marți, 8 septembrie 2020

Victime neînsemnate, de Emma Flint - Recenzie


Editura: RAO
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 416
Anul apariției: 2017
Traducere: GRAAL SOFT

În 1965, într-un cartier al clasei muncitoare din Queens, New York, Ruth Malone, o mamă singură, care lucrează ore întregi ca chelneriță, se trezește și descoperă că ambii ei copii, Frankie Jr. și Cindy, au dispărut. Mai târziu în acea zi, cadavrul lui Cindy a fost găsit într-un loc abandonat, la 800 de metri de casa ei, strangulat. Zece zile mai târziu, cadavrul în descompunere al lui Frankie Jr. a fost găsit. Imediat, toți arată cu degetul spre Ruth. În timp ce poliția investighează crimele, ies la iveală amănunte despre viața lui Ruth. Sticlele goale de whisky și îmbrăcămintea provocatoare împrăștiate prin tot apartamentul ei, grămezile de scrisori de la nenumărați bărbați și agenda cu numere de telefon a lui Ruth fac din ea o bețivă, o femeie ușuratică - și, prin urmare, o mamă rea. Detectivul principal, un catolic riguros, trage concluzia evidentă: confruntată cu un divorț și o luptă pentru custodie, Malone a luat viața copiilor ei. Pete Wonicke, un reporter de tabloid începător, hotărât să-și facă un nume în ziar, începe să cerceteze cazul. Interesul lui Pete în poveste se dezvoltă într-o obsesie față de Ruth și el ajunge să creadă că e ceva mai mult în viața femeii pe care procurorii, presa și publicul au descris-o ca pe o femeie promiscuă. Ruth Malone și-a ucis violent proprii copii, este o victimă a circumstanțelor sau este ceva mai sinistru în joc?

Well, citeam cândva, mult mai mult, romane polițiste. Cred că mi-am redresat gusturile pe parcurs și am lăsat-o mai moale cu acest gen. Oricum, nu prea l-am găsit ca un roman polițist, de fapt, ci ca pe un fel de thriller, dar nici thriller - o „supă”, să zic așa, pentru că a avut și parte de roman polițist, cu anchete, probe, speculații, dar și parte de thriller, cu anumite imagini și chestii de acest gen. Cred că cel mai mult m-a interesat faptul că, din câte am citit, acest roman este inspirat de o poveste adevărată - evident, nu în totalitate, ci doar așa, ca sursă de inspirație, și-am fost tare curios să văd cum a fructificat Emma Flint această idee. Și, sincer, chiar mi-a plăcut, m-a prins destul de rapid romanul, deși unele chestii mi s-au părut degeaba, mai ales primele cincizeci-șaizeci de pagini. Dar m-am bucurat că, apoi, ritmul a devenit mai alerg și scriitura mult mai la îndemână, în sensul în care nu prea am mai avut de-a face cu descrieri inutile, care să nu contureze întocmai atmosfera, culoarea locală, care să nu ofere, cum să zic, prea multe cititorului.

Pe scurt, Ruth Malone, o mamă singură, divorțată de fostul ei din anumite motive, chelneriță într-un bar, găsește, într-o dimineață, goală camera celor doi copii ai ei, însă ușa este închisă pe dinafară. Bizar, nu? După anumite bârfe din vecinătate, după descoperirea unor scrisori cam bizare, să spun așa, din partea a mai mulți bărbați, după descoperiea a câteva sticle de alcool, goale, în coșul ei de gunoi, sergentul Devlin o consideră, în cele din urmă, vinovată. Bine, acum trebuie să și demonstreze acest lucru. Și nu pare tocmai greu, de fapt, dat fiind faptul că există numeroase „dovezi” care s-o incrimineze, în cele din urmă, pe Ruth. Dincolo de toate acestea, și pe mine, chiar, m-au pus sub un semn de întrebare anumite „aspecte” referitoare la viața lui Ruth - reacția pe care a avut-o când a descoperit că cei doi copii ai ei au dispărut (niște lacrimi, acolo, doar să fie), stilul ei de viață, atenția, în asemenea circumstanțe, asupra înfățișării sale fizice și în public, vizitele neîncetate la bar, relațiile cu diferiți bărbați. Am zice, astfel, că e vinovată, nu? Că o mamă care ține la copiii ei nu s-ar comporta așa, ci și-ar canaliza întreaga atenție în vederea găsirii copiiilor ei. Ideea în sine este că, încă o dată, tindem să judecăm după aparențe, fără să știm mare lucru, iar polițiștii au certitudinea, irefutabilă, că Ruth este vinovată, că, vezi domle, n-ai cum, trebuie să suferi mai mult, să plângi mai mult - așa, doar așa arăți că-ți pasă, de fapt, nu?

Din punctul acesta de vedere, am găsit cartea ca fiind una bine scrisă. Emoțională. Incisivă, chiar. Reală, cred că ar fi cuvântul cel mai potrivit. Mi-a plăcut mult și felul în care a fost scrisă, mi-a plăcut mult intriga - și, de fapt, cred că, așa cum mi se întâmplă de obicei, și-așa cum se întâmplă de obicei într-o carte de genul, mi-a plăcut desfășurarea procesului de judecată, cu avocați, cu acuzații, cu probe, cu tot ce-nseamnă asta. Îmi place să urmăresc acest aspect rațional, firesc, această „bănuială” despre cum s-a întâmplat de fapt totul, desfășurarea cronologică, spațială, cu tot felul de acuzații și dovezi, cu martori. Mereu m-au încântat toate acestea atunci când am citit un roman polițist.

Bineînțeles, nu mai vorbesc de anumite întorsături de situație. Anumite bănuieli pe care tu, ca cititor, le ai; cobești anumite chestii, încerci să pui cap la cap anumite situații. Ei, bine, am să recunosc, și eu am crezut mult timp, citind cartea Victime neînsemnate, că Ruth e vinovată. Da, după aparențe, asta am crezut, și-au mai fost și unele dovezi care să suțină acest lucru, încât chiar n-aș mai fi văzut pe altcineva vinovat (sau, poate, doar pe un singur alt personaj). Și totuși, drept vă spun, e dureros felul în care se termină romanul. Sincer, parcă nu mă așteptam, aș fi vrut să se termine altfel, să fie totul încheiat așa cum trebuie. Dar, după cum am spus, este inspirat dintr-o poveste adevărată, reală, iar Emma Flint chiar a reușit să contureze totul: atmosfera, împrejurimile, realitatea situațiilor, realitatea personajelor. Și-a făcut din Victime neînsemnate un roman care să mă prindă, care să mă țină în mijlocul acțiunii și care să-mi antreneze mintea (vai, ce-mi plac cărțile care reușesc să facă asta). După cum am zis, nu mă dau în vânt după acest gen de cărți, dar sunt momente în care, într-adevăr, devine o plăcere imensă să le citesc. Și chiar mă bucur că am avut ocazia să citesc romanul Emmei Flint, deoarece a fost o lectură pe care n-am s-o uit curând, fiindcă m-a atins, din mai multe puncte de vedere, dar m-a și făcut să-mi doresc, și mai mult, ca în cele din urmă să se facă dreptate și adevărul, triumfător, să iasă la iveală. Mai rămâne sfârșitul care, pentru mine, a însemnat un adevărat knockout. Nu vi-l spun, normal, dar sigur veți avea aceeași reacție dacă veți citi cartea. Este o poveste puternică, convingătoare despre femei cu defecte, despre aparențe, despre femei pline de furie, rănite, care trăiesc în medii sociale și familiale ostile, care sunt pedepsite, cu sălbăticie, atunci când ele se revoltă. Este, dincolo de atmosfera unui roman polițist, un roman emoționant, adevărat, pe care-l simți și-l trăiești, să spun așa, dincolo de ficțiunea Emmei Flint.

Vreau să le mulțumesc prietenilor dragi de la Grupul Editorial RAO pentru acest exemplar, Victime neînsemnate, de Emma Flint, pe care-l puteți găsi AICI. Vă recomand s-aruncați un ochi pe site-ul lor, găsiți o mulțime de cărți, de toate genurile, care, cu siguranță, vă vor fi pe plac. S-aveți parte de lecturi cât mai pe gustul vostru și de o zi liniștită!

2 comentarii: