miercuri, 7 februarie 2024

Confesiuni, de Kanae Minato - Recenzie

Editura: Litera
Colecția: Folio
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 336
Anul apariției: 2023
Traducere: Oana-Celia Gheorghiu

Kanae Minato e o fostă profesoară de lucru manual și actuală casnică. A scris Confesiuni, romanul ei de debut, în timp ce-și îndeplinea diferitele sarcini domestice. Cartea s-a vândut în peste trei milioane de exemplare în Japonia, unde a obținut și câteva premii literare, printre care se numără Premiul Teatrul Radiofonic, Premiul Romanul Polițist pentru Scriitori Debutanți și Premiul Național al Librarilor. De asemenea, a fost adaptată într-un film nominalizat la Oscar, în regia lui Tetsuya Nakashima. Kanae Minato trăiește în Japonia.
„(...) Cine e cu adevărat vinovat aici? Chiar e vina profesorilor neglijenți?
Oare moartea lui Manami chiar a survenit din vina mea? Ce ar fi trebuit să fac ca s-o previn?”
🩸 ELEVII EI I-AU UCIS FIICA. ACUM, MAMA SE RĂZBUNĂ. 🩸

După ce rupe logodna în urma unei revelații tragice, Yūko Moriguchi nu mai trăiește decât pentru unica ei fiică, Manami, în vârstă de patru ani. Acum, în urma unui accident petrecut la școala gimnazială la care predă, Yūko renunță la profesorat și își înaintează demisia. Dar mai întâi de toate, ea are o ultimă lecție de predat. Povestea pe care le-o spune elevilor e una menită să anuleze tot ceea ce au știut ei vreodată despre doi dintre colegii lor, potențând scenariul unei răzbunări diabolice. Construit cu ajutorul mai multor voci narative și abundând în răsturnări de situație cu totul imprevizibile, romanul Confesiuni sondează limitele pedepsei, disperării și iubirii tragice, culminând într-o confruntare pe viață și pe moarte între profesor și elev, care pune în pericol întreaga școală. Percepția cititorilor asupra unei săli de clasă nu va mai fi niciodată aceeași.
„Iar în momentul ăsta te cam ocupi deja cu vânătoarea de vrăjitoare - exact ca în Evul Mediu. Cred că noi, oamenii obișnuiți, s-ar putea să fi uitat un adevăr esențial - nu prea avem, de fapt, dreptul să judecăm pe nimeni altcineva.”
Probabil știți cât de mult ador eu cărțile thriller, și că sunt fan înfocat al acestui gen & oricând aș renunța la orice alt gen de lectură pentru a citi un thriller. Ei, bine, un thriller bun, vreau să zic. A se citi: un thriller așa cum a fost Confesiuni. Atât mi-a trebuit pentru a-l citi - o întârziere de o oră și jumătate a avionului și un zbor dus spre Londra, pentru a-l citi. De ce? Păi, cum de ce? Fiindcă dacă ai neșansa de a citi prima pagină - și știi că ai treburi ulterioare - atunci mai bine renunți la ele, fiindcă pur și simplu nu mai poți lăsa din mână această carte. Să fie, oare, vocea narativă? Să fie, oare, incredibilele plot twist-uri care nu-ți dau pace? Aș spune că este un cumul al tuturor acestor variabile care, în cele din urme, se concretizează într-o carte pe care cu siguranță n-am s-o uit vreodată. Eram în căutare de un thriller bun, simțeam nevoia să citesc o carte diferită, o carte care să mă dea pe spate, după atât de multe rateuri pe care le-am avut de-a lungul timpului. Iar romanul lui Kanae Minato n-a fost doar bun, ci a fost extrem de bun. Cap-coadă, n-am mai putut să-l las din mână până când nu am aflat cum, de fapt, stă treaba, și încotro se-ndreaptă toate lucrurile.
„Totuși, dacă s-ar limita la asta, bănuiesc că aș putea s-o accept ca pe o formă extremă de TPOC și să încerc să aflu ce se poate face într-o astfel de privință. Dar problema lui Naoki e mai rea de-atât. În același timp, curăță totul în jurul lui și face exact pe dos cu propria persoană. 
E din ce în ce mai murdar. Refuză să facă orice ca să-și curețe corpul.”
Yūko Moriguchi este profesoară. Yūko Moriguchi este... Pardon, a fost mamă! Yūko Moriguchi este împinsă de la spate de dorința de răzbunare, și totuși nu i-aș spune răzbunare, pe cât i-aș spune disperare, pe cât i-aș spune dorința de a-i face pe cei vinovați de moartea fiicei ei să-și ispășească păcatele. Să dea „o lecție”. Faptul că această lecție i-a forme din ce în ce în ce mai necunoscute, mai bizare, ei, asta-i partea a doua. Dar, ce te faci atunci când te regăsești față în față cu cei care ți-au ucis fiica? Cu cei care se fac responsabili de moartea acesteia, într-o formă sau alta? Când fiica ta mai era singurul pilon de salvare într-o lume hazardată, catargul unui vas aflat pe mare în timpul furtunii? Ne zice Kanae Minato ce faci - îți cauți pacea, fiindcă de asta ai nevoie, chiar dacă pacea ta presupune infernul altuia. Yūko Moriguchi, pentru mine, a fost un personaj de-a dreptul incredibil, un personaj tragic, un personaj care întruchipează poată însăși esența sui generis a ceea ce am face - dacă am fi nevoiți - pentru cei dragi, chiar dacă aceștia nu se mai întorc. Nu este vorba despre karma, nu este vorba despre „primești ceea ce oferi”, ci este vorba doar despre mai mult decât atât: despre a preveni ca un astfel de lucru să se întâmple din nou. Fiindcă, date fiind circumstanțele și ceea ce Yūko Moriguchi știe, potențialul scenariu chiar se poate înfăptui fără nicio problemă... Din nou!
Oamenii slabi își găsesc oameni mai slabi decât ei care să le fie victime. Iar cei victimizați simt adesea că n-au decât două opțiuni: să facă față durerii sau să-și curme suferința prin moarte. Dar ei se înșală. Lumea în care trăiești e mult mai mare de-atât. Dacă locul în care te afli îți provoacă prea multă durere, eu zic că ar trebui să fii liber să cauți alt loc mai puțin vătămător, ca refugiu. Nu e rușinos să cauți un loc în care să te simți în siguranță. Vreau să crezi că undeva, în lumea asta largă, există un loc pentru tine, un adăpost.
În această carte, răzbunarea nu doar că a fost implacabilă, dar a fost pur și simplu impecabilă! Un thriller deosebit de inteligent, extrem de bine executat, cu angrenaje bine puse la punct și un punct de plecare bine, bine de tot dezvoltat și fructificat. Nici n-am simțit cum trec paginile - nici nu voiam, de fapt, să treacă paginile -, deoarece povestea s-a desfășurat în fața ochilor mei precum un film de acțiune. M-a bulversat tare, tare, mai ales la sfârșitul capitolelor, când Kanae Minato arunca „bomba” - și, ohoh, ce explozie răsunătoare! Dincolo de a fi un thriller bun, cu o componentă ficțională, are și o valență foarte realistă, din păcate - da, astfel de lucruri se întâmplă, s-au întâmplat, se vor întâmpla. O carte foarte emoționantă, pe alocuri, iar perspectivele diferite ale personajelor, vocea polivalentă, n-au făcut decât să-mi ofere o perspectivă și mai extinsă asupra lucrurilor. Aflăm „motive”, aflăm comportamente, aflăm povești - dar, în cele din urmă, nimic nu justifică întâmplarea. Cu o perspectivă profund tulburătoare, cu o scriitură impecabilă, Kane Minato scoate în lumină formele tot mai necunoscute ale demonilor (noștri) interiori... Ale demonilor care își găsesc asociere în lumea reală!
„Exact atunci a început să sune telefonul din mâna mea. Număr ascuns.
Îmi tremura degetul în clipa în care am apăsat pe Răspunde.”
Confesiuni este thrillerul pe care trebuie să-l citiți - mai știu persoane care l-au citit, și niciuna n-a fost dezamăgită. A se avea în vedere și că persoanele respective sunt, la fel ca și mine, pasionate de acest gen. Practic, este un thriller pe care-l devorezi, pe care nu-l poți lăsa din mână, un thriller alert & tensionat & misterios & brutal. Cu întorsături de situație (preferatele noastre, nu?), cu o atmosferă sumbră, cu dezvăluiri tot mai șocante. Personaje dezaxate, personaje cu tulburări psihice, care îți stârnesc stări și trăiri dintre cele mai bizare - de la milă, până la dezgust, de la compasiune, până la frică, o bizară senzație de neliniște. Kanae Minato chiar a reușit să scrie un roman de debut deosebit de bun, care foarte ușor ar întrece, în calitate, cărți ale autorilor consacrați. Un roman șocant pe care, chiar dacă l-am citit acum aproximativ două luni, nu-l pot uita. Și în momentul acesta, când scriu așa-zisa recenzie, îmi aduc aminte de anumite pasaje, de modul în care m-a făcut să mă simt și de trăirile pe care a reușit să mi le creeze. Dap, ăsta numesc eu un thriller bun și asta numesc eu o carte memorabilă. Vi-l recomand cu cea mai mare încredere, deoarece am certitudinea că o să vă placă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu