând prin comentarii. Mersi mult de considerație, crede-mă, nu m-a deranjat efectiv deloc comentariul tău, ba chiar m-a antrenat.
      Apelativul din sfârșit este ușor incomod și, hai s-o spun, deranjant, ”fiul al Satanei”, anonim! Seară faină și sper să treci pe-aici, pe la noi, pe la poporul de căcat!

      Ștergere
  5. Oh, eu am urat liceul! La vremea mea, am fost foarte condamnata de gandirea asta, mai ales de catre acei prieteni care isi doreau cu ardoare sa fie considerati best friends evar, dar care uitau imediat ce ieseau pe usa, cine esti, cum te cheama, si cum i-ai ajutat. Cred ca pe mine cel mai mult m-a ajutat atitudinea si nepasareaa, si asta ma ajuta si astazi. E mai bine uneori sa fii detasat si sa nu bagi in seama toate prostiile. Mi se pare deja exagerata atitudinea unor profesori, care exact cum ai spus si tu, considera ca materia pe care o predau e cea mai importanta bla bla bla...Oricum, sa stii ca la facultate e alta lume. SI acolo ai sa gasesti materii de umplutura, care efectiv nu au nici un sens, nici o valoare, dar diferenta dintre profesorii de liceu si cei de la facultate, e ca cei din urma, sunt implicati altfel in interactiunea student-profesor. Unii stiu si ei ca materia lor nu are nici o relevanta in formarea ta ca si medic, dar chiar si asa, isi fac meseria cu profesionalism si drag, si n-ai cum sa nu ii indragesti.

    In alta ordine de idei, sa stii ca am terminat si eu la UMF anul acesta, si crede-ma cand iti spun ca ai nevoie de nervi si o rabdare de otel. Facultatea asta nu este pentru oricine, si daca nu ai vointa si un caracter mai puternic, risti sa fii doborat. Eu te felicit pentru reusita, si iti doresc numai impliniri! Si da, e bine sa-ti doresti sa ai numai note mari si sa-ti pastrezi locul la buget, dar nu uita niciodata ca este mai important sa fii om, sa fii impacat cu tine (stiind ca ai dat tot ce ai putut), si ca toti, dar chiar toti, aveti acelasi tel in final: sa fiti medici de succes! Competitia va fi foarte stransa si obositoare, dar nu e cea mai importanta... Invata, fii puternic, daruieste ce ai mai bun in tine, ajuta-ti colegii, implica-te in activitati, distreaza-te si profita de toate oportunitatile pe care viata de student ti le ofera!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne, mi-ai dat curaj! Am auzit tare des că e, într-adevăr, o pădure și o haită de câini care țintesc să te-atace, conotativ spus, când ești la pământ. Dar trebuie să-nveți să te ridici și să continui, oricât de greu, poate, ar fi! Și sigur este, nu are cum să nu fie. Te felicit pentru reușită și mult succes de acum înainte, este nevoie. Pupici și o seară plăcută, mulțumesc pentru toate aprecierile!

      Ștergere
  6. Oh, ce-mi place că ai vorbit despre asta! Sunt atât de frustrată de sistemul de învățământ și de concepțiile profesorilor. Ok, într-a 9-a și a 10-a poate că ar trebui să faci toate materiile, dar dintr-a 11-a (având în vedere că nu mai e obligatoriu să mergi la liceu), ar fi minunat să-ți poți alege orele la care vrei să mergi. Deși mai târziu e posibil să-ți pară rău că nu te-ai dus și pe la chimie să mai înveți câte ceva, atâta timp cât pe moment crezi că nu te ajută cu nimic și e un timp pierdut, atunci poți să iei decizia asta. Despre profesori, ce pot spune, numai "laude" am. Din păcate n-am niciun profesor care să fie mai mult de atât. Se mai zice când ai o problemă, dacă nu poți să apelezi la părinți, să te duci la un profesor. Mă gândeam la cine aș putea eu să merg și mi-am dat seama că n-aș putea să mă duc la nimeni pentru că sunt prea focusați pe materia lor, parcă văd numai drept, în părți nu mai văd. Cred că atmosfera de liceu, colegii, situațiile și experiențele prin care treci sunt cele care te ajută să te dezvolți. Eu m-am dezvoltat atât de mult văzând atâtea tipuri de oameni, observând cât de falși pot fi unii... Ce-i drept, nu pot spune nici că-i urât liceul: nu a fost zi în care măcar să nu zâmbesc puțin, de râs cu lacrimi nu mai zic... Am până acum câteva amintiri frumoase și sunt abia a 11-a, dar parcă liceul nu s-a ridicat la așteptările mele. Mulți spun că e cea mai frumoasă perioadă a vieții, dar eu sunt sigură că nu o să mă limitez la atât, e imposibil să fie atât de monotonă și de lipsită de farmec.
    Cât despre BAC, chiar dacă sunt speriată puțin de el, mai ales că stau prost cu matematica (și sunt la mate-info), îmi dau seama că oricum s-a format o concepție mult prea exagerată despre el și că, de fapt, nu contează atât de mult. Da, ok, e bine să ai acea diplomă pe care se pune atât de mult accentul acum, dar nu consider că nota aia dovedește cât de deștept ești. Am atââția colegi care tocesc și au note mari și, de fapt, cu ce rămân?
    Îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să-mi exprim gândurile, chiar aveam nevoie! Baftă în tot ce faci, Andrei! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu tot dragul și mă bucur că mi-ai împărtășit a ta părere! Succes în toate și abia aștept să reușești ce-ți propui, fiindcă poți!

      Ștergere