Și era frig

Era frig. Și am început să discutăm.

Am vorbit despre ce s-a întâmplat prima dată.
A doua, a treia.
Și apoi a patra.
Nu am uitat nimic.
Nimic nu se vrea uitat.

Am vorbit despre cafea, în timp ce ne încălzeam mâinile iar aburul își nimicea trupul în răceala de afară. Am vorbit despre întârzierea-mi și salutul colegului meu. „Unde-ai fost?”
 Despre câini care tremură de frig, părăsiți într-o gară murdară și care imploră, parcă, o bucată de mâncare. Despre oameni care aruncă priviri curioase pe care umbrela le oprește. Dar continuă să se uite. Și umbrela îi oprește în continuare.

Am vorbit despre haine și despre frig. Despre cântărețul mexican al degetului ei, pe care eu mi l-am reamintat cu greu.
Despre cât de bine îi stătea machiajul. Și despre cât de bine îi stă de fiecare dată.
Despre cât de mult ne dorim unul pe altul, despre cât de mult îmi lipsește și ne lipsim. Despre cât de puține ne permite timpul să facem, atunci când cineva ne trage din toate părțile, pentru ca în cele din urmă să rupem bucăți și să le împrăștiem peste fințele noastre. Conformare!
Despre „acasă nu poți face asta?” Parcă așa era. Sau nu?

Despre cât de repede îți poți pierde elanul și despre cât de încet îți poți reintra în ritm. Viața e imprevizibilă, ne spunem. Ne amăgim, de fapt, deoarece noi ne construim viitorul. Viitorul este construit din nou.

Luptăm cu indiferența pentru a câștiga bătălia dintre „ce suntem” și „ce am putea fi”. Avem în noi cea mai puternică armă biologică: voința. Dar, de asemenea, suntem cei mai încăpățânate creaturi de pe acest Pământ.
Vorbeam despre râsetele noastre, râzând.

Despre colega ei metamorfozată într-o locomotivă de tren. „Curaj, curaj, nu fi sfioasă!”

Vorbeam, încet, despre părinți și despre ce-au mai putut acești oameni frumoși să zică. Imprevizibili! Vorbeam cu mâinile înghețate despre ce ar trebui să fie. Și cum să fie. Și cum să nu fie. Despre selfie-uri care nu se vor vrute și despre memorii... încă nescrise!

Despre viitor, trecut, prezent, acum, ieri, mâine.


Vorbeam despre noi. Și era frig.

Oprah, o lectie de viata

Una dintre cele mai puternice femeie din lume.

Totul s-a întâmplat într-o zi când, schimbând programele televizorului, în lipsă de ocupație, am dat peste programul TLC pe care se difuza o emisiune a lui Oprah. Auzisem de ea, cumva, însă nu-i urmăream talk-show-urile și toate celelalte, însă în acel moment se difuza un interviu al ei, pentru propria ei emisiune la care, de obicei, erau invitate alte personalități ale lumii: Obama, diferiți scriitori, Morgan Freeman, Beyonce, chiar și Michael Jackson i-a fost invitat.

Oprah Winfrey a fost catalogată drept "cea mai puternică femeie din lume, fără doar şi poate", de către CNN şi revista "Time", "una dintre cele 100 de persoane care au influenţat secolul XX" sau "cea mai influentă persoană din lume", între 2004 şi 2011. Ajunsă la 60 de ani, pe care i-a sărbătorit zilele trecute, Oprah continuă să scrie istorie.

 

Departe de a-şi arăta vârsta, "regina talk show-urilor" pare plină de energie, lucru demonstrat de numeroasele proiecte în care este implicată. Dar lucrurile nu au stat mereu aşa... 

Copilăria vedetei a reprezentat o pată neagră a trecutului său. Crescând în Kosciusko, Mississippi, copilăria lui Oprah nu a fost foarte diferită de cea a copiilor din Africa de Sud. Ea a locuit într-o fermă, fiind crescută de către bunica ei într-un spirit religios. La numai nouă ani, a fost abuzată sexual de unchiul ei, un văr şi un prieten de familie. Ba mai mult, la 14 ani a născut un copil, însă acesta nu a supravieţuit. Mărturisirea a fost făcută în anul 1986, în cadrul unui episod al emisiunii sale care avea ca temă abuzul sexual. La aflarea veştii, familia ei a refuzat să facă comentarii, iar, de multe ori, Oprah a motivat că a ales să nu fie mamă tocmai pentru că nu a fost corect îngrijită în copilărie.  

Şi cu toate astea... Oprah reuşeşte să meargă mai departe. Lasă în urmă copilăria traumatizantă şi cu paşi înceţi, dar siguri, Oprah urcă pe scara succesului. În custodia tatălui, Oprah reuşeşte să iasă la suprafaţă. Termină liceul din Nashville cu note excelente, urmează Facultatea din Tennesse în 1971, unde primeşte o bursă de merit. La 17 ani a câştigat titlul de Miss Black Tennessee şi a fost cooptată la postul de radio din Nashville, devenind în scurt timp co-prezentatoarea programului de ştiri de pe canalul WJZ-TV, din Baltimore, iar mai târziu, co-prezentatoarea unui show intitulat "People are Talking". 

În 1984 s-a mutat la Chicago, unde a prezentat show-ul matinal "WLS-TV". În mai puţin de o lună, emisiunea a devenit cel mai vizionat talk-show local. Ulterior, durata acestuia a fost prelungită, iar talk-showul a fost redenumit "The Oprah Winfrey Show". Începand cu 8 septembrie 1986, s-a transformat într-o emisiune difuzată la nivel naţional, devenind cel mai vizionat show din istoria televiziunii şi câştigând mai multe premii Emmy.  

Unul dintre cele mai memorabile momente din activitatea ei a fost interviul pe care i l-a luat lui Michael Jackson în 1993. Acela a fost pe locul 4 in topul celor mai vizionate momente din istoria televiziunii americane şi pe locul 1 în topul celor mai vizualizate interviuri, cu o audienţă de 36,5 milioane de telespectatori. 

 

Vă recomand să-i urmăriți toate interviurile acordate și toate talk show-urile, sunt atât introspective, punând întrebări, cât oferă și răspunsuri și, de asemenea, îmbunătățesc cultura... generală! Și, evident, nu numai.

Pagini răsfoite

Iar am vărsat ceai pe jos.

13 august. Și dacă un om va privi existența în întregul ei circuit și va vedea cât de abundent e înzestrată cu extraordinar, cu măreț, cu frumos, cu viață și suflet, va înțelege lesne de ce ne-am născut.

13 august. Aș dori să cunosc un cifru secret pentru a înregistra ce simt astăzi. Dacă am să uit vreodată, fie ca mânea mea dreaptă să-și uite meșteșugul... perdeaua ridicată, mâna întinsă spre foc, cu inelul, degetele răsfirate... ba nu, ninge... telegrama care spune că ea n-o să... Sosesc doar cuvintele simple, ora 8:30.
Mai târziu. Am scris cele de mai sus pentru că există, într-adevăr, pericolul real de a uita acest fel de intenstate și n-ar trebui.

22 august. Zi infinit mai frumoasă decât o dimineață de primăvară sau vară. Ceață, copacii vătuiți, nu se clintește o frunză, nu adie o suflare. Vag miros de ars. Soarele se ivește încet, încet, camera se înseninează. Deodată, apare pe covor un pătrat de lumină slabă, roșiatică. Pasărea din grădină scoate un „cip-cip-cip”, puțin scrâșnit, ca un zgomot de tocilă. Brâncuțele scânteiază în grădină: frunzele sunt gălbui. Pe pajiște, cu lăbuțele ghemuite sub piept, șade motanul negru cu pete albe...

30 august. Frig și vânt. Privit pe fereastră, palmierii contorsionați și cu lombara ruptă, praful, femeia cu văl negru. Simt că trebuie să trăiesc singur, singur, singur; doar artiștii să-mi calce pragul. Fiecare artist își taie urechea și și-o bate în cuie pe ușă, pentru ca ceilalți să strige în ea.

15 septembrie. Aici, marea e mare adevărată. Se umflă și se prăvălește cu vuiet puternic, fâșâie mătăsos de parcă toare o pisică, uneori pare să se zvârle până în cer și atunci vezi bărcuțe cu pânze cocoțate pe nori ca niște heruvimi înaripați.
Hei! Uite doi îndrăgostiți. Ea poartă o rochie strânsă pe talie, pălărie ca o tigaie răsturnată cu fundu-n sus; el un costum de imitație de panama, pălărie de soare, baston etc.; brațul lui o înconjoară. Plutesc între apă și cer. Glasul lui ajunge până la mine: „Desigur, nu e problemă, vom merge unde vrei și vom mânca ce vrei, dar, să știi, un regim continuu de carne conservată poate să-ți producă multe....”

... când carul de triumf se oprește brusc, să-ți iasă în cale augusta arătare.
Giuvaerul înfășurat într-o bucată de mătase veche e negociabil, într-o bună zi, pe piața mizeriei.
Complicații luxuriante, care fac atmosfera prea tropicală...

Bucuria supremă de a nu trebui să dai explicații.

19 septembrie. Nu. Depășit!
Mai târziu. Struțul, când își înroapă capul în nisip, ține, în orice caz, să creeze impresia că cea mai importantă parte a lui e capul.

Era una și aceeași din cap până-n picioare. Ai fi putut s-o tai, felie cu felie, și să fii sigur că n-ai să dai peste o stafidă, o cireașă sau măcar peste o bucată de coajă.
Prietenii sunt niște întruchipări mai mult sau mai puțin imperfecte ale idealurilor noastre...

3 octombrie. Nicio pasăre nu stă mai semeț pe copac decât porumbelul. Pare așezat acolo chiar de mâna Domnului. Cerul de un albastru mătăsos, tivit cu alb și soarele scânteiază printre frunzulițe. Dar copilașii, sfrijiți și cu spinare gârbovă... m-au făcut să simt cum îmi slăbește un pic dragostea pentru divinitate.

20 octombrie: La micul dejun, un țânțar și o viespe au venit să se adape la marginea farfuriei cu miere. Țânțarul era o mică gazelă sprintenă și zveltă, dar viespea era un tigru crâncen, care mugea. Adăpați-vă, dragii mei!
Mai târziu. Mâna ei rece și mare, cu încheieturi ciolănoase, cu unghii scurte și pătrate. Nu-i mânuța catifelată, care suspină, care dăruiește, care cade leșinată și trebuie readusă în simțiri doar pentru a mai leșina o dată.

Aștept să se usuce, las aerul să bea tot!

Prezentul, tot aici

Iată-ne în prezent. Sau, în trecut?
Viitor, poate?

Prima parte AICI, a doua AICI, a treia AICI și a patra... mai jos!

1. Piercing în limbă
Pirssssingul în limbhă poate influenssa neghatif pronunssia! Sshuper!

2. Post terapeutic
În primul rând, o curățenie generală a tractului digestiv. Cel mai bine merge în combinație cu spălătura intestinală. Ca să iasă toate otrăvurile. Apoi, sistemul sanguin. Ce mizerie s-o fi strâns și acolo - și, pe urmă, scap și de păr. Nu vreau să mă gândesc ce o fi și acolo... Apoi îți scoți uterul și pui să ți se scmulgă unghiile, și cu asta ai făcut cam tot ce trebuie.
Musai să ai grijă de tine, din când în când.
Așa zice societatea!

3. Presa pentru citrice manuală
Oare inventatorul nu-și râde în barbă când ne chinuim, cu ochii strănși, ferindu-ne de jeturile acide, să ne preparăm un suc cu presa de rahat inventată de el?

4. Programul T9, ăla de auto-corectare automată
T9 este un program de asistență pentru redactarea SMS-urilor, introdus de majoritatea rețelelor de telefonie mobilă, pentru tastarea cât mai rapidă.
Din păcate, programul produce o mulțime, dar o mulțime de confuzii.
Ea scrie:
„Iau bere și vin să ne cuibărim. Sărutări 1000.
Anja.”
Mesajul sosește către el în forma următoare:
„Iau beregata și vinele să ne cultură. Sărituri 1000.
Aniversare.”

5. Taine hoteliere
„-Pe ce buton să apăs ca să obțin o legătură telefonică în exterior?”
„-Unde se află feonul?”
„-Cum funcționează mecanismul de comutare între apă pe țeavă și apă pe duș?”
„-Unde am lăsat cartela de acces în cameră?”
„-De ce apa de duș e când opărită, când înghețată?”
„-Unde se află comutatorul principal al luminii?”
„-Care să fi fost codul safe-ului din cameră?”

6. Vecini
În epoca urbanizării globale, vecinii devin, din păcate, o temă tot mai stringentă. Pai precis, se disting următoarele categorii:

• mic-burghezi nevrotici;
• barbari zgomotoși;
• mârlani enervați care urlă la telefon toată noaptea;
• monștri care-și freacă scaunul de podea;
• mari familii otomane;
• maniaci fasciști ai ordinii;
• perverși liniștiți;
• bombe sexy care gâfâie pe tocurile lor noctambule;
• amatori de grătare puturoase pe balcon;
• veșnic reclamagii care bat în țeava de calorifer;
• ultratelespectatori surzi;
• și pururi bârfitori de bloc solitari.

Păi, se poate?

7. Blackberry
 Așa se cheamă tehnologia care permite, printre altele, transmiterea și recepționarea de e-mail-uri pe telefonul celular. Deși între timp ai trimis/primit un mesaj de răspuns prin care anunți/afli că nu ești/este disponibil. O invenție nemaipomenită, care din păcate ajută prea puțin, doarece informațiile dorite au rămas pe masa de lucru. Când am primit primul mesaj sub care se putea citi: ”This message was sent by a BlackBerry”, m-am bucurat în inocența mea foarte tare de gluma neașteptată și am semnat la rândul meu: „Și acest mesaj a fost transmis tot de o mură.”

8. Blaine
Blaine este noul prieten al păpușii Barbie. Da, văzui asta random pe la televizor. După patruzeci și trei de ani, Barbie i-a dat papucii iubitului ei metrosexual KEn. Urmașul este un soi de surfer californian nesărat și fără fund, care se dă în vânt după pizza. Se vede limpede noul trend al relațiilor amoroase: tot mai multe femei își caută bărbați tot mai... tineri! După doi ai de criză a bărbatului matur, Ken a reapărut. Acum poartă păr mai lung, pantaloni cargo și o geacă de piele neagră. Merge pe motocicletă, ascultă James Blunt, gătește și este interesat de tot ce ține de budism. Frați bărbați, să ne încordăm să nu ajungem ca jalnicul Ken!

9. Brățări colorate din plastic
Ciclistul acela a început toată povestea. Cu bentița galbenă, pe care scria „Am fost la un pas să-mi pierd punguța cu doi bani și de aceea lupt împotriva cancerului.” De aici a pornit „BOOM-ul” brățărilor multicolore, ca semn de solidaritate: roz demonstra împotriva cancerului mamar, alb împotriva sărăciei, roșu semnifica „împreună pentru Africa”, negru-alb opoziția față de rasism.
Între timp, brățările, zic și eu, nu mai sunt la modă.
Iar Africa tot săracă a rămas!

Sper că... v-ați regăsit!
Voi reveni!

Maestrul si Margareta, de Mihail Bulgakov - Recenzie

Aș putea spune „recenzia unei cărți cum rar întâlnești!” și nu m-aș înșela.

Mihail Bulgakov, autorul romanului, a trăit între anii 1891 și 1940, fiind un romancier și dramaturg rus de origine ucraineană. Foarte contraversat acest Bulgakov, opere lui fiind interzise în repetate rânduri de către guvernul stalinist.

Romanul are o acțiune destul de întortocheată, aș spune, complexă, dar surprinzătoare și „care te prinde”. Este structurat pe trei planuri care alternează, planuri care au menirea de a menține cititorul nu doar în alertă, ci și într-o stare oarecum confuză. Romanul parcă-ți pune întrebări să vadă dacă ai fost atent, îți aduce personaje noi și dialoguri surprinzătoare, menite să te facă să te întorci și să recitești secvența din anterioara pagină citită. Până la jumătatea cărții, sincer, nu știam ce treabă are și „Margareta” (care, totuși, nu este o floare- cel puțin nu o floare dintr-aia care realizează fotosinteză și altele) în tot acest roman.

Maestrul este un scriitor eșuat, care ne oferă multe răspunsuri la întrebările ce ne chinuie pe tot parcursul acestui roman, este un personaj cheie, revelator, iar Margareta este cea cu care acesta trăiește o poveste de dragoste, de fapt, mai mult decât o poveste de dragoste, însa care este imposibilă din cauza faptului că ea este deja măritată cu un om din înalta societate moscovită. Evident, Bulgakov nu le lasă destinele așa, ci îi readuce, într-un mod „magic”, împreună. Vă las să descoperiți, veți fi mai mult decât surprinși.

Margareta își vinde sufletul, asta e tot ce vă spun, și se alături unui grup format din persoane bizare, ciudate, înșelătoare. Bulgakov aduce în povestea sa și un „ciudat motan negru”- Behemoth, care reprezintă cireșica de pe tort în acest roman presărat cu scene amuzante, pline de o normalitate ciudată și nenaturală (dar, da, îi spun „normalitate”) și cu replici neașteptate, cu întorsături neașteptate și personaje neînțelese, dar care au un rol anume. 

Povestea dintre Margareta și Maestru este una specială, care cere sacrificii pentru împlinirea ei terestră și cosmică. O poveste care își găsește echilibrul în „refugiul veșnic”, ca o unire a contradicțiilor terestre. Merită!

N-am mai citit niciodată un asemenea roman. O desfășurare a acțiunii foarte complicată, întortocheată, cum am și menționat, dar și o trecere subtilă și neașteptată de la normalitate și natural, la magie și sacru. Surprinzătoare și neașteptate, iar Behemoth este unul dintre cele mai simpatice și surprinzătoare personaje, mereu într-o ceartă psihologică cu celelalte personaje: „stând pe labele din spate și plin de praf, motanul, între timp, făcea plecăciuni în fața Margaretei. Acum la gâtul motanului se afla un papion alb de frac, iar pe piept, un binoclu de dama din sidef, ținut pe o curea. Mai mult, mustățile motanului erau aurite.” Ei, ce mai pot spune?

O combinare perfectă de: psihologic, dragoste, moravuri umane pledând pentru non-valori și valori, religios, surprinzător, magic și... hipnotic! Merită să vă umpleți timpul cu un asemenea roman de calitate!

Cartea o puteți comanda de pe Libris.ro, de AICI.

Număr de pagini: 520

Traducător: Ion Covaci