Lumina pe care am pierdut-o, de Jill Santopolo - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 352

Anul apariției: 2017

Traducere: Ana Andreescu 

Jill Santopolo este licențiată în literatură engleză la Columbia University, deține un master în Writing for Children la Vermont College of Fine Arts și un atestat în drepturi de proprietate intelectuală la New York University. De asemenea, este director editorial la Philomel Books, un imprint al Penguin Young Readers Group. Este autoarea seriilor pentru copii Alec Flint și Sparkle Spa, precum și a cărților personalizate Follow Your Heart. Drepturile de publicare pentru Lumina pe care am pierdut-o s-au vândut în 31 de țări.  

Lucy şi Gabe s-au întâlnit în studenţie, la Columbia University, într-o zi care le-a schimbat amândurora cursul vieţii: 11 septembrie 2001. Au decis atunci ca existenţele lor să însemne ceva pentru oamenii din jur. Un an mai târziu, soarta îi aduce laolaltă din nou, dar după o frumoasă poveste de dragoste, drumurile lor se despart. Gabe devine fotoreporter în Orientul Mijlociu, iar Lucy face carieră în televiziune, la New York.  Urmează treisprezece ani de visuri, dorinţe, gelozii, trădări, iubire absolută, în care ei sunt despărţiţi de continente, dar nu şi sufletește. Lucy trebuie să ia, în final, o hotărâre extrem de dificilă, sfâşietoare.

Încă o carte de care aveam nevoie, sincer, și pe care am citit-o într-o perioadă numai perfectă pentru a citi o asemenea carte. Și, de asemenea, încă o carte pe care n-am lăsat-o din mână, efectiv, până nu am citit și ultima filă a ei. De ce? Pentru că, deși aparent ar fi o carte light, să-i zic așa, a fost o carte chiar bună, o carte care m-a prins în povestea ei sinceră, da, domle, sinceră, și de ceva vreme nu mai citisem o carte a cărei subiect să se concentreze pe iubirea dintre două persoane. Titlul, coperta, descrierea - toate acestea, evident că-ți indică faptul că Lumina pe care am pierdut-o se va dovedi a fi o carte de dragoste. Dar, oare, e doar atât? Vă zic eu că nu, dragi cititori, pentru că Jill Santopolo nu s-a limitat doar la a spune o sfâșietoare poveste de dragoste, cu șuișuri și coborâșuri, ci și o poveste despre alegerile pe care le facem și direcțiile în care, cu sau fără voia noastră, cu sau fără dorința noastră, acestea ne împing.

Lucy și Gabe, două personaje pe care n-ai cum să nu le așezi lângă inima ta. Adolescenți tipici, plini de iubire, plini de energie, doi oameni ale căror suflete au fuzionat într-o zi în care lumea a fost distrusă: 11 septembrie 2001, data la care au avut loc atentatele zguduitoare de la WTC. Pe fundalul acestor dezastre, când, pentru alții, lumea s-a destrămat colosal, pentru cei doi lumea abia urma să prindă contur, culoare și efervescențe. Evident, urmează o poveste de dragoste frumoasă, cu replici sentimentale, dar frumos gândite și exprimate de către Jill Santopolo - sincer, cred că tocmai asta a făcut din Lumina pe care am pierdut-o o carte atât de pe placul meu, și anume stilul visător, luminos, dulce al autoarei de a transpune emoțiile în cuvinte, în dialoguri. Mi-a plăcut enorm de mult, am rezonat cu stilul autoarei până aproape de perfecțiune, pentru că totul era ca o poezie - Lucy, o visătoare, Gabe, un artist al fotografiei - bineînțeles, din povestea celor doi urma să iasă cu adevărat ceva frumos. Dar, așa cum este și de obicei, viața nu e întotdeauna o slujitoare a dragostei, iar, uneori, oamenii devin amintiri și amintirile rămân doar în poze.

Este vorba despre alegeri, despre locul în care, după ce luăm o decizie, ne aflăm. Și, oare, chiar este locul în care ne-am fi dorit s-ajungem cu adevărat? Departe de căldura persoanei iubite, de siguranța vorbelor ei, departe de tot ce-a fost frumos? N-aș putea răspunde, nici Jill Santopolo nu dă răspunsuri, ci doar prezintă cazuri din care noi, în funcție de universul nostru (prin excelență subiectiv și autentic), să înțelegem ceea ce dorim. Unele alegeri ne dor, altele ne macină, iar cu altele suntem chiar mulțumiți - normal, pe deoparte ni se oferă ceva, iar de partea cealaltă ni se ia ceva. Unde înclină balanța, depinde, în final, de ceea ce ne-am dorit cu-adevărat. Mi-a plăcut mult să urmăresc acest aspect de-a lungul cărții, să-mi pun și eu întrebări, de fapt, dacă într-adevăr unele alegeri pe care le-am făcut de-a lungul timpului au fost cele potrivite. Și nu mă refer aici doar la ce ține de partea sentimentală, ci la mai multe lucruri. Poate nu ne dăm seama acum, dar va veni o vreme când, zău, o să punem în balanță tot ce-am făcut și tot ce-am realizat, și-o să ne punem veșnica întrebare: ce-ar fi fost dacă?

Lumina pe care am pierdut-o este, în final, o poveste de viață. Are de toate, multe și puține, are dramă, are iubire, are dorință, lacrimi, râsete, alcool, sex, minciuni, trădări, dezamăgiri, totul este colorat într-o atmosferă pe care chiar îmi place s-o întâlnesc în astfel de cărți. Autoarea a dozat foarte bine multe lucruri, iar rezultatul final a fost o carte lejeră, dulce, da, cred că ăsta ar fi cuvântul cel mai potrivit, o carte dulce și bună (aș putea spune că, din acest gen de cărți, una dintre cele mai bune apărute la Editura Trei - evident, asta e părerea mea subiectivă și nu sunteți obligați să o împărțiți cu mine, nu-i așa?). Eu abia aștept să mai citesc ceva de la Jill Santopolo, pentru că această poveste este compleșitor de frumoasă, și-o recomand tuturor celor care vor să citească ceva ușurel, ceva ce nu necesită toată concentrarea pentru a putea fi înțeleasă. Eu am citit-o ca și cum aș vedea un film, totul derulându-se, normal, în capul meu, doar că fără pauze publicitare! 

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!