luni, 6 iulie 2020

Clubul Mars Room, de Rachel Kushner - Recenzie


Editura: Vellant
Rating: 4 din 5 steluțe
Traducere: Mihaela Buruiană
Anul apariției: 2019
Număr de pagini: 384

,,În sfârșit, un roman adevărat! Cutremurător, plin de compasiune, amuzant.” - Stephen King

Rachel Kushner s-a născut în 1968 în statul Oregon, S.U.A. Pe părinții ei îi descrie ca fiind doi oameni de știință ,,foarte neconvenționali, din generația Beat”. A studiat economia politică la Berkeley, apoi literatura, la Columbia University. Primele ei romane, Telex from Cuba (2008) și The Flamethrowers (2013), au fost bestsellere New York Times și finaliste la National Book Award in Fiction. The Mars Room, 2018 (Clubul Mars Room, Editura Vellant, 2019), cel de-al treilea roman al său, este bestseller internațional, romanul anului 2018 pentru New York Times și Time, premiat și nominalizat la un număr impresionant de premii literare. Rachel Kushner a mai publicat povestiri și eseuri în New Yorker, Harper's, The New York Times și The Paris Review. Unul dintre scriitorii care au influențat-o major este Don DeLillo, iar tehnica ei literară se bazează extensiv pe documentare socială. În prezent, trăiește la Los Angeles, împreună cu soțul și fiul ei.

,,Curajos, empatic, superb scris. Un roman care nu îndulcește realitatea, ci o descrie răbdător, cu toate fațetele ei.” - Margaret Atwood

,,Vezi-ți de treabă și nu spune nimănui numele tău adevărat”. Acestea sunt cele două reguli de aur care se aplică atât în clubul de striptease Mars Room, cât și în închisoarea pentru femei Stanville, California. Romy Hall, 29 de ani, le știe prea bine: tocmai este pe cale să înceapă executarea a două sentințe consecutive pe viață. ,,Continui să exiști indiferent dacă îți propui sau nu să faci asta”, spune Romy și șterge orice urmă de machiaj de pe fața Americii contemporane. Înăuntru pare la fel de dur ca afară, doar că la scară mai mică și în concentrație mai mare: mii de femei se luptă pentru a face rost de lucruri esențiale supraviețuirii, violența este la ordinea zilei, viața instituționalizată abundă în momente de absurd, dar și de umor. Dincolo de satira usturătoare la adresa vieții instituționalizate, Clubul Mars Room se înscrie în seria marilor romane care dinamitează din interior orice rămășiță a visului american.

„Unele femei din închisoare fac regulile pentru restul, iar femeia care insista ca cealalta să tacă era una dintre ele. Dacă le respecți regulile, inventează altele. Trebuie să te bați cu lumea, altfel rămâi cu mâna goală. Învățasem deja să nu plâng. În urmă cu doi ani, când fusesem arestată, plângeam fără să mă pot stăpâni. Viața mea se terminase și știam asta.”

Iarăși, o carte pe care am citit-o acum ceva vreme, dar despre care mă încumet să vorbesc astăzi. De ce? Pentru că, repetându-mă, e o carte care merită ceva timp să se sedimenteze, asta după ce o vei fi citit. Impresionist, voi spune faptul că mi-a plăcut, mi-a plăcut mult de tot, și nu neapărat prin faptul că eu sunt ușor de convins, dacă mă atașez rapid de un personaj sau dacă acțiunea mă încântă (deși, de multe ori, pentru mine nu primează aceasta), ci datorită faptului că a fost o carte diferită, autentică, o carte care a abordat un subiect sensibil despre care nu-mi aduc aminte să fi citit în ultimii ani: viața în închisoare, cu multe aspecte privitoare la aceasta, de la relații, până la violență și crimă. Până la dezumanizare și condiția socială a unui prizonier în pușcărie. Îmi amintesc că m-a întrebat o prietenă ce citești, și i-am zis, pe scurt, „un roman despre o femeie în pușcărie”, și m-a întrebat dacă-mi place, i-am zis „da, m-a prins, adică e interesantă, chiar dacă nu e tocmai ce mă așteptam să fie”. Recunosc, aici, am intrat în lectura acestui roman fără să știu prea multe despre el - asta fac de obicei, mă las atras mai mult de titlu, de autor, chiar și de copertă, uneori (de cele mai multe ori mi se pare relevantă, sau, cel puțin, cred că ar trebui să fie relevantă coperta, în sensul în care ar trebui să reitereze, câtuși de puțin, ideea romanului; și, zău, coperta aceasta chiar e una potrivită, culorile folosite, minimalismul ei; ei, aici și eu caut semnificații, și depinde de fiecare ce și cum o vede). Pe scurt, chiar mi-a plăcut Clubul Mars Room, și-am să vă spun în continuare mai multe.

„(...) Te mișcau cum voiau ei, iar tu nu trebuia să te epuizezi, asta pentru douăzeci de dolari pe melodie. Dar, după ce rusoaicele ne-au invadat clubul, bărbații au început să ceară toți să fie masturbați, pentru cei douăzeci de dolari pe cântec. Văzându-se sub preț, rusoaicele au lovit în noi, toate celelalte. Scurgeau bani din toate portofelele. Dar erau corect și cinstit ai lor, fiindcă erau mai istețe și mai disperate. Întreg sistemul se bazează pe lăcomie, așa că cine câștigă, câștigă.”

Povestea e localizată temporal undeva pe la începutul anilor 2000, iar personajul principal este Romy Leslie Hall, o femeie care este închisă într-o închisoare de femei din cauza unei crime comise. De aici, pe lângă anumite imagini cu închisoarea, ceea ce se întâmplă în ea, relațiile (și eventualele prietenii) cu gardienii, cu personalul închisorii, cu celelalte deținute, Kushner ne povestește viața acesteia - cum a ajuns ea la Clubul Mars Room și, de aici, prin alte întâmplări, în cele din urmă în închisoare. Ne dăm seama ușor că viața lui Romy nu a fost tocmai una roz, una plină de posibilități, lipsită de griji, iar faptul că a ajuns în închisoare pare-se a fi scris cu cerneală albă, nu-ți dai seama prea bine dacă se face într-adevăr foarte vinovată de ceea ce a făcut; dar acesta este una aspect pe care, poate, nu l-am înțeles eu prea bine. În cele din urmă, acțiunea se conturează pe încercarea ei de a-și găsi copilul, de a lua legătura cu acesta - dincolo de asta, Romy este o femeie puternică, o femeie silențioasă (dacă pot spune așa), un caracter dur și rațional. Trebuie să vă spun că mi-a plăcut tare mult de ea, dar au mai fost câteva personaje care mi-au fost pe plac. Și, la polul diametral opus, am dat de niște personaje care m-au scârbit și de care nu m-am atașat deloc (de fapt, cred că asta a și fost ideea lui Rachel Kushner atunci când le-a construit). Găsiți chiar AICI un interviu foarte, foarte interesant cercetările făcute de Rachel Kushner în scrierea cărții Clubul Mars Room. Vă recomand totuși să le fi citit doar după ce veți fi terminat romanul, deoarece e puțin posibil să găsiți niște spoilers, să le spun așa. Cred că oricum, dacă citiți romanul, veți rămâne cu niște întrebări ale căror răspunsuri, mai mult sau mai puțin, le veți găsi acolo.

„Anii pe care i-am petrecut drogându-mă și citind cărți de la bibliotecă nu-i regret. Nu era o viață rea, chiar dacă probabil niciodată nu m-aș întoarce la ea. Aveam un venit ca stripteuză și îmi permiteam să-mi cumpăr ce voiam, adică droguri, și, dacă nu ați încercat niciodată heroină, vă zic eu: te face să ai o părere bună despre tine, mai ales la început. Te face să ai o părere bună și despre alți oameni. Îți vine să lași toată lumea în pauză, să-i dai o pauză, să-i arunci o privire tandră. Nu există nimic la fel de liniștitor.”

Legat de Romy Leslie Hall, care își ispășește pedeapsa pe viață în închisoare, ni se prezintă, după cum v-am zis, istoria vieții ei, sumată în flashback-uri care ne descriu anumite contexte, anumite întâmplări, circumstanțe, dar fără a ne oferi însă prea multe răspunsuri. Detaliile, spre exemplu, despre crima pe care aceasta, în fața unui copil, în fața propriului ei fiu de patru ani, a comis-o, sunt foarte abstracte, vagi, dar nu prea cred să facă interesul prea multor cititori; și totuși, când aceste detalii sunt oferite în totalitate cititorului, încă se păstrează o urmă de ambiguitate - după cum v-am spus, te fac să te întrebi dacă vina ei este una justificată sau, dacă nu mă exprim greșit, nejustificată. În cele din urmă, e o crimă, un om a fost omorât - dar oare a avut motive întemeiate s-o facă? Și, dincolo de toate acestea, ne dăm seama că nu există motiv pe această lume să omori, în cele din urmă, un om! Nu? De asta, citind cartea, am rămas cu un gust amar, fiindcă încă nu știu ce să cred, în ce direcție să duc toate acestea. Dar, sincer, am așa un răspuns pe care mi l-am oferit eu mie, în legătură cu Romy Leslie Hall și ceea ce a făcut aceasta. Romy Hall a fost o dansatoare în Clubul Mars Room, și ea însăși își spunea „Vanessa”, atunci când era la muncă. Evident, în Clubul Mars Room toți angajații trebuiau să fie anonimi, să nu-și recunoască adevăratul nume - era ca o pecete, ca o literă stacojie în societate. Ce se-ntâmplă în Clubul Mars Room, rămâne, în cele din urmă, în Clubul Mars Room.

„Am hotărât să rămân la banii negri făcuți dansând în poală clienților de la Mars Room, pe Market Street. Nu-mi păsa dacă era muncă cinstită, voiam doar să nu mi se pare respingătoare. Știam despre dansatul în poală că frecangeala era mai ușoară decât vorbitul.”

Legat de stilul de scriere, pot spune faptul că Rachel Kushner scrie „ușor”, romanul ei se citește ușor. Și totuși scrie atât de profund, dincolo de orice reguli, dincolo de orice încorsetări. Romanul este, în același timp, greu, dar și simplist, este alb, dar și negru, este heavy dar și light - întocmai precum viața unei femei într-o închisoare de femei din Central Valley California: absurdă, tragică, reală. Rachel Kusnher scrie pentru adulți, pentru oameni mari, scrie fără bariere și fără rușine, scrie despre sex, violență, abuzuri, violuri, într-o manieră pe care doar adulții ar înțelege-o în profunzime. De aceea, tind să cred, romanul acesta nu este unul pentru copii, pentru cei care nu-s familiarizați cu acest gen dur de carte. Cartea se citește, după cum v-am spus, ușor și greu, de-amândouă - depinde de fiecare cititor, dacă e dispus să stea și să analizeze inteligența din spatele cuvintelor, interiorul acestora, subtilitatea de care dă dovadă Rachel Kushner în ceea ce scrie. Eu am stat puțin și-am rumegat anumite pasaje, îmi amintesc că citeam carte, îmi puneam un semn undeva, și mă întorceam cu treizeci-patruzeci de pagini în urmă, să-mi confirm anumite chestii pe care le citeam, anumite atitudini pe care le-aveam față de anumite personaje. Îmi place când o carte mă stimulează mental, mă face să îmi pun întrebări și să vreau să găsesc cât mai multe răspunsuri, și cât mai repede. Clubul Mars Room a fost o astfel de carte, și mi-a plăcut tare mult că a abordat un subiect, din punctul meu de vedere, tabu, legat de încarcerarea unei femei, legat de viața într-o închisoare - un subiect dur, un subiect sensibil, greu, care n-am văzut să fie tratat atât de des - mai ales de către o scriitoare. Dar poate n-am citit eu cărțile potrivite, și dacă știți voi alte cărți care tratează același subiect, aș fi tare bucuros să vă citesc recomandările!

„(...) Pentru unii oameni, realitatea pur și simplu nu înseamnă mare lucru. Pentru unii oameni, lumina trece direct prin ei, un anumit fel de oameni, ăia nebuni, oameni cu o boală mintală, și eu știu ce-i aia, cum am spus, sunt aici că am tulburare bipolară și îmi pare bine că au aerul ăsta condiționat, altfel căldura îmi declanșează crize. Mă apucă imediat.”

Ah, da, și s-o închei într-o manieră literară, eu am simțit titlul romanului - Clubul Mars Room - ca un supra-personaj, clubul însuși fiind un personaj care înfiripă relații, care leagă oameni, schimbă vieți, taie destine și distruge orice urmă de speranță. Pentru că, sincer să fiu, am simțit că de-acolo au plecat toate intrigile, toate certurile, minciunile, izolările, tot întunericul și toată angoasa, tot ce a dus la comiterea unei crime de către Romy Leslie Hall. Dar, după cum v-am spus, poate-mi place mie să-mi fac scenarii. Și-atât! Dar e interesant să găsești noi simboluri, să încerci să oferi credit anumitor situații, anumitor paragrafe - poate autoarea a vrut să spună mai mult decât, de fapt, a scris, și dincolo de niște dialoguri, dincolo de niște întâmplări, în aparență, banale, se află ceva mult mai profund. Se află poate chiar răspunsul unor întrebări pe care ni le punem de-a lungul lecturii. Dar acestea sunt aspecte pe care cu siguranță le veți observa și, poate, lua în calcul, dacă veți citi romanul acesta. Eu, unul, îl recomand cu mare drag, a fost genul meu de lectură, a fost exact ce mi-a trebuit pentru a-mi păstra atenția și concentrația de-a lungul paginilor parcurse. Și, pentru mine, chiar a fost o carte de patru steluțe (i-aș fi dat cinci, sincer, dar mi-a lăsat un gust amar din pricina faptului că parcă mă așteptam la o „frescă” mult mai clară, mult mai detaliată a vieții în închisoare, a motivului pentru care Romy a ajuns acolo, a crimei pe care a comis-o).

„ - În închisoare, măcar știi ce urmează. Adică, nu știi cu-adevăratelea. Este imprevizibil. Dar într-un fel plictisitor. Doar nu e ca și cum ar putea să se întâmple ceva tragic și îngrozitor. Adică, sigur că se poate. Bineînțeles că se poate. Dar nu poți să pierzi totul în închisoare, fiindcă asta s-a întâmplat deja.”

Vreau să mulțumesc tare de tot prietenilor de la Editura Vellant pentru acest roman, Clubul Mars Room, de Rachel Kushner, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu 20% reducere, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; o mulțime de romane superbe, dintre care multe mi-au plăcut la nebunie! Lecturi frumoase și cu spor să aveți!

„Când ești dependent, duci o luptă permanentă. Îți consumă prea multă energie. După ce m-au prins și m-au dus la districtuală, am intrat în sevraj, pentru că nu mai aveam acces. După sevraj, am știut pur și simplu, de parcă mi s-a aprins o lumină. O să renunț de tot la droguri. De data asta, viața o să fie diferită.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu