duminică, 29 iulie 2018

„Celula 7”, de Kerry Drewery- Recenzie



„- Uneori, când nu faci nimic, faci, de fapt, ceva măreț, șoptește Martha. Ești o rotiță dintr-o mașinărie și funcționezi în virtutea inerției, la fel ca toate celelalte, pentru că e prea greu să te împotrivești. (...)”


Editura: RAO
Anul apariției: 2016
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 408
Traducere din limba engleză: Andra-Elena Agafiței


O lume în care justiţia şi soarta celor acuzaţi de crimă sunt hotărâte de public, însă nu în felul cunoscut de pe vremea gladiatorilor (prin ridicarea sau coborârea degetului), ci prin televot. Dacă eşti votat „nevinovat” pleci acasă, liber; dacă, însă, publicul votează că eşti „vinovat”, atunci eşti condamnat la moarte prin electrocutare pe scaunul electric. În aşteptarea sentinţei, deţinuţii sunt mutaţi, timp de şapte zile, din celulă în celulă. În ultima zi, acuzatul se află în Celula 7, unde i se aduce la cunoştinţă decizia publicului. Martha, o fetiţă în vârstă de 16 ani, a mărturisit că a omorât o celebritate. Dar chiar a făcut-o? Și, dacă e nevinovată, de ce a luat asupra ei o asemenea faptă? Poate că vrea să arate iraţionalitatea şi brutalitatea sistemului sacrificându-se cu speranţa într-o lume mai bună... Sau, poate, protejează pe cineva...

Celula 7 este primul volum dintr-o trilogie care, vă spun sincer, este printre preferatele mele. Am citit și al doilea volum, Ziua 7, căruia urmează să îi fac recenzie în zilele ce urmează. Doamne, cât de mult mi-a plăcut și cât de curios m-a făcut această carte, nici n-aveți idee. Am să încep recenzia prin a vă spune că acțiunea romanului se întâmplă într-o lume distopică, să spun așa: la o adică, dacă ești acuzat de o crimă sau ceva, pedeapsa cu moartea este cât se poate de posibilă - nu este nevoie de dovezi, ci doar de voturile telespecatorilor - cine e pro, cine e contra -, iar după 7 zile, în fiecare zi fiind mutat într-o celulă diferită, ți se va decide soarta. Totul este la mâna celorlalți, și, de fapt, mai bine spus, de multe ori nu prea mai ai ce face. Pe dictonul călăuzitor crede și nu cerceta, prin manipularea mass-mediei, nu se urmărește decât profit și afacere din acuzați - viața lor, onoarea lor, dorințele lor - toate acestea sunt egale cu zero când în joc este vorba de ceea ce publicul larg dorește.

„Îmi bubuie capul. Am fața umflată. Cred că am degetele rupte.
Nu vreau să cobor din pat și, oricum, nu cred că pot.
Nu îmi mai pasă. Sunt epuizată. Secătuită. Terminată.
Nu mai vreau timp sau zile, vreau să mă omorâți acum! 
Nu vreau să fiu jucăria pe care o torturați. Mă faceți să halucinez ca să vedeți cum îmi pierd mințile. Sau ca să mă distrugeți. (...)” 

Totul pornește în momentul în care Martha, o adolescentă, mărturisește că a omorât o celebritate care era iubit de către toți, care făcuse fapte bune și era văzut drept un model în societate. Ei, bine, acum ce mai este de făcut? Martha ajunge în Celula 1, și, pe parcursul săptămânii, trece prin toate etapele închisorii în care se află. Da, spun etape pentru că, de fapt, fiecare celulă înseamnă altceva. Fiecare celulă este astfel proiectată încât să ofere deținutului niște zile îngrozitoare într-o izolare aproape funebră, întunecată. La începutul romanului, nimic nu ne pune la îndoială faptul că, într-adevăr, Martha l-a omorât pe acel om, întrucât ea însăși recunoaște acest lucru. Dar, pe parcurs, ne dăm seama că lucrurile nu au stat chiar așa. Este ceva la mijloc, un mare secret, o motivație a acestei crime. N-am să vă spun care e aceasta, știți prea bine că nu are rost, dar este extrem de interesant și ofertant de urmărit acest aspect. Cartea abordează o mulțime de teme, de la neputință până la o dorință sui generis de răzbunare. Și, pentru mine, aceste combinații au făcut ca romanul lui Kerry Drewery să fie unul extrem de bun, de care cu greu m-am dezlipit.

Chiar simțeam nevoia să citesc ceva care să mă antrenze, care să-mi dea un impuls. Aveam o perioadă destul de încărcată, nu prea puteam citi, iar acest roman mi-a readus cheful, plăcerea lecturii. Pentru că nu este o lectură greoaie, nu este o lectură care să-ți dea bătăi de cap. În aparență simplă, cartea abordează niște teme destul de sensibile și care, drept să vă spun, chiar m-au frustrat. E dureros să vezi că viața ta stă la mâna unor oameni care nu te cunosc și „cunosc” (cu mari ghilimele) doar ceea ce le este afișat. La mâna unor oameni fără rațiune, care cred doar ce se dă la televizor și așa mai departe. Poate sunt absurd, dar am regăsit, într-o măsură, anumite aspecte ale societății noastre. Lipsa voii de exprimare, a opiniei, toate acestea parcă strânesc o revoltă în tine, deși este, în principiu, doar o carte.

„KRISTINA (schițând un zâmbet): Dar, în emisiunea și în țara noastră, suntem mândri de sistemul nostru democratic și de faptul că dăm tuturor șansa să-și exprime părerea. Alăturați-vă acum dezbatorilor de pe pagina noastră de internet, împărtășiți-vă părerile, telefonați-ne și lăsați-ne mesajele! Ne vom întoarce după aceste reclame de la sponsorul nostru, Cyber Secure, ca să vă auzim gândurile. Dar, mai întâi, să vedem acele importante numere pentru votare...”

Stilul autoarei este unul care te antrenează, care te ține cu personajele și te face să trăiești cu ele. Cartea este prezentată pe mai multe voci, să spun așa, iar asta oferă o viziune largă asupra a ceea ce se întâmplă în universul literar. Primești răspunsuri, îți pui întrebări, îți dă așteptările peste cap și te pune la pământ - sincer, am încercat să fac presupuneri, să pun la îndoială anumite chestii. N-am reușit. Kerry Drewery are un talent deosebit de a fi surprinzătoare și de a introduce anumite momente cheie care să-ți distrugă toate așteptările. Am apreciat asta enorm de mult, pentru că nu-mi plac cărțile în care reușesc să cobesc finalul încă de pe la jumătatea lecturii. Pentru mine contează neașteptatul, absurdul situației, vreau să fiu prins de lectură și cu greu să o pot lăsa deoparte. Iar Kerry Drewery a reușit asta în cele două romane ale ei pe care le-am citit până acum. 

Nu știu ce-aș mai putea spune despre acest roman. Nu sunt multe de povestit, pentru că trebuie să-l citești și chiar să-l trăiești. Personajele sunt extrem de bine construite, au viață între paginile cărților, zvâcnire, puls, au emoții & sentimente, simt, trăiesc, respiră. Kerry Drewery are o manieră extrem de veridică de a reliefa viața, verosimilul, astfel încât nu poți să nu observi aspecte ale propriei realități înconjurătoare. Iar asta, pentru mine, înseamnă literatură bună!

„(...) Am să-mi joc rolul. Am să mă asigur că oamenii știu adevărul și o să-mi reglez conturile, dar cum rămâne cu restul? Aceea nu e lupta mea. 
El este cel potrivit pentru asta.
El poate schimba lucrurile.”

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Celula 7Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de o săptămână minunată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu