Ochi pentru ochi, de M. J. Alridge - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection. Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 592

Anul apariției: 2024

Traducere: Alexandra Fusoi

M. J. Arlidge (n. 1974) lucrează de 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime-time pentru televiziuni britanice, printre care Silent Witness, Undeniable, The Little House și Innocent. În prezent, produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA. Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. De același autor, la Editura Trei au apărut 11 romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce-i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care-i mincinosul, Băiatul pierdut, De-a v-ați ascunselea, Mă iubește, nu mă iubește, Ghici cine urmează, Ghici cine pândește în pădure, Adevăr sau provocare și De-a șoarecele și pisica.

👁 CEI MAI CUNOSCUȚI CRIMINALI S-AU ASCUNS LA VEDERE. PÂNĂ ACUM 👁

„Emily” este o mamă singură devotată. „Jack” are o slujbă nouă, într-un oraș nou. „Russell” e pe punctul să se îndrăgostească. Toți au același secret: niciunul dintre ei nu e cine spune că ar fi. Se numără printre cei doar nouă criminali din Marea Britanie cărora li s-a acordat dreptul la anonimat după ispășirea pedepsei, din cauza crimelor atroce pe care le-au comis. Dar dacă familiile victimelor află adevărata identitate a criminalilor? Consiliera de probațiune Olivia Campbell e prinsă într-un foc încrucișat când sunt căutați atât cel care a divulgat identitățile secrete, cât și justițiarii ucigași dezlănțuiți de scurgerile de informații...

„- Și unde sunt acum? Au niște vieți frumoase, într-un oraș nou, cu nume noi, fără îndoială se pregătesc pentru un Crăciun minunat, în timp ce noi, restul, suntem lăsați să suferim, să jelim și să putrezim în nenorocirea noastră din cauza a ceea ce-au făcut ele. Și la fel și nenorocitul ăsta...”

Primul meu contact cu faimosul M.J. Alridge n-a fost vreun volum din la fel de faimoasa serie Helen Grace, ci acesta, Ochi pentru ochi, care, din câte am înțeles, e un standalone, cum s-ar spune. Bun. Se prea poate să-mi fi plăcut atât de mult (încât să-i dau 4 steluțe), probabil pentru că n-am citit nimic din seria care l-a consacrat. Asta mi-a spus o prietenă care-i mare fană și care de asemenea a citit cartea de față. Doar că ea abia dacă i-a dat 2 steluțe, spunând că „nu, ăsta nu-i Alridge pe care-l știu eu”. Așadar, nu am grad de comparație când vine vorba de cum scrie domnul Alridge, așadar mă voi limita la volumul de față. Care mie, unul, chiar mi-a plăcut, asta pentru că mi s-a părut destul de interesantă tema și, de altfel, nici execuția nu mi s-a părut rea. Chiar m-a prins și, deși la început mi s-a părut că a mers destul de greu, pe parcurs chiar am și uitat cum au trecut paginile. M-a făcut să mă-ntreb - cât de departe poți merge pentru a-ți căuta răzbunarea și, în cele din urmă, ce caută lumea prin această răzbunare? Pace? Echilibru? Încercarea de a trece peste...? Nu știu, dar știu doar că, în acest joc, lucrurile pot foarte rapid s-o ia razna... Și au luat-o razna destul de nasol! Bine, din câte am înțeles „lucrurile” nu-s chiar la fel de sângeroase în această carte așa cum sunt în cele din seria Helen Grace...

„- Nu mai fi așa naiv! Reabilitarea e un concept fără sens pentru animalele astea; nu simt nicio urmă de vinovăție pentru ce-au făcut. Doar i-ai interogat, pentru numele lui Dumnezeu! Pentru ei, totul a fost o mare glumă, un joc...

- Ai dreptate, a răspuns Graham Ellis, clătinând trist din cap. N-am văzut niciun fel de remușcare, niciun fel de regret din partea niciuneia. Deci chiar îți înțeleg furia. Dar oricât de multă suferință și durere simți, nu trebuie să lași mânia să te roadă. Nu asta ar fi vrut Jessica.”

Ideea este că, în fine, după ce își ispășesc pedeapsa, acești „foști criminali” ajung să trăiască liberi, încercând să se reintegreze în societate. Iar asta nu le este întocmai greu, dat fiind faptul că li se șterge tot istoricul, nu apare nicăieri însemnat c-ar fi omorât pe cineva și așa mai departe. Fiecare ajunge într-un nou loc, unde are dreptul la anonimat, își schimbă numele și-ncearcă să-și clădească o nouă viață. Toate bune și frumoase... Dar ce te faci cu familiile destrămate care au rămas în urma lor? Pot ele să accepte faptul că acești „foști criminali” sunt acum liberi și se pot bucura de binecuvântarea vieții? În egală măsură, nu prea au ce face, pentru că nimeni nu știe unde au ajuns aceștia, nimeni nu știe care sunt identitățile lor adevărate... Asta până când în sistem apare „o breșă”, iar identitățile lor (cu toate detaliile necesare pentru a fi găsiți) încep să devină vizibile pentru ceilalți... Și mai ales pentru familiile victimelor. De-aici, până la a-și face dreptate cu propriile mâini, nu este drum lung... Și cam în jurul acestei idei se-nvârte romanul lui Alridge, un roman care, dincolo de a fi chiar bun, te face să-ți pui niște întrebări și să-ți ridici niște probleme legate de „etică”: ce rol are, în cele din urmă, răzbunarea? După ce va fi fost înfăptuită, își vor putea găsi pacea cei care erau mânați de această „forță interioară”?

„- Cine ți-a trimis informația despre localizarea lui? Cine ți-a dat numele lui? 

Chandra și-a ținut răsuflarea, cu privirea fixată pe Caitlin Rose. Suspecta a părut să aibă nevoie de-o veșnicie să răspundă, cântărindu-și cu grijă cuvintele:

- Habar n-am. A fost anonim. Dar trebuie să-ți spun că...

S-a întors pre oglinda dublă, uitându-se direct la Chandra.

- ... oricine a fost, e de partea băieților buni.”

Mi-a plăcut chiar mult, și m-a făcut să vreau să citesc mai multe scrise de Alridge. Acțiunea este împărțită în diferite perspective, și-n fiecare este urmărit unul dintre cei 3 criminali: Emily, Jack și Russell. Fiecare este vinovat, dar se prea poate ca această „vină” să fi fost răsplătită cu mult prea puțin din parte autorităților. Deși au fost considerați apți pentru a fi reintegrați în societate, sentințele lor nu au fost îndeajuns de drastice pentru familiile victimelor... Care, acum, caută să-și facă singure dreptate. Nu îmi dau seama în ce punct ar putea începe o astfel de ură, dar știu, însă, că puțini sunt capabili să ierte... Motivele care stau în spatele răzbunării pot fi deosebit de crunte, iar ce lasă în urmă o astfel de întâmplare nu poate fi niciodată șters cu buretele. Uitat... Oricum, în realitate nu-mi dau seama cum stau lucrurile, dar cred că trebuie să existe o furie intrinsecă deosebit de violentă. Ochi pentru ochi asta scoate în evidență, faptul că această furie îi poate împinge pe oameni să comită lucruri oribile... Dar, în cele din urmă, cu ce-ar fi ei mai diferiți de însuși criminalii care au comis acele fapte? Oare dictonul „ochi pentru ochi” înseamnă, literalmente, că răzbunarea este răspunsul?

„- Există oameni care te-ar face bucățele cu dragă inimă. E treaba mea să mă asigur că nu se întâmplă (...).”

Primul meu contact cu M. J. Alridge a fost, așadar, chiar un succes. Nu spun că nu mă așteptam, pentru că auzisem absolut peste tot de acest autor. Acum, cu atât mai mult, îmi doresc să mă apuc de seria Helen Grace (deși, după cum mai menționat, am o oarecare problemă cu seriile). Vreau să-i descopăr și mai bine poveștile, fiindcă stilul autorului chiar îmi este pe plac. Pe de altă parte, după cum am auzit, s-ar putea să-mi placă mult mai mult direcția în care se duc romanele din serie, decât romanul de față. Așadar, dacă mi-a plăcut cartea aceasta, vă dați seama că probabil am să ador seria. Abia aștept. Chiar vă recomand cu cea mai mare încredere să dați o șansă cărții (și mai ales dacă nu ați citit, până acum, altceva scris de Alridge - dacă ați făcut-o, aveți grad de comparație, așadar cartea asta s-ar putea să vi se pară sub cele din serie - nu știu, nu mă pot pronunța, dar menționez aici ce-am auzit de la alte persoane). Eu mă declar mulțumit, a fost o lectură antrenantă, dinamică, interesantă și cu un subiect destul de original. Execuția mi-a fost pe plac și, pe alocuri, mi-a oferit și momente de reflecție, ceea ce apreciez foarte mult într-un roman care se recomandă a fi thriller. Să aveți lecturi cât mai frumoase!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții M. J. Alridge, Ochi pentru ochi, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea!