A trăi pentru a-ți povesti viața, de Gabriel García Márquez - Recenzie

Editura: RAO 

Anul apariției: 2014

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 610

Traducere din limba spaniolă: Tudora Șandru Mehedinți  

Acest volum de memorii vine să consfinţească faptul că aproape tot ce se ştie despre Gabriel García Márquez provine din interviurile şi din opera sa şi să aducă mărturii emoţionante despre „viaţa secretă” a autorului căci, aşa cum acesta se destăinuie, „omul are trei vieţi: viaţa publică, viaţa particulară şi viaţa secretă, cea pe care o povestim cel mai adesea noi, scriitorii; toată viaţa mea este încifrată în romanele mele”. Iar cartea de faţă oferă cu generozitate cifrul prin care cititorului îi este îngăduit să pătrundă în universul fascinant al creaţiei marqueziene, ea putând să poarte cu îndreptăţire subtitlul Cum am devenit scriitor, fiindcă în cele şase sute de pagini ale sale sunt incrustaţi pentru eternitate anii copilăriei în casa bunicilor dinspre mamă, adolescenţa cu anii de liceu, tinereţea cu studiile universitare, întrerupte, atunci când vocaţia scrisului, manifestată de timpuriu, începe să-i orienteze major existenţa. Nu sunt uitaţi mai cu seamă anii de căutări febrile, avatarurile vieţii de ziarist sărac, care crede însă orbeşte în steaua sa, precum şi plăsmuirea primelor povestiri şi a celui dintâi roman, până la împlinirea vârstei de douăzeci şi şapte de ani, când pleacă în Europa în calitate de corespondent al ziarului El Espectador.

Cine mă cunoaște, știe că  Gabriel García Márquez este unul dintre autorii mei de suflet, puși la rang înalt, acolo, în biblioteca mea, la care mereu revin cu drag, cu sentimente, care pentru mine mereu vor fi o referință în ale literaturii, care mereu vor manifesta un interes aparte pentru mine. Și n-o spun doar pentru că scrie bine, de fapt, e puțin spus „scrie bine”, ci scrie extrem de bine:  Gabriel García Márquez face literatură de calitate din viață, din istorie, reușește să integreze totul într-o manieră stilistică incomparabilă, manifestată în realismul său magic cum n-am mai întâlnit la alți autori. De altfel, stilul acesta, să îmbini realismul, veridicul, cu magia, cu fantezia, mi se pare un curaj lăudabil, precum și un angajament, să spun așa, demn de apreciat. Scriitorul columbian, Laureat al premiului Nobel în 1982, reflectă, în scrierile sale, acea parte a vieții care, în aparență, este banală, dar pe care, cu talentul său scriitoricesc, o transformă în ceva demn, în ceva sfânt și unic. Nu vreau să vorbesc în această recenzie despre cartea A trăi pentru a-ți povesti viața, de altfel, și titlul spune despre ce este această carte: viața domnului  Gabriel García Márquez. Dar să nu credeți că este o biografie monotonă, cum poate ar fi de așteptat, nu, ci este o carte la care râzi, plângi, te bucuri, o carte la care te încearcă sentimente de tristețe, de dezamăgire și durere. Deși are un număr colosal de pagini și destul de puțin dialog, nici nu am simțit cum au trecut paginile pe lângă mine, lăsându-mă captiv în lumea deosebită marqueziană; asta, drept să vă spun, este dovada unui stil orator deosebit de bun. 

Scriitorul columbian Gabriel García Márquez (născut în 1927, la Aracataca) este unul dintre personalitățile care au marcat cel ami profund literatura secolului XX, adevărat fenomen prodigios în peisajul literar contemporan latinoamerican și universal. A îmbinat die timpuriu jurnalismul cu o bogată și fascinantă creație narativă, distinsă cu Premiul Nobel în 1982, ce ilustrează cu egală măiestrie romanul, povestirea, eseul, memorialistica. Este reprezentantul emblematic al cunoscutului „realism magic” al literaturii hispanoamericane pe care îl cultivă cu strălucire, într-un demers literar de excepție, în care realul se împletește cu irealului, istoria cu fantezia debordandă, cotidianul cu visul, într-o fericită întâlnire între imaginația profund creatoare și istoria zbuciumată a unui întreg continent, ce este totodată o emoționantă mărturie care reflectă plenar temele majore ale existenței, dorința arzătoare de libertate și demnitate umană. 

Povestind despre viață, Gabriel García Márquez reușește să îmbine acest natural al timpului, al cotidianului și al verosimilului, cu partea mai difuză, mai imprecisă a vieții, cu magia și ordinea neîmblânzită a vieții, conchizând într-un realism magic și neastâmpărat, crud. Cred că tocmai acest tip de realism l-a consacrat pe autorul spaniol într-o nobeliștii literaturii, și continuă să dăinuie această unică magie a sa. Povestioarele surprind viața unor personaje simple, trăinde într-o mahala de țară, în niște căscioare austere, surprinzându-le în piețe, în trenuri, în baruri, la biserică, la teatru. În locuri normale în care s-ar putea afla oricare dintre noi. Dar în situații ce, în esență, părăsesc ordine propriu-zisă și se instalează într-un realism impropriu. Capodopere ale literaturii, sinteze ale frumuseții hispanice, ale lumii în care se desfășoară întregul curs nezbucimat, nepăsător și egal al timpului sub care, încet dar sigur, se subjugă o civilizație și se determină capacitățile acestora de a se conforma atât nevoilor fizice, cât și sufletului bântuit și încercat de anumite trăiri. Romanele lui Gabriel García Márquez pot îmbrăca aspectele mai multor teme: sunt, deopotrivă, o meditație asupra condiției umane limitate și efemere, în dezacord cu aspirațiile sale, dar și o meditație asupra timpului liniștit, care curge ca un râu de țară și lasă în urmă pietrele degradării. Gabriel García Márquez îmbină realul cu fantasticul, într-un așa mod în care nici nu îți dai seama unde începe, de fapt, magicul, și unde se termină apoi acesta. Este un echilibru perfect, simetric între acestea două, iar meditația filosofică și narațiunea captivantă se întrepătrund într-o combinație unică, vie, tulburătoare și plină de veridicitatea momentului și a spațiului. În maniera cuvintelor criticului de artă german Franz Roh, cel care a inventat, în 1925, termenul de „realism magic”, autorul columbian își constituie stilul într-un condei în care supranaturalul este prezent ca făcând parte din lumea comună, iar lumea comună, deși deseori tragică și limitată, este descrisă ca fiind supranaturală, uneori chiar extraordinară, în toate încercările ei de a căuta fericirea și de a deprinde învățăturile lumești.

 

Povestind despre viață, Gabriel García Márquez reușește să îmbine acest natural al timpului, al cotidianului și al verosimilului, cu partea mai difuză, mai imprecisă a vieții, cu magia și ordinea neîmblânzită a vieții, conchizând într-un realism magic și neastâmpărat, crud. Cred că tocmai acest tip de realism l-a consacrat pe autorul spaniol într-o nobeliștii literaturii, și continuă să dăinuie această unică magie a sa. Povestioarele surprind viața unor personaje simple, trăinde într-o mahala de țară, în niște căscioare austere, surprinzându-le în piețe, în trenuri, în baruri, la biserică, la teatru. În locuri normale în care s-ar putea afla oricare dintre noi. Dar în situații ce, în esență, părăsesc ordinea propriu-zisă și se instalează într-un realism impropriu. Iubesc stilul acestui autor, iar dacă până acum citisem cărți bune de la el, pot spune că, citind acest roman, am citit un dintre cele mai frumoase capodopere ale lumii. Și aici îmi amintesc de cealaltă carte scrisă de el pe care am citit-o pe nerăsuflate, Un veac de singurătate, o carte care trebuie citită de toată lumea, neapărat, și de ceea ce s-a afirmat la un moment dat despre ea: „Macondo este un spațiu sacru, cu toate fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile și disperările, speranțele oamenilor care-și duc „veacul de singurătate” pe acele plaiuri crude și abia îmblânzite, este spațiul mitic, teitoriul predigios unde fantasticul, irealul se îmbină cu realitatea, relevându-se în viața de zi cu zi a personajelor și în întâmplările acestora (ne)firești. Totuși, „întregul demers narativ sugerează idea că Macondo nu se mărginește la o arie concretă, istoria sa fiind de fapt istoria existenței umane, căci, așa cum arată naratorul, «mai curând decât un loc pe lume, Macondo este o stare de spirit».”

 

Gabriel García Márquez este genial, da, am să mă manifest impresionist și am să spun asta. Este genial pentru că scrie genial, și orice ar fi scris, eu am să citesc cu drag și cu patos. Pentru că aleg literatura lui de calitate, sinceră, plină de viață. Și, după părerea mea, pulsația vieții contează în literatură, nu frumosul, o născocire subiectivă. Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile. Lecturi plăcute să aveți și cu spor! 

Noutate practică din partea Editurii Corint

Editura Corint vă prezintă un titlu necesar în biblioteca fiecăruia, elev sau adult: Erori în folosirea semnelor de punctuație și de ortografie în limbajul cotidian de Ilie-Ștefan Rădulescu.

Într-o societate în care limbajul are o dinamică extrem de puternică, este necesară prezența unui volum plin de exemple din viața cotidiană, pentru a sublinia importanța semnelor de punctuație și de ortografie. Prin publicarea acestui volum se dorește tragerea unui semnal de alarmă asupra greșelilor des întâlnite în comunicările scrise și evitarea transformării lor în situații acceptate. În aceeași serie este prezent titlul Agramatisme în limbajul cotidian, semnat de același autor. După primele două volume, consacrate folosirii greșite fie a unor semne de punctuație, fie a unor semne de ortografie (conținând exemple din presa scrisă și audiovizuală a anilor 2001-2011), lucrarea de față (bazată pe extrase selectate din presa ultimilor ani) reflectă, conjugate, citate din ambele sisteme de semne grafice (respectiv virgula, punctul, două puncte, ghilimelele, linia de pauză, cratima, blancul, apostroful, majuscula, minuscula), utilizate în scrierile românești actuale.

Cele aproximativ două sute de erori de punctuație – care apar în lucrare – oglindesc cultura gramaticală precară a utilizatorilor, incapacitatea lor (chiar dacă au studii superioare) de a întrebuința corect, în enunț (propoziție sau frază), regulile de punctuație, pentru a marca, în mod corect, în scris, pauzele, intonația sau întreruperea șirului vorbirii. În general, folosirea greșită ori aberantă, precum și omiterea semnelor de punctuație duc nu numai la confuzii nedorite, ci și la denaturarea fondului de idei și afectiv al comunicării. Citatele din carte, comentate și corectate literar, ilustrează pe deplin acest lucru.

Ilie-Ștefan Rădulescu s-a născut la 20 iulie 1934, în Bucureşti. A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale în Călăraşi, apoi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. Licenţiat în filologie şi profesor, gradul I, de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, din Călăraşi, a colaborat în presă, după 1970, cu sute de articole şi studii de specialitate. A publicat, pe lângă volume de istorie literară şi teatrală, de critică literară şi memorialistică, şi volume consacrate limbii literare actuale. A fost distins cu premii naţionale pentru „creaţie literar-publicistică” şi „eseu-istorie literară”, precum şi cu diplome de excelenţă din partea Guvernului României, a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Este membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (Ştiinţă, Memorialistică, Tehnică), membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, cetăţean de onoare al municipiului Călăraşi. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe site-ul Editurii Corint.

3 cărți pe care să le citești înainte de a fi ecranizate

Volum deţinător al premiului Cel mai bun thriller suedez al anului 2016

Nisipuri mişcătoare este un thriller incisiv despre o adolescentă de18 ani, Maja Norberg, acuzată de câteva crime comise într-o şcoală de la periferia bogată a Stockholmului. O dramă care ridică întrebări desprear hitectura complicată a dragostei, efectele dezastruoase ale sentimentului de vină şi rolul justiţiei. Totuşi, cum a reuşit Maja, o fată simpatică şi bună la învăţătură, să ajungă cea mai dispreţuită adolescentă din ţară? Ce a făcut, cu adevărat, şi prin ce concurs de împrejurări a ajuns după gratii?

Comandă cartea de pe site-ul celor de la RAO, cu un simplu click AICI. 

 

Dacă ai trăit într-o izolare totală... ți-ai fi dat seama că totul era rău? - Karen Dione

Apreciat de Lee Child şi Karin Slaughter, şi cu siguranţă de fanii filmelor The Girl on the Train (Fata din tren) şi Stormy Nights (Văduva), Evadarea din mlaştină este un fermecător thriller psihologic de suspans. O femeie trebuie să rişte tot pentru a vâna bărbatul periculos din trecutul ei care ameninţă să-i distrugă viitorul: tatăl său, nimeni altul decât un notoriu răpitor de copii, evadat dintr-o închisoare de maximă securitate.

Eu, unul, abia aștept să pun mâna pe această carte care mă intrigă enorm de mult, doar din copertă și descriere.  

Comandă cartea de pe site-ul celor de la RAO, cu un simplu click AICI. 

 

Feyre a crescut într-o lume în care magia există doar în legende. Dar dacă această lume ar fi reală şi, mai mult decât atât, ar ameninţa să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat? Mânată de promisiunea de a-şi apăra familia, făcută mamei ei, Feyre va afla că în lumea zânelor totul este posibil, chiar şi să te îndrăgosteşi de un Mare Lordal spiriduşilor. O ameninţare pluteşte, însă, asupra acestui tărâm magic, iar Feyre este singura care poate salva de la pieire regatul zânelor şi lumea oamenilor.

Seria completă se găsește, de asemenea, în palmaresul cărților RAO. Mulțumim foarte mult pentru tot ce faceți pentru noi și spor la treabă în continuare! 

Omul din Nazaret, romanul în care Anthony Burgess reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 4 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Omul din Nazaret de Anthony Burgess, recent apărut în colecția Raftul Denisei în traducerea Danei Crăciun.

Vor prezenta cartea Monica Broșteanu, traducător și exeget biblic, Tatiana Niculescu, scriitoare și George Volceanov, traducător, filolog, specialist în literatura engleză. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alătură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic. Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par să submineze narațiunea canonică. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.

„Marele artizan Burgess —la înălțime, ferm ancorat în Evanghelii și în istorie, dar surprinzând fără greș vorbirea oamenilor de rând și debordând de inventivitate îndrăzneață și de energie ficțională.“ – Library JournalLa prăfuita margine de răsărit a Imperiului Roman, un popor asuprit își așteaptă mân-tuitorul profețit de Scripturi. Venirea lui ar împlini însă profeția, văduvind astfel poporul de unul dintre resorturile cele mai importante ale definirii sale. Anthony Burgess redă convingător această dilemă căreia îi cade în cele din urmă victimă omul din Nazaret. Isus plăsmuit de el este însă mult mai mult decât un personaj care își urmează conștiincios și resemnat destinul hotărât de o instanță mai înaltă, deviind, pe alocuri, de la narațiunea standard și reconturând parcursul mai aproape de omenesc decât de divin. Întreaga sa prezență este copleșitoare, de la fizicul impresionant, atletic, la vocea tunătoare prin care își manifestă atât bucuriile, cât și frustrările. Naratorul sceptic, neimplicat, la care recurge Burgess, are și el un rol important în felul în care Omul din Nazaret devine o reimaginare plină de vervă a tradiționalei istorii biblice. 

Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917— 22 noiembrie 1993) continuă să incite și să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător și critic, viața și arta sa țin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University și a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulți ani, mai întâi în Anglia și apoi în Malaysia și Brunei. Printre romanele sale se numără: trilogia The Long Day Wanes, alcătuită din Time for a Tiger (1956), The Enemy in the Blanket (1958) și Beds in the East (1959); The Wanting Seed (1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare’s Love Life, 1964; Humanitas Fiction, 2015); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby’s End (1974); Omul din Nazaret (Man of Nazareth, 1979; Humanitas Fiction, 2018); Earthly Powers (1980); Enderby’s Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); Moartea la Deptford (A Dead Man in Deptford, 1993; Humanitas Fiction, 2015). Fără să fie și romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult despre violența dusă la paroxism, consecințele reprimării tuturor instinctelor agresive și anularea posibilității de a alege. Pe lângă cele peste treizeci de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii și un libret de operă. 

În colecția Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction au apărut: Portocala mecanică (ediție cartonată, 2014), Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (2015), Moartea la Deptford (2015) și Omul din Nazaret (2018).

Noutate specială Editura Corint - Colecția Istorie

Un volum inedit în Colecția Corint Istorie: O revoltată în Rusia bolșevică de Evghenia Iaroslavskaia-Markon. Idealistă, extremistă și poetă, autoarea a avut un destin tragic, fiind acuzată de propagandă antisovietică, închisă și executată în 1931. Autobiografia sa, descoperită în arhivele FSB în anul 1996, este însoțită de un aparat critic documentat.

„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.” - Le Devoir

„Nu e nici scenariu de film, nici ficțiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuție în arhivele rusești. Cartea de față prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentație de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veți citi însă ca pe un roman, iar la sfârșitul lecturii nu veți reuși să o uitați prea curând.” - Alina Pavelescu

Evghenia Iaroslavskaia-Markon (1902-1931) provenea dintr-o familie de intelectuali evrei din Sankt-Petersburg. În timpul Revoluției Ruse, a îmbrățișat cauza marinarilor revoltați din Kronstadt și a anarhiștilor din exil. Arestată, a fost trimisă în insulele Solovețki din Marea Albă, unde se afla unul dintre primele lagăre de muncă din Gulag. Aici a fost executată în iunie 1931.Autobiografia mea, manuscris de aproximativ 30 de pagini, datat 3 februarie 1931, a fost descoperit intact în 1996 în arhivele FSB din Arhanghelsk de către Irina Flige. Scris cu patru luni și jumătate înainte de executarea autoarei, acest adevărat jurnal este un document unic despre primele lagăre de muncă din URSS.

Cartea este disponibilă pe site și eu, unul, abia aștept s-o citesc.

Lecturi plăcute să aveți!