luni, 15 mai 2017

„Cum să te îndrăgostești”, de Cecelia Ahern- Recenzie


 
„Și uneori, când ești martorul unui miracol, ajungi să crezi că orice e posibil.”
 
Editura: Allfa
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 370
Traducere din limba engleză: Iris Manuela Gîtlan Anghel
Anul apariției: 2015 

 „Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inimă”, notează Sunday Tribune și este confirmat de succesul internațional al scriitoarei. Romanele Cecliei au fost publicate în 47 de țări și s-au vândut în peste 16 milioane de exemplare.S-a născut în 1981 la Dublin și este fiica lui Bertie Ahern, fost prim-ministru al Irlandei. Cecelia consideră că de la tatăl său a moștenit puterea de muncă. A studiat jurnalism și comunicare la Colegiul Griffith din Dublin, dar după absolvire, în loc să pornească în căutarea primului ei job în domeniu, scria deja primele capitole din ceea ce avea să devină fenomenul P.S. Te iubesc. În scurt timp de la lansare, romanul a devenit bestseller în Marea Britanie, Statele Unite, Germania şi Olanda, iar în 2007 a fost ecranizat cu Hilary Swank și Gerard Butler în rolurile principale.În 2014, personajele Ceceliei Ahern s-au reîntors la Hollywood odată cu apariția filmului Love, Rosie, inspirat de romanul Suflete pereche. Tot în 2014, dupa 8 nominalizari, a castigat premiul Irish Book Award for Most Popular Fiction pentru romanul The Year I Met You. În ianuarie 2015 a început să scrie cel de-al doisprezecelea roman al său. 

„- Nu vrei să-ți iei viața, vrei doar să pui capăt durerii pe care o simți acum, durerii ce-ți bântuie sufletul, durerii cu care te trezești în fiecare dimineață și cu care te culci în fiecare seară. (...) A devenit, probabil, un obicei - încerci să găsești diverse modalități prin care să scapi de chin. Dar totul trece, nu-i așa?”

Sau cum să faci un roman care să fie al naibii de bun. Înainte de toate, vreau să vă spun că aceasta este prima carte scrisă de Cecelia Ahern pe care o citesc. Da, da, am spus că trebuie s-o fac și pe asta, deși mi s-a recomandat Ahern de ceva vreme. Am spus că prea o citește toată lumea, prea nu știu ce, și nu vreau să fiu dezamăgit sau, pur și simplu, nu vreau să citesc ce citesc alții - credeam că-i prea comercială și că, de altfel, nu are nimic nou. Și, Doamne, cât m-am înșelat, cât de muuult m-am înșelat. Încă de la această primă carte, credeți-mă că mă declar fan convins Cecelia Ahern și abia aștept să citesc și alte cărți scrise de această talentată autoare. Văzusem filmul de la PS: Te iubesc, parcă, și știu că nu mi-a plăcut deloc, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu am vrut, până acum, să citesc vreo carte scrisă de Ahern. Dar eu zic că acesta a fost un început drum, întrucât, cu siguranță, va mai fi un drum lung de-acum încolo, deoarece Ahern are ceva cărți scrise de către ea în palmares. Și cărți bune, vreau să cred, dat fiind faptul că este atât de apreciată și citită. 

Cum să te îndrăgostești (sau Cum-să-îți-fie-întrecute-așteptările) m-a surprins enorm, enorm de mult. În primul rând, dacă mă așteptam la o poveste banală, ei bine, așteptările mele au fost distruse încă de pe la primile pagini, întrucât Ahern a conturat o poveste foarte surprinzătoare și deloc clișeică: ea, o tipă, ciudățică în fire, care citește cărți de dezvoltare personală, are o micuță afacere etc șamd, întâlnește, într-o seară, un tip, pe-un pod, un tip care vrea să se arunce acolo. Cu un puseu de sensibilitate, umanitate, dar cred că și puțină disperare la mijloc, eroina noastră, dorită a fi salvatoare, martir, Christine Rose, îi sare în ajutor, încercând să-l convingă să nu sară în apă, pe el, pe Adam, domnul care din motive personale și proprii, vrea să încheie orice legătură cu viața sa (amărâtă, tristă, vai de capul ei, dezamăgitoare, plictisitoare, după cum dumnealui crede). Ei, bine, Adam acceptă, cu alte cuvinte nu se mai aruncă de pe pod, dar îi promite lui Christine că, dacă în două săptămâni aceasta nu va reuși să-l convingă că această viață chiar merită trăită, de data aceasta cu siguranță se va sinucide. 

„- Ce-am fi noi fără ziua de mâine? Ne-ar rămâne doar ziua de astăzi. Iar dacă lucruri ar sta așa, aș vrea ca ziua de azi să fie cât mai lungă. Aș umple ziua de azi cu tine, făcând tot ce-mi place mai mult. Aș râde, aș vorbi, aș asculta, aș învăța, aș iubi, aș iubi, aș iubi. Aș face din toate zilele ziua de azi, pentru ca astăzi să mi le petrec cu tine pe toate, cu tine și nu mi-aș face nicio clipă griji pentru ziua de mâine.”

Și-așa începe aventura lui Ahern, cu o intrigă deosebită, după părerea mea, pe care a știut s-o speculeze extrem de bine. Nu știu, vă pot spune că-s șocat de faptul că, aparent, o poveste de dragoste mi-a plăcut atât de mult. Bine, nu am să dau spoilere, dar vă spun că acest roman chiar nu plictisește, deși stai și te gândești cam ce-ar putea autoarea să bată câmpii în atât de multe pagini. Da, sincer, văzând grosimea cărții, și eu m-am întrebat. Dar e o carte de o efervescență uluitoare, autoarea se vede că e făcută, într-adevăr, să scrie și să poarte titulatura de autor, iar faptul că este atât de apreciată și citită chiar este explicabil. Ahern are o scriitură impecabilă, desăvârșită, știe să se joace cu verbele și cu cuvintele, știe să plaseze personajul la locul potrivit, în momentul potrivit. Niciodată nu-ți lasă impresia că o propoziție este în plus, pur și simplu aruncată acolo, pentru că la Cecelia Ahern orice cuvânt contează, orice acțiune și replică a vreunui personaj. Mi-a plăcut, de asemenea, modul în care și-a conturat capitolele - nu mai știu câte sunt la număr -, însă fiecare este ca o lecție pentru cititor, și în același timp urmărește ordinea cronologică a romanului, firescul lui, zilele care, încetul cu încetul, se scurg, iar Christine își dă seama că, la un moment dat, chiar nu a făcut nimic pentru a-l convinge pe Adam de frumusețea uitată a vieții.

Sincer, mie mi-a plăcut mult de Adam. De ce? E simplu - pentru că este un personaj în care m-am regăsit foarte mult. Nu neapărat din motivele evidente, anume faptul că totuși el a vrut să se sinucidă deoarece iubita lui (care, iarăși, a avut propriile ei motive) l-a înșelat, ci din pricina faptului că, pentru el, iubirea reprezenta viața însăși, era pilonul lui de susținere în această viață atât de absentă, era catargul lui dintr-o mare învolburată, pe timp de furtună. Și dacă, după certitudinile lui, această iubire este pierdută, atunci ce îi va mai rămâne? Nimic, pur și simplu n-i-m-i-c. De asemenea, Adam este un personaj extrem de puternic, genul de personaj care-ți intră ușor sub piele și care în fine ar putea ieși imediat de acolo, la fel de bine cum am intrat. Încetul cu încetul, între el și Christine se leagă o relație frumoasă și puternică de prietenie; dar, totuși, oare se va ajunge ca între cei doi să fie mai mult decât o relație amicală frumoasă? Rămâne de văzut.

„- Ideea potrivit căreia iubirea este un proces magic și misterios, asupra căruia nu avem niciun control, este falsă, așa susține Irma. Căci depinde de o serie de evenimente care apar în viața unei persoane. (...)
- Și, la fel ca alte lucruri din viață, dacă vrei să ai parte de iubire, trebuie să treci la fapte.”

Christine? Christine este acel prieten pe care ai vrea să-l ai, știind că-ți va fi mereu acolo, la bine și la greu. Mă gândeam, dacă această Christine ar fi existat în realitate, cu siguranță am fi vorbit despre cărți, despre muuuulte cărți, mi-ar fi cumpărat mâncare, i-aș fi cumpărat mâncare, am fi ieșit cu bicicletele și am fi râs despre cât de tare ne dor picioarele de la atâta pedalat. Iar la un moment dat ne-am fi oprit undeva, ne-am fi scos fiecare rucsacul din spate și ne-am fi pus să mâncăm câte un sendviș, iar după am fi căutat cel mai apropiat coș de gunoi pentru a arunca ambalajul. Da, știu, m-a luat valul, dar această impresie mi-a lăsat-o Christine: un personaj bun, enorm de bun, care vrea s-ajute pe oricine, care pune pe altcineva - chiar și pe un necunoscut - pe primul loc, lăsându-se pe sine în spate, un personaj altruist, plin de candoare, pios. Nu știu, pentru mine Ahern a reușit să creeze un personaj complex, aproape tridimensional, pentru care rostul existenței este îndrumarea spre un drum potrivit, în raport cu firea noastră de a fi. Ajunge să renunțe la propria fericire pentru acest Adam, dând dovadă de sacrificii puternice, supreme. Nu vă spun cum, pentru că n-are rost, așa că vă las pe voi să citiți romanul și să vă dați seama ce vreau să spun. 

„- Nu știu, i-am răspuns. Crezi că dragostea neîmpărtășită reprezintă dragostea adevărată?
- Găsești răspunsul chiar în întrebare, nu-i așa? a spus el, pe un ton domol.
- Da, dar dacă nu este împărtășită, puten spune oare că persoana respectivă trăiește dragostea adevărată? (...)
- Da, mi-a răspuns el, cât se poate de simplu.”

Îmi place Ahern, am s-o spun de zeci de ori. Chiar scrie enorm de bine, cu punctualitate, la subiect, fără să se piardă prin metafore și alte chestii care, drept să vă spun, nu cred că și-ar putea avea loc în romanele ei. Ea scrie din suflet, pentru sufletele, și-o face enorm, enorm de bine. Momentan m-am apucat de Întâlnire cu viața, scrisă tot de ea, și m-a prins încă de la primele pagini. Revin cu o părere imediat ce-o termin de citit. Sunt sigur că o să-mi placă și că nu o să mă dezamăgească, mai ales dacă urmărește același registru stilistic ca și în Cum să te îndrăgosești.

Vreau să mulțumesc enooorm Editurii All pentru acest roman, îl puteți comanda de AICI, cu un click. Vă recomand colecțiile editurii, unde puteți găsi o gamă variată de cărți de toate genurile, științifice, beletristice, non-beletristice. S-aveți lecturi frumoase și cu spor, dragi cititori!

Un comentariu:

  1. Am citit cartea. Nu prea m-a impresionat. Mi-a plăcut mai mult P.S Te iubesc! Ți-o recomand, dacă n-ai citit-o încă.

    RăspundețiȘtergere