Editura: Corint
Colecția: Leda Bazaar
Rating: ⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 400
Anul apariției: 2023
Traducere: Liviu Szőke
Zoje Stage este realizatoare de film și scriitoare. Romanul ei de debut, Dinți de lapte (2021, traducere de către Alexandru Szöllö), publicat în România de Leda Bazaar, a fost bestseller USA Today și a înregistrat vânzări record la nivel internațional. Volumul a fost nominalizat la prestigiosul Bram Stoker Award și a fost desemnat una dintre cele mai bune cărți ale anului de către Forbes Magazine, Library Journal, PopSugar, Barnes & Noble, Bloody Disgusting și BookBub. Următorul ei roman, Wonderland, a fost descris de Booklist drept „un al doilea roman deopotrivă uimitor și impecabil coregrafiat”. După apariția celei de-a treia cărți, Gateway, Stage a fost declarată de The New York Times drept „o scriitoare cu un dar pentru proza lirică și înspăimântătoare”. Când nu scrie, Zoje citește, urmărește documentare sau poate fi găsită în ministudioul de acasă, dansând step. Locuiește în Pittsburgh, alături de pisicile ei.
„Acum lucrurile stăteau altfel. Grace era altă persoană (sau măcar spera să fie), și o încânta faptul că își putea răsfăța un pic mama. Să-i redea frumusețea, senzația de-a fi ea însăși. Să asculte, ca un terapeut, dacă asta-și dorea Jackie.Grace se repezi pe scări în jos, dornică să facă ce se pricepea cel mai bine.”
Grace nu este tocmai încântată când mama ei, Jackie, rămasă de curând văduvă, o roagă să o lase să se mute cu ea. Nu au avut niciodată o relație grozavă, iar lui Grace îi place să aibă spațiul ei și doar al ei, mai ales acum, că este blocată în casă în timpul unei pandemii. La o adică însă, are nevoie de ajutor cu ipoteca, după ce și-a pierdut locul de muncă. Poate că mutarea va fi o șansă pentru cele două, mama și fiică, să lege o legătură sufletească – sau, cel puțin, să își dea o mână de ajutor una alteia. Dar să trăiești cu mama implică anumite provocări. Intențiile bune devin rele la scurt timp după ce Jackie se mută. Vechile răni încep să supureze, în vreme ce altele noi se deschid. Grace are coșmaruri legate de sora ei geamănă cu dizabilități, care a murit când erau copii. La rândul său, Jackie descoperă că Grace escrochează oamenii online, un „hobby” pe care mama îl consideră de neiertat. Când Jackie își acuză fiica de ceva cumplit, Grace o vede ca pe un act de răzbunare și ajunge să sufere de un soi de nebunie combinată cu insomnia. Pe măsură ce zidurile se strâng, fantomele trecutului lui Grace se ciocnesc de o amenințare nouă, dar familiară: propria mamă.
„Fuseseră mințiți cu toții. Poate că nu începuse ca o minciună - poate că începuse ca o dorință zadarnică. Atât de ușor era să transformi intențiile bune ale celor care dețin puterea într-un rahat absolut!”
Bizar. Bizar. Bizar. Al doilea contact cu Zoje Stage poate fi descris în mod asemănător cu primul contact pe care l-am avut - citind Dinți de lapte (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI) -, adică foarte bizar și ciudat și plin de stări aiurea. Inițial, i-am dat 4 steluțe, dar apoi mi-am dat seama că 4 steluțe am dat și primei cărți, care mi-a plăcut semnificativ mai mult. Așa că am trecut-o la lecturile de 3 steluțe, și cred că-i OK așa, fiindcă, în sfârșit, nu mi-a plăcut atât de mult, nu cum mi-a plăcut prima carte. Având grad de comparație, implicit am fost nevoit să dau doar 3 steluțe acestei cărți (și totuși, o spun de parcă 3 steluțe ar fi puțin), și m-am gândit bine la asta - până la urmă, am ajuns la concluzia că 3 este o binemeritată cifră. Pentru că, într-o oarecare măsură, acest roman m-a plictisit teribil, dar în aceeași măsură a fost o carte pe care n-am putut s-o las din mână: nu știu dacă faptul că am citit-o rapid se datorează modului în care Stage scrie sau, pur și simplu, faptului că am vrut să scap cât mai rapid de ea. Cred că este o sinergie între acestea două - oricum, a fost o lectură care chiar a mers rapid, deși m-a scos din sărite Stage cu fooooarte multe descrieri inutile, irelevante pentru acțiune, și cu nevoia aceasta de a descrie orice mișcare pe care personajele o fac.
„În nenumărate privințe, exista o demarcație între Înainte ca mama ei să plece și După - iar viața ei devenise plăcută după acel După.Iar acum mama ei se întorcea.”
Povestea, în sine, a avut un punct de plecare interesant, dar n-am putut să trec peste faptul că unele chestii chiar mi s-au părut de-a dreptul exagerate - reacții frecvent mult prea puerile pentru vârsta personajelor, dialoguri cringe și deloc convingătoare, presărate la un moment dat cu chestii și mai bizare, și să nu mai zic de faptul că Grace chiar nu mi-a plăcut deloc. Maică-sa, la o adică, a avut și ea un comportament destul de irațional - citeam și mă gândeam nope-cineva-chiar-nu-ar-face-așa, dar apoi mi-am dat seama că nici în Dinți de lapte n-au fost tocmai lucruri credibile, dar m-au ținut prins în acțiune și mi-au stârnit niște stări. În schimb, mi s-a părut că acest roman a mers a bătut prea mult pasul pe loc, când ar fi putut să fie mult mai dinamic, mult mai plin de acțiune. Cadrul restrâns, care la un moment dat creează un sentiment de claustrofobie, să zicem că a mai reușit să potențeze atmosfera aceasta de „neașteptat”, dar, pe parcurs, lucrurile s-au domolit până în punctul în care am ajuns să mă întreb dacă asta-i tot. Flashback-urile din trecut au fost partea care mi-a plăcut cel mai mult, care m-a mai antrenat în poveste și, în stilul lui Stage, au reușit să-mi creeze stările alea pe care le-am resimțit și când am citit primul roman apărut la editură. În rest - plictiseală majoră și cam atât.
„Surâse cu răutate pe sub mască, închipuindu-și ce sfat ar fi dat LuckyJamison: Îți face bine să ieși din propria zonă de confort - așa ajungi să afli cine ești în realitate.”
Nu știu despre ce sunt celelalte romane ale autoarei, dar am observat tendința asta de a pune accent mai ales pe relații de familie - mame, tați, surori -, ducând-o la o extremă destul de ciudată și chiar bolnavă, într-o mare măsură. E ceva nou, chiar e, dar nu știu dacă a reușit să-și atingă întocmai scopul în volumul de față. Într-o altă măsură, am regăsit în Grace și o oarecare proiecție a autoarei - poate chiar valorile de viață, poate chiar stilul de viață -, dar nu înțeleg de ce a trebuit să lungească atât de mult povestea, plus că niciodată nu mi-au plăcut cărțile care „încep cu sfârșitul” - știam, de la bun început, încotro s-au îndreptat toate lucrurile, iar cartea își propune să ne prezinte „motivele” (și alea foarte vagi, după părerea mea) pentru care s-a ajuns în acel punct. Încetul cu încetul, nu spun că Stage nu reușește să scoată la iveală „angrenajul” din spatele celor întâmplate, dar, pe bune, chiar nu a reușit să mă convingă. Nu îmi place când justificarea nu este convingătoare, când mi se pare pusă doar așa, ca să fie, și ți se trânește o suită de evenimente care, cel puțin pentru mine, nu reușesc să justifice situația. Dar, în fine, ajungi la concluzia că personajele lui Stage sunt departe de a fi personaje-normale.
„Încuie ușa de la intrare, aruncând un ochi pe geamul minuscul să se asigure că Jackie nu coboară chiar atunci dintr-un taxi. Liber! Programarea mamei ei era la 14.30, însă toate cabinetele medicale își amânau pacienții. Chiar dacă Jackie era deja în drum spre casă, Grace ar fi beneficiat de cel puțin câteva minute singură. Iar acum era prima oportunitate să-și vâre puțin nasul unde nu-i fierbea oala.”
Nu știu ce aș mai putea să vă spun despre carte, pentru că, cel puțin pentru mine, este mult mai slabă decât Dinți de lapte. Totuși, ar merita să o citiți pentru a descoperi încă o serie de personaje ciudate, care au un comportament bizar, dar care sunt departe de a fi credibile. În orice caz, ficțiunea îți permite absolut orice, nu-i așa? Ah, că era să uit, recunosc că-mi place stilul în care Stage scrie (dar nu descrierile inutile și fără sens), faptul că reușește să pătrundă foarte bine în mintea (bolnavă) a personajelor sale și, oarecum, să scoată la iveală lucruri care îl ajută pe cititor să le înțeleagă mult mai bine. De fapt, nici nu știi dacă pe bune vrei să înțelegi aceste personaje - nu prea ai cum. Poate doar să-ți imaginezi, în conformitatea gândurilor și pornirilor lor, încotro se va îndrepta întreaga acțiune. Una peste alta, cred că 3 steluțe sunt îndeajuns de multe pentru a considera această carte o lectură relativ OK, dar care, dacă ar fi reușit să fie mai convingătoare, mai dinamică și tensionată, cu siguranță ar fi fost mult mai bună. La cuțite a fost roman plin de nebunie și, într-adevăr, înfiorător pe alocuri!
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Zoje Stage, La cuțite, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!
Alte recenzii ale cărților scrise de Zoje Stage, apărute și pe blog:
| Dinți de lapte |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu