Una dintre cele mai puternice femeie din lume.
Totul s-a întâmplat într-o zi când, schimbând programele televizorului,
în lipsă de ocupație, am dat peste programul TLC pe care se difuza o
emisiune a lui Oprah. Auzisem de ea, cumva, însă nu-i urmăream
talk-show-urile și toate celelalte, însă în acel moment se difuza un
interviu al ei, pentru propria ei emisiune la care, de obicei, erau
invitate alte personalități ale lumii: Obama, diferiți scriitori, Morgan
Freeman, Beyonce, chiar și Michael Jackson i-a fost invitat.
Oprah Winfrey a fost catalogată drept "cea mai
puternică femeie din lume, fără doar şi poate", de către CNN şi revista
"Time", "una dintre cele 100 de persoane care au influenţat secolul XX"
sau "cea mai influentă persoană din lume", între 2004 şi 2011. Ajunsă la
60 de ani, pe care i-a sărbătorit zilele trecute, Oprah continuă să
scrie istorie.
Departe de a-şi arăta vârsta, "regina talk show-urilor" pare plină de
energie, lucru demonstrat de numeroasele proiecte în care este
implicată. Dar lucrurile nu au stat mereu aşa...
Copilăria vedetei a reprezentat o pată neagră a trecutului său. Crescând
în Kosciusko, Mississippi, copilăria lui Oprah nu a fost foarte
diferită de cea a copiilor din Africa de Sud. Ea a locuit într-o fermă,
fiind crescută de către bunica ei într-un spirit religios. La numai nouă
ani, a fost abuzată sexual de unchiul ei, un văr şi un prieten de
familie. Ba mai mult, la 14 ani a născut un copil, însă acesta nu a
supravieţuit. Mărturisirea a fost făcută în anul 1986, în cadrul unui
episod al emisiunii sale care avea ca temă abuzul sexual. La aflarea
veştii, familia ei a refuzat să facă comentarii, iar, de multe ori,
Oprah a motivat că a ales să nu fie mamă tocmai pentru că nu a fost
corect îngrijită în copilărie.
Şi cu toate astea... Oprah reuşeşte să meargă mai departe. Lasă în urmă
copilăria traumatizantă şi cu paşi înceţi, dar siguri, Oprah urcă pe
scara succesului. În custodia tatălui, Oprah reuşeşte să iasă la
suprafaţă. Termină liceul din Nashville cu note excelente, urmează
Facultatea din Tennesse în 1971, unde primeşte o bursă de merit. La 17
ani a câştigat titlul de Miss Black Tennessee şi a fost cooptată la
postul de radio din Nashville, devenind în scurt timp co-prezentatoarea
programului de ştiri de pe canalul WJZ-TV, din Baltimore, iar mai
târziu, co-prezentatoarea unui show intitulat "People are Talking".
În 1984 s-a mutat la Chicago, unde a prezentat show-ul matinal "WLS-TV".
În mai puţin de o lună, emisiunea a devenit cel mai vizionat talk-show
local. Ulterior, durata acestuia a fost prelungită, iar talk-showul a
fost redenumit "The Oprah Winfrey Show". Începand cu 8 septembrie 1986,
s-a transformat într-o emisiune difuzată la nivel naţional, devenind cel
mai vizionat show din istoria televiziunii şi câştigând mai multe
premii Emmy.
Unul dintre cele mai memorabile momente din activitatea ei a fost
interviul pe care i l-a luat lui Michael Jackson în 1993. Acela a fost
pe locul 4 in topul celor mai vizionate momente din istoria televiziunii
americane şi pe locul 1 în topul celor mai vizualizate interviuri, cu o
audienţă de 36,5 milioane de telespectatori.
Vă recomand să-i urmăriți toate interviurile acordate și toate talk show-urile, sunt atât introspective, punând întrebări, cât oferă și răspunsuri și, de asemenea, îmbunătățesc cultura... generală! Și, evident, nu numai.
Oprah e o persoana minunata :) O urmaresc inca de cand era pe Euforia TV si am multe de invatat din ceea ce face si spune. Multumesc pentru articol, ma bucur ca existi.
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, este, iar în toate decursurile emisiunii ei am avut o mulțime de învățat. Îți mulțumesc pentru cuvinte. Zi faină!
RăspundețiȘtergereFrumos! :) Ma bucur ca o persoana asa minunata ca tine stimeaza o persoana la fel de minunata. Mult succes, Andrei!
RăspundețiȘtergerePS: Te urmaresc de mult si imi place enorm cum esti si cum scrii. Sa nu te lasi
Îți mulțumesc, Oprah Winfrey este o lecție adevărată de viață din care putem lua, în cele din urmă, ce este mai bun!
RăspundețiȘtergere