duminică, 2 iulie 2017

Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe - Recenzie


Editura: Rao
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 770
Traducere din limba engleză: Lucian Popa
Anul apariției: 2014

Publicată iniţial în foileton în revista Naţional Era, romanul Coliba unchiului Tom a schimbat în secolul al XIX-lea felul în care era privită sclavia şi a devenit un bestseller de la prima publicare, cu 300.000 de exemplare vândute în doar trei luni. Cartea a avut un asemenea impact asupra societăţii americane, încât Abraham Lincoln a salutat-o la o întâlnire pe autoare drept „micuţa doamnă” care a declanşat Războiul Civil. Dincolo de toate aceste controverse, scriitoarea creează o poveste impresionantă, dramatică şi emoţionantă, cu personaje credibile în ciuda stereotipurilor folosite. Coliba unchiului Tom  este un roman anti-sclavie scris de autoarea americană Harriet Beecher Stowe. Publicat în 1852, romanul a avut un profund efect asupra atitudinilor față de afroamericani și față de sclavie în SUA, intensificând și conflictele sociale care au condus la declanșarea războiului civil american. Stowe, o predicatoare de la Hartford Female Academy, născută în Connecticut și activistă aboliționistă, a concentrat romanul pe personajul Unchiul Tom, un sclav negru în jurul căruia se dezvoltă poveștile celorlalte personaje — sclavi și stăpâni de sclavi. Romanul sentimental descrie realitatea sclaviei, enunțând punctul de vedere că iubirea creștinească poate depăși ceva atât de distructiv ca înrobirea oamenilor.

Noi, ca oameni, ar trebui să ne iubim aproapele, să-l înțelegem și să-l susținem moral. Ca oameni inteligenți, superiori și raționali, vreau să zic. Că există și altfel de oameni, dragii mei, asta e altă mâncare de pește pe care nu am de gând s-o gust. Mă refer la faptul că întodeauna privim cu ochi diferiți oamenii care nu ne aseamănă. Și aici mă refer strict la etnie, religie, la ierarhie socială. Să nu încercăm să negăm acest lucru. Chiar dacă apoi îi privim așa cum ne-am privi către proprii noștri co-naționali. Discriminarea, din păcate, există. Și, deși nu toți dintre noi pledăm pentru așa ceva, este îndeajuns doar câțiva să facă acest lucru. Și, în aceste condiții, unde să se ajungă? Nu putem schimba lumea, dacă nu ne schimbăm pe noi. Prea puțini, însă, gândesc altfel. Dar, în cărți, imposibilul devine posibil. Și tocmai despre asta este Coliba unchiului Tom: despre viață, despre ideea că această lume poate fi mai bună și despre atitudinea oamenilor, determinați psihologic, în a face din oamenii de culoare niște supuși, de parcă ar fi niște neoameni care, firesc sau nefiresc, la aparțin. 
Da, a fost o lectură obligatorie, și mă crucesc când îmi amintesc asta, prin clasa a șasea. Nu știu de ce, dar tind să cred că, atunci când profa' ne-a recomandat-o, probabil se referea la ediția ilustrată pentru copii. Nu la această monstruozitate de aproape opt sute de pagini. Îmi pare bine că nu am citit-o atunci în vreo ediție, pentru că, mai mult ca sigur, n-aș fi citit-o acum. Nu știu de unde să încep, nu știu unde să ajung, nu știu - pentru că, drept să vă spun, NU am citit această carte. Nu, fraților, nu am citit-o: am trăit această carte. M-a ars, m-a distrus, a dat cu mine de pământ și nu m-a lăsat să mă ridic. O carte dramatică până în profunzimile sufletului, o carte ca un manuscris al istoriei, Doamne, mi-e imposibil să pot spune ceva despre ea, pentru că mi se ridică părul de pe mâini și acum, când încerc să-mi adun gândurile și totuși să-i fac o recenzie, așa cum se cuvine. Sincer, știți prea bine, n-am să vorbesc despre acțiune, ci am să încerc să punctez ceea ce mi-a rămas mie întipărit în minte și suflet, pentru că, vă rog să mă credeți, nu puține au fost episoadele care mi s-au imprimat în memorie și care, cu sigurață, vor rămâne acolo pentru mult timp. 

Eu, unul, am rămas șocat de unele chestii pe care le-am citit după, când am vrut să înțeleg mai bine romanul: autoarea a fost întrebată adeseori, de numeroși corespondenți de pe întreg curpinsul țării, dacă această poveste șocantă este una adevărată. Din câte am înțeles eu, cea mai mare parte din episoadele disparate care alcătuiesc această povestire sunt, de fapt, reale, observate de către autoare însuși sau de către prieteni apropiați ai acesteia, care, ulterior, i-au fost povestite ei. Ea sau prietenii ei au studiat cu atenție caractere, care au fost preluate și introduse aproape în întregime în această carte, Coliba unchiului Tom, multe dintre dialogurile respective fiind auzite de ea cuvânt cu cuvânt sau fiindu-i transmise de către cei apropiați. Spre exemplu, descrierea înfățișării și caracterului unuia dintre personaje, anume Eliza, reprezintă un portret transpus din viața de zi cu zi. Credința de nestrămutat, pioșenia și onestitatea incoruptibilă a unchiului Tom sunt trăsături pe care autoarea le-a constatat personal, și nu de puține ori. O seamă dintre cele mai zguduitor de tragice și mișcător de romantice întâmplări s-au petrecut și ele în realitate: episodul mamei care traversează râul Ohio pe bucățile de gheață plutitoare constituie un fapt cunoscut. Povestea „bătrânei Prue” este o întâmplare care a avut loc și ea cu adevărat, fratele autoarei, care pe atunci era agent comercial al unei mari case de comerț din New Orleans, fiind martor ocular. 

Din nefericire, destinul tragic al lui Tom a avut de prea multe ori un corespondent în realitate, după cum pot depune mărturie numeroșii martori oculari, din diferite părți ale țării. Nerușinata vânzare, în cadrul unor licitații publice, a frumoaselor fete mulatre și carterone a ajuns de notorietate publică, din cauza incidentelor petrecute după capturarea vasului Pearl. Autoarea își aduce bine aminte de o negresă bătrână, spălătoreasă în familia tatălui ei. Fiica acestei femei s-a măritat cu un sclav. Era o femeie tânără, nespus de harnică, isteață și descurcăreață, și prin priceperea și economiile ei, cât și datorită devotamentului neabătut de care a dat dovadă, a reușit să adune nouă sute de dolari pentru a-și răscumpăra soțul, sumă pe care a plătit-o stăpânului pe măsură ce o strângea. Mai avea de plătit o sută de dolari din suma totală, când soțul ei a murit. Nicicând n-a reușit să recupereze măcar un cent din banii pe care apucase să-i achite. Acestea sunt doar câteva din exemplele ce pot fi invocate pentru a proba dăruirea de sine, energia, răbdarea și onestitatea pe care au dovedit-o sclavii, până când au devenit oameni liberi. 

Și multe, multe pot fi spuse. Dar cartea aceasta vorbește pentru milioane de voci, în ea bate o inimă nesfârșită, o inimă energică, inima unei istorii și a unor povești ce trebuie spuse, fiindcă merită ascultate. Vă recomand enorm acest roman, nu știu, este o lectură obligatorie, într-adevăr, care atinge un subiect delicat și nu lasă loc de interpretări. Un roman bine scris, un roman studiat, un roman puternic, dur, dar care își atinge cele mai subțiri și firave corzi ale propriului suflet. Vă spun, eu, unul, încă trebuie să-mi revin după această lectură. 

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor și o zi răcoroasă!

9 comentarii:

  1. Clar, ''Coliba unchiului Tom'' e un must read...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ah, eu am împrumutat cartea de la bibliotecă (de la una dintre cele două biblioteci de la care nu mă pot abține să nu car o droaie de cărți acasă), dar nu are 800 de pagini. Ori tot textul încape datorită fontului mic, ori e prescurtată cartea. Oricum ar fi, cred că mai bine voi face rost de ediția mai nouă.

    Tu iar mi-ai luat-o înainte! Am zis că gata, acum am cartea, o citesc, eu, „Coliba unchiului Tom”, de când voiam să citesc cartea asta, iată că șansa a sosit, iată că stă în mâinile mele această carte... Și apoi am văzut. Andrei. Pe GoodReads. Vrea să citească această carte. VREA, DAR N-A CITIT-O. Poate o voi citi înaintea lui. Și miercuri după-amiază intru pe blogul lui și numa' văd că i-a scris și recenzie... Omule, jos pălăria. Eu am terminat o singură carte vara asta. Și-n afară de asta, se-ntoarce și anxietatea. Dacă de pe acum am emoții, ce-o să fac în prima zi de liceu? Dacă mă apucă iar rosul unghiilor, după ce m-am lăsat cred că mai mult de cinci ani, atunci... nu, n-o să fac nimic dramatic. O să comand produsul acela, ulei sau așa ceva, despre care ai scris anterior. Mda. Ceva îmi spune c-o să am nevoie de așa ceva. Sau învăț să-mi gestionez emoțiile și totul e minunat... of.

    Îmi plac foarte mult cărțile despre sclavi, despre oamenii de culoare, despre — cruntul adevăr — răutatea din noi. „Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain a fost cartea care mi-a lărgit orizonturile literare (sper s-o citești dacă n-ai făcut-o încă, mă gândesc că ți-ar plăcea). Mi-a plăcut mult recenzia ta și speeeeer să citesc cât mai curând cartea.

    Mulțumim pentru recomandareeee! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe! Aștept părerea ta, draga mea Simina!

      Ștergere
    2. Salutari, domnisoara! Iertati-ma ca ma introduc in convorbire, dar raspunsul dumneavoastra a starnit in mine nevoia de a va ajuta. Slabe sanse sa o pot face, nici macar pe mine nu ma pot ajuta, dar am zis sa incerc.
      Nu vreau sa aveti emotii. Nu vreau sa va lasati cuprinsa de anxietate. Anxietatea-i naspa. Am resimtit-o inainte de facultate, inainte de a ma angaja, inainte de o posibila relatie. Nu trebuie sa va lasati intimidata de liceu, asa cum m-am lasat eu de facultate. Invatati din greselile unui om mai prost ca dumneavoastra. Nu va cunosc personal, dar cred ca sunteti o domnisoara pe cinste. Sunt sigur ca legati prietenii mai usor decat mine. Si sunt sigur ca va faceti mai placuta decat subsemnatul. Ganditi-va ca eu am fost cel mai ciudat si mai retras elev si totusi pot spune ca liceul a fost relativ acceptabil. Pentru dumneavoastra sunt convins ca o sa fie chiar fain. Trebuie sa aveti un pic de incredere in dumneavoastra si sa va comportati natural. Atat. E simplu. Va rog. Macar dumneavoastra sa fiti bine. Aceleasi griji le am eu, dar din alte motive. Pe mine teama m-a bagat in multe rahaturi, n-o lasati si dumneavoastra sa va bage. Sunteti inca tanara, puteti schimba ceva. Trebuie sa simtiti ca dumneavoastra va controlati viata, nu frica.
      Fruntea sus, stimabila domnisoara. Sunt sigur ca aveti niste ochi tare faini pe care trebuie sa-i aratati lumii!

      Ștergere
  3. Yk's, ori stimabile domn... Dorința de a ajuta e nobilă, cu atât mai mult cu cât se împlinește. Dacă toată lumea s-ar introduce în felul ăsta, aș trăi lângă oameni cu infinită plăcere și bucurie.
    Un discurs superb. O să recitesc ce ați scris de fiecare dată când mă aflu în impas, când am nevoie de mai multă încredere în mine, când mă culc și când mă trezesc. Nu trebuie nici măcar s-o promit, știu că o să am nevoie să fac asta.
    Îmi cer iertare că n-am răspuns mai repede. N-am văzut ce mi-ați scris. Debordez de ignoranță și-mi pierd capul. Nu vă auto-insultați.
    Nu recitesc nici cărți, decât citate din ele. Și nu din toate. Dați-vă seama cât de puține mesaje recitesc. Dar și pe alea pe care le recitesc... o fac obsesiv. Și nu știu ce aș mai putea să spun. Un mulțumesc, sper eu, va cuprinde emoția și recunoștința pe care am simțit-o citind tot ce ați scris. Timpul pe care l-ați rupt pentru asta va da roade, sunt sigură. Puține lucruri mă pot ajuta atât de mult.
    Fiți sigur că orice comentariu, mesaj e binevenit. Ori că vă introduceți într-o convorbire, ori că nu. :) Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere