luni, 17 aprilie 2017

„Acolo unde femeile sunt regi”, de Christie Watson- Recenzie


 
„Nigeria este un loc unde femeile sunt regi. Unde orice este posibil.”

Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 384
Premii: Premiul Costa pentru roman de debut
Traducere din engleză: Irina Negrea 

Cartea lui Christie Watson vorbește despre iubirea maternă în cele mai felurite reprezentări ale sale, dar prezintă și lumea exotică a Nigeriei, cu senzațiile, culorile și mirosurile care o definesc.
Elijah, un băiețel nigerian de șapte ani, născut în Anglia, se luptă cu propriul comportament deviant, pe care îl consideră provocat de un vrăjitor dinăuntrul său.
Aflat în plin proces de adopție, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama biologică, Deborah, și cea adoptivă, Nikki. La un moment dat, asistenții sociali descoperă că Elijah a fost abuzat și traumatizat fizic și psihic.
În lupta lui de a se accepta și de a-și găsi liniștea alături de noua sa familie, Elijah vrea să se convingă, totuși, de dragostea lui Deborah, iar prețul pe care îl plătește este devastator.

„Vrăjitorul se cățără înapoi înăuntrul lui Elijah, umplându-l atât de tare, încât stomacul i se chirci și începu să-l doară. Cu puterea minții lui Elijah, luă cârpa de vase și o făcu să dănțuiască prin aer. Cârpa dansa prin toată bucătăria și deasupra aragazului. Vrăjitorul avea mania de a-i îmbolnăvi pe oameni, de a-i înfuria și a-i înnebuni de-a binelea.”

O. Carte. Superbă. Doamne, cât de mult mi-a plăcut ce am citit aici, și nu doar povestea în sine, ci modul în care a decurs totul, acțiunea, intriga, atât de frumos și magic a fost totul. Am vrut să citesc acest roman încă de când i-am văzut coperta, pentru că știam că, mai mult ca sigur, o să-mi placă foarte mult. Și chiar mi-a plăcut, întrucât i-am dat cinci steluțe. Și i-aș fi dat și mai multe, dar zgârie-brânză e Goodreads. Acolo unde femeile sunt regi mi s-a părut total diferită față de restul cărților de la Editura Trei, din colecția Fiction Connection. Și știți de ce vă spun asta? Pentru că este printre singurele cărți care au reușit să mă emoționeze, să rupă o bucată din mine atunci când citeam anumite fragmente. Da, povestea pe care Watson ne-o spune este una foarte emoționantă, și, da, tratează o temă pe care și eu, în ceea ce am scris și scriu, o văd ca un axis mundi - iubirea maternală, în toată formele ei de manifestare, ba chiar oedipiene. Efectiv m-a lovit acest roman, mi-a atins sufletul și l-am trăit pagină cu pagină cu pagină. Nu am vrut să-l mai termin, pentru că m-am simțit apropiat de toate personajele sale, de Elijah, de Nikki, de Ricardo, Obi, dar mai ales de Deborah. 

„- Nu sunt un băiat bun, strigă Elijah. Sunt un băiat rău.Sunt plin de răutate. (...)
- Îmi pare rău că simți așa, Elijah. Tu ești un băiat bun. Nu există niciun pic de răutate în tine. Doar durere.”

Nu am să vorbesc de acțiune, pentru că nu este genul acela de roman la care acest lucru contează foarte mult. Nu, de fapt, în acest roman, Acolo unde femeile sunt regi, primează ceea ce personajele gândesc, simt, trăiesc, în împrejurimile în care acestea se dezvoltă. Elijah, Elijah, unul dintre personajele cele mai frumos construite (din majoritatea romanelor pe care le-am citit), este rupt între iubirea pentru mama adoptivă, Nikki, și iubirea necondiționată, dorul infinit, din lumini de stele și lacrimi de ploaie, pentru mama sa adevărată, Deborah. Având certitudinea că în el sălășluiește un străin, un vrăjitor rău, capabil să ucidă pe oricine cu o simplă atingere, Elijah, micuțul nigerian, se retrage în lumea sa, sub carapacea-i proprie în care doar el, cu tristețile și lacrimile și durerile sale, are acces. Este foarte interesant de urmărit evoluția acestui personaj, dar este și mai interesant să încerci să-i despici meningele creierului și să încerci să afli ce este, de fapt, acolo. O boală? O înrădăcinare în religia nigeriană? Un traumatism din copilărie? De fapt, este foarte interesant atunci când autoarea îți dezvăluie acest secret. 

„Elijah nu știa multe lucruri. Nu știa să citească și nu știa să fluiere, deși toți copiii pe care îi cunoaștea el știau să fluiere. Însă de două lucruri în viață era absolut sigur:
Mama lui îl iubea.
Și vrăjitorii existau de-adevăratelea.”

Nikki și Obi, părinții adoptivi ai lui Elijah. Neputând să aibă copii, cei doi se hotărăsc, în sfârșit, să adopte pe unul. După mai multe ședințe de consiliere, alea-alea-alea, hârțogăraia cuvenită, consilierul de adopție li-l propune pe Elijah, avertizându-i însă că nu va fi prea ușor să-l crească și să-i ofere educația necesară. Cei doi însă acceptă, demersurile sunt făcute, iar Elijah ajunge în cele din urmă să aibă o familie alături de cei doi. Cu toate acestea, iubirea pentru propria mamă, dorul nesfârșit și sfâșietor față de aceasta, zeci de întrebări care nu-și pot găsi răspunsul, fac din micuțul nigerian un personaj instabil, neașteptat, care cu greu se va adapta circumstanțelor familiale, însă, în cele din urmă, va reuși, găsind protecție și ajutor în noii lui părinți.

„E adevărat, Elijah. Există trei locuri unde femeile sunt regi. Unul este în acel moment de după naștere, când generații întregi de femei se scurg în trupul uneia singure și toată lumea se înfioară, iar natura ne amintește cine este rege. Al doilea loc este Nigeria, unde - ții minte - o femeie, o prostituată chiar, era atât de respectat încât a fost făcută rege. Și în Rai femeile sunt regi, negreșit, căci în Rai toate relele de pe pământ sunt îndepărtate. Nigeria, Nașterea unui copil și Raiul: acestea sunt locurile unde orice este posibil pentru femei.”

De cealaltă parte, cred că cea mai emoționantă parte din acest roman, sunt scrisorile lui Deborah, mama adevărată a lui Elijah. Doamne, cât de mult m-au scrisorile ei, nu știu, dacă ați citit romanul meu, Toate sfârșiturile sunt la fel, la un moment dat și eu am inserat scrisori de-ale mamei, iar acest lucru m-a făcut ca romanul de față, Acolo unde femeile sunt regi, să-mi placă și mai mult. Departe de fiul ei, Deobrah scrie scrisori pe care i le expediază lui Elijah, însă scrisori care, dintr-un oarecare motiv, nu ajung la Elijah decât după mulți ani. În aceste scrisori, Deborah îi povestește fiului ei despre tatăl lui, despre religie, despre Dumnezeu, despre speranță și iubire și trădare și frică, mai ales frică, despre iubirea nesfârșită pentru acesta, despre tainele vieții și ale morții, despre cât de frumoasă este lumea atunci când știi că întreaga ta iubire și viață se acumulează în copilul tu, în cel care, cu șoapte dulci, călduroase, îți va spune „tată” sau „mamă”. Nu vă pot spune mai multe, însă acele pagini au avut o încărcătură emoțională inimaginabilă, pline de sentiment și adevărat.

„Elijah ridică ochii spre cer, unde, în ciuda luminilor portocalii proiectate din orașul de dedesubt, el putea număra stelele.”

Legat de stilul scriitoricesc al lui Christie Watson, vă pot spune că e incontestabil unul special, diferit față de alte cărți de la Editura Trei, pe care le-am citit. Mi-a depășit cu mult așteptările. Un stil complex, dar parcă simplu, care să nu plictisească, Watson poematizează viața, sentimentele, trăirile, prin metafore și frecvențe  stilistice și plastice, pur și simplu are un mod fascinant de a povesti, de a te face să fii acolo alături de ceea ce se întâmplă. Nu m-a plictisit deloc, iar personajele reale, tridimensionale, atât de puternic și frumos construite și solidificate; aceste lucruri au făcut din romanul Acolo unde femeile sunt regi un roman într-adevăr bun, unul de referință în lecturile mele și, cu siguranță, nu-mi va mai fi dat - prea curând - să citesc un roman atât de bun și sensibil, care tratează o problemă destul de actuală și firavă.

„Elijah, dragostea mea, universul meu.
Îmi amintesc cum te țineam la fereastră și îți arătam stelele. Îți cântam, te legănam cu cântecele, iar tu te uitai la mine cu ochi mari. Și am văzut, în adâncul trupului tău, că tu erai acolo. Puteam să te ajut. Îți zâmbeam și îți dădeam doctorii și tu zâmbeai, cu gingiile tale golașe, și mă făceai să râd în hohote. Te lăsam să bei tot biberonul, apoi ne lungeam împreună pe patul meu și mă uitam la tine cum încercai să prinzi în pumnișor câte o rază de lună. Dădeai din piciorușe și suflai clăbucei din buze, iar eu te gâdilam pe burtică, și râdeai, râdeai, până adormeai.”

Mulțumesc enooorm, și de această dat, Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!

4 comentarii:

  1. Cartea mi-a atras atentia inca de cand a aparut, m-a intrigat titul, coperta, apoi descrierea. Ma bucur ca ai facut recenzie la aceasta carte, eram curioasa sa citesc o opinie. CRed ca am sa o adaug pe wishlist, din ce am inteles de la tine este speciala si merita citita :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este superbă, crede-mă, o să îți placă foarte mult. Mulțumesc mult de vizită!

      Ștergere
  2. Încă o carte de pe wishlist-ul meu! Trebuie să o citesc şi eu cât mai curând :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur îți va plăcea. Lecturi frumoase!

      Ștergere