„Și am spus da. O poveste de iubire” de Elizabeth Gilbert - Recenzie

Le mulțumesc din inimă celor de la Bookia pentru că mi-au oferit șansa de a citi acest roman frumos.

Îmi plac jurnalele - zău că-mi plac - datorită faptului că înveți, din fiecare viață, câte ceva. Cu alte cuvinte, îmi plac lecțiile de viață din care am ce învăța. Iar volumul acesta, al lui Elizabeth Gilbert, a fost plin de asemenea lecții. Recunosc, n-aș fi crezut niciodată că o asemenea carte, ce tratează subiectul căsătoriei, m-ar fi putut atrage atât de mult ajungând, de asemenea, să-mi placă. Cu adevărat să-mi placă. Cred că acest lucru se datorează stilului de a scrie al lui Elizabeth: deși scrie despre căsătorie (și nu numai, ci prezintă și date legate de istoria acestei etape din viață, de demersul ei de-a lungul timpului) niciodată nu am avut senzația că citesc un articol de pe internet sau o argumentare ex cathedra despre căsătorie și importanța ei - deși, Elizabeth vede altfel lucrurile - ci, dimpotrivă, nu m-am plictisit (așa cum aș fi făcut-o, cel mai sigur, dacă aș fi citit despre căsătorie într-un articol pe nu știu ce site de bârfe).

În timp ce citeam această carte, simțeam că am făcut o alegere foarte bună apucându-mă de ea: simțeam cum îmi îmbunătățesc universul cultural și cum, de asemenea, reușesc să pășesc pe urmele istoriei, să meditez asupra unor aspecte privititoare la acest act al căsătoriei (țin să menționez, autoarea NU se axează numai pe această parte a cărții - căsătoria), să fiu martor la ceremoniile de (zic) „împerechere” ale altlor uimitoare, să cunosc ritualurile lor și să rămân mut la înțelepciunea persoanelor de acolo. Elizabeth Gilbert oferă răspunsuri, stârnește stări meditative, cartea abundând de pasaje care incită spre introspecție, pornește controverse, te adâncește în întrebări și, cu toate astea, pare a fi extrem de naturală și are un limbaj accesibil tuturor celor cu o inițiere mediocră. 

Oricum, sper că sunteți familiarizați cu stilul acesta al lui Elizabeth Gilbert, iar, dacă nu, TREBUIE s-o faceți. Povestea de iubire dintre ea și Felipe începe încă din romanul „Mănâncă, roagă-te, iubește” (recenzia AICI). Trăind pe teritorii diferite, el în Bali și ea în America și, din acest motiv, nevoit să călătorească cu avionul pentru a fi lângă Elizabeth, treaba se încurcă atunci când lui Felipe i se interzice să facă acest lucru, pe motiv că aceste vizite sunt mult prea dese și, ei bine, avea nevoie de o viză mult mai bună, dat fiind faptul că aceasta a fost folosită de nenumărate ori. În acel moment, când cei doi întreabă ce s-ar cădea să facă în asemenea condiții, Funcționarul de Securitate Internă le spune doar: „Voi doi ar trebui să vă căsătoriți”. Din acel moment, toate lucrurile ne poartă către un destin frumos al celor doi, dar plin de întrebări și controverse. Cel puțin, autoarea însăși spune că acest drum, pe care l-a avut de urmat, a fost unul anevoios, cu multe înfundături și capcane. 

După cum însăși autoarea la sfârșitul cărții afirmă, „nu sunt cercetătoare de profesie, nici sociolog, nici psiholog, nici vreo expertă în căsătorie.” În cartea aceasta „m-am străduit să discut istoria căsătoriei într-un mod cât mai obiectiv, dar, ca să reușesc, a trebuit să mă bazez în foarte mare măsură pe lucrările unor cercetători și ale unor scriitori care și-au dedicat întreaga viață profesională acestei teme.” După părerea mea, Elizabeth, ți-a ieșit cu desăvârșire! 

Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali. De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se căsătorească niciodată. Au fost, totuși, obligați s-o facă - au fost practic „condamnați” la căsnicie de autoritățile americane de frontieră - doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus, cu patos, „da”. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace - lecturi, discuții cu tot felul de oameni (unele pline de un umor genial), apel la experiența familiei - să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul.

Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnici, pe care le împărtășește cititorilor cu hazul, inteligența și compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserții socio-istorice”, cum le numește chiar autoarea, noul „memoir” a lui Gilbert este o celebrae a iubirii, cu toate consecințele și complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna.

Și, ca de obicei, câteva citate:

„(..) Dovezi de pasiune există în toate colțurile lumii. Toate culturile omenirii au cântece de dragoste și farmece de dragoste și rugăciuni de dragoste. Inimile oamenilor se frâng de-a lungul oricăror granițe sociale, religioase, culturale, de gen sau de vârstă posibile. (În India - așa, ca să știți - 3 mai este Ziua Națională a Inimilor Frânte.”

„Însă, pentru mine, cea mai izbitoare caracteristică a acestor căsătorii (dar și divorțuri) europene timpurii a fost laxitatea lor. Oamenii se căsătoreau din motive economice și personale, dar se și despărțeau din motive economice și personale - și asta destul de ușor comparativ cu ce avea să urmeze în curând. Societatea civilă din acele vremuri părea să înțeleagă că, deși inimile omenești fac multe promisiuni, mințile omenești se pot răzgândi. Și că înțelegerile de afaceri se schimbă și ele.”

Vorbind despre mitul androginului, Elizabeth surprinde un aspect frumos: „(...) Aceasta e bizara fantezie a intimității omenești: ideea că unu plus unu ar putea, cumva, cândva, să fie egal cu unu.”

„(...) Știm cu toții refrenul, nu-i așa? Mai întâi apare dragostea, apoi căsnicia, apoi copilul și căruciorul, nu?”

„(...) Spre deosebire de foarte multe dintre prietenele mele, eu nu simțeam un dor mistuitor când venea vorba de un bebeluș. (Deși, e adevărat, simțeam un dor mistouitor când vedeam un anticariat bun.)”

„(...) Perspectiva noastră ebraică despre dragoste (sau biblică/morală) se bazează pe iubirea de Dumnezeu - care ține cu totul de supunerea față de un crez sacrosanct -, (sau filozofică/etică) asupra dragostei se bazează pe iubirea de natură - care ține cu totul de explorare, frumusețe și un adânc respect pentru exprimarea sinelui. Și credem și în această iubire tot la modul absoluit.

Amantul grec perfect este erotic; amantul ebraic perfect este credincios.

Pasiunea este grecească; fidelitatea este ebraică.”

Așadar, vă recomand acestă carte, dacă doriți să citiți, după cum s-a spus, ceva lejer, inteligent, împletindu-se, pe deoparte, cu muuulte pasaje amuzante. Puteți comanda de AICI, de pe site-ul celor de la Bookia, cărora le mulțumesc încă o dată.

 

Editura Humanitas

Traducere din limba engleză de Alexandra Baciu

304 pagini

 

Litera lansează seria Cavalerii Pardaillan

Salutare,

Presimt că o anumită Anca va fi tare încântată de acest anunț. Și nu numai!

Intrigi, comploturi, povești pline de suspans și răsturnări spectaculoase de situație - câteva din emoțiile pe care seria aceasta le oferă cititorului

Editura Litera, în parteneriat cu ziarul Libertatea, lansează joi, 19 martie, seria de cărți de capă și spadă „Cavalerii Pardaillan” de Michel Zévaco. Fiecare dintre cele 11 volume va fi disponibil în fiecare joi, la toate chioșcurile de ziare, la prețul de 14,99 lei.

 

Michel Zévaco (1860–1918), jurnalist și scriitor francez, autor de romane populare, înfățișează, în seria Cavalerii Pardaillan, povești pline de suspans și de răsturnări spectaculoase de situație. Firul istoric se împletește strâns cu ficțiunea, făcând să renască pentru noi personaje celebre precum Caterina de Medici, Henric al IV-lea, Filip al II-lea al Spaniei, papa Sixt al V-lea, Cervantes și imaginând, în acelaşi timp, noi personaje pline de viaţă: Loïse de Montmorency, astrologul Ruggieri, piticul Chico, fără a o uita pe frumoasa şi ambiţioasa Fausta, prinţesă Borgia, care, după ce este sedusă de către cavalerul de Pardaillan, îi devine acestuia duşman de moarte.

 

Pe fundalul războaielor civile nemiloase în care se înfruntă ambiţiile pentru tronul Franţei, Zévaco readuce la viaţă intrigi, comploturi, sărbători regale şi princiare, dar şi scene din stradă şi de viaţă privată, cu o sensibilitate şi un umor mereu uluitoare. Cele 11 volume ale seriei sunt:

1. „Cavalerii Pardaillan” - 2 volume;
2. „Epopeea dragostei”;
3. „Fausta”;
4. „Fausta învinsă”;
5. „Pardaillan și Fausta”;
6. „Iubirile lui Chico”;
7. „Fiul lui Pardaillan”;
8. „Comoara Faustei”;
9. „Sfâșitul lui Pardaillan”;
10. „Sfârșitul Faustei”.

Sunt sigur că o să-mi placă aceste volume, abia aștept să spun mâna pe ele. Voi nu sunteți de aceeași părere? Plus că arată foarte bine seria. Mulțumim, Editura Litera, pentru toate noutățile și toată munca depusă!

Curtea Veche și Cocktail Holidays te trimit în țări calde

Te încumeți să citești în Grecia? Între 16 martie și 16 aprilie 2015, dacă ești înscris la newsletter-ul Curtea Veche Publishing, orice comandă te poate aduce mai aproape de o vacanță provocatoare pe malul Mării Egee oferită de Cocktail Holidays.

 

În plus, te ajutăm să te pregătești pentru darurile de Paște cu reduceri de până la 50% la titluri captivante!Participi automat la tombolă dacă ești înscris la newsletter-ul nostru și faci minimum o comandă direct de la editură în perioada desfășurării campaniei. Poți opta pentru o comandă online sau poți veni la standurile Curtea Veche Publishing de la marile târguri de carte din țară unde campania este semnalizată cu afișul campaniei „Te încumeți să citești în Grecia?”, cititorii pot completa taloanele de tombolă existente la casele de marcat. Șansele de câștig cresc odată cu numărul de comenzi plasate.

 

Premiul constă într-o vacanță pentru două persoane, în Rodos (Insula Soarelui) în luna septembrie 2015. Câștigătorul trebuie să își aducă în vacanță buna dispoziție și disponibilitatea pentru aventură și cea de a explora Rodosul, o splendoare medievală înconjurată de ziduri vechi.  Nu numai că insula este plină de plaje frumoase, înconjurate de apele calde ale mării, dar ea și adăpostește minunatele ruine antice, adevărate izvoare istorice.

 

Sejurul pentru două persoane este asigurat de Cocktail Holidays și include cazare hotel de 3 stele, cu mic dejun și transport cu avionul.

Regulamentul campaniei îl găsiți AICI.

 

Să citești o carte bună pe o insulă misterioasă! Puține lucruri sunt la fel de frumoase, sau poate puțin mai frumoase. Profitați de această ocazie și de reducerile de pe site.

Mult succes și o seară faină!

Recomandare site de cărți

Reduceri de nerefuzat, cărți noi, cadouri și oferte!

Accesați site-ul lor AICI, precum și pagina de facebook a anticariatului. Cărțile sunt noi, în ciuda numelui de „anticariat”, atribuit datorită faptului că pe site găsiți nu numai cărți în vogă - gen John Green - ci și cărți vechi - Sandra Brown, Pușkin, Russo. Încercați!

„Olive Kitteridge” de Elizabeth Strout- Recenzie

V-ați gândit vreodată că timpul, de fapt, nu există? Că, pur și simplu, trăim într-o clipă? Într-o singură clipă etern. În clipa „asta”. Nicolae Iorga spunea „Pierdem ani în viață, iar la moarte cerșim clipe”, ca și cum ne-am amăgi, continuu, că suntem muritori și că niciodată nu va veni ziua în care ne vom opri din respirat, ne vom răci și vom muri, pentru a deveni, apoi, îngrășământ pentru narcisele crescânde pe un deal îndepărtat și rupt de viață. Da, poți trăi o viață lungă, zeci de ani, poate chiar o sută, dar asta nu înseamnă că ai trăit cu adevărat, înseamnă doar că ai avut o genă longevivă și, ta-da, (ne)norocul tău. Poți trăi o clipă, intensă, firavă, și să simți că ea a reprezentat întreaga ta viață. Indiferent la ce vârstă te afli acum, poți citi la nesfârșit o anumită pagină din cartea vieții tale, pagina în care ai simțit că trăiești din plin, pagina la care ți-a vibrat toată ființa iar respirația ți s-a tăiat și a cutreierat câmpiile sufletului. Pentru că în acel moment nu ai mai respirat aer, ci ai respirat însăși expirația divină.

Elizabeth Strout este o romancieră americană contemporană născută în 1956, în Portland, Maine. După un an de studiu la Oxford și studii de drept la Syracuse University College of Law, autoarea își publică primul text literar în revista New Letter, 1982. Apoi se mută la New York și continuă să publice în diverse reviste literare, timp în care lucrează (vreme de șapte ani) la primul său roman, „Amy and Isabelle”. Publicat în 1988, romanul se bucură de un mare succes în SUA și intră în selecțiile mai multor premii literare, printre care Premiul PEN/Faulkner pentru ficțiune (2000) și Premiul Orange (2000). „Abide with me” (2006) este al doilea roman devenit bestseller național. În 2007, scriitoarea predă cursuri de „creative writing” la Colgate University din Hamilton, Madison Country, New York. Lucrările ei sunt incluse în programa Facultății de Litere din cadrul Queens University în orașul Charlotte, Carolina de Nord. În prezent, autoarea locuiește în New York.

„Olive Kitteridge”, un roman pe care l-am savurat pe nerăsuflate, un roman de care mă rugam să nu se mai termine, pentru că stilul lui Elizabeth Strout culminează o viață tristă, o viață nereușită, regretată, adusă în acest prag al neputinței din cauza alegerilor făcute și a caracterului neșlefuit, neîndreptățit să fi făcut anumite alegeri. Pentru ca da, cartea este una tristă, reprezintă drama unei profesoare de matematică încorsetată de timp, care îmbătrânește și simte acest lucru - nu atât fizic, cât mai mult pe planul psihic - înaintarea în vârstă aducându-i imposibilitatea împlinirii viselor, a idealurilor, a aspirațiilor: pentru că un adevărat e sigur, odată cu trecerea timpului devine imposibil să mai facem anumite lucruri de care, cândva, poate ne și plictiseam. 

Tocmai despre asta este cartea lui Elizabeth: despre prețuirea timpului, a aproapelui, despre sacrificii și dorință de iubire, de a simți solidaritate și dăruire din partea aproapelui. Ajunsă într-un moment în care simte că nu se află unde vrea și, mai ales, nu-și regăsește liniștea, Olive Kitteridge încearcă să scape de această realitate pe care însăși ea și-a creat-o, încearcă să evadeze din această suferință pe care însăși ea și-a provocat-o, însă drama izvorăște din faptul că aceasta nu poate accepta acest lucru, cu toată bunăvoința și implicarea ei. Nu puține au fost momentele când am crezut că această Olive, de fapt, există, există în realitate și face ce scrie în care exact în momentele în care citeam. Este de o naturalețe uimitoare, profundă și apăsătoare, uneori acțiunile sale capătă un aer al realității obiective; simte și trăiește precum un om în genere, plânge, se sperie, are bucuria învingătorului, cere, meditează și iubește. Nu o să vi se pară cine știe ce - până la urmă, personaje atât de reale întâlnim și în alte opere - însă Elizabeth Strout reușește să transpună toată realitatea, concentrând-o în acel personaj, simbol al întregii omeniri efemere, care se teme de moarte și totuși, ca o ironie, își dorește să trăiască, parcă, pentru eternitate.

Sincer, m-am îndrăgostit de personajul Olive. Nu știu de ce, dar mi-a plăcut să o asemăn, fizic, femeii de pe copertă. Poate că, de fapt, chiar se potrivesc. Bătrână - însă fizicul o trădează, capabilă să facă alegerile potrivite, dând greș în unele cazuri, melancolică, tristă, dorind să trăiască într-o lume mai bună, și deși a trăit în ea șaptezeci și doi de ani, simte că nu și-a îndeplinit scopul, că viața a trecut pe lânga ea precum un tren, iar ea nu a reușit să urce pentru că nu avea bilet. Este un caracter puternic, ce impresionează prin replici, prin rațiune și alegeri, prin concretețea sa de a fi unul dintre cele mai frumoase personaje feminine din literatura contemporană. Tristă, regretând trecutul, regretându-și alegerile, finalul operei este pur și simplu uimitor, este explozibil, este exact ceea ce trebuia scris pentru ca un asemenea roman - din păcate - să se termine. Eh, cum se zice, toate lucrurile bune și frumoase au un sfârșit. 

Ca de fiecare dată, am selectat și niște citate care mi s-au părut frumoase, precum și unele secvențe care reflectă caracterul lui Olive Kitteridge:

„- Știi cum se spune, zise doamna Kitteridge. Psihiatrii sunt duși cu pluta, cardiologii au inima împietrită...

- Și pediatrii? se întoarse Kevin către ea.

- Niște tirani, completă doamna Kitteridge, ridicând din umeri.”

„(...) Angie își dădu seama că înțelesese ceva prea târziu și probabil că așa e viața - înțelegi ceva când e prea târziu.”

„- Înțeleg, spuse din nou Olive, de data asta foarte tare. Ce cuvinte urâte născocesc oamenii , Cynthia - proces, interiorizare, depresiv, toate prostiile astea. M-ar deprima dacă aș fi nevoită să pronunț cuvintele astea toată ziua.”

„- Ce s-a întâmplat? o întrebă Olive. N-ai mai văzut niciodată o bătrână plângând?

Nu-i plăcea să stea singură. Mai mult decât atât, nu-i plăcea să fie nici în prezența altor oameni.”

„Nu suntem toți atât de norocoși să murim în somn.”

 

„Olive Kitteridge” (2008), a câștigat Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2009 - o carte despre pierdere, despre neputința de a stabili sau de a reînnoda legăturile sufletești cu cei apropiați, dar și despre speranță și reînnoire. Ceea ce înseninează existența dureros de confuză, uneori lipsită de sens a personajelor sunt clipele fugare în care acestea înțeleg că viața vibrează totuși de frumusețe și că, în cele din urmă - cu bune, cu rele, așa e ea - merită trăită. 

Cărora le place literatura clasică, ușoară - dar profundă, plină se substrat, cu siguranță vor aprecia această carte. Le mulțumesc celor de la Editura Litera pentru posibilitatea de a o citi, o puteți comanda de AICI. Vă invit, de asemenea, să le urmăriți pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile și concursurile active. 

Editura Litera - Colecția Clasici Moderni

Traducere din limba engleză de Ioana Opaiț

320 pagini