sâmbătă, 30 aprilie 2016

„Alte glasuri, alte încăperi”, de Truman Capote- Recenzie

Editura: Polirom
Autor: Truman Capote
Număr de pagini: 235
Rating: 4 din 5 steluțe

Truman Capote, s-a născut la 30 septembrie 1924, în New Orleans şi, după divorţul părinţilor, a fost crescut de familia mamei sale, într-un orăşel din Alabama. Cînd aceasta s-a recăsătorit cu un om de afaceri cubanez, Capote s-a mutat la New York şi a adoptat numele tatălui vitreg. La şapte­sprezece ani şi-a întrerupt studiile şi s-a angajat la The New Yorker; curînd a început să-şi publice povestirile în prestigioase reviste literare, iar în 1948 i-a apărut romanul Alte glasuri, alte încăperi, care s-a bucurat de un enorm succes şi l-a impus în aten­ţia criticilor ca una dintre cele mai mari speranţe ale prozei americane. Volumele de povestiri, roma­nele şi piesele de teatru publicate ulterior – O vară la răscruce (1943, roman apărut postum, în 2005; Polirom, 2006), Arborele nopţii şi alte povestiri (1949), Harfa de iarbă (1951), Mic dejun la Tiffany (1958; Polirom, 2011, 2012), Cu sînge rece (1966; Polirom, 2011), Muzică pentru cameleoni (1980; Polirom, 2009), dintre care multe sunt obiectul unor ecranizări celebre, îi consolidează definitiv reputaţia şi, totodată, stilul: o combinaţie irezistibilă de nonconformism, ironie, rafinament psihologic şi complexitate stilistică.

Mi-am cumpărat acest roman pur și simplu din întâmplare, după o serie lungă de întrebări vânzătoarelor de la Cărturești? „Aveți X? Dar Y? Nici Z?”. „Dar carte aia, aia, de Truman Capote, cu glasurile și încăperile, o aveți?”. Norocul meu, mai aveau una singură. Mi-am cumpărat-o și mi-am spus că o s-o citesc eu cândva. Ei, bine, m-am apucat aseară de ea, pe la ora unsprezece și un sfert, și am citit mai bine de un sfert. Astăzi, până pe la ora optsprezece, am citit întreaga carte. Doamne, cât de mult mi-a plăcut, cât de mult mi-a plăcut! Neașteptat de mult. Am să vă spun și de ce, precum și motivul pentru care am recompensat-o cu patru steluțe și nu cinci - câte, poate, ar fi trebuit.

După moartea mamei, Joel Knox, eroul acestui roman, se duce să locuiască împreună cu tatăl lui, pe care nu l-a văzut niciodată, la un conac din vecinătatea orăşelului Noon City din Alabama. La capătul unei călătorii pline de peripeţii, băiatul de treisprezece ani descoperă că Skully’s Landing e un conac pe jumătate năruit, aşezat în mijlocul unei grădini năpădite de bălării şi izolat de restul lumii printr-o pădure deasă pe unde mişună jivine şi năluci înfricoşătoare. Locuitorii misterioşi, reali sau fantastici, care în ciuda insistenţelor lui Joel se feresc să vorbească despre tatăl său şi să-i spună unde se află, par să se zbată necontenit sub povara propriilor destine frînte, pierzîndu-şi încet minţile din pricina însingurării.
Scris la numai douăzeci şi trei de ani, Alte glasuri, alte încăperi este un roman hipnotic, o capodoperă stilistică ce evocă admirabil peisajele cu accente gotice din inima Sudului şi surprinde momentul primei revelaţii a unui băiat înzestrat cu o sensibilitate exacerbată asupra lumii pline de secrete a adulţilor.

Nu m-a atras acțiunea romanului, cred că ăsta ar fi motivul unei stele în minus. Nu m-a atras acțiunea pentru că, nu știu, nu prea am simțit-o acolo, nu m-a intrigat, nu m-a incitat și antrenat în poveste. Să zicem, scenariul s-ar constitui în arhicunoscuta idee a călătoriei inițiatice a eroului, a căutării sinelui, a înțelegerii propriei sale conștiințe. În maniera sfârșitului, cu o sublimă și subtilă idee, ne dăm seama de orientarea sexuală aleasă de către tânărul nostru erou. Și, în această ordine de idei, atât. Interesant și nu prea. Dar în schimb, Doamne, personajele lui Truman Capote sunt pur și simplu geniale, părerea mea este că au o pregnanță fastuoasă. Poate, din acest motiv, am să vorbesc mai mult despre ele, decât despre carte în sine. La o adică, romanul urmărește povestea lui Joel, o poveste destul de ciudată, drept să vă spun, o poveste care urmărește un fir epic destul de încâlcit, cu personaje ciudate, cu adevăruri ciudate și întâmplări care depășesc granița raționalului, cu ascunzișuri misterioase, care pândesc la colțurile paginilor. Cu personaje care, parcă, pur și simplu așteaptă să sară din paginile cărții și să-ți fie prieteni dragi. Sau, dimpotrivă, cele mai urâte coșmaruri. Pentru că Truman Capote nu se folosește de personaje pentru a-și transmite ideile, trăirile, convingerile și întâmplările, ci personajele însăși ajung să se folosească de el. 

„Lăsând restul la o parte, există oarece adevăr în afirmația asta; ceasornicele, într-adevăr, trebuie să-și capete jertfa cuvenită: ce altceva e moartea decât o ofrandă adusă timpului și eternității?

Dar Joel, oh, personajul acesta n-are cum să nu-ți rămână în minte. Cu gândurile sale taciturne, cu întrebările sale joviale, puerile, uneori amuzant, alteori uimindu-te cu maturitatea de care dă dovadă în alegeri și în gânduri. Joel, acest personaj în care autorul și-a sumat întreaga sensibilitate, rezultând un personaj aproape hipersensibil, care parcă, la o simplă atingere de vânt, are să se spulbere în întreg universul. Eroul nostru tinde spre desăvârșire, spre inițiere și recunoaștere, el, ca orice personaj bun, își pune întrebări, caută răspunsuri și, în căutarea sa, se afundă tot mai mult în confuzie. Deși ajuns într-un conac din Sud pentru a-și cunoaște tatăl, personajele celelalte, vărul, mătușa, mama vitregă, par să-l țină ascuns pe acest „tată”, himeră a umbrei, a visului spulberat. De altfel, nici motivele morții mamei nu ne sunt prezentate, decât dintr-o perspectivă (pe care tu, ca cititor, nu știi dacă s-o crezi sau nu) a copilului Joel. Irelevante, oricum, pentru că întreg romanul nu este scris în maniera în care să-ți ofere răspunsuri - poate nu acesta este scopul -, ci este scris pentru a spulbera anumite bariere și pentru a confirma anumite lucruri ale vremii respective: omul, produs al mediului în care trăiește, în care crește și se dezvoltă - personajul nostru, Joel - va afla răspunsurile întrebărilor care-l macină, atunci când ceilalți par să trăiască într-o ordine absolut firească a lucrurilor, deși în mintea sa un întreg război se macină? Vă las să aflați, pentru că, cu siguranță, veți fi surprinși de talentul lui Capote.

„Lucrul pe care ni-l dorim ce mai mult este să ne țină cineva în brațe... și să ne spună că totul (totul e o chestie ciudată, laptele sugarului și ochii tatei, buștenii care trosnesc dimineața în foc, țipătul bufniței și băiatul care te face să plângi după orele de la școală, părul lung al mamei, teama ce-ți dă târcoale și chipurile schimonosite de pe pereții dormitorului)... totul va fi bine.”

Un alt personaj care mi-a atras atenția a fost Randolph, vărul lu Joel, în care Truman a surprins ideea homosexualității, evident, într-o manieră subtilă și deloc vulgară. Artist, dezinvolt, sensibil, îș povestește iubirile trecute lui Joel, având încredere în el, o anume relație cu o domnișoară pe nume Dolores, pentru ca mai apoi să-i prezinte și trădarea ei pentru boxerul Pepe Alvarez. E interesantă concluzia la care ajunge Randolph: „personalitatea masculină, în pofida tuturor legendelor, poate fi apreciată cu sensibilitate doar de către bărbaţi. (...) E ciudat ce mult timp ne ia să ne descoperim propria fiinţă; mi-am dat seama de când te-am văzut prima oară, spuse ea şi adăugă: Și totuşi, nu cred că-i omul potrivit pentru tine; am cunoscut la viaţa mea prea mulţi Pepe de-ăştia: dacă vrei, n-ai decât să-l iubeşti, dar n-o să se-aleagă nimic din asta.
Creierul o fi ascultând de sfaturi, însă nu şi inima, iar dragostea, neavând o geografie a ei, este nemărginită: agaţă-i un lest şi scufund-o la mare adâncime, tot o să se ridice şi o să iasă la suprafaţă: şi, de ce nu?, orice iubire ce sălăşluieşte în firea unei persoane e firească şi frumoasă; doar ipocriţii l-ar socoti răspunzător pe un bărbat pentru obiectul iubirii sale, analfabeţii într-ale sentimentelor şi invidioşii justiţiari, care, în îngrijorarea lor zbuciumată, confundă atât de des săgeata ce indică drumul spre Rai cu cea care arată calea spre iad.
Iubirea asta a mea pentru Pepe era cu totul altfel, mult mai intensă decât orice simţisem pentru Dolores şi mult mai solitară”.
Personajele lui Capote sunt vii, trăiesc în paginile cărții, de aceea îți dau impresia de veridic, de suflu și de viață. Dacă le înțelegi, e imposibil să nu te atașezi de ele, să nu le oferi încrederea ta. În cele din urmă, vei avea acces la ideea personajului, a scriitorului. Pentru că, în ultimă instanță, despre asta este: înțelegerea psihicului uman, despre substraturile care ne învelesc meningele și ne permit observarea sufletului ce se plimbă printre întrebări. Dacă vom reuși să depășim această barieră, să oferim scriitorului atenția necesară, cu siguranță vom fi înțeles, așa cum trebuie, un anumit personaj. Dacă nu, nu ne rămâne decât să-l luăm drept superficial, nepăsător, nechibzuit.

„(...) ce altceva sunt cele mai multe vieți decât niște serii de episoade incomplete? Muncim în beznă, facem atât cât putem, dăm atât cât avem. Îndoiala e patima noastră și patima ne este îndatorirea. Dorința de a ști ce ne așteaptă la sfârșit este cea care ne face să credem în Dumnezeu sau în vrăjitorie, crede-mă, sau măcar în ceva, acolo.”

Are Capote și personaje feminine foarte frumos construite. O fetișcană amuzantă, băiețoasă, mereu pusă pe șotii și gata oricând să se ia la trântă cu ceilalți băieți. O servitoarea afro-americancă cu un limbaj și niște idei care-ți dau de gândit, de o maturitate înaintată. Dar nu am să vă spun mai multe, vă las să descoperiți voi înșivă ideile lui Capote și talentul său desăvârșit. Trebuie să recunosc, aceasta este prima carte scrisă de către acest autor pe care o citesc, însă demult vreau să pun mâna și pe Mic dejun la Tiffany, și cred că voi face acest lucru cât mai curând.

Vă recomand cu drag acest roman, dacă vreți să citiți ceva profund, dacă vreți să cunoașteți niște personaje pe care nu le veți uita prea curând! :) Mie, unul, mi-a plăcut foarte mult, nu regret niciun minut petrecut alături de povestea lui Capote, alături de genialitatea personajelor sale. Lecturi plăcute și s-aveți sărbători minunate alături de cei dragi! Paște fericit!

Andrei

10 comentarii:

  1. Am mai auzit de autor la Daria. Sună interesant cartea. Mulțumim pentru recenzie, Andrei !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, și eu, făcuse ea o recenzie. Plăcerea mea!

      Ștergere
  2. Eu am pe lista de TBR cam toate cărţile autorului; parcă era una numită 'Cu sânge rece' sau ceva de genul care mi s-a părut cea mai interesantă carte a lui :D
    Spor la citit în continuare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce interesantă pare cartea! Sună bine, poate o voi pune şi eu pe wishlist, că am mai citit scrisă de el o carte, dar nu prea m-am acomodat cu scrisul lui. :)
    Apropo, te-am nominalizat la o leapşă, dacă vrei să o faci: http://cartile-noptii.blogspot.ro/2016/05/leapsa-beautiful-book-covers.html?m=1
    Lecturi frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E, chiar e interesantă! Mulțumesc pentru TAG, asemenea!

      Ștergere
  4. Bună :) Ai o leapșa de la mine: http://dianamirancea.blogspot.ro/2016/05/beautiful-book-covers-tag.html xo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, Diana, mereu drăguță! Mulțumesc! :D

      Ștergere
  5. Pare o carte foarte interesanta si profunda, recenzia ta m-a convins.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere