sâmbătă, 19 mai 2018

O revoltată în Rusia bolșevică, de Evghenia Iaroslavskaia-Markon - Recenzie



Editura: Corint
Anul apariției: 2018
Rating: 5 din 5 steluțe
Colecția: Istorie
Număr de pagini: 144
Traducere: Anca Irina Ionescu

„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.” - Le Devoir


„Nu e nici scenariu de film, nici ficțiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuție în arhivele rusești. Cartea de față prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentație de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veți citi însă ca pe un roman, iar la sfârșitul lecturii nu veți reuși să o uitați prea curând.” - Alina Pavelescu

Și chiar n-am uitat-o, n-am putut să mi-o smulg din suflet, deși m-a durut, m-a durut tare, tare de tot, în timp ce o citeam și după ce am citit-o. Pentru cei care știu, probabil și-au dat seama că mă pasionează istoria destul de mult, iar colecția Corint Istorie, pusă la dispoziție de către colegii noștri dragi de la Grupul Editorial Corint, e printre preferatele mele. Dar, drept să vă spun, traducând acest titlu cred că au făcut una dintre cele mai bune alegeri de până acum: dacă nu memoriile, atunci ce poate fi mai autentic în această lume a istoriei? Clipa trăită, descoperită, așternută pe hârtie și lăsată în eternitate - restul, cuvintele spuse, întâmplările care parcă au fost așa, dar n-au fost, sunt pulbere în vânt. De asta iubesc să citesc jurnale, corespondențe epistolare - pentru că ne sunt arătate toate, să spun așa, în certitudinea lor.

Dar, de departe, impresia pe care mi-a lăsat-o această carte a fost aceea a unui suflet profund - pentru că a fost scrisă în pragul morții. Am să vorbesc despre această carte drept un roman, pentru că după cum a spus și doamna Alina Pavelescu, fix așa am citit-o - Evghenia este un aboslut al pasiunii iubirii și al pasiunii politicie, un spirit puternic, dând din coate într-o viață atât de scurtă pentru ea. Acuzată de furt, pentru a supraviețui, fuge, scapă, doarme sub cerul liber - trăiește o viață periculoasă (citez „furatul îmi provoca o adevărată încântare”). Relatările ei ne lasă să aruncăm o privire într-o lume murdară, într-o lume dominată de teroare, într-o lume destul de îndepărtată de Moscova și de imaginea sovietică. Apoi, imaginea gulagului, toate acestea ne oferă  o perspectivă largă asupra a ceea ce s-a întâmplat și, de altfel, asupra lucrurilor care urmau să se întâmple. 

Un manuscris al istoriei, o viață dureroasă, sfârșită prea devreme, însă o voce puternică, o femeie puternică care a vrut să se facă auzită și înțeleasă, care a sperat, până în ultimul ceas, că se va face dreptate. Evident, vă probabil v-ați dat seama că nu pot face o recenzie, nu pot suma o istorie în câteva zeci de rânduri, n-o pot rezuma. În schimb, eu vă recomand s-o citiți, s-o răsfoiți, este o lectură care te încarcă cultural și care într-adevăr merită. 

Înainte să închei, dați-mi voie să citez un fragment din prefața realizată de Oliver Rolin: „(...) Acestea sunt gropile comune. Dar nu există cruce în locul ultimei odihne a Evgheniei, propagandistă înfocată a ateismului (de altfel, dintr-o familie evreiască) și nu s-ar potrivi nici steaua sovietică de tinichea. Aici își doarme somnul de veci o revoltată, fără partid, fără Dumnezeu și fără stăpân.” Cred că aici se reiterează cel mai bine întreaga viață, plină de schimbări, a Evgheniei Iaroslavskaia-Markon.

Vreau să mulțumesc frumos Editurii Corint pentru acest volum, vi-l recomand cu drag. Volumul O revoltată în Rusia bolșevică poate fi comandat de AICI, cu un click. Colecția Corint Istorie vă stă la dispoziție cu numeroase titluri de seamă. Să aveți lecturi frumoase și cu spor!

2 comentarii: