Salutare, dragi cititori. Nu ne-am mai auzit de ceva vreme, ce-i drept, pentru că-ncerc să fac față, cât de bine pot, situației îngrijorătoare și neașteptate în care ne aflăm. Da, e greu, și știu că nu doar pentru mine, ci pentru toți. E greu să te acomodezi cu ceva cu care, de fapt, nu te poți acomoda nici măcar într-o viață de om: nu numai din cauza faptului că nu eram pregătiți pentru un asemenea lucru, ci și pentru că un asemenea lucru ne pune viața în pericol nu doar în circumstanțe fizici, ci și morale. Haideți să fim cât mai asumați, cât mai conștienți și să facem tot ce este posibil pentru a limita răspândirea unui astfel de virus; așa că, #stayhome & #staysafe cât mai bine cu putință. Da? Și sper că sunteți cât de bine se poate! :)
Vreau să vă spun că sunt un client fidel nu doar pentru că îmi place să am grijă de sănătatea mea corporală, de sănătate pielii mele și nu numai (da, știu că e puțin tabu chestia asta cu îngrijirea personală la băieți - ceea ce mi se pare absurd, dacă mă întrebați, întrucât, ca persoană fizică, băiat sau fată, trebuie să ai grijă de tine și de corpul tău), ci și pentru că, odată ajuns la dm, știu că am de unde alege pentru că mi se pune la dispoziție o gamă extrem de mare de produse, la prețuri accesibile și de buget. Ceea ce, zău, n-are cum să nu fie bine!
Am început prin a-mi alege câteva măști pentru îngrijirea tenului. Am mai folosit măștile de la marca Balea MEN, drept care am fost mulțumit de ele și le-am achiziționat iarăși. Majoritatea sunt hidratante, întrucât tenul meu este foarte sensibil la variațiile de temperatură din zilele acestea (în special săptămâna trecută, când ba a fost cald, ba a fost rece). O surpriză plăcută au fost totuși măștile de la 7th Heaven, de care mai auzisem însă pe care nu le-am încercat până acum. Am folosit-o până acum doar pe cea Deep Pore Peel Off și vreau să vă spun că, după ce am aplicat-o, mi-a luat puțin să mă acomodez din cauza faptului că are un miros destul de intens, însă după ce am înlăturat-o mi-am simțit tenul pur și simplu curat și respirând, nu știu cum să spun. Cu siguranță am s-o mai folosesc în viitorul apropiat, deoarece sunt mulțumit de efectul pe care îl are și senzația plăcută de relaxare pe care o oferă tenului meu. Celelalte măști sunt hidratante și revigorante - dar, după cum v-am spus, le-am mai folosit și în trecut și-am fost mulțumit de ele.
Aceasta este o apă pură pentru hidratarea tenului (da, după cum ați înțeles, am un ten mixt - ba e uscat, ba e gras, încât abia și eu mai reușesc să-l înțeleg), pe care o folosesc oricând simt nevoia, deoarece se aplică foarte ușor și nu murdărește, să spun așa. În trecut foloseam una de la Avène, dar nu am mai găsit-o de data aceasta, așa că am spus s-o încerc pe cea de la O`Lysee și mă declar mulțumit, deoarece este un tub destul de mare pe care am să-l folosesc mult timp de acum înainte și se potrivește perfect cu ceea ce îmi trebuia mie. Mi-am luat, de asemenea, și o cremă pentru piele sensibilă, marca Balea MEN, pe care o folosesc de obicei seara sau imediat ce mă rad pe față, deoarece îmi calmează tenul, îl protejează și, de asemenea, îi conferă o textură catifelată și plăcută. De asemenea, m-am uitat să nu aibă parfum sau coloranți artificiali, întrucât, mai ales după duș și după folosirea bigului, pielea feței este destul de sensibilă și ușor penetrabilă de bacterii și mircobi. De aceea, după cum am spus, de obicei o folosesc în combinație cu apa de Hammamelis virginiana, un tonic foarte bun pentru față (cel puțin, pentru mine, deoarece se împacă bine cu felul meu de ten).
Mi-am mai luat, de asemenea, și 2 măști peel-off. Cea de la Gerovital, gama Stop Acnee este printre preferatele mele. O folosesc cam o dată la una-două săptămâni deoarece are un efect destul de puternic, efect pe care-l simt chiar și la două zile după ce am folosit-o. E atât un efect de curățare a porilor, cât și un efect care-ți face pielea să se simtă tonică, revigorată. Eu, unul, chiar sunt un fan și am s-o folosesc în continuare. De asemenea, am spus să-ncerc și o mască peel-off cu cărbune activ, și nu mare mi-a fost surpriza când am văzut că se găsește și marca Balea. Înainte foloseam una de la Garnier, și-am văzut că tenul meu se împacă bine cu astfel de măști. Dar de când am găsit-o pe aceasta, am renunțat la cea pe care o foloseam ulterior, din mai multe motive: are un miros mai puțin intens (de unde rezultă, astfel, că are mai puțin, spre deloc, parfum), se înlătură mult mai ușor atunci când vrei s-o îndepărtezi (la cealaltă, spre exemplu, trebuia să clătesc destul de mult cu apă pentru a o îndepărta), și, evident, este mult mai accesibilă la preț. Ceea ce este un punct în plus, dacă mă întrebați pe mine. Nu e nevoie să aplic o cantitate mare atunci când o folosesc, iar tubul este măricel. Am folosit-o de câteva ori și chiar sunt mulțumit de efectele întâmpinate. Mi se pare chiar super că poți găsi mai multe alternative ale unor produse care, în general, au același efect, și poți fi atent la anumite aspecte pentru a ști pe care să-l alegi.
În continuare, mi-am achiziționat și un gel de ras, marca Seinz, precum și un deodorant din aceeași marcă, și unul Balea MEN. Sincer, eu nu pun preț pe mirosul lor pe cât pun preț pe efect și pe conținutul pe care-l au. Caut să fie cât de posibil lipsite de alcool, deoarece acesta deshidratează și usucă, precum și lipsite de alte componente care mi-ar putea afecta integritatea epitelială. De obicei utilizam un deodorant (nu antiperspirant) de la Gerovital sau de la lactovit (acesta chiar îmi place), dar cel de la Balea MEN îmi place foarte mult pentru senzația revigorantă pe care mi-o oferă. De asemenea, mereu am avut o problemă cu gelurile de ras: nu-mi plac deloc cele care, după ce le folosești și după ce îndepărtezi, cu apă, gelul, îți lasă pielea mată, uscată. Ei, bine, gelul de la SEINZ nu are acest efect (pe care îl are, spre exemplu, cel de la Gerovital) și nici nu miroase, deci nu are parfum adăugat. Chiar sunt mulțumit de el. Cel de față este un gel de ras pentru piele sensibilă. Deodorantul nu l-am încercat încă, însă nici acesta nu miroase intens. Plus că, dacă mă întrebați pe mine, faptul că produsele sunt albe conferă un punct estetic produselor SEINZ. Nu știu dacă mai au și alte produse din această gamă, dar cu siguranță am să mă uit și vă țin la curent.
Cred, totuși, că supriza maximă a fost atunci când am găsit acest dispozitiv pentru curățarea limbii, după ce te speli pe dinți, din marca DONTODENT. Eu, de obicei, îmi curățam limba cu o linguriță, în fiecare seară. Da, este foarte important ca pentru o igienă orală corectă să ne curățăm corespunzător și limba, nu doar dinții, întrucât multe bacterii se găsesc și la nivelul limbii, drept care este necesară îndepărtarea acestora. Evident, o poți face și cu capătul solid al periuței de dinți, însă nu poți fi sigur că le îndepărtezi în totalitate. Evident, nici dispozitivul de față nu o face, întrucât avem și bacterii benefice în cavitatea orală, însă curbajul capătului oferă un contact mult mai stabil cu limba, respectiv o îndepărtare mult mai sigură a acestor bacterii și particule alimentare. De asemenea, mi-am achiziționat și un balsam de buze hidratant, marca alverde, pentru că este oricând necesar. O recomandare, din partea mea, este această pastă de dinți, Colgate MAX WHITE (sau oricare, de fapt, din gama MAX WHITE): chiar dacă au un preț mai mare decât majoritatea produselor de curățare a dinților, eu o folosesc chiar de un an, doi, și mi se pare cea mai bună: chiar are un efect de albire a dinților (evident, dacă păstrezi și o igienă orală corespunzătoare și reduci, pe cât este posibil, consumul de produse care atentează la albul dinților), efect ce se simte chiar din momentul în care începi să te speli pe dinți.
Evident, nu se putea să trec pe la dm fără să trec și pe la produsele marca dmBIO. Mereu fac asta. De ce? Pentru că găsesc produse super bune, cu valori nutriționale sănătoase, cu macronutrienții necesari în cantități potrivite, lipsite de zahăr în exces, de calorii goale. Spre exemplu, mi-am luat mai multe sortimente de pâine uscată (cu semințe, cu brânză, cu măsline și usturoi) și vreau să vă spun că pur și simplu le-am adorat. De obicei, seara, când mă uit la un film sau serial, tind să ronțăi ceva. Well, nu facem cu toții asta?! Și tind să mănânc în exces, cam de-a lungul întregului film, fără să conștientizez. Probabil pentru că te concentrezi asupra filmului, și nu asupra mâncatului. Alternativa potrivită a fost să mănânc doar câteva dintre aceste sărățele, să le spun așa, și să le simt gustul intens și textura crocantă - lipsite de glutamat, pur și simplu am mâncat doar câteva: nu doar că sunt extrem de gustoase, însă sunt și viabile din punct de vedere nutritiv. Și asta-i exact ceea ce trebuie! De asemenea, mi-am luat și două ceaiuri fără zahăr (tot din gama dmBIO) din care beau, de obicei, dimineața, precum și tuburi cu pastile efervescente, gama Mivolis, cu calciu și vitamina B12, pentru o vitaminizare corespunzătoare zilnică. Este foarte important să oferim corpului nostru vitaminele de care are nevoie - totuși, vă recomand să le luați din fructe, legume, întrucât corpul le asimilează mult mai ușor și sigur.
Ultimile produse achiziționate au fost aceste punguțe: amestec multicereal din fulgi de ovăz, orz, seacară și grâu. O sursă excelentă și sănătoasă de carbohidrați, care reprezintă combustibilul de care are nevoie corpul tău pentru a-și desfășura activitățile (atât externe, daily living, cât și pe cele interne - metabolice, enzimatice, hormonale) în parametri optimi și corespunzători. Ador să mi le fac dimineața cu lapte sau chiar cu un sirop (asta după ce le-am lăsat să se înmoaie peste seară). Chiar e o sursă foarte bună de glucide, fără adaos inutil de zahăr. De asemenea, mi-am cumpărat și o pungă cu fulgi de soia, marca dmBIO, deoarece am fost încântat de conținutul proteic și conținutul excelent de grăsimi (bune!!!) pe care-l are. Știm, probabil, cu toții, cât de importante sunt proteinele, ele reprezentând piatra de temelie a corpului nostru: suntem alcătuiți din proteine, toate enzimele din corpul nostru sunt proteine. Deci, corpul nostru are nevoie de proteine pentru a fi cât mai solid și puternic. Nu trebuie să ne ferim nici de grăsimi, nici de lipide, întrucât membrana celulelor noastre, integritatea lor, este menținută de niște formațiuni cu structură, în genere, lipidică. Grăsimile, evident, dacă nu sunt în exces și dacă sunt luate într-o formă corespunzătoare, sunt foarte bune.
Și, dragi cititori, cam asta a fost tot. Voi ce v-ați mai cumpărat? Cu ce vă delectați zilele acestea? Sper că stați în case și aveți cât mai multă grijă de voi și de cei dragi vouă. O zi frumoasă și sănătate multă!
Super site-ul, multumesc pentru recomandare!
RăspundețiȘtergereCu mare drag!
ȘtergereOare de ce nu ma mira nulitatea a ceea ce scrii?
RăspundețiȘtergereSalut. Ce vrei să spui?
Ștergere