luni, 8 iulie 2019

„Trei zile la Ierusalim”, de Stéphane Arfi - Recenzie



„Trebuie să trăim fericiți aici, pe Pământ, în lumea aceasta. Trebuie să ne bucurăm în viața aceasta și în nicio alta.”

Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 256
Anul apariției: 2019
Traducere: Ruxandra Chiriță

„Singura sa grabă e dragostea, adică efemerul.”

Stéphane Arfi s-a născut în 1968 la Fort-de-France, în insula Martinica. Este scriitor, scenarist și jurnalist. A absolvit Institutul de Studii Politice din Paris și a obţinut o licenţă în drept și sociologie politică la Sorbona. A debutat în 2015, cu povestirea Devance tous les adieux, publicată sub pseudonimul Ivy Edelstein. Succesul de public și de critică l-a dobândit în 2017, odată cu romanul La vie magnifi que de Frank Dragon, publicat sub numele său real, pentru care a obţinut premiul pentru debut la Festival du Premier Roman de Chambéry. În prezent, locuiește în Bretania, unde citește mult din operele lui Victor Hugo, Jean-Jacques Rousseau, Malcom de Chazal și este pasionat de sportul de performanță.

„Așadar, iubirea, se spune, este unicul secret al fericirii.
Dar vai! Ce poate face iubirea împotriva egoismului, a lașității, a abandonului, a umilinței, a cruzimii, a nedreptății? Ce face iubirea împotriva urii, a fărădelegii, a războiului, a sărăciei, și, mai ales, a bolii și morții celor dragi?”

În plină criză a adolescenţei, tânărul Iosua fuge de acasă. Nu-l mai suportă pe tatăl lui. Și nu știe ce să facă odată ce i-a fost împărtășit un secret împovărător — el este fi ul lui Dumnezeu. Biblia spune că, la doisprezece ani, Iisus a fugit trei zile la Ierusalim. O fugă despre care, în mod misterios, nu știm nimic, dar care a avut cu siguranţă o importanţă crucială. Pentru că aceste câteva zile au schimbat pentru totdeauna viaţa băiatului. Două mii de ani mai târziu, sprijinindu-se pe textele rabinului Hillel cel Bătrân, un mare maestro spiritual evreu, Stéphane Arfi povestește această fugă la Ierusalim, care l-a făcut pe Iosua să descopere că adevăratul secret al fericirii nu este iubirea, ci bunătatea — hesed. O valoare pe care Iisus n-a încetat s-o propovăduiască întreaga viaţă, dar care nu a fost păstrată ca nucleu al învăţăturilor sale. Aceasta este povestea unui episod puţin cunoscut din viaţa lui Iisus și a unui cuvânt care deslușește cea mai mare enigmă a omenirii: cum să fim cu adevărat fericiţi?

Oh, cât de impresinost am să fiu în această recenzie. N-am cum, pur și simplu, n-am cum altfel, și-am s-o spun pe șleau, mi-a plăcut acest roman extrem de mult, cred că e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. A trecut ceva vreme de când n-am mai citit ceva atât de profund, care să mă atingă atât de tare, care să mă facă să subliniez până și o pagină întreagă din carte, pentru a putea avea la îndemână „paragraful” (dat fiind cazul, „pagina”) care mi-a plăcut. Sincer, n-aveam așteptări, nu știam prea multe despre roman - de multe ori, să știți, evit să citesc chiar și descrierea: ar putea părea ipocrit, dar mă las atras de copertă (evident, nu tot timpul). Și bună a fost alegerea romanului Trei zile la Ierusalim, mi-a întrecut efectiv toate așteptările pe care le aveam - și nu erau prea mari. Nu e ciudat cum, pam, așa, deodată, dai peste o carte, o iei din bibliotecă, îți zici, eh, s-o citesc și pe asta, gândindu-te că nu e cine știe ce, dat fiind faptul că nu prea ai mai avut parte de lecturi care să te cutremure în ultimul timp, și de fapt se dovedește că te-ai înșelat, că această carte pe care o citești este, de fapt, ceea ce voiai să citești de atâta timp? Exact așa m-am simțit eu. Și, chiar și acum, după ce am terminat-o de vreo săptămână, îmi reamintesc pasaje care m-au marcat și care, da, pot spune asta, pasaje care m-au învățat. Pentru că odată ce am terminat această carte, am ieșit din ea nu doar emoționat, ci și învățat. De ce? Vă spun în continuare.

„Tare l-ar mai lovi în față pe acest atotputernic ce zboară nepăsător deasupra unor ființe care par a fi primit viața numai ca să și-o piardă.”

Trei zile la Ierusalim ar putea fi interpretat ca o scenă din Biblie - dar n-am să intru în astfel și-mi rezerv dreptul de a nu o face. Oricum, accentul se pune pe tânărul Iosua, un băiat taciturn, diferit, care știe că are un rol pe acest Pământ, știe că are un destin special, că e un copil special. Acesta ajunge să fugă de lângă ai săi și să-și caute, astfel, menirea. Stéphane Arfi povestește despre această fugă a lui Iosua spre Ierusalim, locul sfânt, al celor de sus. Dar nu asta m-a interesat, ci întocmai focul interior al lui Iosua, motivele acestuia: Iosua știe că viața e nedreaptă, că, dacă nu ar fi, de ce există atâta sărăcie, durere, de ce există atâtea lacrimi, atâta moarte, atâta minciună? Evident, la rândul tău, ca cititor, te-ntrebi aceleași lucruri, te apropii de Iosua mai mult ca de oricine - la o adică, Iosua e fiecare dintre noi și este în fiecare dintre noi. Cu toții avem întrebări, cu toții avem răspunsuri - dar, cu cât găsim mai multe astfel de răspunsuri, cu atât ne punem mai multe întrebări; iar cercul se tot învârte. Iosua este un personaj puternic, înțelept, un personaj care totuși la o vârstă atât de fragedă, are atât de multe de arătat: el dovedește că știe învățătura cărții, că gândește rațional și, în același timp, profund, este o voce într-o lume dominată doar de dictonul „crede și nu cerceta”. Asta mi-a plăcut foarte mult la Stéphane Arfi, anume îndârjirea, patosul pe care l-a conturat în personajul său, Iosua - și-a făcut din Iosua, pentru mine, un personaj de referință al literaturii contemporane.

Stilul autorului este unul „călit”, așa l-am simțit: nu face abuz de cuvinte inutile, de replici care nu-și au locul și de care s-ar fi putut lipsi oricând, ci conferă înțeles oricărui cuvânt, oricărui dialog. Sincer vă spun, am avut atâtea momente în care am recitit ceea ce scria în anumite fragmente doar pentru a încerca să înțeleg - deși, în aparență, o secvență ar putea părea banală, ea se dovedește ca fiind, de fapt, atât de profundă și plină de înțelepciune și înțelesuri. De asta v-am spus mai sus că, lecturând acest roman, m-am simțit mai învățat, m-am simțit mai sincer cu mine și cu valorile mele. Nu știu, Trei zile la Ierusalim este ca o pildă, ca o parabolă frumoasă și verosimilă, este ca un drum pe care îl parcurgi tu și cu ființa ta, ca un timp pe care-l petreci doar tu cu tine, și atât, departe de agitația lumii moderne. Ah, cât aș fi vrut să nu se termine atât de rapid - aș fi vrut să lungesc lectura cât mai mult, dar, of, nu-mi stă în fire să amân o carte care-mi place. Plus că am avut și timp la dispoziție, având în vedere că, în sfârșit, am terminat cu facultatea, cu practica și mă pot dedica în totalitate cititului și scrisului. 

„Simte că prezentul nu este acel lucru încremenit și urât și năclăit care încâlcește trupul și sufletul și împiedică totul. Că putem fi chiar încredințați că schimbarea se va petrece, din clipa în care ne-o dorim. Ce simțământ minunat! își spune Iehuda și se înfioară.”

Stéphane Arfi are un scris poetic, plin de efervescență, de lirism, are un stil profund și care, cu siguranță, te face să fii cât mai aproape de atmosfera cărții - uneori, poate, dureroasă, uneori plină de viață și revigorantă. Incită la meditație, ba chiar și la filosofie - dar, atenție, fără să plictisească, să pară redunant sau clișeic. De asemenea, am găsit romanul Trei zile la Ierusalim ca fiind un bildungsroman, un roman al formării - dacă tânărul Iosua pleacă spre Ierusalim puțin sfios, luându-și soarta în mâini, sfârșitul romanului ne-aduce un față un băiat desăvârșit, plin de lumină, gata să-și îndeplinească destinul măreț și colosal. Un tânăr diferit de ceilalți, care, într-un trup plăpând, sumează o putere capabilă să schimbe întreaga omenire. Și-o misiune întru descoperirea bunătății, adevărului și iubirii - asta a însemnat scrierea lui Stéphane Arfi pentru mine: un adevăr. Și încă un adevăr vă spun imediat: abia aștept să citesc și altceva de la acest autor, abia aștept!

„- Să trăiesc? Ce știi tu despre viață? Nu vezi că noi, blestemații Pământului, nu trăim cu adevărat și putem doar să supraviețuim și să suferim? Nimeni n-ajuă pe nimeni și nimeni nu e fericit, acesta este singurul adevăr, spune Iehuda și se pierde printre fuioarele de fum cenușii de parcă ar trece în altă lume.”

Vreau să mulțumesc Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi romanul Trei zile la Ierusalim, una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Puteți comanda romanul de AICI. De asemenea, vă recomand să stați cu ochii pe site-ul editurii, eu am văzut numeroase apariții pe care abia aștept să pun mâna și să le citesc. Lecturi frumoase să aveți și cât mai cu spor!

Un comentariu: