Starters & Enders, de Lissa Price - Recenzie

Editura: Trei

Număr de pagini: Starters (390), Enders (312)

Traducător: Mihai Dan-Pavelescu 

Rating: Starters (5 steluțe), Enders (5 steluțe)  

Lissa Price a fost distinsă cu numeroase premii, iar cărțile ei s-au bucurat de un succes internațional răsunător, fiind comercializate

în peste 30 de țări. Locuiește cu soțul ei în California de Sud, continuând să scriu și să se bucurie de lectură.

În urma războiului biologic care a decimat locuitorii de vârstă medie, Los Angeles-ul a rămas populat doar de tineri şi... bătrâni. Ca să facă rost de bani pentru a-şi ajuta fratele bolnav, Callie, în vârstă de şaisprezece ani, face un pact periculos: merge la Banca de Corpuri şi acceptă să îşi închirieze trupul unor bătrâni înstăriţi care plătesc pentru a redeveni, chiar şi pentru scurt timp, tineri. 

Iar sinopsisul de sus a fost îndeajuns de intrigant încât să vreau să citesc aceste cărți. De fapt, trebuie să recunosc, coperțile m-au atras încă de când a apărut acest roman. Totuși, cum nu prea mă dau în vânt după acest gen SF, distopic, fantasy urban sau cum s-o mai chema, n-a fost o prioritate lecturarea Lissei Price. Dar am zis să-mi iau inima în dinți, să ies din zona mea de confort, să încerc ceva relativ nou pentru mine. N-aveam nimic de pierdut, așa-i? Și, oricum, știam că are să fie o lectură ușoară, așadar perfect potrivită pentru perioada din timpul școlii care făcea uz de resursele mele fizice și, hehe, chiar psihice. 

În fine. Am să recenzuiesc ambele părți în aceeași postare, atât Starters (primul volum) cât și Enders (al doilea volum), pentru că e inutil să fac acest lucru separat - la o adică, mi-ar fi chiar imposibil să nu devin redundant și recursiv în recenzie, așa că n-are rost. Starters ne introduce într-o lume destul de bizară, o lume a polurilor opuse: o lume formată doar din tineri și bătrâni, populația mijlocie fiind distrusă în urma unei arme biologice. Bun, ăsta-i un mod foarte interesant de a construi o carte, și știu că înainte de a începe să citesc cartea mi-am zis că, pe bune, am să-i dau 5 steluțe acestui roman dacă autoarea nu-și va fi irosit ideea inovatoare. Și, da, chiar i-am dat 5 steluțe, și-am vă să spun și de ce. În general, ideea romanului este destul de simplă, cu tentă clișeică (motivul alesei, să-i zic așa), iar acțiunea uneori parcă trunchiată, dar asta nu deranjează - dimpotrivă, dă o tentă foarte ușoară lecturării romanului și chiar te prinde. Callie, o tânără pregătită să facă sacrificii pentru a-și proteja fratele, își va vinde corpul acelor bătrâni care nu se mai pot bucura de catifelarea sau frumusețea propriilor lor piei, fiind luată de pe stradă și, înainte de a fi viabilă pentru comercializat, supusă unor proceduri destul de ciudate: „mi-au făcut tratamente cu lasere, m-au dezinfectat, m-au înălbit, m-au lustruit, m-au depilat”. Bătrânii își fac toate nevoile cu corpul donatorilor, pur și simplu, au întâlniri, râd, bârfesc, chestii dintr-astea, sau pur și simplu simt nevoia să fie într-un corp mai tânăr, fără a face vreo treabă anume. La o adică, își permit. Dar, odată cu această alegere, Callie începe să cunoască o lume care înainte era limitată doar de bezna unor geamuri ferecate cu zăvoare și gratii, o lume în care moartea este ceva de o secundă, iar pericolele se nasc la fiecare pas: „Trecuse mult de când nu mai fusesem fericită. Trecuse mult de când viața nu fusese decât gloss de buze, muzică și prietene prostuțe. Trecuse mult de când grijile mele principale fuseseră dacă vom da test la școală sau dacă-mi uitasem tema pentru acasă. Acum mă interesa mai degrabă să fiu în siguranță, liberă și vie.” De fapt, chiar stai și te gândești, o simplă fetișcană de șaișpe' ani, într-un univers distopic, cum de are puterea să treacă prin atât de multe: să-și piardă propria identitate, să-și vândă corpul, să-și plângă fratele bolnav, să se despartă de proprii prieteni întru sacrificiu pentru bunăstarea altora, să-și piardă părinții. Cu desăvârșire un destin dramatic, dar Callie este, cum să-i zic, o adevărată luptătoare într-o lume dominată de minciună, de teroare, de supunere și moarte.

O întâmplare ciudată. Într-o zi, după ce în corpul ei fusese un Ender, un bătrân, Callie se trezește cu un pistol în mână și cu o voce care îi spune să-i urmeze indicațiile. Așadar, cineva are de gând să-i folosească corpul pentru a ucide, pentru a distruge și anihila. În scopuri brutale, mortale, nedemne. Nu vreau să văd dau mai multe detalii, vă spun doar că-i de urmărit această parte a acțiunii plină de mister. Bine, eu tot am încercat să cobesc care-i treaba cu vocea din cap și unde convergă toate acțiunile personajului principal, dar n-am reușit prea bine să-mi dau seama - ei bine, de aici îmi dau seama că într-adevăr scrierea este bună, deoarece nu numește misterul. Viața lui Callie e plină de secrete ciudate și inexplicabile, dar o rază de speranță își coboară căldura atunci când fata întâlnește un băiat care pare să-i stârnească un sentiment de siguranță. Totuși, aparențele mereu înșală, iar într-o lume dominată de atâtea lucruri ciudate nimic nu este ceea ce, într-adevăr, pare a fi. Prima parte a romanului pune accent pe cunoașterea personajelor, sublimarea intrigii și, implicit, a acțiunii consolidată pe intriga destul de sănătoasă și plină de alertă. Mi-a plăcut, zău! 

„Pofta de mâncare îți dispare atunci când afli că al tău corp a fost închiriat de către o asasină. Și că, probabil, vei fi ucisă și tu.”

Al doilea roman, Enders, mi-a plăcut cu o steluță mai puțin decât primul, asta pentru că mi s-a părut ușor plictisitor, dar ideea în sine a fost la fel de frumos dezvoltată și utilizată de către Lissa Price. Destinele, minciunile, secretele din primul roman, Starters, se întind și în al doilea, aducând cu sine repercursiunile aferente. Nevoită să mintă, la început, pentru propria ei siguranță și pentru siguranța celor apropiați, Callie își va da seama că trecutul niciodată nu stă într-un loc, ci mereu se răsfrânge asupra viitorului și prezentului, dezvăluind secrete care, mai degrabă, ar fi rămas pentru totdeauna secrete. „Este înfricoșător să nu știi ce ți-a făcut corpul în lipsa absenței tale”, spune Callie la un moment dat. Într-adevăr, chiar m-a încercat un exercițiu de imaginație, dar n-am ajuns prea departe, n-am vrut să fac asta. Este, de fapt, halucinant.

Callie este urmărită de o ființă ciudată care-i intră în psihic și nu-i dă voie să fie liniștită, deși, aparent, Enderii nu vor mai fi putut să-și manifeste controlul asupra Starterilor. Cine e această creatură ciudată care-i bântuie visele, strecurându-se în ecourile morții, ale tenebrelor întunecate? Planul Enderului suprem este să transforme Starterii în donatori permanenți, astfel încât aceștia să nu se trezească niciodată.Vor reuși? Ce se va alege de Callie, de prietenii ei, de fratele ei? Interesant, mie mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut, 4 steluțe i-am dat.

Acțiunea romanului nu este deloc grea. De fapt, parcă este prea ușoară, frazele curg de la sine, mister, alertă, fugi, fugi, încerci să-ți dai seama care-i faza, apar personaje, dispar, arme noi, arme necunoscute și cu efecte ciudate, surprinzătoare, morți neașteptate, voci care nu-ți dau pace, trecut care năvălește în prezent ca un val, personaje care ascund lucruri, secrete și minciuni, răutate, dorință de faimă, bani, putere, chestii electrice, totul dozat într-un echilibru foarte bine gândit de către Lissa Price. Într-o măsură, mi-a plăcut și ideea cu transmutatul corpurilor: cu fire înrădăcinate în realitatea noastră, Lissa Price descoperă povestea omului care-și pierde identitatea, mai ales atunci când țelul său este să arate precum o altă persoană - atât la exterior, de ce nu, cât și la interior. O bulinuță albă, astfel, că într-o asemenea poveste am găsit și idei de genul acestora.

În concluzie, eu zic că a meritat într-adevăr s-o citesc pe Price. O scriitură bună, relaxată, liniștită, misterioasă, cam tot ce presupune ceva de 5 steluțe - și SF, pe deoparte. „O poveste inteligentă, inventivă, care te ţine în alertă!”, afirmă, Dean Koontz, iar, după cei de la Kirkus Reviews, „răsturnările de situaţie se ţin lanţ, nu veţi avea timp să respiraţi. O lectură intensă, superbă, tulburătoare... cu un final care va răsplăti cititorii”, „plin de adrenalină! Fanii Starters vor fi înrobiţi!” - Booklist. Le mulțumesc enorm celor de la Compania de Librării București pentru acest roman minunat. Vă recomand cu drag site-ul lor online, dacă doriți să cumpărați cărți la reduceri foarte bune și de nerefuzat. De asemenea, în perioada aceasta, dacă folosiți codul CRACIUN2015 aveți o reducere de 5 lei la orice produs comandat, iar prin Poșta Româna transportul este GRATUIT. Puteți cumpăra Starters și Enders de AICI, cu o reducere de 25%. Lecturi plăcute să aveți și să citiți numai cărți bune.

Curând revin cu un top al cărților citite anul acesta, făcusem unul undeva pe la jumătatea sa. Lansarea romanului meu, Toate sfârșiturile sunt la fel, va avea loc în Iași pe 20 decembrie, duminică, la ora 17. Dacă aveți timp s-ajungeți, v-aștept cu drag. Așa mari emoții am, Doamne!

Un loc pe raftul meu (XXVIII)

Salutare, dragii mei!

Ce mai faceți? :) Eu sunt bine, da, supraviețuiesc, încerc și eu să mă prind cu ce se mănâncă viața, of, n-aveți idee ce groaznic e în clasa a doișpea, atâta stres, atâtea chestii de făcut, is a must, atât de puțin timp liber. Nu vreau să vă descurajez, doar să fiu realist și să vă spun că e o perioadă groaznică, groaznică, groaznică.

Dar, bineînțeles, timp de cumpărat cărți mereu există. Îmi pare rău că n-am mai trecut pe blog, am ceva cărți care așteaptă recenzate și sper ca în perioada viitoare să mă ocup și de ele, vai, că mi-e rușine să le las așa, nu se poate. În altă ordine de idei, Doamne, Doamne, cartea mea o să apară în curând, miercuri iese de la tipărire și, tadaaaa, o s-o țin în mână. Duminică, 20 decembrie, am lansarea la Cărturești, în Iași, și așa emoții am, nu vă vine să credeți, fiindcă s-au anunțat multe persoane c-ar veni, emoții, emoții. Vineri am trecut prin Cărturești și mi-am văzut afișul pentru lansare! Nu vă pot descrie în cuvinte cât de frumos a fost, ce trăiri m-au încercat. E, așa, o certitudine ciudată, dar te gândești că numele tău, în fine, poate-nseamnă ceva. Înțelegeți voi. Să n-o mai lungesc, să fim fericiți, să mă laud, iată ce cărți mi-am mai cumpărat.

Nu mi-aș fi cumpărat această carte dacă n-ar fi fost din colecția Clasici Litera și, bineînțeles, dacă n-ar fi avut coperta asta genială. Este teatru, și eu nu-s așa mare fan Caragiale, adică, vreau să zic, teatru în sine. Vedem ce-o fi!

N-am auzit de cartea aceasta, însă de Răzvan Petrescu s-a mai discutat. Pare interesantă și intrigantă, abia aștept s-o citesc.

Romanul acesta are o copertă pur și simplu minunată. Au început să-mi placă foarte mult cărțile din această colecție de la Polirom, îs super, atât la conținut cât și la suprafață. Iar cartea de față, Vulpea albastră, chiar sună bine.

 

Este prima carte scrisă de Murakami pe care o așez în bibliotecă. Habar n-am ce-i de capul lui, Doamne, cartea am primit-o la Secret Santa.

Tot la Secret Santa primită, am răsfoit-o puțin, nu știu dacă am s-o citesc prea curând. Dar e gratis, deci, na, cui nu-i plac cărțile gratis?

Titlul m-a fascinat, așa că am zis să-i dau o șansă. E foarte ciudat, știu că mai citisem despre această carte în altă carte, iar apoi îmi notasem numele într-un note în telefon.

 

Am citit cum că acest roman a fost scris într-o singură noapte. Tare-s curios!

Am luat-o la reduceri de pe Libris, mereu mi-au plăcut cărțile care tratează realități criminale.

Ador coperta. Și cartea sunt sigur c-o să-mi placă.

De multă vreme vreau să citesc cartea asta, iar de Black Friday am prins-o la reduceri. 9 lei, parcă, dacă nu chiar mai puțin!

Și, așadar, ce-i mai bun am lăsat la sfârșit. Îs genialeeee! Acum am toate cărțile lui Kate Morton apărute la noi, abia aștept și următoarea carte care, din câte am înțeles, apare anul următor. Așa abia aștept să le citesc și să le descopăr poveștile, Doamne!

 

Astea-s toate. Frumoase, puse-n bibliotecă, șterse săptămânal, răsfoite, pozate, mirosite, pfiu. Voi ce v-ați mai cumpărat, cu ce vă mai lăudați, ce mai citiți? Eu mai am puțin din Enders, nu știu la ce să m-aștept, e ciudățel romanul, dar îmi place. Lecturi faine!

 

Ce-am citit în luna noiembrie

Salutare,

Îmi pare rău pentru absența de pe blog, dar am un program super-mega-gica-ultra încărcat, Doamne, abia-mi mai văd de ce e de făcut pe-aici. Ce-i drept, na, îs a doișpea, nu prea-mi permit să dau cu piciorul. Mă conformez, mă pliez, văd eu cum o scot la un capăt.

Într-o altă ordine de idei, romanul meu mai are puțin și-apare. Cărțile-s la tipografie, undeva pe zece-unșpe o să apară. Așa mă bucur, eh!

În orice caz, vă anunț că pe 16 decembrie, ora 18, va avea loc lansarea în București, la Librăria Mihai Eminescu, iar pe 20 decembrie voi avea lansarea în Iași, la Cărturești, Palas Mall. Dacă aveți drum sau zi liberă, vă aștept cu mare drag să vorbim despre to ce vreți. :) Ar fi o mare plăcere!

Trecând la lecturile mele din noiembrie:

1. „Grey” de E.L. James - 3 steluțe pe Goodreads;
2. „Lungul drum spre casă” de Louise Penny - 5 steluțe pe Goodreads;
3. „Fascinația” de Sylvia Day” - 3 steluțe pe Goodreads;
4. „Cruciada copiilor” de Florina Ilis - 5 steluțe pe Goodreads;
5. „Arta conversației” de Ileana Vulpescu - 5 steluțe pe Goodreads;
6. „Până și asta o să treacă” de Milena Busquets - 5 steluțe pe Goodreads;
7. „Portretul vieții unui orfan” de Ionuț Tănase - 5 steluțe pe Goodreads;
8. „De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaja Veteranyi - 5 steluțe pe Goodreads;
9. „Necunoscutul” de Alexandra Gheorghe - 5 steluțe pe Goodreads;
10. „În aerul rarefiat” de Jon Krakauer - 5 steluțe pe Goodreads.

 Cam acestea sunt cărțile pe care le-am citit luna trecută. Acum citesc Fata cu portocale, puțin dezamăgitoare, din cauza faptului că m-am prins care-i treaba cu portocalele. Și cu fata. Voi ce mai citiți, în rest? :) Week-end plăcut și numai bine!

În aerul rarefiat, de Jon Krakauer - Recenzie

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducere din limba engleză: Ioana Vîlcu

Număr de pagini: 304

Jon Krakauer s-a născut în 1954 în Brookline, Massachusetts, şi a crescut în Corvallis, Oregon, fiind încă din copilărie un împătimit al drumeţiilor şi al alpinismului. După ce a absolvit Hampshire College, Massachusetts, în 1976, şi-a câştigat o vreme existenţa ca tâmplar, pescar şi vânzător de somon.

Mi-era dor să citesc așa un roman, așa o poveste care să mă facă să călătoresc, să trăiesc în alte locuri și, prin stilul foarte natural al autorului, totul să-mi fie atât de palpabil. Îmi aduc aminte că eram la școală și mi-am scos cartea din ghiozdan, iar o colegă a venit la mine, s-a uitat la carte, apoi iarăși la mine, exclamând: Cartea astaaaa! Și, evident, cum se face că citesc cărți așa bune? Nu s-a dat înlături să se laude, normal, că mereu e cu un pas înaintea mea, aici raportându-ne la alte cărți pe care ea mi le-a recomandat și de care eu abia am reușit să fac rost. Așa, să nu mă depărtez prea tare de rostul acestei postări. În aerul rarefiat a fost un roman viu, un roman veridic, evident, din moment ce este inspirat dintr-o poveste reală, o poveste despre supraviețuire, despre prietenie, solidaritate, perseverență, ambiție și despre continua încercare a omului de a-și măsura forțele cu natura, Doamne, atât de misterioasă și eternă. În dezacord cu condiția sa umană limitată, omul nu s-a mulțimit doar să constate anumite lucruri, ci s-a hotărât să le cerceteze, să le migălească și să le afle modul de funcționare. Astfel, poate, este mult mai bine ca unele întrebări să rămână, pentru totdeauna, întrebări. Căutarea răspunsurilor ar putea aduce cu sine lucruri nebănuite și, implicit, nedorite. 

În aerul rarefiat ne poartă prin munții Acoperișului Lumii, pe culmile ninse de zăpadă și strălucinde de gheață, unde aerul este un moft, este aur, undeva în anul 1996, când începutul „comercializării” Everestului adusese cu sine zeci de împătimiți și curioși - navi care, la o adică, erau de părere că până și cel mai neexperimentat om ar putea atinge culmile lumii. Astfel, pentru o sumă de câteva zeci de mii de dolari, numeroase companii turistice își prestează serviciile pentru a ajuta alpiniști - cu sau fără experiență - să parcurgă, în siguranță, cei opt mii opt sute patruzeci și opt de metri înălțime. Deci, dacă până în 1996 Everestul le era accesibil doar alpiniștilor cu ani de antrenament în spate, cu suport financiar bine defenit și sănătos, cu echipamente de maximă siguranță, din acel moment schimbarea de perspectivă a lucrurilor nu are să aducă cu sine numai dezastre, ci și o înlănțuită serie de drame umane sfârșite în tragedii.

Totul începe când Rob Hall, un alpinist neo-zeelandez își propune, alături de noua sa companie - Adventure Consultants - să cucereacă, alături de alți opt alpiniști (activi sau, dimpotrivă, care n-au mai avut niciun contact cu munții de ani buni) să cucerească vârful Everestului, pe data de zece mai 1996, după un intens și lung antrenament de pregătire a ascensiuni. Apoi, dincolo de sensul literar, veridic, scris a poveștii lui Jon Krakauer, mi-a plăcut ceea ce a transmis el: emoție, nu exagerarea ei. Nu superficialitate, nu suprafață, ci profunzime, groază, teamă, frică, tot ceea ce a însemnat această expediție. Krakauer n-a urmărit să-și plasticieze scrierea, ci a lăsat totul să curgă de la sine, exact așa cum a fost. Pe mine, unul, m-a fascinat. Krakauer nu s-a sfiit să afirme că, într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat pe Everest a fost o luptă pentru supraviețuire, ba chiar la sfârșit romanul, din note ale autorului, își cere iertare pentru asta și se simte vinovat pentru moartea unui alpinist din expediție Dați-mi voie să vă citez un pasaj: „Am încercat s-o ridic pe Yasuko. S-a agățat de mâna mea, dar era prea slăbită și s-a ridicat doar în genunchi. Am început să merg și am târât-o un pas sau doi, apoi și-a slăbit strânsoarea și a căzut. Cineva trebuia să ajungă la corturi și să aducă ajutoare, altfel ar fi murit cu toții. (...) Era atât de mică. Încă îi simt degetele ei cum alunecă de-a lungul brațului și cum îi dau drumul. Nici măcar nu m-am uitat în urmă.” Ei, cam așa este stilul lui Krakauer. Nimic acoperit, nimic sub prelată, totul relevat exact așa cum s-a întâmplat. Este de la sineînțeles, de altfel, că această carte avea să aducă niște controverse, în special pentru familiile care, în expediția morții, fie și-au pierdut fii, fie fiice, nepoți și copii. În lupta omului cu natura, Krakauer detaliază cititorului riscurile ascensiunii și senzațiile, trăirile alpiniștilor în lupta cu gerul neîmblânzit, cu lipsa aerului și presiunea și rarefierea sa (care, după cum bine știți, aduce cu sine numeroase probleme la nivel psihic, cum ar fi halucinațiile, amețeala, aberațiile). Krakauer reușește să-și transforme personajele transpuse pe hârtie în adevărați oameni, în oameni cu familii, cu sentimente, cu nevoi și principii, reușind să depășească această barieră manufacturală, să-i zic așa. Alături de ambiția și idealul de a urca pe Acoperișul Lumii, cititorul simte și durerea, groaza, neputința, frica, teroarea, regretul pe care această experiență unică are să le aducă cu sine. 

O furtună groaznică aduce totul cu sine, moarte, confuzie, dar speranța pulsează în acei alpiniști, în acei oameni precum o inimă: „De fapt, vijelia din data de 10 mai, chiar dacă puternică, nu ieșită din comun; era ceva tipic pentru Everest. Dacă ar fi început cu două ore mai târziu, se prea poate să fi scăpat cu toții. Dimpotrivă, dacă ar fi început cu o oră mai devreme, ar fi putut ucide cu ușurință 18-20 de alpiniști - inclusiv pe mine.” Așadar, moartea era ceva de-o clipă, de-o secundă, o simplă cădere de zăpadă, alunecare de gheață sau un vânt de-un minut aducând, pe aripile sale, dezastrul. Frica era ceva permanent în sufletul alpiniștilor, însă, luptând continuu cu ambiția, cea din urmă prima. Și, dacă-mi amintesc bine, spunea Krakauer la un moment dat ceva legat de acest lucru: „Am știut dintotdeauna că alpinismul este un sport foarte riscant. Am acceptat pericolul ca pe o componentă principală - fără el, alpinismul nu ar fi prea diferit de alte sute de activități banale. Era incitant să te apropii de enigma moralității, să arunci o privire în partea interzisă a frontierei. Credeam cu tărie că alpinismul este o activitate extraordinară, nu în ciuda pericolelor inerente, ci tocmai datorită lor.” Așadar, pot spune că scrierea lui Krakauer se constituie într-un sens moral destul de pronunțat: alpiniștii nu doreau, neapărat, să atingă vârful Everestului din considerențe sociale, să afirme că au reușit s-ajungă acolo, ci-și doreau acest lucru mai mult în accepțiunea lor cognitivă, psihologică, ca o confirmare a incertitudinii conform căreia omul nu-și poate depăși sfera limitată. Odată atins vârful Everestului, alpiniștii ar fi plecat cu satisfacția învingătorului, a celui care și-a depășit limitele și și-a demonstrat că, într-adevăr, poate.

Reliefând dramele alpiniștilor, pot să vă spun doar că unele pagini sunt atât de reale, atât de greu de parcurs încât e imposibil, zău, să nu simți un nod în gât atunci când citești. Și, mai ales, când știi că barierele ficționale nu s-au făcut cunoscute în acest roman, ci totul a fost înșirat pe hârtie exact așa cum s-a petrecut, exact așa cum realitatea a descris întâmplările: „Fața îi era grotesc de umflată; nasul și obrajul îi erau acoperiți cu degerături întunecate. Furtuna îi suflase ambii saci de dormit, lăsându-l expus vântului și temperaturii de -17 grade, și, pentru că avea mâinile înghețate, nu putuse să se acopere din nou sau să închidă ușa la cort.” Nu știu, vreau doar să vă imaginație puțin scena citată mai sus, pentru că pur și eu nu pot să fac asta, fiindcă mă doare, parcă simt chinul, groaza, neputința de a acționa atunci când condițiile o cer. Totul e atât de real, de tangibil, încât acest roman te dă peste cap și, evident, îți dă de gândit. „- Piatra l-a nenorocit pur și simplu, spuse Beidleman, care se afla puțin mai sus când a avut loc incidentul./ - A fost îngrozitor, își amintește Klev Shoening. Ai fi zis că l-a lovit cineva cu o bâtă de baseball, așa s-a auzit.” Iar dramele lor sunt mult mai multe, dar nu-i cazul să le citez pe toate. Încerc să-mi dau seama ce putere a avut Krakauer atunci când a descris aceste orori ale celorlalți alpiniști. Dar mi-e imposibil.

„Mai sus de opt mii de metri nu-ți permiți să ții cont de morală.”

Cred că citatul de mai sus închide romanul întocmai. Poate așa este: această aventură a schimbat oameni, a distrus oameni, a rescris oameni și a transformat. Drama celor care au vrut să ajungă pe cel mai înalt vârf de pe glob nu este doar o dramă locală, ci una legendară, a omului în genere care se luptă cu natura, cu intemperiile, în dezacord cu limitarea noastră telurică. Mie mi-a plăcut mult acest roman pentru că a fost altceva față de ce-am citit în ultima vreme; chiar uitasem cât de mult îmi plac cărțile de genul. Acum, evident, voi citiți ce vreți, eu am simțit nevoia să vorbesc despre acest roman așa cum am știut mai bine. Le mulțumesc din suflet celor de la Humanitas Fiction pentru acest volum minunat, savurat până la ultima pagină. Puteți comanda romanul În aerul rarefiat, de Jon Krakauer, de AICI, de asemenea vă recomand să urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele, reducerile și lansările de carte. O zi plăcută și lecturi frumoase!

Portretul vieții unui orfan, de Ionuț Tănase - Recenzie

Editura: For You

Număr de pagini: 218

Rating: 5 din 5 steluțe

Ionuț Tănase, câștigătorul sezonului 12 al concursului Dansez pentru tine, își spune povestea vieții în cartea Portretul vieții unui orfan. Aflăm despre copilăria chinuită, petrecută într-o familie cu părinți ca și inexistenți, dezinteresați total de cei cinci copii ai lor, despre perioada nesigură petrecută pe străzi, trăind din bani puțini, obținuți prin muncă cinstită, aflăm despre preadolescența și adolescența petrecute în casele de copii, despre înfometare, frig, bătăi, trădări, lipsuri, suferințe. Și atunci când toate aceste greutăți l-ar fi înfrânt până și pe cel mai rezistent bărbat, acel copil plăpând se ridică în picioare și luptă pentru visul lui: să se realizeze prin dans și să le ofere un cămin fraților lui. Sunt lucruri emoționante în autobiografia lui Ionuț Tănase, însă ceea ce impresionează cel mai mult este faptul că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, a greutăților și impedimentelor pe care viața i le-a pus în cale, Ionuț își păstrează curățenia sufletească: nu povestește cu răutate, nu cu ranchiună, ură, nedreptățire, nu împroșcă în stânga și dreapta cu noroi, nu judecă, nu taie, nu e incisiv, deși ar fi avut mii de motive - el, prin felul lui de-a fi, iartă, trece mai departe, păstrând permanent fluxul iubirii - toate acestea cu seninătate și credință. Deși toate traumele prin care a trecut ar fi putut lăsa urme adânci și permanente în sufletul și pe chipul lui, el reușește să-și păstreze bunătatea, inocența și optimismul, fiind unul dintre puținii oameni care demonstrează ceea ce spune acel dicton celebru: atunci când viața îi oferă lămâi, Ionuț Tănase la ia și face din ele limonadă. Din toate acestea și nu numai, Portretul vieții unui orfan este, cu siguranță, autobiografia unui învingător.  

Sincer, aceasta este prima carte de la Editura For You pe care o citesc. De fapt, am încercat și acum ceva vreme să citesc Fluturi, de la aceeași editură, dar primele zece pagini m-au chinuit groaznic, așa că am abandonat-o. N-am să-mi expun motivele, pur și simplu n-a fost genul meu de roman. Să vorbesc despre acest roman, mai precis, despre acest jurnal, ar fi de prisos. E impropriu, exclusiv, să recenzuiesc un jurnal, o poveste de viață veridică, reală, cu tangențe în cotidianul nostru atât de monoton, atât de plastic și superficial. Dar, că așa se cade, am să trec puțin prin povestea lui Ionuț Tănase, prin viața sa atât de nedreaptă, atât de singură, chinuită, încât e destul de greu de crezut că unui cititor, acest roman nu i-ar smulge o lacrimă sau nu i-ar pune un nod în gât. Vă spun din proprie experiență, dragi cititori. Pentru că Portretul vieții unui orfan ne vorbește despre viața lui Ionuț Tănase, un învingător, un om care a vrut să-și depășească sfera limitată în care, de altfel, cu toții ne naștem. Cu greu, dând din coate și zbătându-se pentru idealurile sale, el a ieșit la suprafață și, când lumea părea să-i zâmbească, a fost împins înapoi în mocirla nenorocirilor. Într-o mocirlă atât de adâncă, în care fericirea înseamnă ceva de-o clipă, atât de palpabilă și improbabilă, atât de greu de atins și atât de prețioasă. Pentru că, așa-i, fără tristețe n-am cunoaște ce-i bucuria, fără ură, n-am ști ce-i iubirea. 

Iar fără moarte, viața n-ar mai fi niciodată aceeași. Povestea lui Ionuț este, aș spune, un fel de bildungsroman, este un roman la capătul căruia se află alt Ionuț, unul țesut din putere, din vise, din greutăți, din lacrimi și ambiție. Trecând prin scene inimaginabile, greu de trecut prin prisma conștiinței umane, îți dai seama că viața lui Ionuț Tănase a fost, într-adevăr, o dramă, a fost un film udat cu lacrimi și cu nedreptăți. Nevoit să trăiască în condiții austere - impuse de viață -, dar păstrând permanent puseurile speranței, înzestrat cu ambiție și cu dorința de a-și ajuta familia, frații, Ionuț Tănase descoperă, încetul cu încetul, că drumurile i se deschid atunci când nu se aștepta deloc: își formează propria trupă, participă la Românii au talent, apoi la Dansez pentru tine - concurs pe care, de altfel, alături de Jojo, îl și câștigă. La capitolul acesta al dansului, n-am să mă bag prea mult, însă pentru Ionuț dansul a reprezentat modul lui de a se exprima într-o lume care, cu greu, părea să-l înțeleagă și să-l accepte. Și, astfel, prin această carte, cei care vor să-l asculte au acum posibilitatea.

Copilăria lui a fost, în mare parte, una nefericită. Nevoit să muncească pentru a-și întreține familia și frații, dormind prin gări, prin canale, prin parcuri, îndurând frigul și toate intemperiile vremii, maltratat, bătut, trăind într-o familie difuză, care nu-l accepta, într-o familie în care un asemenea spirit ar fi încorsetat și lipsit de sprijin parental. Totuși, Ionuț Tănase, înarmat cu o voință de fier și cu idealurile stabilite, a țintit către altceva, către mai mult, devenind, astfel, un exemplu de urmat. Păstrând capitole întregi pentru mama sa bolnavă de schizofrenie, el își reiterează, în genere, iubirea pentru cei care i-au dat viață, necondamnându-i pentru ceea ce ei i-au făcut. Vrând, poate, doar să-și răspund la unele întrebări care mai degrabă ar rămâne întrebări, deoarece ele aduc cu sine și mai multe întrebări.O viață grea, o viață murdară, înfometată, care este conturată perfect de către rândurile de mai jos: „La un moment dat, am început să mâncăm sare, pentru că efectiv, nu aveam altceva și amestecam sarea cu apă, deoarece nu o puteam suporta altfel. Aveam cu toții dureri de stomac de la sare. Am încercat să mâncăm și varul de pe pereți, însă nu exista nici cea mai mică șansă ca sarea sau varul să ne potolească foamea. Eram înghețați, murdari, flămânzi și dormeam pe jos.”

Unele fragmente sunt atât de grele, atât de dureros de parcurs încât te întrebi dacă, într-adevăr, așa ceva chiar a fost posibil. Pe cuvânt vă spun, uneori am avut impresia că citesc ficțiune, că așa ceva e imposibil, atât de dureros era totul. De fapt, cred că tocmai din complexul de a vrea să cred că așa ceva nu s-a întâmplat niciodată, mi-am imaginat acest lucru. După cum însuși autorul spune, „sunt prea multe amintiri dureroase despre o perioadă care ar fi trebuit să fie plină de jucării, despre o perioadă în care ar fi trebuit să mă bucur de inocența copilăriei.” Jucării transformate în lacrimi, amintiri frumoase transformate în nopți nedormite și suferinde, în vremuri grele și pline de suferință. Undeva, la ultima pagină a romanului, sumând tot ce citim, ne dăm seama că întâlnim un Ionuț Tănase altfel: în drumul său către Unitate, în pelerinajul său către întemeierea Ființei, el devine, în sfârșit, un tată iubitor, un soț adevărat și un om sincer, iubitor și demn de respectat. Plăsmuit din cartea sa, în accepțiune morală, nu el a scris cartea, ci cartea l-a scris pe el, într-un sensus moralis desăvârșit. 

Le mulțumesc prietenilor de la Diverta pentru această carte. Puteți cumpăra Portretul vieții unui orfan de AICI, de pe www.dol.ro. Urmăriți site-ul www.clubdiverta.ro pentru a fi la curent cu toate recenziile și noutăți care apar. Lecturi frumoase și numai bine!