Știu de ce-mi plac memoriile! Pentru că, din fiecare, am ce învăța, pentru că din fiecare viață poți lua ce e mai bun și poți lăsa deoparte ce e mai puțin bun. Același lucru s-a întâmplat și cu romanul lui Elizabeth Gilbert pe care, mulțumită celor de la
Bookia, am avut onoarea (și spun „onoarea”) să-l citesc.
O carte superbă, o carte pe care am citit-o cu o plăcere imensă și care m-a captat chiar de la prima pagină. Sincer, Elizabeth Gilbert creionează cuvintele într-un mod atât de minunat, încât ai vrea să ai talentul ei, chiar dacă nu te-ai gândit vreodată să fi vrut să scrii o carte sau orice altceva. De altfel, la un moment dat devii și invidios pe viața ei, invidios pe toate aventurile prin care a trecut, și nu au fost puține: călătoriile în Italia, India și Indonezia. Cartea este împărțită în trei asemenea părți: Italia- unde autoarea își caută viața telurică, unde încearcă să se cunoască și să cunoască; eu, unul, am asociat acest capitol cu partea „Mănâncă” din titlu (și, că veni vorba, vă recomand să nu citiți cartea decât după ce sutneți siguri NU vă este foame), India- unde își caută drumul către spiritualitate, își împlinește relația cu Divinitatea și caută răspunsuri și Indonezia, unde Elizabeth își caută echilibrul. Binînțeles, paginile sunt presărate atât cu pasaje introspective, cât și cu numeroase scene pline de umor, încât, uneori, au fost moment în care am râs citind aceleași fraze de câteva ori.
În timp ce citeam această carte, simțeam că am făcut o alegere foarte bună apucându-mă de ea: simțeam cum îmi îmbunătățesc universul cultural și cum, de asemenea, reușesc să pășesc pe străzile Italiei, să meditez alături de călugării din India, să fiu martor la liniștea lor uimitoare, să cunosc ritualurile celor din Indonezia și să rămân mut la înțelepciunea persoanelor de acolo. Elizabeth Gilbert oferă răspunsuri, stârnește stări meditative, cartea abundând de pasaje care incită spre introspecție, pornește controverse, te adâncește în întrebări și, cu toate astea, pare a fi extrem de naturală.
Recomand această carte tuturor celor care doresc o doză de umor, de cultură, de viață și celor care doresc să afle ce se mai întâmplă și în această lume minunată.
În continuare, vă voi prezenta niște citate și pasaje care mi s-au părut, printre multe altele, foarte bune:
„Credința e un mod de a spune: Da, accept din start termenii impuși de univers și îmbrățișez dinainte ceea ce nu sunt decomandată capabil să înțeleg.” (...) Dacă ar fi un act rațional, credința ar înceta prin definiție să mai fie credință. Credința e convingerea în existența a ceea ce nu poți vedea sau dovedi sau atinge. Credința înseamnă să te avânți cu pacul înainte și fără ezitare în benză. Dacă am ști cu certitudine dinainte toate răspunsurile la întrebările despre sensul vieții, despre natura lui Dumnezeu sau despre destinul sufletelor noastre, convingerea noastră nu ar mai fi un salt de credință, nu ar mai fi un act de curaj al umanității; ar fi doar... o simplă poliță de asigurare.”
„Cealaltă probleme pe care o generează constantele hoinăreli ale minții e faptul că ajungi să nu fii niciodată cu adevărat acolo unde ești. Faci mereu săpături în trecut sau cercetezi curios viitorul, dar ți se întâmplă foare rar să zăbovești în prezent. E cam ca obiceiul lui Susan, care, decâte ori ajunge într-u loc frumos, excală panicată: „E atât de frumos aici!Mi-ar plăcea să revin cândva”, iar eu am nevoie de toate resursele de convingere din dotare ca s-o fac să înțeleagă că deja e acolo.”
„(...) și dacă găsești fie și cea mai improbabilă șansă de a te simți fericit după perioade atât de grele, trebuie s-o apuci și să nu-i mai dai drumul până când nu te scoate târâș din noroiul în care zaci. Nu e vorba aici de egoism, e obligația ta să procedezi așa. Viața ți-a fost dată; e datoria ta (și dreptul tău, ca ființă umană) să găsești frumusețea din viață, indiferent unde se ascunde ea.”
În ceea ce priveşte exegeţii:
„Nu știu să existe acum pe piață un scriitor pe care să-l citești cu mai multă plăcere ca pe Gilbert... Combustibilul textului lui Gilbert este un amestesc de inteligență, spirit și exuberanță colocvială practic irezistibilă...”- Jennifer Egan, New York Times Book Review
„O carte de memorii atrăgătoare, inteligentă și amuzantă...”- Lev Grossman, Times Magazine
„N-am mai citit niciodată despre o asemenea aventură, în care un scriitor își pune în bagaj toată viața și o ia cu el la drum.”- Alan Richman
Îi îmbrățișez cu drag pe cei de la Bookia și le mulțumesc frumos pentru posibilitatea de a citi această carne minunată și surprinzătoare, una dintre cele mai bune cărți de memorii pe care le-am citit vreodată. O recomand cu drag tuturor, cartea poate fi comandată de
AICI de asemenea, având în vedere că reducerile îs în toi, vă recomand să dați o fugă pe
site.
360 pagini
Traducere din limba engleză de Alexandra Ghiță