Prieten imaginar, de Stephen Chbosky - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 800

Anul apariției: 2020 

Traducere: Bogdan Perdivară

Stephen Chbosky a scris şi a regizat ecranizarea romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid (Trei, 2013), un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Chbosky şi-a luat licenţa în scenaristică la University of Southern California. A lucrat în televiziune şi în industria cinematografică, fiind scenaristul musicalului Rent (2005) şi unul dintre creatorii serialului Jericho, pentru CBS. Filmul său de debut, The Four Corners of Nowhere, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance. Îl puteţi urmări pe Twitter la @StephenChbosky.

Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania. La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

„Nu era o voce. Era vântul. Era o șoaptă. Nu aducea a voce. Părea o imitație de voce. Era mai mult o amintire decât o voce adevărată. Venea din pădure.

Îl chema.”

Dați-mi voie să vă spun că am știut, încă de la început, că acest roman o să mă dea pe spate. Vedeți coperta? Coperta, pentru mine, e uluitor de relevantă pentru conținutul cărții - cum cred, de altfel, că ar trebui să fie o copertă. Am văzut, de multe ori, coperți care n-au o treabă, n-au o legătură cu ceea ce înseamnă, de fapt, cartea, dar aceasta este chiar on point, să zic așa, pentru că îți transmite, încă de la început, o atmosferă de mister, de groază, îți dă, așa, o stare. La fel ca și romanul Prieten imaginar, care, dincolo de un roman extrem de bine scris, este o dovadă a versatilității acestui autor, Stephen Chbosky. De ce spun asta? Pentru că dacă ați citit Jurnalul unui adolescent timid, cum am făcut-o și eu, nu veți regăsi aici, deloc, aceeași voce narativă, același stil, să spun așa, aceeași atmosferă. Nu știu, pentru mine, cele două cărți se află la poli total opuși, dar asta nu face decât să-mi întărească părerea conform căreia, într-adevăr, Chbosky e un autor tare fain. Nu pot compara cele două cărți între ele, n-are rost, deși obișnuiesc să fac asta atunci când citesc două sau mai multe cărți de la același autor - sunt total, dar total diferite, și ambele mi-au plăcut mult, mult, dacă e să mă refer, strict, la genul literar în care se încadrează - dacă Jurnalul unui adolescent timid a fost o carte sensibilă, emoționantă, atunci Prieten imaginar a fost acel roman care m-a ținut, efectiv, captiv, și-o spun la propriu, m-a prins în „ghearele” sale și nu, nu mi-a dat drumul nici măcar după ce am terminat de citit romanul. De ce? Pentru că s-a terminat într-un fel, Doamne, încât am simțit că vreau să-l găsesc pe autor și să-l strâng, așa puțin, de gât, fiindcă n-are cum să mă lase așa, n-are cum, e imposibil să fii atât de nedrept față de cititorii tăi - nu spun că s-a terminat „în aer”, fără să aibă un sfârșit bine definit, dar, pur și simplu, nu, n-ai cum, n-ar trebui ca nimeni să treacă prin așa ceva - nu mi-a mai rămas decât să-mi fac eu scenarii, bineînțeles, și să speculez în ce direcție au să urmeze toate, deși, în aparență, cartea se terminase. Nu, pentru mine, unul, sfârșitul a fost magistral. Și, încă o dată, a abuzat de sănătatea mea psihologică (în modul bun, deși nu știu cât de bun ar putea fi un „abuz”, fie el de orice fel). 

„- Când pot să te văd?

curând. dar am nevoie, mai întâi, să faci ceva pentru mine, da?”

Cum să-ncep, cum să-ncep să vorbesc despre o carte care, unu la mână, mi-a plăcut la nebunie și, doi la mână și, de fapt, cred că e cel mai important aspect, nu e o carte care să fie, întocmai, genul de lectură care să-mi placă. Dar, uite, am ieșit din zona mea de confort, am ieșit pentru că am știut că voi fi citit o carte care să-mi placă la nebunie, care să mă țină în priză, la curent continuu, care să-mi creeze un scenariu în minte și, o, da, nici nu vreau să vă spun cât de mult mi-a plăcut să-mi imaginez, efectiv, tot ce descria Stephen Chobsky, de la niște personaje fantastice, la situații în care ți se ridică părul de pe mâini și te cuprinde groaza. Da, eu chiar am văzut-o ca o carte horror într-o mare măsură, deoarece anumite imagini, cu o inadecvare logică evidentă, mi-au stârnit mult de tot imaginația - pentru că, da, e o carte care face apel, într-o mare măsură, la propria ta abilitate de a-ți imagina chestii, de a pune cap la cap anumite „părți” pentru a crea un „tot” (spre exemplu, erau niște personaje care se numeau „oameni Căsuță-Poștală” - ei, bine, vă rog să vă imaginați asta, thanks Stephen Chobsky că te-ai jucat cu mintea mea). Și, evident, alte personaje, de la Omul amabil la Doamna Șuierătoare. Nu, nu, efectiv Stephen Chobsky reușește să se joace cu mintea cititorului într-un mare fel, purtându-l prin lumi ciudate, întunecate. Or, poate sunt eu prea impresionat, prea dat pe spate, dat fiind faptul că, așa cum am mai spus, nu este tocmai genul de carte pe care l-am citit întreaga mea viață. Dar, zău, chiar e o carte care mi-a plăcut extrem, extrem de mult, și pe care, oricând, aș recomanda-o - nu neapărat oricui, dar cu siguranță celor care sunt pasionați de cărți ciudate, cărți fantasy, cărți cu personaje care nu-și găsesc realitatea imediată în societatea noastră. 

„Dar ceva se schimbase la el.

Nu, nu era posedat, nu fusese înlocuit de vreun impostor sau vreo dublură. Își cunoștea fiul. Era cu adevărat fiul ei. Și totuși... de câte ori nu-l văzuse chinuindu-se să silabisească? Câtă silință nu-și dăduse cu el la aritmetică? Câți ani nu-și văzuse copilul plângând fiindcă nu știa de ce literele i se tot succed în fața ochilor. Apoi, brusc, peste noapte aproape, totul se schimbase. Numai că nu se întâmplase peste noapte.

Durase șase zile.”

Nu am să vorbesc despre poveste, cu siguranță nu face interesul nimănui, mai ales că puteți găsi descrierea chiar și pe copertă, și-am lăsat-o și eu mai sus. Am să vă vorbesc despre de ce mi-a plăcut, pentru că există nenumărate motive; n-am să le pot cuprinde pe toate, pentru că, bineînțeles, n-am cum, și cred că trebuie să fi citit cartea ca să vă dați seama de ce, de fapt, chiar a ajuns să-mi placă atât de mult un roman. Atmosfera cărții mi s-a părut apăsătoare, nu în sensul rău, ci în sensul în care abia așteptam să văd ce urmează să se mai întâmple, în ce direcție o iau lucrurile, cum, când, de ce, și-acum, domnule Chbosky, nu ți-e puțin milă de mine, așa, câtuși de puțin? Pentru că ajunsesem într-un punct în care atmosfera era atât de intensă, atât de surescitată, într-un punct în care nu mai știam ce urmează să se întâmple cu personajele, într-un punct în care, efectiv, nu mai aveam încredere în nimeni, și doar citeam fără să mă atașez de cineva, fără să-mi pese, fiindcă romanul a făcut un mare interes și pentru emoțiile și stările și trăirile mele. Să nu mai zic, de altfel, de extraordinarele și mult așteptatele răsturnări de situație, pe care, o, da, Stephen Chobsky le-a inserat în puncte cheie ale acțiunii. Mulțumesc, domnule autor, încă o dată, pentru o adevărată dovadă a faptului că, astfel, o carte îți poate stârni niște stări extrem de versatile.

„Doamna șuierătare se aplecă și șopti la urechea bătrânei.

- O să muriți cu toții.

- O să murim cu toții, repetă bătrâna.”

Personajele, nu mai are rost să spun, sunt geniale. Ideea este că romanul, într-o măsură, are mai multe planuri, adică ne sunt prezentate viețile a mai multor personaje, dar, în cele din urmă, toate se leagă și se concentrează în jurul intrigii principale. Fiecare-și aduce „folosul” în vederea dinamizării acțiunii, în vederea, cum am zis, diferitelor răsturnări de situație. Paralele acestea nu fac decât să întregească acțiunea, să-i dea o culoare și mai intensă, nu știu, iar ideea, ideea în sine, acest prieten imaginar, această voce, această inadecvare logică și rațională a lui Christopher, fuga mamei sale de soțul abuziv, și-alte personaje, alte idei, fac din romanul lui Chbosky o adevărată creație originală, surprinsă într-o atmosferă care, încă de la început, te prinde și, de fapt, se joacă cu tine, într-un suspans incredibil construit, cu o intrigă ingenioasă, cu un ritm alert, cu personaje de tot felul; vai, acum, că scriu recenzia, parcă mi-a plăcut și mai mult, și sunt sincer tare când spun asta. Nu știu cum au găsit-o alți cititori dar vă spun că, pentru mine, a fost o adevărată aventură să parcurg cele aproximativ opt sute de pagini. Am fost acolo, în mijlocul acțiunii, și-am rămas acolo, de asemenea, mult timp după ce am terminat cartea. Repet, domnule Chbosky, cu tot respectul cuvenit, cu toată stima acordată dumneavoastră, nu aveți cum să terminați o carte în acest fel. Zău! Puțină milă, nu se putea?!

O altă revelație pe care am avut-o citind Prieten imaginar a fost ideea că, pe viitor, cu siguranță acest roman are să fie ecranizat. Doamne, n-aveți idee cât de mult aștept acest lucru, pentru că, mai mult decât sigur, va ieși ceva fantastic. Efectiv, când citeam romanul și vedeam personajele, în mintea mea se derula un întreg scenariu în care caracterele erau jucate pe marile ecrane de anumiți actori care-mi sunt mie dragi. Și-atunci, de altfel, reușeam să-mi imaginez și mai bine anumite „figuri”, anumite situații, anumite întâmplări și locuri. Are Chbosky un talent de a scrie, un talent de a contura culorile locale, atmosferele, reperele spațiale și temporale, încât e imposibil să nu reușești să-ți imaginez, aproape fizic, cele întâmplate. Am adorat acest aspect, și-abia așteptam să mai parcurg alte pagini pentru a mă întâlni, iarăși, cu personajele preferate. Dar, recunosc, am avut câteva - de fapt, știu că am avut foarte multe, dar anumite răsturnări de situații, pam, pam, ia de-aici, dragă cititor, care te întorc la trei sute șaizeci de grade, îți dau de gândit și, de altfel, ajung să-ți schimbe și preferințele, să zic așa. Ei bine, da, Chbosky e un autor pe care cu siguranță am să-l citesc cu mare, mare drag pe viitor - sper doar să nu-i mai ia nouă ani până va scrie următorul roman. Sau, dacă-i ia atât și totuși scrie o carte așa bună, atunci, dragă domnule Chbosky, Stephen Chobksy, pardon, eu sunt pregătit s-aștept. Voi fi aici, la fel de entuziasmat și dorni să vă citesc creațiile. 

„Ochii le erau cusuți.

La unii, cu fermoare.

La alții, cu ață.

Exact ca puștii din coșmarul lui. (...)

Niciodată să nu vii aici fără mine. Niciodată noaptea.”

Nu știu ce-aș mai putea spune. E irelevant, cred că am surprins întocmai ce mi-a plăcut - dacă ar fi să vorbesc despre ceva ce nu mi-a plăcut, habar n-am, chiar mi-a plăcut, efectiv, tot romanul - cu toate paginile sale destul de multe, cu tot formatul mare pe care l-a avut, ceea ce-a făcut ca o pagină să se simtă ca și o pagină și un sfert-jumătate dintr-una normală. Serios, recomand Prieten imaginar, cu siguranță, dacă sunteți fani ai genului, dacă vă plac poveștile cu un ritm alert, cu o intrigă excepțională, chiar originală. Repet, și dacă o citiți, să vă așteptați la nenumărate răsturnări de situație și la un sfârșit, of, la un sfârșit care să dea cu voi de pereți și care să vă lase, așa, cu buza umflată, gândindu-vă, făcându-vă scenarii - nu, nu știu, pentru mine sfârșitul a fost izbitor, colosal, intens, a fost chiar dureros, să spun așa, nu în sensul emoțional, profund, ci în sensul în care, da, domle, mulțumesc, și-acum eu ce să fac? Să stau nedormit ca să mă gândesc la ce și la cum și la de ce și la cum-ai-putut-face-asta-fără-să-îți-pese-câtuși-de-puțin-domnule-Chbosky? 

„(...) M-am speriat tare. Fiindcă știu că puterea din lumea imaginară înseamnă durere la fel de mare în lumea reală. Una fără alta nu se poate. Deci, cu cât fac mai multe ființe să trăiască, cu atât eu o să mor mai repede. Deci când îmi curge sânge din nas e sângele lumii.”

Mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Grupul Editorial Trei pentru romanul Prieten imaginar. Puteți găsi cartea AICI. De asemenea, vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, au o mulțime de cărți interesante. Eu am mai pus ochii pe câteva apariții și sper, de asemenea, să ajung să le citesc cât mai curând. Să aveți parte de lecturi pe placul vostru și interesante!