vineri, 7 mai 2021

Suflete pereche, de John Marrs - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 464
Anul apariției: 2019
Traducere: Mihaela Apetrei

John Marrs a lucrat 25 de ani ca jurnalist freelancer, specializat în interviuri cu actori, muzicieni și celebrităţi TV. A debutat în 2013 cu romanul The Wronged Sons (republicat în 2017 sub titlul When You Disappeared), urmat de Welcome To Wherever You Are, The Good Samaritan, Her Last Move și The Passengers. Suflete pereche, publicat în 2016, s-a tradus în 23 de limbi, a fost desemnat cel mai bun roman SF al anului de către Wall Street Journal și a fost ecranizat sub forma unui serial Netflix de zece episoade. Mai multe despre autor puteţi afla pe www.johnmarrs.com.
„În sfârșit, se simțea și ea bine că are niște vești îmbucurătoare pe care să le împărtășească familiei în legătură cu viața ei amoroasă. (...) Mandy era o femeie divorțată, de 37 de ani, și se simțea de parcă n-ar fi fost niciodată altcineva. În orice caz, de când intrase Richard în viața ei - cu toate că nu ca persoană, nu încă -, situația se îmbunătățise, și singurul lucru la care se putea gândi era felul în care viața urma să i se schimbe în bine.”
Cum îţi găsești perechea? Foarte simplu: îţi faci un test ADN și, în scurtă vreme, urmează să fii potrivit cu partenerul perfect. Aceasta este promisiunea companiei Potrivește-ţi ADN-ul, care a descoperit gena capabilă să determine sufletul pereche. Milioane de oameni din întreaga lume au beneficiat de serviciile companiei. Dar există și dezavantaje: distrugerea multor relaţii și schimbarea concepțiilor despre iubire și romantism. Cinci oameni au primit vestea că au fost „Potriviți. Fiecare urmează să-și cunoască adevărata dragoste, dar nu tuturor le este garantată fericirea. Pentru că până și sufletele pereche pot avea secrete înfiorătoare.
„(...) Totul a început acum 12 ani, când abia terminasem facultatea. Participam la o cercetare independentă, într-un laborator din Cambridge, examinând legătura dintre ADN și depresie. Într-o zi mi-a trecut prin cap discuția pe care o avusesem cu sora mea, Maggie, despre motivul pentru care se căsătorise cu John, soțul ei. Era convinsă că fusese dragoste la prima vedere, și chiar dacă nu avea decât14 ani când s-au cunoscut, știau că își vor petrece restul vieții împreună.”
Cel mai bun thriller (de ce SF, alo?) citit anul acesta. Sau ever. Pe bune. Și cred că va rămâne nu doar cel mai bun roman de acest gen, dar și una dintre cele mai bune cărți citite. Pentru că Suflete pereche a avut de toate, dar mai ales o intrigă extrem de originală și o scriitură atât, atât de bună. Mulțumesc, Roxana, pentru faptul că mi-ai recomandat această carte - ai fost picătura care a umplut paharul, cum s-ar spune, ca oricum deja era destul de plinuț, dat fiind faptul că am văzut această carte extrem de mult pe Booksgram și în online. Ceea ce, evident, mă bucură, mai ales că am văzut doar păreri bune despre ea. Și hype-ul chiar e viabil, din moment ce e o carte așa de faină. M-am apucat de ea într-o zi, n-am mai putut s-o las din mână, iar la sfârșitul zilei o și dădusem gata. Pentru că m-a purtat într-o aventură care m-a captat și m-a ținut în priză, să spun așa, fără să mă plictisească măcar o singură secundă. Știu că erau momente în care îmi ziceam că ar trebui să mă opresc, gata, să fac și altceva, dar are John Marrs un anumit stil de a-și încheia capitolele, încât nici dacă vrei nu poți să lași cartea din mână. Pe nerăsuflate, repet, am citit-o, and I needed more and more and more.
„(...) Sunt om de știință, așa că prin natura mea sunt sceptică în legătură cu genul ăsta de lucruri, dar mi-a dat de gândit - dacă avea dreptate? Dacă dragostea la prima vedere chiar există? Poate că există ceva tangibil în noi, confundat cu atracția sexuală. Fiindcă nu experimentasem acest lucru personal, nu-mi puteam imagina cum poți doar să te uiți sau să vorbești cu cineva și să știi imediat că el este alesul.”
Suflete pereche are la bază o anumită aplicație care-ți potrivește, evident, dacă-ți iei un exsudat nazal, îl trimiteți pentru niște analize genetice unei companii milionare, perechea, totul pe baza potrivirii genetice dintre voi doi. Astfel, scapi de povara întâlnirilor cringe și plictisitioare și-ți iei, cum s-ar spune, o piatră de pe inimă: tu ești alesul (sau aleasa) mea, deci nu tre' să mai caut. Vino-ncoa și haide să fim fericiți. Toate bune și frumoase. Dar ce ne facem cu cei care erau deja împreună, când nu exista aplicația de potrivire. Cum au ei certitudinea că, într-adevăr, sunt predestinați genetic, că sunt potriviți? E simplu. Fă-ți testul. Află adevărul. Pentru că, da, se pare că aplicația nu dă rateuri, și tot ce-i care-s împreună chiar se pare că se înțeleg și-s predestinați. Bun. Și totuși, pentru că mereu există un totuși, ce faci atunci când cel predestinat ție e cineva la care te-ai aștepta mai puțin? Cineva cu probleme de ordin psihic? Cineva care te face să-ți reconsideri identitatea sexuală? Cineva la care nu te-ai fi așteptat vreodată și pe care, aparent, chiar nu-l poți iubi? Ești gata să faci sacrificii? Ești gata să-ți pierzi identitatea? Pentru că, așa cum bine știi, aplicația nu minte. Potrivirea e potrivire - stă scrisă-n genele tale. 
„ - Atunci când vezi pentru prima dată pe cineva, știi dacă îți place sau nu. Ei bine, am început prin a căuta ce anume ne place la diferiți oameni, fie că este chipul lor, corpul, felul în care se poartă etc. Și apoi am încercat să văd dacă este mai mult decât o atracție instantanee... Dar acei oameni care sfârșesc prin a se cupla cu cineva care nu este deloc genul lor? M-am întrebat dacă există vreun element sau vreo genă care face să ne reacționeze întreg corpul, trecând peste ce spune creierul. Putem fi oare legați intrinsec - științific - unul de celălalt?”
Bun, bun, nu merg mai departe, fiindcă n-am de gând să dau spoilere și încerc, pe cât posibil, să mă feresc de ele - cred că vă dați seama, în această măsură, că e destul de greu să vorbești despre o carte fără să intri (prea mult) în acțiune, în ideea de a nu știrbi din eventuala plăcere a cititorului care vrea să citească respectiva carte. Mi-a plăcut mult la romanul lui John Marrs faptul că este alert, alarmant, dinamic, că nu bate pasul pe loc și la fiecare pagină am avut de-a face cu noi situații, cu noi intrigi, cu noi personaje. Capitolele reprezintă vocile a mai multor personaje, și-avem de-a face cu multe, foarte mult: creatoarea aplicației, care ascunde niște secrete întunecate, un bărbat aparent simplu de care aceasta se îndrăgostește și care-i dă lumea peste cap, un criminal în serie cu tulburări cognitive, o polițistă care, culmea, se pare că e potrivită cu acest criminal, un bărbat căsătorit a cărui potrivire pare-se a fi, surprinzător, un alt bărbat, o femei este gata oricând să renunțe la propria-i fericire doar pentru a face fericit pe altcineva. Persoane cu interese ascunse, situații critice, extrem de neașteptate, un stil alert și o atmosferă deseori sumbră, densă, în care autorul scoate la iveală, încetul cu încetul, trecutul necurat al fiecăruia. Iar deznodământul, ohoh, n-are cum să fie unul bun. Deloc!
„(...) Am examinat ADN-ul a sute de cupluri și aceia care împărtășesc aceeași genă sunt cei care spun că s-au îndrăgostit unul de celălalt în momentul în care s-au întâlnit. Mi-am extins cercetările la nivel global și am inclus în baza mea de date mii de voluntari; am continuat să găsesc același și același lucru - doar o persoană pe lume împărtășește acea genă cu tine. Iar persoana aceea este Potrivirea ta ADN.”
Mi-a plăcut la nebunie, repet. Mi-a plăcut alternanța dintre voci, dintre aceste perspective narative - deși-s multe, nu m-au plictisit nici măcar o secundă. Capitolele nu-s tocmai lungi, ceea ce constituie nu numai un plus de dinamism, dar și un anumit dramatism - nu poți să digeri prea mult ceea ce ai citit, pentru că ești antrenat, deodată, în mintea altcuiva. Este clar, astfel, că John Marrs este un cunoscător al psihologiei umane și are grijă, cu mare atenție, de personajele sale și de ce livrează (și cât) cititorului său, astfel încât să nu-l plictisească și să nu intervină monotonia (care, deseori, intervine în situații de genul, când ai impresia că citești, efectiv, despre nimic relevant pentru desfășurarea acțiunii). Nu e vorba de a creiona decoruri ale acțiunii, nicidecum, ci este vorba despre a reitera cât mai precis și cu un talent irefutabil o atmosferă care intrigă, care îți insuflă un anumit pericol nejustificat (trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult să intru în mintea unui criminal, să-i explic comportamentul - bineînțeles, inexplicabil de altfel) care te convinge și te antrenează, din ce în ce mai tare, în lumea romanistă a lui Marrs.
„(...) Dacă ar fi fost altcineva, cu care să nu fii Potrivit, atunci aș fi ieșit din luptă. Dar nu mă pot bate cu genetica. Este un război pe care nu-l pot câștiga.”
Am încercat să mă uit și la serial, recunosc, dar nu l-am dus până la capăt. Din ce-am reușit să văd - cred că primele două sau trei episode - nu prea are vreo treabă cu romanul. În serial, intriga e cu totul și cu totul alta, într-o măsură, și cred că lipsesc anumite aspecte din carte (de fapt, sunt sigur dar nu în proporție completă, întrucât nu am văzut toate episoadele, dar am auzit pe ici, pe colo că nu e o ecranizare tocmai reușită). Mă bucur că am citit în schimb cartea și, actually, a fost ca și cum m-aș fi uitat la un serial - totul a mers atât de rapid, atât de dinamic, atât de alarmant și-atât de bine scris, încât în capul meu se derulau scene, figuri și înfățișări, situații limită și, ca în orice thriller bun, întorsături de situație deloc previzibile și extrem de neașteptate. Frățioare, cât de mult mi-a plăcut!
„(...) nu era doar Potrivirea ei; era și dușmanul ei.”
Nothing more to say here, decât că vi-l recomand cu cel mai mare drag, și-mi asum dacă n-o să vă placă - de fapt, n-are cum să nu-ți placă. Are și un rating tare bun pe Goodreads și, așa cum v-am spus, nu știu pe nimeni căruia să nu-i fi plăcut. Și știu destul de multe persoane care au citit această carte și care, în general, au așteptări mari de la cărțile din această tagmă. Deci, e păcat să ratați o carte atât de bună, credeți-mă. Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Suflete pereche, de John Marrs, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, le mulțumesc mult și pentru toate titlurile interesante și incitante pe care ni le pun la dispoziție; vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, sunt sigur că veți găsi numeroase cărți care vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu