duminică, 22 aprilie 2018

„Un gest de iubire”, de James Meek- Recenzie


 
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2007
Număr de pagini: 392
Rating: 3 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Fraga Cusin

 James Meek s-a născut în 1962, la Londra, şi şi-a petrecut copilăria în Scoţia, la Dundee. Are un masterat în literatură engleză de la Edinburgh University şi unul în jurnalism de la City University din Londra. Şi-a început cariera jurnalistică în 1985, iar reportajele sale din cele mai fierbinţi zone ale globului i-au adus numeroase distincţii britanice şi internaţionale.

Siberia, 1919. Dincolo de pădurile nesfârşite şi de campiile bătute de crivăţ, o comunitate ciudată, unde nu există copii, trăieşte într-un sat aflat parcă la capătul lumii. Conducătorul lor este Balasov, fostul soţ al Annei Petrovna, tânăra mamă a singurului băiat din sat, care freamătă după pasiunile lumeşti. Izolarea sectei posedate de o fervoare mistică dostoievskiană este doar o părere: în Iazik s-a instalat un regiment ceh, mânat în pustiurile îngheţate de vâltoarea războiului civil care macină Rusia. Teama pluteşte în aer: o serie de crime care coincide cu sosirea anarhistului Samarin spulberă echilibrul precar al comunităţii. Toate personajele acestei cărţi par însufleţite de unul şi acelasi sentiment: iubirea. Dar fiecare o înţelege altfel – dragoste trupească, iubirea de aproape, devotamentul pentru un ideal, pentru ţară sau pentru Dumnezeu – şi este gata să sacrifice totul, chiar şi ultima fărâmă de umanitate, pentru obiectul adoraţiei sale. Un gest de iubire este un roman în care istoria unei ţări şi istoriile unor personaje singulare converg într-un carusel ameţitor al dragostei, crimei, fanatismului religios şi ideologic şi al ororilor războiului.

Am să-ncep prin a vă spun că, iarăși, nu știam nimic despre această carte, n-auzisem vreodată de James Meek (shame on me), dar m-a atras enorm de mult coperta acestui roman, la fel cum și titlul, simplu, dar atât de profund, m-a făcut să vreau s-o citesc. Nu știu dacă a fost cea mai bună alegere literară, dar sunt sigur că, deși i-am dat doar trei steluțe, acestea nu sunt meritate; totul a fost neprielnic, să zic așa, anume faptul că am citit-o „trunchiat”: citeam câteva pagini, trebuia s-o las fiindcă intervenea ceva, o lăsam deoparte, o reluam peste câteva ore (uneori, nici nu apucam să termin alineatul, mă opream pe la mijlocul frazei, puneam un semn), iarăși - iar de aici tind să cred că nu am reușit s-o las să se așeze lectura cum trebuie, n-am simțit-o la nivelul ei de artă (pentru că, da, chiar este o capodoperă literară), și-mi pare rău că nu am reușit s-o citesc decât așa, trunchiat, fără să mă las cuprins de atmosfera fabuloasă, fără să permit prea mult personajelor să pătrundă în viața mea și să mă lase să le descopăr. Nu, am citit cartea, din păcate, ca pe o lectură, pot să zic că am simțit acest roman drept „un alt roman pe care am să-l citesc și eu”. Oricum, mai mult ca niciodată, acum sunt sigur că, în viitorul apropiat, când am să am mai mult timp la dispoziție, voi citi această carte așa cum se cuvine.

Dincolo de toate acestea, James Meek creează o atmosferă apăsătoare, creează niște personaje autentice, originale, neaoșe, care țin în ele nu doar în suflet, ci parcă o întreagă lume captivă, crudă. În cartea Un gest de iubire, unde crivățul înseamnă pulsația vieții, personajele ajung să trăiască doar și întru iubire, acesta pare a fi dictonul călăuzitor al fiecăruia - nu contează că este o iubire mânată de patriotism, de fanatism, o iubire fizică, platonică, o iubire originară, nu, personajele supraviețuiesc doar pentru iubire, întru comuniunea ancestrală cu ceea ce, de fapt, înseamnă viața. Știți prea bine că nu obișnuiesc să povestesc ce am citit, nu obișnuiesc să dau așa-zise spoilere, n-are niciun rost, rostul meu în această recenzie este să-mi spun părerea despre lectură, cu ce-am rămas eu după ce am citit-o. E ca un jurnal literar, să zic așa, pentru că dacă vreți să știți despre ce-i cartea, mai bine îi citiți rapid descrierea și nu vă pierdeți timpul citindu-mi recenzia - pentru că nu am să vă dau nici măcar un detaliu despre acțiunea cărții, hehe. Oricum, romanul de față este greu, este un roman plin de detalii, un roman „muncit”, dacă pot spune așa. O carte crudă, dar în esență atât de umană, cu orizonturi infinite, nemărginite, la marginea cărora se sfârșește viața și începe viața de Apoi, cutremurătoare pe alocuri (sunt unele imagini care-ți dau, într-adevăr, de gândit). O realitate acută pe care James Meek o integrează într-un trecut îndepărtat, în Siberia războiului civil. Acuratețea detaliului, precizia istorică, devotamentul pentru personaje - toate acestea aduc o forță epică desăvârșită și reflectă talentul unui adevărat povestitor.

Culoarea locală este, de asemenea, demnă de menționat: am iubit modul în care James Meek a descris locurile, intensitatea imaginilor care aproape duceau cu un realism magic, dar aici am făcut o apreciere vagă. Este o carte mare (și la propriu, și la figurat), căreia trebuie să îi acorzi timp, pe care trebuie s-o lași să te cuprindă; este o carte nu pentru oricine, ci trebuie să ai o anumită experiență literară pentru a o citi (a se interpreta: dacă vrei să te apuci de citit, NU aceasta este prima carte pe care trebuie s-o ai în vedere, nici prima recomandare literară pe care trebuie s-o faci cuiva care vrea să se apuce de citit). Eu am murit, drept să vă spun, după personajele acestei cărți. Mi-au plăcut enorm prin originalitatea lor aparte, prin trăirile lor, sentimentele, atitudinile și alegerile pe care le-au făcut. Nu am judecat pe nimeni, nu am avut resentimente, n-am avut compasiune - nu, doar le-am lăsat să-și trăiască viața și să mă poarte, ca un camarad, pe drumurile lor predestinate. Și, Doamne, cât de frumoasă a fost această călătorie. 

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile. Lecturi plăcute să aveți și cu spor! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu