Fugarul, de Massimo Carlotto - Recenzie

O carte spectaculos de surprinzătoare și... ludică.

O eroare judiciară trimite un tânăr sub urmărirea poliției, devenind un caz internațional al justiției italiene. Acuzat pe nedrept de ceea ce nu a făcut niciodată, autorul ne redă, în acest roman autobiografic, parcursul său în această anchetă istorisind, de asemenea, viața sa de „fugar” cu o jovialitate extrem de mare și cu un sarcasm fin. „Cum să mai crezi în justiție când ești acuzat de o crimă pe care n-ai comis-o?”, afirmă Massimo Carlotto la un moment dat. Bună întrebare!

„Cazul Carlotto”, așa cum a fost numit în Italia, surprinde enorm de multe întorsături de situație și aduce mereu și mereu personaje cheie. Fugarul este obligat să fugă pentru a se ascunde de poliție, deghizându-se, tot timpul, în persoanje cât mai „normale”, fără a antrena în a atrage atenția „copoilor”. Deunde un clandestin involuntar și străbate lumea sub identități surprinzătoare, trece prin experiențe inedite, de multe ori fiind la un pas de a fi descoperit. Un personaj ce dorește să se refacă social, însă viața îi este marcată de descoperirea făcută din pură întâmplare. Totuși, personajul nostru drag este nevoit să se întoarcă în Italia pentru a fi judecat, încarcercat și grațiat, toate astea după lungi ani de anchete, de infern, nopți nedormite, dezamăgiri și durere.

Un roman ușor de citit, cu un fir epic lejer, sănătos, numai bun de citit când ești pe un drum lung și când dorești să te relaxezi fără a-ți antrena imaginația. Că, la urma urmei, asta și înseamă „biografie”.

Le mulțumesc fooooarte frumos celor de la Cărți Anticariat pentru acest roman plin de suspans și umor, l-am citit cu mare drag și foarte rapid, având în vedere că mai mereu am fost pe drumuri. De altfel, vă recomand să vizitați site-ul care e în toiul reducerilor și surprizelor.

Editura Nemira (Suspans)

Traducere din italiană de Raluca Lazarovici

192 pagini

Comes a time when

Vine un timp când dorești să te lepezi de tot ce-ai acumulat, să-ți arunci toate amintirile din sertare, să-ți golești capul de toate formulele de la matematică și toate tangentele și cosinusurile, să uiți toate mișcările oscilatorii de la fizică și toate unitățile de măsură, să uiți ce este izopropilul, N-butena, tetrahidroxoaluminatul de sodiu, să uiți teoria lui Sigmund Freud și ce anume prevedea Tratatul de la Maastricht. Când ai vrea să uiți unde anume se proiectează sensibilitatea proprioceptivă, câți nervi cranieni are un om, din ce este alcătuit sistemul nervos central, care este capitala Franței, în ce an a explodat atomocentrala de la Cernobîl, ce formă de guvernământ are Spania, în ce an a aderat Croația la Uniunea Europeană.

Vine un timp când ți le dorești pe toate astea. Și nu numai.

Când dorești să fii lângă acea persoană care te face fericit, care te face să te simți complet, iubit, întregit, perfect, imperfect, trist, melancolic, visător, glumeț, irațional, dar, totuși, fericit. Acea persoană lânga care ai vrea să te trezești o viață întreagă și s-o privești dormind, iubind-o ca și cum ai fi văzut-o pentru prima dată. Apoi să cobori jos și s-o privești iarăși, stăpân peste ceea ce-ți aparține, dovedind că eternitatea există. Există în fiecare din noi. Și două eternități îs mai bune decât una singură.

Da, ți le poți dori pe toate.

Vine un timp când trebuie să-ți faci curaj și să strigi: „Da, asta sunt eu, la naiba! Arăt așa cum arăt, gândesc așa cum gândesc, simt așa cum simt, iubesc așa cum iubesc, dar sunt unic. Nu încerca să mă faci să mă simt mai puțin om, doar pentru că nu mă încadrez în ideile tale și nu încerca să mă schimbi doar ca să mă potrivesc în lumea. Dacă trebuie să mă schimb, voi lua singur această decizie, pentru că am trecut de perioada Evului Mediu.”

Când ești suficient de puternic ca să te iubești așa cum ești, vei fi surprins de cât de multe porți ți se vor deschide și cât de multe posibilități îți vor ieși în cale. Dacă trecutul nu te mulțumește, uită-l pe loc. Alcătuiește-ți o nouă viață în care să crezi.

Câteodată trebuie să ți le dorești pe toate. Și trebuie să-ți fie frică de eșec!

Jurnalul Annei Frank, de Anna Frank - Recenzie

Le mulțumesc celor de la Bookia.ro pentru această carte minunată, care a fost savurată pe deplin de ființa mea!

Am tot amânat lectura acestei cărţi pentru că tot găseam titluri interesante, care îmi “făceau cu ochiul “ sau pentru simplul fapt că nu aveam timp.

Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, jurnalul a reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs aceste pagini.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este, probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Împreună cu familia ei şi alţi evrei, Anna Frank este nevoită să se ascundă în Anexă. Urmează să locuiască aici doi ani (6 iulie 1942- 4 august 1944), după modelul unei vieţi clandestine. Sunt obligaţi de circumstanţe să păstreaze liniştea până când pleacă muncitorii din fabrica, iar ferestrele sunt ţinute închise pentru a nu da nimănui de bănuit că cineva ar putea locui în încaperea respectivă. Cea mai îngrozitoare condiţie, pentru ea, era aceea de a nu putea râde când simţea nevoia (ceea ce era aparent imposibil, în contrast cu personalitatea ei ludică) şi îi lipseau plimbările prin natură (“Pentru oricine se teme, este singur sau nefericit, este cu siguranţă cea mai bună metodă să se ducă undeva în natură unde este complet singur, singur cu cerul, cu natura şi cu Dumnezeu. Atunci, abia atunci, simţi că totul e aşa cum trebuie să fie şi că Dumnezeu vrea să vadă oamenii în simpla şi frumoasa natură, fericiţi”). Cu toate acestea, finalul este prezentat într-o ipostază tragică: cei opt locatari ai Anexei sunt arestaţi şi deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz, iar cu excepţia lui Otto Frank, toţi vor muri. Astfel, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut, în toata lumea, jurnalul fiicei sale.

Stil precis,scurt, dar ironizant (“ o să le arat eu  ca Anne Frank e unsă cu toate alifiile şi-or să se minuneze şi-or să-şi închidă numaidecât fleanca”), impregnat de oralitate şi fineţe psihologică, Anna se adresează jurnalului pe care îl primeşte de ziua ei, numindu-l “Kitty”, ca şi cum s-ar adresa celei mai bune prietene, prezentându-i gândurile, sentimentele şi frământarile sale cele mai ascunse. Sincer, când l-am răsfoit prima dată, chiar asta am crezut. Nu îmi imaginam că numele acesta îi va fi atribuit jurnalului propriu-zis.

Consider că această carte ar trebui să fie lectură obligatorie, căci răscoleşte orizontul sufletului şi determină meditări profunde asupra valorilor etice, cum ar fi libertatea, pe care, fiecare dintre noi ar trebui să o preţuim mai mult.

Este o carte emoţionantă, tapetată de autenticitate, care reverberează şi în prezent vocea acestei fiinţe umane de doar 13 ani, provocând o transpunere revoltată în ceea ce priveşte consecinţele acestui război. Astfel, jurnalul conturează, în fond, un personaj puternic, nuanţat de speranţa, impresionând prin maturitatea de care dă dovadă.

În ceea ce priveşte exegeţii, Phillip Roth apreciază că : “Era o tânară minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei… Ardoarea, spiritul care o animă-mereu active, punând mereu lucrurile în mişcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetişa lui pierdută.”

Citate:

“Atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou fericit. Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti, din nou şi din nou fericit”.

“Lenea poate să pară atractivă, dar numai munca oferă satisfacţii”.

“Cine ar fi crezut vreodată că se pot petrece atât de multe în sufletul unei tinere fete?”

Îi îmbrățișez cu mare drag pe cei de la Bookia și le mulțumesc, încă o dată, pentru posibilitatea de a citi această carte care merită citită, care poate fi comandată de AICI. De asemenea, vă invit să profitați de MARILE reduceri, cu ocazia Black Friday. 

„Înainte să adorm” de S.J. Watson- Recenzie

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi bruscă fără ele? Dacă am uita dintr-odată cum n cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim?

Are 47 de ani și e scriitoare. Se trezește în fiecare dimineață neștiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să rețină informații mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani mai puțin, că este singură și are întreaga viață înainte. Dar descoperă că locuiește cu soțul ei, Ben, și că majoritatea deciziilor importante din viața sa au fost deja luate. Doctorul o sfătuiește să țină un jurnal care o ajută să-și recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul și citește: „Să nu ai încredere niciodată în Ben.”

O cheamă Christine. Jurnalul vieții ei se numește „Înainte să adorm”.

Ai intrat deja în viața ei!

O carte nemaipomenită, o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură, mereu în alertă. O carte pe care am citi-o în 3 zile. Pur și simplu nu mă săturam să văd ce are să se mai întâmple cu Christine. După cum ați aflat, aceasta suferă de formă rară de amnezie ce nu-i permite să-și stocheze memoriile și amintirile. Doar imaginați-vă, să uiți totul după ce te trezești. Ehe, în cazul ăsta, mă lipsesc de un somn bun. 

Începutul promitea multe și știam cu certitudine că are să fie ceva memorabil, are să fie carte, pe care mi-am dorit din inimă s-o citesc, bună, care să mă surprindă și șocheze, care să mă facă să vreau să nu mă mai opresc din a o citi. Așa că am început lectura. Se trezește, iar totul parte atât de normal. El e Ben și de 20 de ani îi explică cine este ea, cine este el, ce sunt ei și de ce sunt acolo.

Știți ce-mi place la cartea aceasta? Te surprinde. Te suprinde chiar dacă știi cu siguranță că o carte în care protagonista e amnezică nu te va surprinde. Surprinde, da, pentru că ceilalți știu ceva ce ea nu mai știe. Sau ceva ce ea nu a știut niciodată. Ce cuprinde trecutul Christinei pe care Ben încearcă că atâta patos să-l ascundă? Care sunt realizările ei? Ce iubește ea? Cum a ajuns Christine să fie amnezică și să uite tot? Ce s-a ales de viața Christinei? Este Ben cine susține el că este? Pe măsură ce treci cu ochii deasupra paginilor, descoperi indicii care contrazic cu totul ceea ce susții că știai până în acel moment, și, încetul cu încetul, descoperi adevărul despre lumea în care trăiește și a trăit eroina noastră. Anxietate, groază, teamă, frustrare, dorința adevărului- toate acestea se activează în sufletul cititorului acestui roman minunat.

Un volum cutremurător de care m-am îndrăgostit încă de când i-am văzut coperta, ce a jucat un rol important atunci când am ales-o; pe lângă numeroasele recenzii bune pe care le-am citit despre. Un volum în care suferința și lipsa speranței, sentimentele contraditorii și minciunile, secretele ascunse, ating un suflet ce n-ar merita un asemenea tratament. E un must-read, o carte ce o poți lua oriunde vrei și pe care o voi reciti cu aceeași plăcere de la început. Finalul este superb, îmi amintesc că l-am recitit, și nu mint, de vreo 3-4 ori. S.J. Watson știe ce face, și face asta cum știe el mai bine!

Am extras și niște citate și pasaje care mi-au plăcut în special:

„Mâine? Dar n-am niciun mâine, mi-am zis în sinea mea. Tot așa cum n-am niciun ieri.”

„Am impresia că nimic nu e real, totul pare inventat. Chiar și eu.”

„Unele lucruri e mai bine să nu ți le amintești. E mai bine să se piardă pentru totdeauna.” 

„M-am înfiorat când mu-am dat seama că mai trecusem prin toate astea. Pentru el, suferința nu e nouă- a avut timp să sedimenteze în el, să devină parte din fundația lui, astfel încât să nu-l mai zdruncine.

Doar suferința mea e nouă zi de zi.”

„Azi dimineață am coborât în bucătărie gândindu-mă că viața mea e construită pe nisipuri mișcătoare. Se schimbă de la o zi la alta. Lucruruile pe care cred că le știu se dovedesc a fi false, iar lucruruile de care sunt sigură- despre mine și vața mea- țin de o perioadă faorte îndepărtată a trecutului meu.”

Critici:

’’Pur şi simplu, cel mai bun roman de debut pe care l-am citit vreodată.”- Tess Gerritsen
’’Acest fermecător roman de debut este în egală măsură un portret al profundului impact pe care boala îl are asupra personajului principal, şi un thriller care te ţine cu sufletul la gură, fără să-i poţi anticipa vreo clipă finalul.”- Booklist

„Un roman desăvârșit. Structura lui e atât de amețitoare, încât te face aproape să nu mai fii atent la stilul minunat în care e scris.”- The Guardian

 

Le mulțumesc din suflet celor de la Cărți Anticariat, care mi-au oferit posibilitatea de a citi acest roman minunat, pe care îl puteți comanda cu o reducere substanțială de AICI. Un preț incomparabil pentru un asemenea roman bun!

Drepturile de ecranizare au fost vândute casei de producție a celebrului regizor Ridley Scott. Rowan Joffe, scenaristul thrillerului „28 Weeks Later” și al dramei „The American”, a adaptat cartea pentru marele ecran. Filmul, de aemenea, merită!

Editura Trei- Fiction Connection

Traducere din engleză și note de Lauranețiu Dulman

440 pagini

Un volum nou în colecția Enigma - Editura Univers

Cei de la Editura Univers sunt puși pe fapte editoriale mari. Așadar, după toate noutățile de la Gaudeamus, ne surprind cu un nou roman.

Cum poate un tânăr timid, introvertit şi cu complexe fizice, sociale şi culturale să devină asasin profesionist? Prin vocea protagonistului, într-un stil alert, caracterizat de o extremă violenţă verbală, dar şi de sensibilitate, tandreţe şi umor, romanul „Ucigaşul” dezvăluie procesele interioare complexe şi pline de conflicte, precum şi pe cele exterioare care îl aruncă pe căi nu de el alese, dar înscrise deja, oarecum, într-un fel de cod genetic social.

Patrícia Melo s‐a născut în 1962 în São Paolo. A scris romane, piese de teatru şi scenarii de film. Romanele ei sunt bazate pe intrigi poliţiste şi au drept sursă de inspiraţie, de multe ori, violenţa din cartierele sărace ale marilor oraşe. În 2001 a câştigat premiul Jabuti, cel mai important premiu literar brazilian, pentru romanul ”Inferno„. Pentru ”O Matador„ (”Ucigaşul„, 1995) a primit în 1996, în Franţa, Prix Deux Océans şi în 1998, în Germania, Deutscher Krimi Preis. În 1999, revista „Time” a inclus‐o într‐o listă care cuprindea cincizeci de „Latin American Leaders for the New Millennium“.

Cartea poate fi comandată de AICI.

Mulțumim Editurii Univers pentru toate surprizele plăcute și devotament. Vă îmbrățișăm cu drag!