vineri, 19 iunie 2015

„Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry- Recenzie



Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la 29 iunie 1900 și a decedat în 31 iulie 1944, fiind poet și prozator francez, născut într-o familie de origine nobilă. Devenit pilot de avion în timpul serviciului său militar, va efectua curse poștale către Africa și America de Sud. Aceste experiențe constituie sursa de inspirație pentru primele sale romane - „Curierul de sud” și „Zbor de noapte”. Călătoriile întreprinse în Vietnam, Rusia și Spania, în calitate de jurnalist și reporter, vor conduce la reflecțiile de factură umanistă dezvoltate în lucrarea „Pământ al oamenilor”. Aflat la New York în timpul războiului, unde reprezenta una dintre vocile pregnante ale Rezistenței, scrie povestea plină de farmec a „Micului Prinț”. În cursul unei misiuni de recunoaștere aeriană, dispare în largul Mării Mediterane, iar avionul său nu va fi regăsit decât în anul 2004.

Nu știu de ce am tot evitat acest roman; cred că din cauza faptului că mereu și mereu tot luam altă carte la rând, iar pe aceasta, oricum, n-o aveam în bibliotecă. Nu e ideea că o citea toată lumea - de fapt, era frumos dacă se întâmpla așa - ci că a trebuit să citesc această carte departe de toate testele, de toate tezele, de tot acest stres școlar. Întrucât săptămâna asta a fost una lejeră, ultima săptămână de școală, am avut timp să citesc și cărți care necesită, în totalitate, concentrarea mea de cititor de elită. Așa că săptămâna asta am citit ”Bătrânul și marea”, a lui Hemingway (recenzia AICI) și, de asemenea, ”Micul prinț”; de Antoine, a cărui recenzie urmează s-o prezint.

Avem cu toții visuri. Cu toții ne dorim ca, atunci când ajungem mari, să fim fericiți, să ne putem îndeplini toate mofturile, oricât de banale ar fi ele. Să avem o mașină frumoasă, o casă frumoasă și o familie fericită. Să facem excursii scumpe în Egipt, în țările africane, să ajutăm lumea, să scriem o carte, să schimbăm lumea, să ajutăm un copil, să ne cumpărăm propriul nostru munte, să numim o insulă după numele primului nostru copil. Dorințe. Visuri. Idealuri. Dar, oameni buni, câți dintre noi, cu adevărat, fac ceva pentru visurile lor? Câți dintre noi, măcar cinci minute în fiecare zi, fac ceva în direcția împlinirii acestor visuri? Da, sunt oameni care fac asta. Dar poate, de fapt, și ei se înșală atunci când își vizualizează proiecția idealului. Ar trebui să încercăm să ne protejăm idealurile, de fapt, nu că ar trebui, ci este necesar să facem acest lucru, pentru că de ele depindem noi, oamenii, ca ființe limitate și efemere.

Povestea micuțului prinț m-a cucerit. Totul a început prin simplitatea ei care nu trece neobservată: fără prea multe personaje, fără prea multe linii narative și spații pictate - un munte, o vale, o oază, un deșert - o planetă Pământ, una fără nume undeva pierdută în spațiu, un copil - impropriu spus - care hoinărește prin acest univers, de pe o planetă de alta, de parcă totul ar fi un simplu joc de biliard și, ups!, de data asta s-a nimerit să ajungă pe planeta X, iar data viitoare va merge pe planeta Y, în căutare de prieteni, răspunsuri și adevăr. Acest prinț micuț, acest suflet pueril, care încă este în căutare de răspunsuri, află că lumea este un loc rău, un loc dominat de arbuști care, dacă vor crește îndeajuns de mult, se vor hrăni din sufletul pământului și îl vor distruge, iar noi, noi oamenii muritori, vom asista neputincioși la acest sfârșit tragic și apoi ne vom plânge că n-am fost capabili, la timp, să facem ceea ce trebuie. Pentru că așa este omul: se plânge de răul care i se face, neștiind că, de fapt, și-l face singur. Evident, imaginea arbuștilor care se hrănesc din măruntaiele pământului este, la o adică, o metaforă. 

Astfel, Micul Prinț care poartă un aer trist, melancolic, venit de pe o planetă străină, mai degrabă un asteroid, se întâlnește cu un om, cu naratorul ajuns în Sahara după ce avionul i s-a prăbușit, și îl roagă pe acesta să-i deseneze o oiță, spunându-i că doar ele pot mânca arbuștii care pun în pericol viața oamenilor de pe așa-zisa lui planetă. Nu vă pot explica frumusețea paginilor scrisă de către acest autor, pentru că această poveste nu poate fi, cum să-i zis că nu sune ciudat?, predată, povestită, ci pur și simplu trebuie citită. Autorul apelează la un gen artistic fantastic, apelează la trăirea și necunoașterea universului din prisma unui mic copil, reușind să reitereze emoția cu care acesta, în aventura sa, descoperă omul și natura care-l înconjoară. 

Micul Prinț este un personaj profund, care, deși la o vârstă destul de fragedă, se gândește la consecințele alegerilor sale, iubește apusurile de soare pe care, de pe planeta sa, le poate vedea de zeci de ori în aceeași zi, este un observator al vieții sale mărunte, limitate, și își dorește, de fapt, să trăiască mai mult decât niște apusuri, mai mult decât ideea unor abuști care-i invadează lumea: își dorește să aibă visuri pe care să le poată proteja, crește și ocroti, iar atunci ne gândim că noi, oamenii, suntem atât de prinși de această goană nebună cotidiană după cumpărături, înavuțire, mașini, petreceri, muzică, trăirism, primitivism, plăceri și desfătări, încât uităm să mai visăm, să mai avem vise. Ajungem acasă, adormim și da, evident, se mai întâmplă să visăm câteodată: nu la astfel de vise mă refer, ci la visuri. E o diferență, totuși, pe care trebuie s-o realizăm. Pentru că, omule, uneori trebuie să ne trezim din această stare și să mai și visăm. E modalitatea în care ne putem manifesta spiritul, iubirea - cel mai simplu mod prin care putem accede la ceva mai bun, mai sus și mai dorit.

Dacă am înțeles eu bine - e relativ spus, având în vedere că fiecare poate înțelege cartea în propriu său mod - romanul este despre singurătatea noastră pe care ne-o alegem, trăind, fiecare, pe propriul nostru asteroid izolat în spațiu, între propriile noastre stele, pe propria noastră planetă pe care nu reușim să facem decât același continuu lucru, fără alte posibilități de a ne extrage acestei lumi. Ar trebui să alegem simplitatea trăirii, sau să încercăm să trăim mai simplu? De ce, dacă avem atâtea posibilități, de ce să nu visăm că putem mai mult și, de fapt, să facem mai mult? Pentru că, domnilor e simplu: „nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” Atunci, stau și mă întreb, de ce avem niște inimi atât de oarbe, când ochii ne sunt fardați în zeci de culori? Nu știu, mi-e imposibil să-mi răspund, vreau doar ca acest roman ă fie citit de către toată lumea, pentru că e o lectură care-ți dă de gândit.

Am selectat câteva mici pasaje care mi-au plăcut, vi le voi prezenta mai jos:

„Oamenilor mari le plac cifrele. Atunci când le vorbești de un nou prieten, ei nu te întreabă niciodată esențialul. Nu îți spun niciodată: ‹‹Cum e sunetul vocii sale? Care sunt jocurile lui preferate? Face colecție de fluturi?›› Ei te întreabă ‹‹Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme are? Cât câștigă tatăl lui?›› Abia atunci li se pare că-l cunosc. Dacă le spui oamenilor mari ‹‹Am văzut o casă fumoasă, din cărămidă trandafirie, cu mușcate la ferestre, cu porumbei pe acoperiș...›› ei nu izbutesc să-și închipuie casa aceea. Trebuie să le spui ‹‹Am văzut o casă de zece mii de franci!›› Atunci exclamă: ‹‹Ce frumos››”

„Trebuie să suport două-trei omizi dacă vreau să cunosc fluturii.”
 
„Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata d ela negustoi. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă!”

Nu știu cum ar reacționa un copil la lectura acestei cărți, dar ideea este că romanul este profund și e un ”must-read” odată la o anumită vreme. Pentru că vorbește despre viață, despre principii, despre oameni și dragose, despre prietenie, și un roman pe care l-am recompensat cu cinci steluțe pe Goodreads. Vi-l recomand cu drag. Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, îl puteți achiziționa de AICI cu o reducere de 30% . De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. Mulțumesc și să vă bucurați de lecturi frumoase și de o vacanță plină de ce vă doriți!

Traducere din limba franceză și note de Ileana Cantuinari
156 pagini

21 de comentarii:

  1. Copiii reacţionează foarte bine la această carte. Prima dată când am citit puţin din ea a fost în clasa a şaptea sau a opta, venise la noi în şcoală o tipă din Franţa printr-un program european. Ea era formată în ceva ce în România nu se practică nici acum, un om cu multă cultură generală care poate sta cu tine în vacanţe dacă te plictiseşti sau poate organiza activităţi de grup. Ne zicea că de obicei posturile pentru asta sunt în hotelurile de lux din Franţa, dar ea a ales să vină un an în România şi să organizeze activităţi cu elevii de aici. La noi la şcoală venea la clasele de franceză avansat şi ne ţinea cam o oră pe săptămână. Nouă, pentru că eram mai mari, ne citea fragmente din Micul Prinţ şi le comentam împreună. E adevărat că fiecare are interpretarea lui şi, mai mult, cred că odată cu timpul interpretarea fiecăruia se schimbă. E genul de carte pe care vrei să o reciteşti din când în când.
    Mie mi-a plăcut extrem de mult şi sper să o recitesc vara asta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am citit-o abia acum, dar am de gând s-o citesc și în anii care urmează. Găsesc foooooarte interesant faptul că interpretarea noastră se schimbă odată cu trecerea timpului. Nu numai că vrei, dar și poți, pentru că se citește foarte rapid.
      A citit-o și băiatul?

      Ștergere
    2. Nu, e pe lista lui, dar mai are 42 de pagini din Jurnalul unui puşti (citeşte încă destul de încet). dar acum că vine vacanţa o să aibă mai mult timp şi o să o citească şi pe asta.

      Ștergere
    3. Hehe. Mult succes puștiului! O ține pe drumul bun!

      Ștergere
    4. Mulţumim! Îl pun să îţi dea add pe Goodreads, să şti.

      Ștergere
    5. Cu plăcere. I-am și acceptat!

      Ștergere
    6. Probabil urmează să îţi recomande "Omida mâncăcioasă", noua lui obsesie. A primit-o de la şcoală şi a citit-o şi apoi a recomandat-o tuturor pe Goodreads şi lângă unii (adică eu şi mama) chiar a stat până a văzut că au citit-o pe toată. Norocul tău e că am cam acaparat calculatorul momentan :))

      Ștergere
    7. :))) Ahaha. N-am auzit de "Omida mancacioasa", hmm, probabil pentru ca inca nu mai am sub 10 ani si nu mai sunt la varsta in care "Scufita rosie" mi se parea chiar interesanta. Si cum a fost lectura?

      Ștergere
    8. Păi, din fericire, scurtă :))). Nu pot să cred că zic asta dar este purul adevăr, are până în zece pagini, format mic, mic. Sincer mie mi s-a părut chiar de bebeluşi, ar trebui să te înveţe să numeri şi zilele săptămânii şi nu am înţeles deloc de ce le-a cumpărat-o la sfârşit de clasa zero. Singurul ei avantaj este că e bilingvă şi poţi să o citeşti şi în engleză. Cum să zic, Scufiţa roşie are acţiune, e interesantă de-a dreptul pe lângă asta. Dar se pare că unii dintre colegii lui aşa sunt şi nu există şanse de ameliorare pentru că şi părinţii lor sunt varză (din punct de vedere al modului cum se raportează la şcoală, biata învăţătoare a pus şi ghiduri despre cum să îţi educi copilul şcolar, poate-poate se schimbă ceva).
      Contrar aşteptărilor mele el a fost foarte încântat de carte, nu ştiu dacă e stilul autorului care chiar prinde la copiii sau pentru că e de la şcoală şi a mai citit şi în clasa o carte scrisă de el. Şi a ţinut să o citim toţi din casă. Cartea nu e rea pentru nivelul pentru care e scrisă, dar nu ţineam să o citesc.
      Deja ţi-a recomandat-o, oricum, a intrat aseară şi avea doi prieteni noi şi le-a recomandat Vrei să fii prietenul meu şi Omida mâncăcioasă. Cred că unul din cei doi erai tu, deci un link despre Omidă a ajuns deja la tine :D.

      Ștergere
    9. Doar ce am scris şi mi-au picat ochii pe recenzie şi am văzut asta: „Trebuie să suport două-trei omizi dacă vreau să cunosc fluturii.” Ei, acum îi dau altă semnificaţie Omidei mâncăcioase, noroc cu recenzia ta :D

      Ștergere
    10. Haha. Da, chiar am primit recomandarea. Și m-am uitat la review-uri, zicea unul la un moment dat ”You have to be a profesional reader to understand this”. Haha, nici nu mă înșel. :)) Oricum, drăguțul de el, am văzut că i-a dat 5 stele și, contrar altui băiețel, care i-a dat o singură amărâtă de steluță. Să înțeleg că cineva are așteptări mari de la autori! :))

      Ștergere
    11. O steluţă nu ştiu cine i-a dat, dacă te referi la celălalt frate al meu, i-a dat două :)). Nu ştiu dacă e vorba de aşteptări mari sau de furia de a fi pus să citească o carte "de bebe", plus faptul că a trecut de mult de vârsta la care îl impresiona că omida a mâncat luni un măr. Plus că el e mai realist, îi plac cărţiile mai ştiinţifice, vrea să devină paleontolog, îi plac motoarele etc. Nu prea l-a impresionat că acestă omidă a mâncat, în mod neverosimil, prăjitură şi cârnaţi.

      Ștergere
    12. Așa, două, nu una. Ei, ce ți-i una, ce ți-s două! :)) Haha, bune gusturi are omida aia. Și, hehe, interesantă atracția fratelui tău pentru motoare și chestii. Oricum, se explică, la vârsta lui mai toți ori vor să aibă de-a face cu motoare, mașini, formula 1, ori vor să se facă polițiști, piloți, pirați sau marinari. Eh, copilăria!

      Ștergere
    13. Păi trebuia să fie şi cineva mai tehnic, să moştenească de la tata interesul pentru şurubărit :)) Plus vârsta. e adevărat că la vârsta lui e interesant orice fel de mecanism. Plus că toţi băieţii pe care îi ştie sunt interesaţi de şurubărit, mai e şi apartenenţa la grup.
      Cât despre omidă, doar sâmbata are gusturi bune la mâncare, în rest e cam vegetariană, nu e genul meu :)).

      Ștergere
    14. :)) Frumos, frumos, o să fie un meșteșugăreț (dacă există atributul acesta).
      Cât despre omidă, eh, las-o, o să se transforme în fluture de la atâta importanță! :D

      Ștergere
    15. Ai o singură încercare să ghiceşti ce se întâmăplă cu omida la sfârşit :)). Şi pentru că o să-ţi dai seama singur nu e spoil :)).

      Ștergere
    16. Hmmm, cred că va trebui să citesc cartea ca să-mi dau seama, habar n-am, e prea greu, nu pot anticipa deloc sfârșitul. Pff, ce neinițiat sunt!

      Ștergere
  2. Îmi place că ,,Micul prinţ'' face parte din cărţile pe care le poţio lectura la orice vârstă şi-ţi aduce un iz de nostalgie ce-l aveai doar în copilărie. Cu toate că am citit-o acum mai bine de ani încă mi-a rămas vie în minte cartea, ca până la urmă să-ţi spun:
    ,,Desenează-m o oaie!''

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa-i, ”Micul prinț” e un roman care chiar merită pus la loc de onoare în biblioteca oricui. Mie, de fapt, mi-a plăcut foarte mult. :) O poveste glorioasă!

      Ștergere
  3. ce fain, am citit-o si eu, am invatat multe lucruri de la ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o carte de citit la orice vârstă! :)

      Ștergere